Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 589/2022

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție

prezumat în vigoare

Data actului
24 noiembrie 2022
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 348 din 25 aprilie 2023
Citează
8 acte
Structură
0 articole · 21.078 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 43/2002 4 aprilie 2002 (prevederi anume) privind Parchetul Național Anticoruptie

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Claudia-Margareta Krupenschi

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Lorincz Emil în Dosarul nr. 1.785/258/2018/a1 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc - Judecătorul de cameră preliminară și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.271D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției, în principal, ca inadmisibilă, susținând că argumentele autorului nu au legătură cu textul legal criticat. În subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției, arătând că reglementarea diferită a competenței Direcției Naționale Anticorupție pentru efectuarea urmăririi penale în cazul infracțiunilor de corupție săvârșite de ofițerul de poliție, nu și de agentul de poliție, se justifică în mod obiectiv prin aplicarea unor criterii juste și rezonabile, cum ar fi pregătirea și evoluția profesională specifică fiecăreia dintre cele două subcategorii profesionale, astfel că nu se poate susține caracterul discriminatoriu al textului legal criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea finală din Camera de Consiliu din 12 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.785/258/2018/a1, Judecătoria Miercurea-Ciuc - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Lorincz Emil în faza de cameră preliminară, într-o cauză penală în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută de

art. 297 alin. (1) din Codul penal , raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost integrată în cuprinsul încheierii de sesizare, se susține că textul de lege criticat instituie un tratament discriminatoriu nejustificat între agentul de poliție și ofițerul de poliție sub aspectul determinării instanței de judecată competente. Dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate menționează în mod expres ofițerii de poliție printre acei subiecți de drept față de care efectuarea urmăririi penale pentru fapte prevăzute de

Legea nr. 78/2000

intră în competența Direcției Naționale Anticorupție (DNA), însă

art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului încadrează polițiștii în două categorii, în funcție de nivelul studiilor necesare, astfel că ofițerul de poliție este superior în grad agentului de poliție, calitate în care inculpatul a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate, solicitând posibilitatea de a se adresa unei instanțe egale pentru toți polițiștii.

6.

Judecătoria Miercurea-Ciuc - Judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Tratamentul diferit din punctul de vedere al competenței instanței de judecată în funcție de calitatea persoanei - agent de poliție, în speță - pentru judecarea cauzelor privind săvârșirea faptelor de corupție este justificat chiar de

Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, care, la

art. 9

și

14,

în considerarea principiului organizării ierarhice a funcțiilor din cadrul poliției (gradualității), grupează polițiștii în două categorii, în funcție de nivelul studiilor necesare, respectiv corpul ofițerilor de poliție și corpul agenților de poliție. Totodată, statutul polițiștilor este acela de funcționari publici cu statut special, reglementat la nivelul legii organice, astfel că legiuitorul este îndreptățit să stabilească diferențieri în cadrul acestei categorii de funcționari publici în raport cu complexitatea atribuțiilor de serviciu și cu studiile necesare exercitării acestora, criterii care nu sunt stabilite în mod aleatoriu, ci obiectiv, acestea stând și la baza avansării în grade sau a trecerii din categoria agenților de poliție în cea a ofițerilor de poliție. Așa fiind, se justifică includerea ofițerilor de poliție în cuprinsul

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , fără ca și agenții de poliție să fie cuprinși în aceeași enumerare a subiecților activi ai unor fapte de corupție ce intră în competența DNA, deoarece există o diferență sub aspectul rezonanței în societate a faptelor penale săvârșite de funcționari publici, nevoia de soluționare cu celeritate, prin structura specializată a DNA, fiind mai accentuată în funcție de poziția în ierarhia specialității a subiectului activ special al infracțiunii de corupție.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2, 3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, astfel cum au fost modificate prin

art. 58 pct. 2 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(1) Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în

Legea nr. 78/2000 , cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții: (...) b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de către: (...) ofițeri de poliție; (...).“

11.

Prevederile constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele ale

art. 1 alin. (5),

referitor la principiul respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor, precum și ale

art. 11 alin. (2),

cu referire la

art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, deși autorul nu indică formal sau expres, din argumentele formulate în susținerea excepției de neconstituționalitate rezultă în mod rezonabil și raportarea la prevederile

art. 16 alin. (1) din Constituție , privind principiul egalității în fața legii și al nediscriminării.

