HG nr. 1219/2022
privind trecerea unor bunuri imobile aflate în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării, după caz
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , al
art. 288 alin. (1)
și
art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și, după caz, a casării, a unor imobile aflate în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava, având datele de identificare prevăzute în
anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Sumele rezultate din valorificarea bunurilor prevăzute la
alin. (1)
se fac, după recuperarea cheltuielilor efectuate cu scoaterea din funcțiune și casarea acestora, venit la bugetul de stat.
Articolul 2
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006
pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea Ministrul finanțelor, Adrian Câciu București, 5 octombrie 2022. Nr. 1.219.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunurilor imobile aflate în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava (CUI 3221146),
care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia,
în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării, după caz
Nr. crt.
Nr. M.F. și codul de clasificare
Denumirea imobilului
Descrierea tehnică
(pe scurt)
Adresa
Valoarea de inventar
(lei)
1.
117331
cod 8.28.10
Siloz turn pentru nutreț
Suprafață construită = 500 mp
Țara: România; județul: Suceava; MRJ Suceava; Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 15
768
2.
117375
cod 8.27.07
Grajd pentru animale de muncă
Suprafață construită = 60 mp
Regimul de înălțime = P
Țara: România; județul: Suceava; municipiul Suceava; comuna Pojorâta
2
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.