Legea nr. 179/2003
privind cofinantarea asistenței financiare nerambursabile acordate României de către Comunitatea Europeană prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru proiectele din domeniul protecției mediului înconjurător
prezumat în vigoare
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
Cofinantarea asistenței financiare nerambursabile acordate României de către Comunitatea Europeană prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru proiectele din domeniul protecției mediului înconjurător, denumit în continuare program ISPA, se efectuează potrivit cerințelor de cofinantare prevăzute în memorandumurile de finanțare sau în alte documente încheiate ori convenite între Comisia Comunității Europene și Guvernul României.
Cofinantarea programului ISPA se poate asigura prin:
a) alocații de la bugetul de stat;
b) alocații de la bugetele locale;
c) împrumuturi contractate direct de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, de la instituții financiare și subimprumutate autorităților administrației publice locale sau regiilor autonome de subordonare locală ori unităților prestatoare de servicii publice locale al căror acționar majoritar este o autoritate a administrației publice locale;
d) împrumuturi contractate direct, în condițiile legii, de către autorități ale administrației publice locale de la instituții financiare, cu garanția statului sau în baza garanțiilor proprii;
e) împrumuturi contractate, în condițiile legii, de către regii autonome de subordonare locală sau de unități prestatoare de servicii publice locale al căror acționar majoritar este o autoritate a administrației publice locale de la instituții financiare, cu garanția locală a autorității administrației publice locale respective.
Articolul 2
Rambursarea împrumuturilor, plata dobânzilor, a comisioanelor și a oricăror alte costuri aferente împrumuturilor se asigura conform prevederilor acordurilor de împrumut și/sau de garanție încheiate cu instituțiile financiare.
Articolul 3
În cazul în care o autoritate a administrației publice locale, în calitate de împrumutat sau de garant al unui împrumut de la o instituție financiară în cadrul programului ISPA, se afla în imposibilitatea temporară de a-și constitui, parțial sau total, sumele necesare pentru plata serviciului datoriei publice locale aferent împrumutului contractat sau garantat, Guvernul, prin hotărâre, poate aproba ca rambursarea împrumutului, plata dobânzii, a comisioanelor și a altor costuri aferente să se efectueze din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului.
Prevederile alin. (1) se aplică și autorităților administrației publice locale sau regiilor autonome de subordonare locală ori unităților prestatoare de servicii publice locale al căror acționar majoritar este o autoritate a administrației publice locale, în calitate de subimprumutati ai împrumuturilor contractate de stat de la instituțiile financiare în cadrul programului ISPA.
Articolul 4
Persoanele juridice aflate în situația prevăzută la art. 3 au obligația sa înștiințeze în scris, pe propria răspundere, Ministerul Finanțelor Publice, cu 30 de zile lucrătoare înainte de data scadentei, despre imposibilitatea constituirii, parțiale sau totale, în condițiile prevederilor legale, a sumelor necesare pentru plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, cu motivatiile și fundamentarile corespunzătoare.
Articolul 5
Recuperarea de la persoanele juridice menționate la art. 3 a sumelor reprezentând obligațiile de plată ale acestora, achitate de Ministerul Finanțelor Publice, conform hotărârilor Guvernului, se va efectua în baza acordurilor de recuperare încheiate între minister și persoanele juridice respective. Acordul de recuperare constituie titlu executoriu. Sumele recuperate se fac venit la bugetul de stat. Termenul de recuperare a creanțelor bugetare se stabilește prin hotărâre adoptată de Guvern pentru plata serviciului datoriei publice.
Articolul 6
Prevederile prezentei legi se aplică, după caz, prin derogare de la prevederile
privind finanțele publice, ale
privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Legii datoriei publice nr. 81/1999 .
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 17 martie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VACAROIU Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 15 aprilie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU București, 9 mai 2003. Nr. 179.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.