Decizia nr. 300/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Horea Tudor Vușcan, de Coriolan Vușcan și de Doina Maria Vușcan în Dosarul nr. 175/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 39D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii, în principal, de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că autorii invocă o necorelare legislativă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, întrucât soluția legislativă criticată este clară, iar nerespectarea termenului de două luni în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civile nu conduce la pierderea dreptului de opțiune succesorală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 5 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 175/111/2017, Tribunalul Bihor - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Horea Tudor Vușcan, de Coriolan Vușcan și de Doina Maria Vușcan într-o cauză penală în care instanța de judecată a pus în discuție continuarea acțiunii civile formulate de Societatea BTC Exchange - S.R.L. (dizolvată voluntar) de către acționarii acesteia, autori ai excepției de neconstituționalitate, iar reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că se impune un control de constituționalitate cu privire la dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală , având în vedere necorelarea termenului de două luni, reglementat de acestea, cu termenul de opțiune succesorală de un an, prevăzut de

art. 1.103 alin. (1) din Codul civil . Susțin că

art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală

limitează exercitarea dreptului de opțiune succesorală.

6.

Tribunalul Bihor - Secția penală apreciază că normele procesual penale criticate nu sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate. În acest sens, reține că nerespectarea termenului prevăzut de

art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală

de către succesorii în drepturi ai părții civile nu constă în pierderea dreptului de acces la o instanță, aceștia având posibilitatea să se adreseze instanței civile, astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 25 alin. (6)

și ale

art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală . Aceste dispoziții legale sunt aplicabile atât în cazul succesorilor în drepturi ai unei persoane juridice, cât și în cazul moștenitorilor unei persoane fizice decedate, neputând fi interpretate ca fiind discriminatorii. Reține, totodată, că, spre deosebire de acest drept procesual, exercitarea dreptului de opțiune succesorală are ca efect consolidarea retroactivă a transmisiunii moștenirii, confuziunea dintre patrimoniul defunctului și al moștenitorului acceptant, faptul că moștenitorii răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia, iar legatarii cu titlu particular nu răspund decât în caz excepțional și numai cu bunul ce formează obiectul legatului. Reține că acceptarea moștenirii poate fi expresă, dar și tacită. De asemenea, apreciază că, în cazul persoanei juridice, nu este incidentă instituția opțiunii succesorale. Consideră că termenul de două luni prevăzut de

art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală

pentru continuarea acțiunii civile exercitate de o persoană fizică decedată nu reprezintă o îngrădire a exercitării dreptului de opțiune succesorală, moștenitorii având acces la instanța civilă în situația în care nu se încadrează în acest termen.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „(1) Acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării.“

11.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate susțin că normele procesual penale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, ale

art. 11 alin. (1)

și

(2)

privind dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21 alin. (1)

și

(2)

privind accesul liber la justiție, ale

art. 26 alin. (1)

privind viața intimă, familială și privată, ale

art. 31 alin. (1)

privind dreptul la informație și ale

art. 46

referitor la dreptul la moștenire.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, din punct de vedere substanțial, obiectul acțiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care formează obiectul acțiunii penale [ art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală ]. Exercițiul acțiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracțiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum și întregul cadru procesual al procesului penal, pentru a-și satisface interesele de ordin civil - morale sau patrimoniale - afectate de comiterea infracțiunii. Acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal constituie latura civilă a acestui proces și are ca temei fapta ilicită, întrucât temeiul acțiunii penale este un fapt ilicit, iar acest temei limitează și temeiul acțiunii civile.

13.

Pentru asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, în

Codul de procedură penală

au fost reglementate reguli noi referitoare la soluționarea acțiunii civile exercitate în procesul penal, fiind prevăzute, față de vechea reglementare, situații noi în care acțiunea civilă este lăsată nesoluționată de către instanța penală, precum și ipoteze în care acțiunea civilă fie este disjunsă de acțiunea penală, fie este de competența instanței civile. În această privință, în expunerea de motive a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

se arată că, „referitor la acțiunea civilă, a fost limitată obligativitatea exercitării acesteia din oficiu și au fost regândite dispozițiile procedurale referitoare la aceasta, în scopul de a evita întârzierile în soluționarea conflictului de drept penal“.

14.

