Legea nr. 215/2003
pentru aderarea României la Convenția privind facilitarea accesului internațional la justiție, încheiată la Haga la 25 octombrie 1980
prezumat în vigoare
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
România adera la Convenția privind facilitarea accesului internațional la justiție, încheiată la Haga la 25 octombrie 1980.
Articolul 2
Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare, România formulează următoarele declarații:
a) În temeiul articolului 3 din convenție:
"Ministerul Justiției este autoritatea centrala română competența sa primească cererile de asistența judiciară care îi sunt prezentate conform convenției, precum și cu soluționarea acestora."
b) În temeiul articolului 4 din convenție:
"Ministerul Justiției este autoritatea expeditoare română, însărcinată sa transmită cererile de asistența judiciară autorității centrale competente din statul solicitat."
c) În temeiul articolului 16 din convenție:
"Ministerul Justiției este autoritatea expeditoare română însărcinată cu transmiterea cererilor de exequatur, vizate de art. 15, autorității centrale competente din statul solicitat, precum și cu primirea unor astfel de cereri și luarea măsurilor necesare pentru a fi luată o decizie definitivă referitoare la acestea."
Articolul 3
Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare, România formulează următoarea rezerva:
- În temeiul articolului 28 alineatul 1 din convenție: "România își rezerva dreptul de a exclude aplicarea art. 1 în cazul persoanelor care nu sunt resortisanti ai unui stat contractant, dar care își au reședința obișnuită într-un stat contractant sau care au avut reședința obișnuită în România, dacă nu exista reciprocitate cu statul al cărui resortisant este solicitantul de asistența judiciară."
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 13 martie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALEXANDRU ATHANASIU Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 6 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU București, 22 mai 2003. Nr. 215. CONVENTIE 25/10/1980
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.