Decizia nr. 87/2003
privind difuzarea programelor locale
abrogat
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Abrogat prin 1
- Decizia nr. 122/2003 30 iunie 2003 privind difuzarea programelor locale
Ce face acest act
Abrogă 1
- Decizia nr. 22/2002 28 februarie 2002 privind difuzarea programelor locale
abroga-mentiune 1
- Decizia nr. 34/2002 17 aprilie 2002 privind durata unor programe locale
Modifică 1
- Decizia nr. 146/2002 2 decembrie 2002 (prevederi anume) privind acordarea licenței audiovizuale și eliberarea deciziei de autorizare audiovizuala …
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului de garant al interesului public și de unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
ținând cont de necesitatea asigurării unui raport echilibrat între serviciile naționale și serviciile locale sau regionale,
în temeiul
art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 ,
membrii Consiliului Național al Audiovizualului adopta următoarea decizie:
Articolul 1
În sensul prezentei decizii, termenii utilizați au următorul înțeles:
a) grila de programe - forma de prezentare generica a structurii serviciului de programe, pentru fiecare zi a săptămânii și în ordinea succesiunii sale orare;
b) program local - totalitatea programelor/emisiunilor conținute în grila de programe, dedicate comunității locale (programe/emisiuni de informare care aduc la cunoștința publicului evenimente din actualitatea cotidiana a comunității respective, programe/emisiuni de interes local pe teme sociale, economice, culturale și politice).
Articolul 2
Radiodifuzorul care difuzează pe cale radioelectrica terestra un serviciu de programe de televiziune în localități cu o populație sub 250.000 de locuitori poate solicita renunțarea la realizarea și difuzarea programului local dacă asigura, în principal, în cadrul acelui serviciu de programe retransmisia unui alt serviciu de programe editat și difuzat de aceeași societate titulara a licenței.
În cazul municipiilor reședința de județ cu o populație sub 250.000 de locuitori, radiodifuzorii pot solicita, în condițiile alin. (1), renunțarea la realizarea și difuzarea programului local dacă, în urma unor înțelegeri reciproce, cel puțin un radiodifuzor va asigura, în cadrul serviciului sau de programe difuzat pe cale radioelectrica terestra sau prin cablu, realizarea și difuzarea unui program local. Documentul cuprinzând textul înțelegerii va fi comunicat Consiliului Național al Audiovizualului.
Articolul 3
Radiodifuzorul care difuzează pe care radioelectrica terestra un serviciu de programe de radiodifuziune sonora în localități cu o populație sub 150.000 de locuitori poate solicita renunțarea la realizarea și difuzarea programului local dacă asigura, în principal, în cadrul acelui serviciu de programe retransmisia unui alt serviciu de programe editat și difuzat de aceeași societate titulara a licenței.
În cazul municipiilor reședința de județ cu o populație sub 150.000 de locuitori, radiodifuzorii pot solicita, în condițiile alin. (1), renunțarea la realizarea și difuzarea programului local dacă, în urma unor înțelegeri reciproce, cel puțin un radiodifuzor va asigura, în cadrul serviciului sau de programe difuzat pe cale radioelectrica terestra, realizarea și difuzarea unui program local. Documentul cuprinzând textul înțelegerii va fi comunicat Consiliului Național al Audiovizualului.
Articolul 4
Renunțarea la realizarea și difuzarea programului local, în condițiile prevăzute la art. 2 și 3, va fi pusă în aplicare numai după aprobarea de către Consiliul Național al Audiovizualului a solicitării radiodifuzorului de modificare a grilei de programe și a formatului de principiu al serviciului de programe, cu respectarea dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 146/2002.
Consiliul Național al Audiovizualului va decide ținând seama de principiul localismului și de dispozițiile
art. 10 alin. (3) lit. b) și d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 .
Articolul 5
Începând cu data publicării prezentei decizii se abroga Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 22 din 28 februarie 2002 privind difuzarea programelor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 11 martie 2002, și Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 34 din 17 aprilie 2002 privind durata unor programe locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 29 aprilie 2002.
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Ralu Filip București, 22 aprilie 2003. Nr. 87.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.