Normele din 18 februarie 2003
privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele autorizate în evaluarea activelor reprezentate de terenuri și construcții, deținute de asiguratori
prezumat în vigoare
Articolul 1
Evaluarea activelor reprezentate de terenuri și construcții, deținute de asiguratori, poate fi efectuată de persoane autorizate în evaluare, dacă îndeplinesc următoarele condiții:
a) dețin certificatul de atestare a calității de membru asociat al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), vizat pe anul în curs;
b) dețin un contract de asigurare de răspundere civilă și profesională cu limita minima de acoperire având echivalentul în lei a 100.000 euro, încheiat cu un asigurator, altul decât cel pentru care efectuează operațiunea de evaluare a activelor reprezentate de terenuri și construcții.
Articolul 2
Raportul de evaluare prezentat Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către asiguratori trebuie să fie însoțit de copii ale documentelor care atesta îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 1.
Articolul 3
Nerespectarea prevederilor art. 1 și 2 de către asiguratori se sancționează în condițiile și potrivit prevederilor
art. 39 din Legea nr. 32/2000 .
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.