Ordinul nr. 3924/2022
privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022
prezumat în vigoare
În conformitate cu prevederile
art. VI alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021
privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1)“,
în temeiul
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul justiției emite următorul ordin:
Articolul 1
Prezentul ordin stabilește procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect:
a)
acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022;
b)
acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din instituțiile pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022.
Articolul 2
Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii, prevăzute la
art. 1 , se realizează eșalonat, în 5 tranșe, potrivit prevederilor
art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021
privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
Sumele prevăzute la
art. VI alin. (1) lit. a)-e)
și
alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 , cu modificările și completările ulterioare, vor fi achitate de ordonatorii de credite conform eșalonării prevăzute la
alin. (1) , actualizate, fiecare în parte, cu indicele prețurilor de consum stabilit de Institutul National de Statistică, potrivit prevederilor
alin. (5) ale art. VI
din aceeași ordonanță de urgență.
La sumele actualizate în condițiile
alin. (2)
se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.
Articolul 3
Structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor terțiari de credite vor transmite datele aferente plății tranșei stabilite la
art. VI alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 , cu modificările și completările ulterioare, pe alineatele clasificației economice, ordonatorilor de credite care Ie asigură finanțarea.
Structurile financiar-contabile constituite la nivelul ordonatorilor secundari de credite vor centraliza datele primite de la ordonatorii terțiari de credite, precum și pe cele reprezentând necesarul propriu și le vor transmite Direcției economice - Serviciul asigurare resurse din cadrul Ministerului Justiției.
Direcția economică - Serviciul asigurare resurse din cadrul Ministerului Justiției va centraliza datele primite de la ordonatorii secundari și terțiari de credite finanțați prin bugetul Ministerului Justiției și va propune Ministerului Finanțelor modificările corespunzătoare pentru bugetul pe anul în curs și pentru proiectul de buget pe anii următori.
Articolul 4
În vederea alocării fondurilor publice necesare aplicării prevederilor
art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021
privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, propunerile ordonatorilor secundari și terțiari de credite se transmit potrivit calendarului bugetar prevăzut de legislația în vigoare.
Articolul 5
Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii prevăzute la
art. 1
se efectuează de instituția angajatoare, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor/indemnizațiilor.
Sumele prevăzute la
alin. (1)
vor fi plătite în conturile indicate de beneficiari.
Articolul 6
Ordonatorii secundari și terțiari de credite pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, cu respectarea dispozițiilor
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 7
Ministerul Justiției - aparat propriu, curțile de apel, tribunalele și instituțiile aflate în subordonare/coordonare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 8
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul justiției, George Cătălin Șerban, secretar de stat București, 18 august 2022. Nr. 3.924/C.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.