Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 199/2002

privind stingerea unor obligații de plată ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizațiilor internaționale acreditate în România, precum și ale personalului acestora

prezumat în vigoare

Data actului
18 decembrie 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 956 din 27 decembrie 2002
Aprobat
prin Legea nr. 184/2003
Citat de
3 acte
Structură
3 articole · 2.074 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 184/2003 9 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 199/2002 privind stingerea unor ob…

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

Se anulează obligația de plată către Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" a sumelor reprezentând chirii restante, facturate și neîncasate, împreună cu dobânzile și penalitățile aferente acestora, datorate până la data de 31 decembrie 2002 de către misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentantele organizațiilor internaționale acreditate în România, precum și de către personalul acestora.

Articolul 2

(1)

Se anulează obligația de plată a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizațiilor internaționale acreditate în România, precum și a personalului acestora a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă chiriilor facturate de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" și neachitate de acestea în perioada 1 septembrie 1998 - 31 decembrie 2002.

(2)

Corectarea taxei pe valoarea adăugată anulate conform alin. (1) se va efectua prin emiterea unui nou document cu valorile înscrise cu semnul minus, în care se va menționa numărul documentului corectat, și concomitent se emite un nou document fără taxa pe valoarea adăugată.

Articolul 3

Cuantumurile obligațiilor de plată anulate potrivit art. 1 și 2 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Șerban Mihailescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
București, 18 decembrie 2002.
Nr. 199.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.