Decizia nr. 680/2023

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 4.119/ 320/2019/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.233D/2019.

2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 aprilie 2023, cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art . 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 30 mai 2023, când, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, a amânat pronunțarea, succesiv, pentru datele de 27 iunie 2023, 11 iulie 2023, 27 septembrie 2023, 2 noiembrie 2023 și, respectiv, 28 noiembrie 2023, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3.

Prin Încheierea din 12 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.119/320/2019/a1, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, cu ocazia soluționării unei contestații la executare.

4.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească arată că prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că din sfera de aplicabilitate a

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

nu pot fi excluse persoanele liberate condiționat, iar în ipoteza în care este incidentă revocarea liberării condiționate, pentru stabilirea pedepsei rezultante este obligatorie recalcularea restului neexecutat din pedeapsă.

5.

Arată că prin

Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că, în interpretarea dispozițiilor

art. 43 alin. (1)

și

(5) din Codul penal , prin pedeapsa anterioară „executată sau considerată ca executată“ ce constituie primul termen al recidivei se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 .

6.

În acest context, prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a constatat că, în interpretarea dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară, și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile

art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală .

7.

Instanța judecătorească arată că, în considerentele

Deciziei nr. 8 din 11 martie 2019 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut că, deși

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, are în vedere determinarea restului rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară în vederea aplicării tratamentului sancționator în caz de recidivă postcondamnatorie, ceea ce presupune, ca situație premisă, existența unui proces penal pendinte, considerentele respectivei decizii sunt deopotrivă aplicabile, pentru identitate de rațiune, și persoanelor aflate în executarea unor pedepse rezultante în cuprinsul cărora se regăsește, cumulat cu pedeapsa aplicată pentru o nouă infracțiune, un rest rămas neexecutat dintr-o pedeapsă pentru care aceste persoane au beneficiat de liberare condiționată anterior intrării în vigoare a dispozițiilor

art. 55^1 alin. (1)

și ( 8) din Legea nr. 254/2013 . Într-o asemenea ipoteză, recalcularea părții executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii acordate pentru executarea acesteia în condiții de detenție necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat și, prin aceasta, reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate, în condițiile în care restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară s-a adăugat la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

8.

Având în vedere cele anterior expuse, instanța judecătorească apreciază că atât

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , cât și

Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 , pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, presupun un proces pendinte și aplicarea tratamentului sancționator al recidivei, potrivit

art. 43 din Codul penal , în raport cu o dispoziție legală din faza executării,

art. 55^1 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 254/2013 , prin care se acordă un beneficiu, în mod retroactiv, persoanelor condamnate și inculpate din nou, cu rezultatul stabilirii unei noi pedepse, în procesul individualizării acesteia, în raport de cauze legale de agravare.

9.

Apreciază că, prin raționamentul utilizat de instanța supremă în deciziile anterior menționate, se transformă „acordarea retroactivă“, prevăzută de

art. 55^1 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 254/2013 , în „reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate“, ceea ce determină neconstituționalitatea dispozițiilor anterior menționate. Astfel, restul neexecutat din pedeapsa anterioară nu se execută separat de noua pedeapsă și nici nu a fost executat în condiții necorespunzătoare, ci reprezintă doar o cauză de agravare în procesul de individualizare.

10.

Totodată, instanța judecătorească susține că recalcularea părții executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii, nu reprezintă întotdeauna o cauză de reducere a pedepsei, așa cum se reține în considerentele

Deciziei nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, spre exemplu, în cazul

art. 43 alin. (5) din Codul penal .

11.

Susține că, prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu face o reală interpretare a legii (care presupune existența normei), ci suplinește, pe cale de interpretare, lipsa normei, ceea ce determină neconstituționalitatea

art. 55^1 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 254/2013

și încălcarea prevederilor

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 61 ,

124

și

126 din Constituție .

12.

Instanța judecătorească apreciază că textul criticat reprezintă doar o dispoziție din faza de executare, ce obligă la recalcularea retroactivă a pedepsei executate efectiv, în scopul compensării prin acordarea de zile de detenție suplimentare, și care produce efectul stingerii sau reducerii pedepselor în curs de executare sau efectul stabilirii de noi pedepse mai mici, în procesul de individualizare a noii pedepse, într-un proces pendinte.

13.

Totodată, instanța judecătorească arată că nu se poate susține că voința legiuitorului a fost cea care rezultă din considerentele și dispozitivul

Deciziei nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, deoarece persoanele care nu beneficiază de compensarea judiciară în natură, prin reducere în urma recalculării, pot beneficia de despăgubiri, potrivit

art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013 , existența unor hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești reprezentând un criteriu de diferență suficient pentru a aplica justificat soluții diferite în cazuri diferite.

14.

Din aceeași perspectivă a voinței legiuitorului, transformarea dispoziției criticate într-o prevedere penală mai favorabilă, fără proceduri compensatorii precum cele instituite prin

Hotărârea Guvernului nr. 836/2013

privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale, ar conduce, în opinia instanței judecătorești, la consecințe incompatibile cu evoluția dreptului european.

15.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

17.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Cu toate acestea, din Încheierea pronunțată în data de 10 iulie 2019, din considerentele Încheierii din 12 iulie 2019 (de sesizare a Curții Constituționale), precum și din formularea criticilor de neconstituționalitate, Curtea observă că instanța judecătorească a pus în discuția părților și a motivat legătura cu soluționarea cauzei și neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 55^1 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 254/2013 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 427 din 30 mai 2019.

