Ordin · Ministerul Administrației Publice / Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

Ordinul nr. 224/2003

pentru modificarea Normelor metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991 , , cu modificările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 127/202/2002

prezumat în vigoare republicat

Emitent
Ministerul Administrației Publice / Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 347 din 21 mai 2003 (republicare)
Citat de
1 act
Citează
6 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 6.058 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor

art. 17 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , ale Ordinului ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 5.120/441/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul documentațiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, necesare amplasarii obiectivelor de investiții, și a Regulamentului privind conținutul documentației pentru schimbarea categoriilor de folosință a terenurilor agricole, ale

Hotărârii Guvernului nr. 7/2003

privind înființarea pe lângă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a unei activități finanțate integral din venituri proprii,

având în vedere prevederile

art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2001

privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Administrației Publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale

Hotărârii Guvernului nr. 362/2002

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul administrației publice și ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor emit următorul ordin:

Articolul I

Normele metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările ulterioare - anexa la Ordinul ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 127/202/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 29 mai 2002, se modifica și se completează astfel:

1.

Alineatul 3 al punctului 2 din capitolul I

va avea următorul cuprins:

Decontarea studiilor, proiectelor și a lucrărilor de amenajare, ameliorare și punere în valoare a terenurilor degradate și poluate se efectuează pe baza documentelor justificative - proces-verbal de recepție pentru lucrările executate, facturi fiscale verificate și aprobate de direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene, respectiv a municipiului București.

2.

Punctul 6 din capitolul I

va avea următorul cuprins:

6.

În utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinație agricolă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor îndeplinește atribuțiile și răspunderile ordonatorilor principali de credite bugetare, stabilite prin

Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, iar direcțiile generale pentru agricultura și industrie alimentara județene, respectiv a municipiului București, au calitatea de autoritate contractantă.

3.

Litera f) a punctului 1 din capitolul II

va avea următorul cuprins:

f)

alte cheltuieli curente și de capital

4.

Alineatul 1 al punctului 2 din capitolul II

va avea următorul cuprins:

2.

În utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, pentru destinația stabilită conform Ordinului ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 5.120/441/2001, Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie îndeplinește atribuțiile și răspunderile ordonatorilor secundari de credite, stabilite prin

Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice. În acest sens Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie va utiliza și va repartiza lunar fonduri, în funcție de necesitați, oficiilor de cadastru, geodezie și cartografie județene și al municipiului București și Institutului de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie și Cartografie, responsabile de angajarea și efectuarea cheltuielilor potrivit destinațiilor aprobate prin prezentele norme metodologice, precum și pentru recepția lucrărilor executate și decontate.

Articolul II

Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie va utiliza Fondul de ameliorare a fondului funciar conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul III

Gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar se face potrivit Normelor metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 127/202/2002.

Articolul IV

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul Administrației Publice,
Octav Cozmâncă
Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor,
Ilie Sârbu

Anexa DETALIEREA PE NATURI DE CHELTUIELI

─────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
Natura cheltuielilor
crt.
─────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Cheltuieli de personal (completare la art. 02.10.01 salarii
de baza, delegații)
2. Cheltuieli materiale și servicii
3. Cheltuieli de capital
A. Obiective de investiții în continuare
B. Obiective noi de investiții
C. Alte cheltuieli de investiții:
I. Achiziții de imobile
II. Dotări independente
III. Consolidări de imobile
IV. Cheltuieli de proiectare
─────────────────────────────────────────────────────────────────
-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.