Decizia nr. 343/2022

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, ale

art. 1 alin. (1) lit. a) ș i ale

art. 2 lit. a), b) ș i

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003

privind protecția maternității la locurile de muncă. Excepția a fost ridicată de Mihaela Tudor în Dosarul nr. 8.493/3/2021 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.969D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Consideră că textele de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care exclud de la beneficiul indemnizației de risc asiguratele care nu au calitatea de salariate. Apreciază că nu există o justificare obiectivă și rezonabilă care să susțină această excludere. Consideră că prin plata contribuției la asigurările sociale de sănătate s-a creat o speranță legitimă privind obținerea indemnizației de risc maternal. În sprijinul concluziilor sale invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 460 din 22 iunie 2017 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 17 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.493/3/2021, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, ale

art. 1 alin. (1) lit. a) ș i ale

art. 2 lit. a), b) ș i

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003

privind protecția maternității la locurile de muncă. Excepția a fost ridicată de Mihaela Tudor într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești la plata indemnizației pentru concediu de risc maternal, prevăzută de

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale

art. 4 alin. (2),

ale

art. 16 alin. (1),

ale

art. 44 alin. (1),

ale

art. 47,

ale

art. 53

și ale

art. 115 alin. (6).

Astfel, arată că modalitatea de reglementare a textelor de lege criticate prin care se acordă dreptul la concediul de risc maternal doar persoanelor care au calitatea de salariat, excluzând și alte gravide care desfășoară același tip de activități, însă lucrează sub forma unor convenții civile, este neconstituțională. Amintește că, potrivit

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, iar potrivit

art. 2 alin. (1) lit. e)

din aceeași ordonanță, concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate la care au dreptul asigurații sunt concedii medicale și indemnizații de risc maternal.

6.

Potrivit

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , dreptul la concediul de risc maternal se acordă în condițiile prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003

privind protecția maternității la locurile de muncă. Dispozițiile

art. 1 alin. (1) lit. a) ș i ale

art. 2 alin. (1) lit. a), b)

și

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003

prevăd posibilitatea acordării acestui tip de concediu exclusiv gravidelor, mamelor, lăuzelor sau femeilor care alăptează și care obțin venituri doar în baza unui raport de muncă sau de serviciu cu un angajator. Astfel, sunt excluse celelalte femei gravide, mame, lăuze sau care alăptează, ce desfășoară același tip de activitate, dar în baza unei convenții civile, și nu a unui raport de muncă. În acest mod, printr-o formulare lacunară, legiuitorul, fără a justifica un criteriu obiectiv și rațional, exclude de la acordarea dreptului la concediul de risc maternal oricare alte femei gravide, mame, lăuze sau care alăptează, având drept unic criteriu natura contractului încheiat, și nu modul în care acestea își desfășoară activitatea, adică riscurile aferente locului de muncă. Cu toate că activitatea desfășurată de o gravidă, mamă, lăuză sau femeie care alăptează și care lucrează în temeiul unei convenții civile ca persoană fizică autorizată poate fi identică sau asemănătoare din punctul de vedere al locului, felului, duratei, remunerației,

inclusiv al riscurilor aferente acestei activități, cu cea desfășurată de o gravidă, mamă, lăuză sau femeie care alăptează, dar în temeiul unui raport de muncă, acestea sunt totuși excluse de la protecția socială oferită salariatelor prevăzută de

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

și de

art. 1 alin. (1),

art. 2 lit. a), b) ș i

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 .

7.

Prin urmare, autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care creează o discriminare a persoanelor care realizează venituri din activități independente față de persoanele care realizează venituri din salarii, în sensul în care femeile însărcinate salariate pot beneficia de concediu de risc maternal și de indemnizația aferentă acestuia, în timp ce femeile însărcinate care realizează venituri din alte surse nu pot beneficia de acest tip de concediu.

8.

De asemenea, consideră că se aduce atingere

art. 34

și

47 din Constituție , deoarece este restrâns exercițiul dreptului de a beneficia de concediu de risc maternal ca formă a protecției sociale la care au dreptul toate categoriile sociale și profesionale.

9.

Totodată, autoarea excepției arată că este încălcat și dreptul de proprietate ocrotit de

art. 44 alin. (1) din Constituție , întrucât dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005

i-au conferit un drept de creanță împotriva statului, dând naștere la speranța legitimă că indemnizația îi va fi plătită în temeiul dispozițiilor

art. 1 alin. (2)

coroborate cu ale

art. 2 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 .

10.

Autoarea excepției consideră că ansamblul tuturor dispozițiilor cuprinse în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

referitoare la situația persoanelor fizice autorizate care se asigură în baza unui contract de asigurări sociale de sănătate nu au caracter clar și previzibil, întrucât din conținutul acestora nu rezultă în mod clar excluderea acestor persoane de la plata indemnizației pentru concediul de risc maternal. Astfel, pe de o parte, dispozițiile

art. 1 alin. (2)

coroborat cu

art. 2 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

au în vedere intenția legiuitorului de a proteja și persoanele care realizează venituri din activități independente ori profesii liberale sau care realizează alte tipuri de venituri prin alte tipuri de contracte decât cele de muncă, astfel încât în cazul în care acestea nu își mai pot desfășura activitatea producătoare de venituri, din diverse motive, să fie protejate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pe de altă parte, dispozițiile

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

coroborate cu ale

art. 1 alin. (1)

și

art. 2 lit. a), b) ș i

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003

prevăd că dreptul la concediul de risc maternal se acordă exclusiv persoanelor care se află într-un raport de muncă sau de serviciu cu un angajator.

