Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 12/2025

privind acordarea unui sprijin financiar pentru unele categorii de pensionari în anul 2025, precum și pentru completarea unor acte normative

prezumat în vigoare

Data actului
13 martie 2025
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 225 din 13 martie 2025
Lege de aprobare
neidentificată în baza de date
Citat de
1 act
Citează
9 acte
Structură
7 articole · 9.634 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Luând în considerare necesitatea de a îmbunătăți sistemul de protecție socială în concordanță cu prioritățile naționale, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, în scopul de a evita excluderea socială a unei părți dintre beneficiarii sistemului public de pensii/sistemului pensiilor militare de stat,

dată fiind creșterea prețurilor și a tarifelor aferente serviciilor de utilități publice pentru populație, precum și creșterea prețurilor la bunurile de consum, cu consecințe asupra puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile, cu impact semnificativ asupra standardelor de viață ale populației,

ținând seama de faptul că o consecință imediată a creșterii prețurilor și a tarifelor aferente serviciilor de utilități publice, precum și a prețului bunurilor de consum, în special al celor destinate hranei, a reprezentat-o creșterea ratei inflației,

având în vedere că neimplementarea măsurii de protecție socială propuse ar putea avea consecințe negative asupra pensionarilor din România, aceasta fiind esențială pentru sprijinirea persoanelor ale căror venituri din pensii sunt mai mici sau egale cu 2.574 de lei,

având în vedere necesitatea reglementării urgente a unor aspecte esențiale pentru buna desfășurare a activității autorităților și instituțiilor publice, în contextul aplicării prevederilor

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și al impactului acestora asupra posturilor vacantate sau vacantabile, se impune suspendarea temporară a aplicării

art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, până la 31 decembrie 2025. Această măsură are scopul de a asigura stabilitatea și continuitatea activității instituțiilor publice, având în vedere complexitatea procedurilor administrative și organizatorice care ar putea genera dificultăți în implementarea acestora.

Luând în considerare necesitatea respectării cerințelor bugetare stabilite de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024

privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, este necesară derogarea de la anumite dispoziții ale acestei ordonanțe, pentru a permite autorităților și instituțiilor publice să organizeze concursuri și examene pentru ocuparea posturilor vacantate și vacantabile în mod eficient, având în vedere necesitățile administrative și bugetare ale anului 2025.

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

(1)

În anul 2025 se acordă un sprijin financiar în cuantum de 800 lei pensionarilor sistemului public de pensii, persoanelor care beneficiază de pensii de serviciu, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat aflați în evidența caselor teritoriale de pensii, respectiv caselor de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare din pensii sunt mai mici sau egale cu 2.574 de lei.

(2)

Sprijinul financiar prevăzut la

alin. (1)

se plătește din oficiu, în două tranșe egale a câte 400 lei, în luna aprilie 2025, respectiv în luna decembrie 2025, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

(3)

Sprijinul financiar se acordă în cuantumul integral prevăzut la

alin. (1)

și în situația în care veniturile plătite în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025 sunt aferente unei fracțiuni de lună.

(4)

Prin excepție de la prevederile

alin. (1) , în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, sprijinul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.

(5)

În cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025 încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut la

alin. (1)

nu se iau în considerare aceste drepturi.

(6)

Prin sintagma venituri lunare din pensii, prevăzută la

alin. (1) , se înțelege:

a)

venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025;

b)

venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025;

c)

venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009

privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin

Legea nr. 196/2009 , cu modificările și completările ulterioare.

(7)

Sprijinul financiar prevăzut la

alin. (1)

se acordă în situația în care veniturile lunare din pensii cumulate prevăzute la

alin. (6)

și realizate de aceeași persoană sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.

Articolul II

În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, sprijinul financiar prevăzut la

art. I

se acordă fiecărui urmaș în parte.

Articolul III

(1)

Casele de pensii organizate în cadrul sistemelor de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii pun la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice/ caselor de pensii sectoriale toate informațiile necesare solicitate de aceasta/acestea, în vederea aplicării prevederilor

art. I .

(2)

Casa Națională de Pensii Publice pune la dispoziția caselor de pensii sectoriale informațiile solicitate de acestea, existente în evidența proprie, în vederea aplicării prevederilor

art. I .

Articolul IV

(1)

Sprijinul financiar prevăzut la

art. I

nu se ia în calcul la stabilirea plafonului prevăzut de

art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 186/2009

privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Sprijinul financiar prevăzut la

art. I

nu se ia în calcul la stabilirea contribuției bănești individuale a asiguraților care beneficiază de bilete de tratament balnear, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice.

(3)

Sprijinul financiar prevăzut la

art. I

nu constituie venit în sensul

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 196/2016

privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, și nici în sensul art. 3 din mecanismul de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin, precum și instituțiile responsabile, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 70/2024 .

Articolul V

(1)

Sprijinul financiar prevăzut de prezenta ordonanță de urgență nu este supus executării silite prin poprire.

(2)

Eventualele sume acordate cu titlu de sprijin financiar plătite necuvenit se recuperează în condițiile

art. 94 din Legea nr. 360/2023

privind sistemul public de pensii și ale

art. 114 din Legea nr. 223/2015

privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul VI

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea prevederilor

art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2025.

Articolul VII

Prin derogare de la prevederile

art. VII alin. (1)

și

(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024

privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, autoritățile și instituțiile publice organizează concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacantate și/sau vacantabile ca urmare a aplicării prevederilor

art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p. Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,
György Attila,
secretar de stat
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Adrian Petcu,
subsecretar de stat
p. Ministrul muncii, familiei, tineretului
și solidarității sociale,
Francisc Oscar Gal,
secretar de stat
p. Ministrul apărării naționale,
Eduard Bachide,
secretar de stat
București, 13 martie 2025.
Nr. 12.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.