Ordin · Ministerul Muncii și Justiției Sociale

Ordinul nr. 3078/2017

privind desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială Electric Products Certification Independent Body - OICPE - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a produselor pentru construcții

prezumat în vigoare

Data actului
24 mai 2017
Emitent
Ministerul Muncii și Justiției Sociale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 419 din 7 iunie 2017
Citează
2 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 5.424 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere Procesul-verbal nr. 3 din 4.05.2017 al Comisiei de evaluare a organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței și a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții,

în conformitate cu prevederile

art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012

privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor

Regulamentului (UE) nr. 305/2011

al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a

Directivei 89/106/CEE

a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile

art. 11 alin. (2) din Procedura

privind desemnarea organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului afacerilor interne

nr. 2.141 / 92/2013 , cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul

art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017

privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială Electric Products Certification Independent Body - OICPE - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a produselor pentru construcții, conform

anexei

care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcția tehnică va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la

art. 1

prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informații:

a)

elementele de identificare a organismului;

b)

perioada de valabilitate a notificării;

c)

familia de produse/produsul, utilizarea preconizată, sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței și funcția organismului, precum și specificațiile tehnice aferente pentru care organismul a fost acreditat de Asociația de Acreditare din România - RENAR - și evaluat.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

București, 24 mai 2017.

Nr. 3.078.

Anexa Denumirea organismului:

Societatea Comercială Electric Products Certification Independent Body - OICPE - S.R.L.
Adresa: Splaiul Unirii nr. 313, Corp M, etaj 1, D3, camera 14, sectorul 3, CP 030138, București
Tel.: +40(21) 589.33.05, fax: +40(21) 589.33.19
E-mail: oicpe@oicpe.ro, website: www.oicpe.ro
Competența organismului a fost evaluată folosind ca referențial standardul SR EN ISO/CEI 17065:2013.
Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiția îndeplinirii continue a cerințelor care au stat la baza desemnării).
Domenii de competență:
*Font 7*
┌───────────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────┬────────────┐
│
Numărul
│Familia de produse, produsul, utilizarea│ Sistemul de evaluare
│Specificațiile tehnice│
Funcția
│
│deciziei CE│
preconizată
│
și verificare a
│
armonizate
│organismului│
│
│
│constanței performanței│
│
│
├───────────┼────────────────────────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┼────────────┤
│2011/284/CE│Cabluri electrice, de control și de
│Sistem 1+
│EN 50575:2014
│
CP
│
│
│comunicare (1/3): Cabluri de energie, de│
│EN 50575:2014/A1:2016 │
│
│
│comandă și comunicații.
│
│
│
│
│
│Cabluri pentru aplicații generale în
│
│
│
│
│
│lucrări de construcții (pentru utilizări│
│
│
│
│
│care fac obiectul reglementărilor
│
│
│
│
│
│privind reacția la foc).
│
│
│
│
└───────────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────┴──────────────────────┴────────────┘
NOTĂ: CP - funcția de certificare produs.
----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.