11.

Autoarea excepției învederează că

art. 10 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

reglementează modalitatea de stabilire a bazei de calcul pentru persoanele prevăzute la

art. 1 alin. (2)

- respectiv persoanele fizice autorizate - din același act normativ, în cazul în care stagiul de cotizare al acestora este mai mic de 6 luni în situația prevăzută la

art. 31.

Această prevedere a fost introdusă în mod expres la data de 19 decembrie 2017 prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2017 . Cu toate acestea, legiuitorul nu a adaptat prevederile

art. 31 alin. (1)

pentru a fi în concordanță cu celelalte prevederi care vizează toate categoriile de persoane asigurate, lăsând astfel în vigoare aceste dispoziții care creează situații discriminatorii.

12.

Autoarea excepției, fiind avocată, arată că, potrivit

art. 15 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat.

13.

Mai arată că dispozițiile

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 , ale

art. 1 alin. (1)

și ale

art. 2 lit. a), b) ș i

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 , prin care se prevede acordarea concediului de risc maternal doar în favoarea gravidelor, mamelor, lăuzelor sau femeilor care alăptează și care se află într-un raport de muncă sau de serviciu cu un angajator, reprezintă o încălcare și a

art. 53,

și a

art. 115 alin. (6) din Constituție , întrucât se aduce o restrângere a unor drepturi și libertăți fundamentale prin intermediul unei ordonanțe de urgență.

14.

În susținerea criticilor formulate, autoarea excepției invocă

Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014 ,

Decizia nr. 460 din 22 iunie 2017

și

Decizia nr. 244 din 20 aprilie 2021 .

15.

Autoarea excepției face trimitere și la dispozițiile art. 8 din Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului. Totodată, amintește că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, persoanele care desfășoară o activitate salariată și cele care desfășoară o activitate independentă se află într-o situație de vulnerabilitate comparabilă atunci când sunt obligate să își înceteze activitatea. Or, femeile care rămân însărcinate se află într-o situație de vulnerabilitate comparabilă, indiferent dacă desfășoară o activitate salariată sau independentă. În această privință, legiuitorul Uniunii a recunoscut în mod expres, în considerentul/ expunerea de motive nr. (18) din Directiva 2010/41/UE, starea de vulnerabilitate economică și fizică în timpul sarcinii a lucrătoarelor independente (Hotărârea din 19 septembrie 2019, Dakneviciute, C-544/18, paragrafele 35-37; Hotărârea din 20 decembrie 2017, Gusa, C-442/16, paragraful 43). Astfel, art. 8 alin. (1) din această directivă impune statelor membre să ia măsurile necesare pentru ca femeile care desfășoară o activitate independentă să poată avea dreptul la orice servicii sociale naționale existente care să le permită să își întrerupă activitatea profesională din motive de sarcină sau de lăuzie, în condiții similare cu cele prevăzute pentru lucrătoarele salariate.

16.

Autoarea excepției arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003

este o transpunere a Directivei 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială în sensul art. 16 alin. (1) din Directiva 89/391/CEE], care vizează lucrătoarele gravide, respectiv cele aflate în raporturi de angajare. România nu a transpus însă în mod corespunzător și prevederile Directive 2010/41/UE, care are un caracter ulterior actelor normative anterior menționate și care reglementează protecția socială ce trebuie acordată gravidelor care desfășoară activități independente, legiuitorul unional considerând că și gravidele care desfășoară activități independente sunt vulnerabile și trebuie protejate, aflându-se într-o situație similară cu gravidele salariate. Din nefericire,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003

este singura lege-cadru care reglementează protecția maternității la locul de muncă, or, de această protecție socială trebuie să beneficieze toate femeile gravide, mame, lăuze sau care alăptează și care își desfășoară activitatea profesională, indiferent de tipul de

contract sau formă juridică sub care își desfășoară acea activitate, întrucât riscul maternal se raportează doar la condițiile efective de muncă, și nu la tipul de contract încheiat.

17.

În sfârșit, autoarea excepției arată că mai multe case de asigurări de sănătate din țară acordă indemnizația pentru concediu de risc maternal persoanelor care desfășoară activități independente.

18.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este întemeiată, dispozițiile legale invocate fiind contrare

art. 4 alin. (2),

art. 16,

art. 34,

art. 44 alin. (1),

art. 47,

art. 53

și

art. 115 alin. (6) din Constituție . Astfel, autoritățile statului dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicilor lor sociale, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, astfel încât autoritățile naționale sunt în principiu bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile publice, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie să respecte alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace încalcă principiul nediscriminării între persoane aflate în situații similare, cum este cazul autoarei excepției, care a desfășurat activitate la locul său de muncă specific funcției și activității prestate.

19.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

20.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992,

reține următoarele:

21.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2, 3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, ale

art. 1 alin. (1) lit. a) ș i ale

art. 2 lit. a), b) ș i

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003

privind protecția maternității la locurile de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 27 octombrie 2003. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:

–