Decizia nr. 85/2022

Articolul 11

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017: „În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“;

–

Articolul 41

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018: „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“.

20.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale privind principiul securității și stabilității raporturilor juridice, al clarității și previzibilității actelor normative, prevăzute de

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 15

referitor la universalitatea drepturilor,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 41 alin. (2)

referitor la muncă și protecția socială a muncii și

art. 115 alin. (6)

referitor la condițiile adoptării ordonanțelor de urgență.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate prin

Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 1 noiembrie 2021, reținând constituționalitatea lor prin raportare la dispozițiile

art. 1 alin. (5)

și ale

art. 15 alin. (2) din Constituție . Astfel, reiterând jurisprudența sa anterioară, Curtea a statuat că ajutoarele salariale prevăzute de

art. 20 alin. (1)

și

(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Acestea nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de

art. 53 din Legea fundamentală

(a se vedea

Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , precitată, paragraful 19). Statul are deplină legitimitate constituțională să acorde sporuri, premii periodice și alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi

salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate și garantate de

Constituție , legiuitorul având libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda și chiar de a dispune anularea lor.

22.

Curtea a făcut referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.

23.

Cu referire la pretinsa lipsă de previzibilitate a normelor criticate, Curtea a statuat că persoanele care se pensionează se supun dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. Prin urmare, neacordarea, pentru mai mulți ani succesivi, a drepturilor bănești mai sus arătate nu poate fi privită ca un eveniment care afectează previzibilitatea normei, de vreme ce dreptul la pensie și condițiile de pensionare, precum și drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislație la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câștigat ( Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , paragraful 22).

24.

De asemenea, Curtea a precizat că acțiunile legiuitorului în privința neaplicării, respectiv abrogării prevederilor legale care stabileau acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă se înscriu în marja sa de apreciere, având drept scop prezervarea unui interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile și veniturile statului.

25.

În sfârșit, în paragraful 25 al

Deciziei nr. 462 din 1 iulie 2021 , Curtea a amintit că, prin

Decizia nr. 20 din 20 mai 2019

referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

privind unele măsuri fiscalbugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin

Legea nr. 80/2018 , cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile

art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și stabilirea „modalității în care mai pot fi considerate suspendate ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, ulterior datei de 1 iulie 2017, dată la care au fost abrogate aceste drepturi prin

Legea-cadru nr. 153/2017 “, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decât aplicarea corectă a regulilor referitoare la succesiunea legilor în timp și la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme“ și că „nicio dificultate nu poate fi identificată în legătură cu interpretarea vreunor dispoziții legale neclare sau imprecise ori în ce privește determinarea și aplicarea corectă a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp“.

26.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

27.

În continuare, Curtea observă că autorul prezentei excepții consideră că se încalcă

art. 16 alin. (1)

și

art. 41 alin. (2) din Constituție , deoarece instanțele judecătorești au interpretat în mod diametral opus dispoziții legale aplicabile unor situații identice, mai exact situația autorului excepției, care nu a primit ajutoarele, și a unor colegi ai săi, care au desfășurat aceeași activitate ca el și care au primit drepturile. Totodată, apreciază că se încalcă și principiul retribuției egale pentru muncă egală, consacrat de

art. 6 alin. (2) din Codul muncii ,

art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului , precum și

art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i)

și

art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , raportat la

art. 20 din Constituție .

28.

Cu referire la această critică, se impune constatarea că, în fapt, se ridică problema unei eventuale aplicări discriminatorii a unei norme de drept primar, și nu de constituționalitate a înseși normei de drept primar. Or, potrivit

art. 142-146 din Constituție , care delimitează competențele Curții Constituționale și procedura de urmat în exercitarea acestora, jurisdicția constituțională nu are și atribuția de a verifica modul de aplicare a legii de către instanțele judecătorești. În măsura în care este pusă în discuție aplicarea discriminatorie a legii,

Constituția

dispune că instanța supremă are atribuția de a se asigura că legea este interpretată și aplicată unitar.

29.

Autorul prezentei excepții de neconstituționalitate mai arată că sunt direct aplicabile dispozițiile din dreptul Uniunii Europene, care au prioritate față de cel intern, potrivit

art. 148 din Constituție . În plus, prin tratatul de aderare la UE, România și-a asumat obligația de a respecta prevederile tratatelor UE. Este evocată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia discriminării.

30.

Cu referire la această critică, Curtea constată că autorul pare să realizeze o confuzie între, pe de o parte, chestiunea raporturilor dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul intern românesc și, pe de altă parte, chestiunea aplicării

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

în dreptul românesc. În asemenea condiții și această critică este neîntemeiată.

31.

În sfârșit, autorul prezentei excepții menționează că, ținând seama de conținutul

alin. (2) al art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și

art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , rezultă că, în funcție de împrejurarea dacă a survenit sau nu moartea persoanei, se distinge între acordarea și neacordarea acestor ajutoare, fapt inadmisibil întrucât dreptul prevăzut de

Legea nr. 284/2010

și confirmat de instanța supremă prin

Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015

se referă la persoanele în viață, nicidecum nu se raportează la ipoteza decesului pentru acordarea acestui ajutor; altfel spus, intenția legiuitorului a fost să acorde un ajutor la trecerea în rezervă/retragere, nicidecum un ajutor de deces.

32.

Cu referire la această critică, se observă că

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

dispune că „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului“. În mod similar,

art. 41 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

dispune că „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului“. Aceste prevederi trebuie examinate în lumina

art. 20 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/010

care prevedeau că „În caz de deces al beneficiarului înainte de data plății ajutorului, acesta se acordă soției sau soțului supraviețuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinților, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (1) și (2)“. Trebuie, deci, ținut seama de particularitatea dreptului la primirea ajutoarelor prevăzute de acest act normativ, și anume aceea că legiuitorul a prevăzut acordarea lui o singură dată, la un moment precis determinat. Dreptul în discuție nu are, deci, ca obiect o prestație periodică, cum este cazul dreptului la pensie. În caz de deces al persoanei eligibile pentru primirea ajutorului, legiuitorul a dorit ca acesta să se acorde urmașilor lui.

33.

În plus, cu referire la

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, care are un conținut identic cu cele două texte criticate prin prezenta excepție, dar aplicabil la nivelul anului 2016, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 192 din 23 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 8 iunie 2017, paragraful 22, că legiuitorul a avut în vedere considerente de protecție socială a familiilor celor decedați.

34.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vlad Barbu în Dosarul nr. 1.126/87/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și ale

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 martie 2022.