19.

În ceea ce privește stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea a reținut, cu valoare de principiu, că în exercitarea controlului de constituționalitate trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate, în caz contrar, ar fi ținută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepției a textului legal criticat (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006,

Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, și

Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragraful 16).

20.

Totodată, Curtea a reținut că determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție ( Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 , precitată, și

Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017 , precitată, paragraful 17).

21.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 55^1 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 254/2013 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

22.

În continuare, Curtea reține că dispozițiile

art. 55^1

au fost introduse prin

art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Ulterior, dispozițiile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

au fost abrogate prin

art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019

privind abrogarea

Legii nr. 169/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea

Legii nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. Curtea observă că

art. III din Legea nr. 240/2019

dispune următoarele: „Prevederile

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit

Legii nr. 15/1968

privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea

art. 21 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 289/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi.“

23.

Dispozițiile criticate au următorul conținut: „(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. [...] (8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.“

24.

Prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin

Legea nr. 169/2017 , s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin

Legea nr. 169/2017 , stabilește următoarele: Competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile

art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală .“

25.

Instanța judecătorească susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

referitor la claritatea și previzibilitatea legilor,

art. 61

referitor la rolul și structura Parlamentului,

art. 124

referitor la înfăptuirea justiției și

art. 126

referitor la instanțele judecătorești.

26.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 55^1

au fost introduse prin

art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017

și reglementau, în esență, o măsură compensatorie în cazul executării pedepsei închisorii în condiții necorespunzătoare. Prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, „în interpretarea dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 , pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu

art. 43 alin. (1) din Codul penal , trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 169/2017

prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare“. Prin

Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 19 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, „în interpretarea dispozițiilor

art. 43 alin. (1)

și

(5) din Codul penal , prin pedeapsa «executată sau considerată ca executată», ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 “.

27.

Totodată, prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin

Legea nr. 169/2017 , „competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile

art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală “.

28.

Prin

Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 551 din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale.

29.

Având în vedere cele anterior expuse, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că modalitatea de calcul al zilelor considerate ca fiind executate se va realiza prin aplicarea recursului compensatoriu nu doar pentru acele persoane care se aflau în penitenciar la data intrării în vigoare a

Legii nr. 169/2017 , ci și pentru persoanele care se aflau în termenul de supraveghere, fiind liberate condiționat anterior datei anterior menționate, și care au săvârșit o nouă infracțiune în stare de recidivă. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în cazul recidivei postcondamnatorii, restul de pedeapsă rămas neexecutat, care se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune, se va calcula prin aplicarea recursului compensatoriu.

30.

Ulterior publicării deciziei anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat

Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 , prin care, apreciind obligatorie aplicarea

Deciziei instanței supreme nr. 7 din 26 aprilie 2018 , a statuat că pentru a stabili primul termen al recidivei (și implicit pentru a stabili tipul recidivei - postcondamnatorie/postexecutorie - și regimul sancționator), prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“ se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 .

31.

În ceea ce privește

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , Curtea reține că soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală are ca premisă pronunțarea

Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018

și efectele obligatorii ale unei decizii ce privește pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, instanța supremă a reținut în cuprinsul

Deciziei nr. 8 din 11 martie 2019

că, „deși această decizie ( Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018

- n.r.) are în vedere determinarea restului rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară în vederea aplicării tratamentului sancționator în caz de recidivă postcondamnatorie, ceea ce presupune, ca situație premisă, existența unui proces penal pendinte, considerentele deciziei sunt deopotrivă aplicabile, pentru identitate de rațiune, și persoanelor aflate în executarea unor pedepse rezultante în cuprinsul cărora se regăsește, cumulat cu pedeapsa aplicată pentru o nouă infracțiune, un rest rămas neexecutat dintr-o pedeapsă pentru care aceste persoane au beneficiat de liberare condiționată anterior intrării în vigoare a dispozițiilor

art. 55^1 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și

Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală“.

32.

Cu alte cuvinte, soluția pronunțată de instanța supremă prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019

are la bază cele statuate în

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , fiind indisolubil legată de aceasta.

33.

În acest context, Curtea observă că, potrivit

art. 477^1 din Codul de procedură penală , efectele deciziei ce privește pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept încetează în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepția cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare.

34.

Or, efectul

Deciziei Curții Constituționale nr. 242 din 8 aprilie 2021 , prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

în interpretarea dată prin

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se răsfrânge și asupra dispozițiilor

art. 55^1 din Legea nr. 254/2013

în interpretarea dată prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, astfel că, de la publicarea deciziei instanței de contencios constituțional, atât

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 , cât și

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019

și-au încetat efectele (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia Curții Constituționale nr. 139 din 27 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, paragraful 29).

35.

În condițiile încetării efectelor deciziilor pronunțate de instanța supremă, Curtea apreciază că nu poate fi reținută incidența, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, a celor statuate prin

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 139 din 27 martie 2018 , precitată, paragraful 31). De aceea, întrucât

Decizia Curții Constituționale nr. 242 din 8 aprilie 2021

și, subsecvent, încetarea efectelor

Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018

și ale

Deciziei nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțate de instanța supremă, au survenit ulterior sesizării Curții Constituționale (12 iulie 2019), Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 55^1 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 254/2013 , în interpretarea dată prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a devenit inadmisibilă.

36.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 55^1 alin. (1)

și

(8) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 4.119/320/2019/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.