12.

Examinând actul de sesizare a Curții Constituționale și dosarul cauzei, Curtea constată că, în fapt, autorul excepției, având funcția de agent de poliție, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de

art. 297 alin. (1) din Codul penal , raportat la

art. 13^2 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Întrucât reprezentantul Ministerului Public prezent la judecarea cauzei nu aparținea structurii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), ci parchetului corespunzător instanței competente (Judecătoria Miercurea-Ciuc), inculpatul a invocat în fața judecătorului de cameră preliminară excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, excepția fiind respinsă. În consecință, a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate.

13.

Prin critica de neconstituționalitate formulată, autorul excepției reclamă, în esență, diferențierea pe care dispozițiile

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

o operează în rândul polițiștilor sub aspectul stabilirii parchetului competent să efectueze urmărirea penală pentru infracțiunile ce intră în competența materială a DNA, în sensul că numai ofițerii de poliție, nu și agenții de poliție, cad sub incidența acestor prevederi. Practic, autorul excepției critică o omisiune de reglementare care afectează, în opinia sa, echitabilitatea procesului penal, comparând, totodată, normele procedurale aplicabile agenților de poliție cu cele aplicabile ofițerilor de poliție și pretinzând, în final, egalitate de tratament juridic sub acest aspect, astfel încât și faptele de corupție comise de agenții de poliție să intre în competența DNA.

14.

Examinând dispozițiile

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , Curtea Constituțională constată că acestea delimitează competența DNA după calitatea persoanei, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție. În acest sens, sunt enumerate limitativ persoanele care, prin prisma funcției deținute și a calității de subiect activ al infracțiunii de corupție, intră în competența DNA sub aspectul instrumentării cauzei. Printre aceste persoane se află și ofițerii de poliție, alături de: deputați; senatori; membrii din România ai Parlamentului European; membrul desemnat de România în Comisia Europeană; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora; consilieri ai miniștrilor; judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale; ceilalți judecători și procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; președintele Consiliului Legislativ și locțiitorul acestuia; Avocatul Poporului și adjuncții săi; consilierii prezidențiali și consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale; consilierii de stat ai prim-ministrului; membrii și auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României și ai camerelor județene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorii Băncii Naționale a României; președintele și vicepreședintele Consiliului Concurenței; ofițeri, amirali, generali și mareșali; președinții și vicepreședinții consiliilor județene; primarul general și viceprimarii municipiului București; primarii și viceprimarii sectoarelor municipiului București; primarii și viceprimarii municipiilor; consilieri județeni; prefecți și subprefecți; conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora; avocați; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care dețin funcții de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale, al băncilor și al societăților comerciale la care statul este acționar majoritar, al instituțiilor publice care au atribuții în procesul de privatizare și al unităților centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la

art. 293 și 294 din Codul penal .

15.

Potrivit

art. 14 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, polițiștii se încadrează în două categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare: categoria A - Corpul ofițerilor de poliție, care cuprinde ofițeri de poliție cu studii superioare, și categoria B - Corpul agenților de poliție, care cuprinde agenți de poliție cu studii liceale sau postliceale cu diplomă. În continuare, legea stabilește pentru fiecare categorie în parte gradele profesionale corespunzătoare și ordinea lor ierarhică, ceea ce exprimă clar intenția legiuitorului organic de a stabili un tratament juridic diferențiat, în considerarea unei justificări obiective și rezonabile constând în nivelul studiilor absolvite și necesare pentru îndeplinirea diverselor atribuții stabilite prin lege pentru Poliția Română, ca instituție specializată a statului. Această diferențiere stabilită prin chiar statutul legal al polițiștilor se justifică, așadar, prin gradul diferit de complexitate a atribuțiilor ce revin Poliției Române și se întemeiază pe un criteriu obiectiv și rezonabil, astfel că nu poate fi reținută drept o încălcare a principiului egalității și al nediscriminării, consacrat de

art. 16 alin. (1) din Constituție . În acest sens, relevantă este jurisprudența constantă a Curții Constituționale, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia principiul nediscriminării impune, în egală măsură, atât tratament egal pentru situații egale sau comparabile, cât și tratament diferit pentru situații care se deosebesc în mod obiectiv (în acest sens, a se vedea, de exemplu,

