Raportul nr. 12524/2022
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Socialist Creștin în anul 2022
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
- extras -
În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1)
și ale
art. 44 alin. (1),
(4)
și
(6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-19.09.2022 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Socialist Creștin în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021.
I.
Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2021 veniturile Partidului Socialist Creștin au totalizat 2.395,00 lei și au fost obținute din cotizații în sumă de 2.045,00 lei și din alte surse, neprevăzute de
Legea nr. 334/2006 , în sumă de 350,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 3.785,40 lei.
II.
Sancțiuni aplicate: Partidul Socialist Creștin a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor
art. 3 alin. (4)
și
(8)
și ale
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 15.000 lei ca urmare a nerespectării
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și s-a hotărât confiscarea sumei de 2.950,00 lei.
București, 29 septembrie 2022. Nr. 12.524.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.