Hotărârea nr. 561/2017
pentru modificarea și completarea Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Hotărârea nr. 439/2006 15 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de absolvire a I…
Având în vedere dispozițiile
art. 106 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 133 alin. (5) și
(7) din Constituția României, republicată , și ale
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște:
+
Articolul I
Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 28 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.
La
articolul 19, alineatele (4) și
(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(4)
În cazul admiterii contestației la barem, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune sancționarea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor pentru testul-grilă de verificare a cunoștințelor juridice care sunt răspunzători de admiterea contestațiilor, în măsura în care se reține reaua-credință sau grava neglijență a acestora.
(5)
Persoanele prevăzute la alin. (4) pot fi sancționate cu reducerea sau neplata drepturilor bănești cuvenite pentru activitatea prestată; acestor persoane le poate fi interzisă și participarea în comisii similare pe o perioadă de până la 3 ani.
2.
La
articolul 19, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
(6)
Sancțiunile prevăzute la alin. (5) se aplică în funcție de circumstanțele concrete și proporțional cu consecințele produse.
+
Articolul II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Mariana Ghena București, 9 mai 2017. Nr. 561.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.