Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 454/2024

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

prezumat în vigoare

Data actului
15 octombrie 2024
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 631 din 4 iulie 2025
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 19.350 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 185 alin. (7^1) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății și ale

art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Romulus Fabian Tatu în Dosarul nr. 3.597/30/2019 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.195D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În esență, arată că nu sunt încălcate dispozițiile

art. 115 alin. (4) din Constituție , urgența adoptării ordonanței de urgență criticate fiind motivată, și nici cele ale

art. 16 din Legea fundamentală , deoarece instituirea unor reguli speciale cu privire la o structură militară cu organizare ierarhică nu are semnificația unei discriminări.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.597/30/2019, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 185 alin. (7^1) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății și ale

art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății. Excepția a fost ridicată de Romulus Fabian Tatu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii acestuia referitoare la constatarea prelungirii contractului de administrare pentru funcția de șef de secție clinică ortopedie și traumatologie în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu“ Timișoara.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia formulează critici de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă.

6.

Sub aspect extrinsec, se susține că din nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență nr. 79/2016

nu rezultă nicio urgență cu privire la adoptarea reglementării criticate și la introducerea acesteia în cuprinsul

Legii nr. 95/2006 .

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016

a fost emisă cu nerespectarea

art. 115 din Constituție , întrucât motivele de așazisă urgență nu reflectă nici pe departe situații reale extraordinare, așa cum stabilește imperativ

art. 115 alin. (4) din Constituție . În ceea ce privește dispoziția legală criticată lipsește orice motivare a unei situații extraordinare.

7.

Sub aspect intrinsec, se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece, deși atât medicii militari, cât și medicii civili ai unei secții clinice a spitalului militar își exercită profesia în condiții identice, cariera lor este supusă unui criteriu arbitrar, fără să existe nicio motivare obiectivă și rezonabilă pentru o astfel de discriminare. Astfel, în timp ce medicului militar îi este asigurată posibilitatea legală de a ocupa funcția de conducere a unei secții clinice, medicului civil îi este interzisă legal o astfel de posibilitate, chiar dacă gradul profesional universitar (nu gradul militar) al medicului civil este superior.

8.

În aceste condiții, pentru situații juridice identice, se instituie un adevărat privilegiu pentru medicii militari fără nicio altă condiție (de grad universitar, de specialitate, de practică în specialitate etc.) decât aceea de a fi medici militari activi. Totodată, prevederile legale supuse controlului instituie, fără nicio justificare, o discriminare a medicilor civili în raport cu medicii militari, cu privire la posibilitatea ocupării (și, implicit, a participării la concursurile/examenele instituite în acest scop) funcției de șef al unei secții clinice, adică al unei secții universitare dintr-un spital clinic militar, astfel cum acestea sunt definite prin

art. 170 alin. (1) lit. h)

și

i) din Legea nr. 95/2006 .

9.

Se instituie, de asemenea, fără vreo justificare, o discriminare între medicii civili angajați ai aceluiași spital militar la secții diferite astfel: medicilor civili, care fac parte dintr-o secție clinică, le este interzis accesul la funcția de șef al acelei secții, câtă vreme medicii civili ai unei secții neclinice au deplinul acces la funcția de șef al acelei clinici.

10.

Secțiile unui spital sunt organizate pe specialități medicale, iar accesul la funcția de șef al unei secții este condiționat de existența unei vechimi de practică în specialitatea respectivă.

11.

Autorul excepției consideră că prevederile de lege criticate creează posibilitatea contradictorie ca o secție clinică universitară să fie condusă de un medic militar care nu este cadru didactic universitar.

12.

În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

13.

Tribunalul Timiș - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu creează privilegii în favoarea medicilor militari și nici discriminare în ceea ce îi privește pe medicii civili.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 185 alin. (7^1) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, introdus prin

art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, având următorul cuprins: „În secțiile universitare clinice, laboratoarele clinice și serviciile medicale clinice din spitalele aparținând rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale, funcția de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical se ocupă de către un cadru militar în activitate medic, desemnat pe bază de concurs organizat conform prevederilor alin. (9).“

18.

Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispozițiile

art. 185 alin. (7^1) din Legea nr. 95/2006

au fost modificate prin

art. I pct. 21^1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/2021

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății, precum și pentru abrogarea

art. 4 din Legea nr. 584/2002

privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 31 august 2021, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 310/2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 18 noiembrie 2022. Astfel, în prezent, soluția legislativă se regăsește la

art. 185 alin. (7^2) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, cu următorul cuprins: „Prin excepție de la prevederile alin. (7), în secțiile clinice, laboratoarele clinice și serviciile medicale clinice din spitalele aparținând rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale, funcția de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical se ocupă de un cadru militar în activitate desemnat pe bază de concurs organizat conform prevederilor alin. (9)“.

19.

Întrucât, în cauză, autorul excepției formulează atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă, vizând strict prevederile

art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016 , disociabile în sine de celelalte prevederi ale ordonanței de urgență, și având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea reține ca obiect al excepției dispozițiile

art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016 .

