Decizia nr. 269/2024

Articolul 197

teza întâi : „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.“;

–

Articolul 486

alin. (2):

„La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic.“

17.

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia nu invocă, în mod expres, prevederile constituționale pretins încălcate. Din motivarea excepției rezultă că autorul se raportează la dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității în componenta referitoare la calitatea legii,

art. 21

- Accesul liber la justiție și

art. 6 paragraful 1

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu titlu prealabil, că aceasta ridică două probleme de admisibilitate de naturi juridice diferite. Astfel, prima problemă de admisibilitate vizează în mod direct un aspect ce ține de natura controlului de constituționalitate (abstract/concret), respectiv legătura cu soluționarea cauzei a textelor contestate, iar a doua de limitele de competență a Curții Constituționale.

Articolul 29

alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992

constituie sediul materiei în privința condițiilor de admisibilitate ce țin de cadrul procesual în care se ridică excepția de neconstituționalitate (autoritatea în fața căreia se ridică excepția, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluționarea cauzei), precum și de obiectul excepției în sens de trăsături distinctive și definitorii ale normei care poate fi supuse controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare și de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională în precedent). În schimb,

art. 61 ,

art. 126 alin. (1) ,

art. 142 alin. (1)

și

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și

art. 2 alin. (2)

și

(3) din Legea nr. 47/1992

constituie un cadru referențial cu privire la condițiile de admisibilitate ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale atunci când aceasta procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea neputând modifica sau completa textul criticat și nici de a-l interpreta sau aplica în cauza a quo. Având în vedere natura acestor condiții de admisibilitate, precum și succesiunea logică a intervenirii acestora în procedura de analiză a admisibilității excepției de neconstituționalitate, Curtea se va pronunța mai întâi asupra celor cuprinse în

art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 , iar ulterior asupra celor ce privesc delimitarea competenței sale în raport cu celelalte autorități publice (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 19).

19.

Astfel, sub aspectul cadrului procesual în care se ridică excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.512D/2020, dispozițiile

art. 486 alin. (2) din Codul de procedură civilă

nu au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece recursul prevăzut de

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

este o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din

Codul de procedură civilă

sau

Codul de procedură penală . De asemenea, Curtea a constatat că, dat fiind faptul că textul

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de

Codul de procedură civilă

sau

Codul de procedură penală

și nici apel, contestație sau plângere în sensul

Codului de procedură penală . Mai mult, Curtea a reținut că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție de procedura civilă sau penală în care intervine. Curtea a mai constatat că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de

art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 . Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții ( Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, paragrafele 21 și 22).

20.

Așadar, raportat la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate - recurs formulat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și la jurisprudența instanței constituționale referitoare la calea de atac ce poate fi formulată, Curtea reține că dispozițiile

art. 486 alin. (2) din Codul de procedură civilă

nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

21.

De asemenea, Curtea observă că în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.513D/2020 excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul soluționării recursului formulat împotriva unei încheieri de amânare a pronunțării asupra cauzei. Însă, raportând cererea de recurs la încheierea atacată, se constată că această cale de atac este inadmisibilă, întrucât încheierile de ședință pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătorești prin care cauza a fost soluționată.

22.

Prin urmare, acest cadru procesual se circumscrie unei cauze de inadmisibilitate care vizează legătura textului criticat cu soluționarea cauzei. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Așadar, întrucât textul legal criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei, instanța judecătorească ar fi trebuit să respingă excepția de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, aceasta fiind contrară

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

(a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 203 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012).

23.

În continuare, din punctul de vedere al competenței sale de a soluționa criticile formulate, Curtea reține că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit cărora dispozițiile legale criticate sunt neclare întrucât nu precizează actul normativ la care fac trimitere, nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci se circumscriu sferei interpretării și aplicării prevederilor criticate, în concret, la speța dedusă judecății. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, Curtea a reținut în jurisprudența sa că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța judecătorească este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudență constantă, Curtea s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, prin

Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, aplicarea și interpretarea legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței judecătorești care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și

(3) din Constituție . Cu privire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).

24.

Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare și aplicare a legii la speța dedusă judecății, soluționarea acesteia excedează competenței Curții Constituționale. Potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare și aplicare a legii în concret la o cauză. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă.

25.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 197 teza întâi

și ale

art. 486 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Alexandru Maghiar în Dosarele nr. 1.414/111/CA/2019-R și 1.414/111/CA/2019/a1-R ale Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2024.