Curtea reține că

art. 19 din Codul de procedură penală

prevede soluționarea acțiunii civile de către instanța penală doar dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului penal, în timp ce dispozițiile

art. 25 alin. (5)

și

(6)

și ale

art. 27 din același cod

prevăd cazurile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă și, respectiv, cazurile de soluționare a acțiunii civile la instanța civilă. Potrivit

art. 25 alin. (5)

și

(6) din Codul de procedură penală , instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă: în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza

art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e) ,

f)

- cu excepția prescripției,

i)

și

j) din Codul de procedură penală ; în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de

art. 486 alin. (2) din același cod ; în cazul în care moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile nu își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile sau, după caz, partea civilă nu indică moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente în termenul prevăzut la

art. 24 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură penală . De asemenea, conform

art. 27 din același act normativ , soluționarea acțiunii civile se face la instanța civilă în următoarele cazuri: dacă persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; dacă prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă; dacă procesul penal a fost suspendat; dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare; în cazul în care acțiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanței penale; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.

15.

În aceste condiții, Curtea reține că

art. 24 din Codul de procedură penală , cu denumirea marginală „Exercitarea acțiunii civile de către sau față de succesori“, face referire la soluționarea acțiunii civile de către instanța penală doar în situația decesului părții civile și al părții responsabile civilmente, nu și în situația decesului inculpatului, arătând că acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții civile, dacă moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării [ art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală ]. Totodată, în caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă [ art. 24 alin. (2) din Codul de procedură penală ]. Prin urmare, dacă în

Codul de procedură penală din 1968

era reglementată, în mod distinct, la art. 21, soluționarea acțiunii civile exercitate în procesul penal de către instanța penală în ipoteza decesului părților, prin urmare, și al inculpatului,

Codul de procedură penală în vigoare prevede, la art. 24 , soluționarea acțiunii civile de către instanța penală doar în ipoteza decesului părții civile [ art. 24 alin. (1 )] și al părții responsabile civilmente [ art. 24 alin. (2 )] ( Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, paragraful 12, și

Decizia nr. 496 din 13 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1118 din 23 noiembrie 2021, paragrafele 27-31).

16.

Potrivit

art. 24 din Codul de procedură penală , moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile trebuie să își exprime opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desființării ori dizolvării părții civile. În aceste condiții, Curtea constată că exercitarea în continuare a acțiunii civile de către sau față de succesori este suspusă atât principiului disponibilității, cât și unei condiții privind termenul. Astfel, introducerea în cauză a succesorilor nu va mai avea loc de drept; moștenitorii sau succesorii în drepturi sau, după caz, lichidatorul părții civile au dreptul de a continua acțiunea civilă în procesul penal sau de a renunța la aceasta, caz în care instanța penală va lăsa nesoluționată acțiunea civilă [ art. 25 alin. (6) din Codul de procedură penală ]. Dreptul de a continua acțiunea civilă alăturată celei penale va trebui însă exercitat în termenul de decădere de două luni de la data decesului sau, după caz, a reorganizării, desființării ori dizolvării părții civile.

17.

În ceea ce privește instituirea unui termen în cadrul căruia moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile trebuie să își exprime opțiunea, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante, stabilirea unor reguli speciale de procedură în anumite cazuri este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege. Astfel, Curtea a statuat că atât

art. 129 , cât și

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ (în același sens sunt

Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019;

Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016;

Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018).

18.

Totodată, potrivit jurisprudenței instanței de control constituțional, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut. Astfel, prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a stabilit că instituirea unor condiții procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței nu echivalează cu încălcarea

art. 21 din Constituție , referitor la accesul liber la justiție. S-a reținut, astfel, că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție. Mai mult, Curtea a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție . De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța dreptului.

19.

Având în vedere reperele jurisprudențiale constante ale instanței constituționale, precum și ale instanței europene, menționate anterior, Curtea constată că textul de lege criticat nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene înăuntrul cărora moștenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții civile trebuie să își exprime opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile. Curtea reține că instituirea de către legiuitor a anumitor termene nu poate fi considerată de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea acestora fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile (în același sens este

Decizia nr. 47 din 28 februarie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 29 mai 2023, paragrafele 18 și 19).

20.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anumit drept având ca rezultat fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Prin urmare, Curtea constată că textul dedus controlului de constituționalitate nu relevă nicio contradicție cu prevederile

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 21 din Constituție . Pentru considerentele reținute anterior, textul de lege criticat nu aduce atingere nici celorlalte dispoziții constituționale invocate.

21.

Curtea constată, totodată, că susținerea potrivit căreia termenul prevăzut de dispozițiile de lege criticate este în vădită contradicție cu termenul de acceptare a succesiunii prevăzut de

art. 1.103 din Codul civil

nu poate fi reținută. Având în vedere prevederile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 18).

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Horea Tudor Vușcan, de Coriolan Vușcan și de Doina Maria Vușcan în Dosarul nr. 175/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2024.