Decizia Curții Constituționale nr. 657 din 17 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 1 noiembrie 2019). Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, există o „discriminare“, în sensul

art. 14 din Convenție ,

atunci când statul, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratează în mod diferit persoane aflate în situații similare (a se vedea

Hotărârea din 25 ianuarie 2022, pronunțată în Cauza Dănoiu împotriva României , paragraful 91). Dreptul de a nu fi discriminat de la beneficiul drepturilor garantate de Convenție este de asemenea încălcat atunci când statul nu poate justifica în mod obiectiv și rezonabil lipsa unui tratament diferit pentru persoanele care se află în situații semnificativ diferite (Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, paragraful 44).

16.

Revenind la actul normativ criticat în cauză, Curtea observă că, potrivit expunerii de motive a

Legii nr. 503/2002

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, legiuitorul a atribuit DNA un rol aparte, acela de a realiza „politica globală anticorupție“, iar la

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

a stabilit atribuțiile DNA referitoare la efectuarea urmăririi penale în cazul infracțiunilor de corupție prevăzute, în mod distinct, în

Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Acest act normativ cu caracter special stabilește, la rândul său, faptele de corupție în considerarea calității subiectului activ al infracțiunii, care trebuie să exercite o funcție publică de autoritate, o funcție de conducere, de control sau de decizie sau care, prin natura atribuțiilor corespunzătoare, să aibă un impact deosebit în sfera relațiilor sociale și în viața socioeconomică.

17.

În enumerarea cuprinsă la

art. 1 din Legea nr. 78/2000

în acest sens sunt incluse, la lit. a), și persoanele „care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice“, astfel că, sub acest aspect, funcționarii publici - categorie din care fac parte și polițiștii, cu precizarea statutului lor special - pot avea calitate de subiect activ al infracțiunilor de corupție prevăzute de

Legea nr. 78/2000 .

18.

Este adevărat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

stabilește competența DNA cu privire la infracțiunile de corupție prevăzute de

Legea nr. 78/2000 , însă art. 13 prevede două criterii alternative pentru exercitarea acestei competențe: a) fie criteriul material, în sensul că, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro; b) fie criteriul funcției persoanei, care se aplică indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție și vizează strict persoanele enumerate la

art. 13 alin. (1) lit. b) din ordonanța de urgență . Fiecare dintre cele două criterii justifică, prin însăși natura lor, intervenția DNA ca structură de parchet organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, specializată în combaterea infracțiunilor de corupție.

19.

Prin urmare, fapta de corupție comisă de un agent de poliție - funcționar public cu statut special - ar intra în competența DNA numai dacă se încadrează în primul criteriu, cel material, potrivit căruia paguba materială cauzată este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro. Lipsa includerii agentului de poliție în cadrul celui de-al doilea criteriu, spre deosebire de ofițerul de poliție, nu face altceva decât să reflecte distincția privind încadrarea polițiștilor operată chiar de

Legea nr. 360/2002 , pe care îi clasifică în două categorii distincte - ofițeri de poliție și agenți de poliție -, justificat de gradul diferit al complexității atribuțiilor corespunzătoare fiecărei categorii și bazat pe nivelul diferit al studiilor necesare exercitării respectivelor atribuții.

20.

Așadar, dispozițiile

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

nu conțin norme discriminatorii și nu instituie un tratament inechitabil sub aspectul incidenței competenței DNA de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile de corupție. Pentru aceleași motive, Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, invocate de autorul excepției.

21.

În ceea ce privește invocarea

art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea constată că autorul excepției se limitează la indicarea acestuia, fără a prezenta și argumente în sensul relevării relației de contrarietate a textului legal criticat față de aceste norme fundamentale, astfel că, din perspectiva acestei critici, excepția este nemotivată.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lorincz Emil în Dosarul nr. 1.785/258/2018/a1 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc și constată că dispozițiile

art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Miercurea-Ciuc și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 noiembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent-șef,
Claudia-Margareta Krupenschi

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.