20.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

privind trăsăturile statului,

art. 16 alin. (1)

și

alin. (3) teza finală

privind egalitatea în drepturi și condițiile de ocupare a funcțiilor și demnităților publice,

art. 20 alin. (2)

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 115 alin. (4)

și

(6)

privind condițiile adoptării și limitele ordonanțelor de urgență ale Guvernului și

art. 148 alin. (2)

privind prioritatea reglementărilor europene cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, sub aspectul criticii de neconstituționalitate extrinsecă, formulată prin raportare la dispozițiile

art. 115 alin. (4) din Constituție , Curtea reține că, în jurisprudența sa, referitor la condițiile de adoptare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului, a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței (a se vedea

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005). Curtea a mai arătat că, pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de

art. 115 alin. (4) din Constituție , este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public ( Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009).

22.

În prezenta cauză, Curtea observă că în preambulul ordonanței de urgență criticate Guvernul menționează motivele pentru care este constrâns să acționeze prompt pentru apărarea interesului public reprezentat de ocrotirea sănătății. Astfel, scopul reglementării constă în necesitatea eficientizării serviciilor de asistență medicală, care sunt componente de bază ale sistemului de sănătate publică, precum și necesitatea adoptării urgente a unui cadru juridic pentru îndeplinirea obligației statului de garantare a dreptului constituțional al cetățenilor la ocrotirea sănătății, având în vedere că „lipsa unei proceduri competitive de selecție a șefilor de secții, de laboratoare și de servicii medicale clinice afectează calitatea activității de management desfășurate de aceste persoane la nivelul spitalelor, aceste neajunsuri având impact direct asupra calității serviciilor medicale furnizate pacienților.“

23.

Având în vedere aceste precizări și ținând cont de jurisprudența sa, Curtea constată că împrejurările menționate în preambulul ordonanței de urgență a Guvernului criticate se pot încadra în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența instanței de contencios constituțional, ca stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pun în pericol un interes public. De asemenea, Curtea reține că urgența a fost motivată în mod corespunzător, având în vedere că „neadoptarea de măsuri imediate, (...), ar conduce la reale dificultăți în ceea ce privește o funcționare optimă a întregii activități de conducere a spitalelor, cu consecințe serioase în ceea ce privește utilizarea eficientă a fondurilor publice și furnizarea unei asistențe medicale de calitate pacienților“.

24.

Prin urmare, Curtea constată că este neîntemeiată critica privind încălcarea

art. 115 alin. (4) din Constituție .

25.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă, formulată prin raportare la dispozițiile

art. 16 alin. (1)

și

(3) din Constituție , Curtea observă că prevederile legale criticate instituie condiții referitoare la ocuparea funcțiilor de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical în secțiile universitare clinice, laboratoarele clinice și serviciile medicale clinice din spitalele aparținând rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale. Astfel, pentru ocuparea funcțiilor publice enunțate, legea impune calitatea de cadru militar în activitate medic și organizarea unui concurs. Din perspectiva modului de organizare și funcționare a unităților sanitare, astfel cum rezultă din

art. 172 din Legea nr. 95/2006

(spitalele publice din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății, spitalele din rețeaua sanitară proprie a ministerelor și instituțiilor publice, altele decât cele ale Ministerului Sănătății și ale autorităților administrației publice locale, spitalele din rețeaua autorităților administrației publice locale), situația juridică în care se află cadrele militare în activitate medici care lucrează în cadrul spitalelor aparținând rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale nu este similară cu cea a medicilor „civili“ care lucrează în aceste spitale, astfel că și tratamentul juridic este diferit, și anume reglementarea unor reguli distincte de acces la funcțiile de conducere în cadrul spitalelor, adecvate specificului fiecărui tip de rețele sanitare.

26.

Așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

27.

În consecință, Curtea constată că instituirea unor reguli speciale pentru ocuparea funcțiilor de conducere la nivelul spitalelor aparținând rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale nu este contrară dispozițiilor

art. 16 din Constituție

și se justifică având în vedere organizarea și funcționarea distinctă a spitalelor aparținând acestei rețele sanitare și prin specificitatea activității cadrelor militare medici în cadrul acestor spitale.

28.

În același timp, Curtea reține că, în reglementarea accesului la funcțiile și demnitățile publice, legiuitorul dispune de o marjă de apreciere, astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 16 alin. (3) din Constituție , potrivit cărora „funcțiile și demnitățile publice, civile și militare, pot fi ocupate, în condițiile legii (...)“. Curtea observă că însăși norma constituțională evocată distinge între funcțiile publice militare și cele civile.

29.

Curtea constată, așadar, că prevederile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului în ceea ce privește stabilirea condițiilor pentru ocuparea funcțiilor publice, exprimată în marja de apreciere permisă de

art. 16 alin. (3) din Constituție

și fără a încălca principiul egalității în drepturi, prevăzut de

art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală .

30.

Având în vedere acestea, Curtea constată netemeinicia criticii de neconstituționalitate raportate la dispozițiile

art. 16 alin. (1)

și

(3)

și ale

art. 115 alin. (6) din Constituție .

31.

Pentru aceleași argumente, se constată că nu este întemeiată nici critica raportată la Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, invocată prin prisma

art. 148 alin. (2) din Constituție .

32.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Romulus Fabian Tatu în Dosarul nr. 3.597/30/2019 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.