Ordinul nr. 855/2017
privind modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2017 și 2018, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 245/2017 31 martie 2017 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curativ…
Văzând Referatul de aprobare nr. D.G. 1.355 din 8.08.2017 al directorului general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
având în vedere
art. 51 alin. (1)
și
(3) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și
Hotărârea Guvernului nr. 155/2017
privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018,
în temeiul
art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate , aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 972/2006 , cu modificările și completările ulterioare,
președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:
Articolul I
Normele tehnice
de realizare a programelor naționale de sănătate curative pentru anii 2017 și 2018, aprobate prin
Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 și 224 bis din 31 martie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
–
La
capitolul II articolul 21 alineatul (4), litera b)
se modifică și va avea următorul cuprins:
b)
ca urmare a actualizării Catalogului național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed) prin completarea/modificarea Listei de medicamente - denumiri comerciale; Lista se elaborează în termen de 15 zile de la actualizarea Canamed și intră în vigoare la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost elaborată; prin excepție, lista elaborată în cursul lunii august 2017 de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la actualizarea Canamed, intră în vigoare începând cu 16 august 2017.
Articolul II
Direcțiile de specialitate din Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate și unitățile de specialitate prin care se derulează programe naționale de sănătate curative vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea București, 8 august 2017. Nr. 855.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.