HG nr. 676/2017
pentru acordarea unor facilități pe termen scurt cu privire la obținerea vizei de lungă ședere pe teritoriul României și la prelungirea dreptului de ședere temporară pentru o anumită categorie de străini
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Prezenta hotărâre are ca obiect acordarea de facilități pe termen scurt pentru un număr de 100 de cetățeni sirieni înregistrați în Republica Turcia, în scopul admisiei legale pe teritoriul României, în aplicarea art. 4 alin. (3a) din
Decizia (UE) 2015/1.601
a Consiliului de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și al Greciei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248 din data de 24 septembrie 2015, astfel cum a fost modificată prin Decizia (UE) 2016/1.754 a Consiliului din 29 septembrie 2016, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 268 din data de 1 octombrie 2016.
Facilitățile prevăzute la
alin. (1)
se referă la documentele necesare și termenele procedurale pentru acordarea vizei de lungă ședere pentru desfășurarea de activități comerciale, pentru angajare în muncă și pentru reîntregirea familiei, precum și cu privire la prelungirea dreptului de ședere temporară în aceste scopuri.
Termenii și expresiile utilizate în prezenta hotărâre au sensul și înțelesul stabilite prin
art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Viza de lungă ședere pentru desfășurarea de activități comerciale se acordă, la cerere, cu condiția prezentării documentelor prevăzute la
art. 43 alin. (5) lit. c)
și
d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și a următoarelor documente:
a)
certificatul constatator eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin care străinii fac dovada că dețin calitatea de acționari ori asociați, cu atribuții de conducere sau de administrare, ai unor societăți comerciale, persoane juridice române;
b)
extras de cont eliberat de o bancă din România pe numele persoanei fizice cetățean străin, solicitant al vizei de lungă ședere, prin care fac dovada că dispun de fondurile necesare desfășurării activității, în valoare de cel puțin 100.000 euro, în cazul străinilor asociați într-o societate cu răspundere limitată, și cel puțin 150.000 euro, pentru străinii acționari într-o societate pe acțiuni.
Cererea însoțită de documentele prevăzute la
alin. (1)
se depune la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în Republica Turcia.
Articolul 3
Viza de lungă ședere pentru angajare în muncă se acordă, la cerere, străinilor prevăzuți la
art. 1 alin. (1) , cu condiția prezentării documentelor prevăzute la
art. 44 alin. (2) lit. b)
și
d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și a unei oferte ferme de angajare care să conțină elementele prevăzute de
art. 12 alin. (1) lit. a)-g) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014
privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin
Legea nr. 14/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
Străinii prevăzuți la
alin. (1)
pot fi angajați în muncă în calitate de lucrători permanenți în sensul
art. 2 alin. (1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 , aprobată prin
Legea nr. 14/2016 , cu modificările și completările ulterioare.
Cererea însoțită de documentele prevăzute la
alin. (1)
se depune la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în Republica Turcia.
Dispozițiile
art. 44 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
Articolul 4
Viza de lungă ședere pentru reîntregirea familiei se acordă la cererea formulată de sponsorii străinilor prevăzuți la
art. 1 alin. (1) .
Categoriile de persoane pentru care poate fi solicitată reîntregirea familiei sunt cele prevăzute la
art. 46 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La cererea-tip pentru reîntregirea familiei depusă în condițiile
art. 46 alin. (7) teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se anexează documentele prevăzute la
art. 46 alin. (7) lit. a)-c)
și
f)-h)
din același act normativ, precum și următoarele documente:
a)
angajamentul solicitantului din care să rezulte că este în măsură să asigure spațiul de locuit;
b)
un document din care să rezulte că deține mijloacele de întreținere în cuantum corespunzător salariului minim net pe economie.
Documentele prevăzute la
art. 46 alin. (7) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se prezintă în copie tradusă și legalizată.
Angajamentul prevăzut la
alin. (3) lit. a)
se anexează la cererea-tip pentru reîntregirea familiei.
Dispozițiile
art. 46 alin. (9) lit. a)
și
d) ,
alin. (12)-(14)
și
alin. (15) lit. a)
și
b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
Articolul 5
Inspectoratul General pentru Imigrări emite avizul prevăzut la
art. 30 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în termen de până la 15 zile de la data primirii solicitării din partea Ministerului Afacerilor Externe.
Articolul 6
Cererile pentru acordarea vizei de lungă ședere se soluționează în sensul acordării sau refuzului acordării vizei de lungă ședere, în termen de până la 30 de zile.
Dispozițiile
art. 31 alin. (2)
și
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător
Articolul 7
La rubrica „observații“ a autocolantului de viză aferent tipurilor de vize prevăzute la
art. 1 alin. (2)
se înscrie numărul prezentei hotărâri.
Articolul 8
Prelungirea dreptului de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale se face cu respectarea condițiilor prevăzute la
art. 55 alin. (1) lit. b)-d) ,
alin. (2) lit. c)-f) ,
alin. (3) lit. c) ,
d)
și
f) ,
alin. (4)
și
(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Dreptul de ședere temporară pentru desfășurarea de activități comerciale se prelungește cu o perioadă de până la 2 ani, în condițiile
alin. (1) .
Articolul 9
Prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă se face în condițiile
art. 56 alin. (1)-(5)
și
alin. (8) ,
(9)
și
(9^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Dreptul de ședere temporară în scop de muncă se prelungește cu o perioadă de până la 2 ani, dar nu mai mult decât valabilitatea contractului individual de muncă cu normă întreagă, în condițiile prevăzute la
alin. (1) .
Articolul 10
Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei se face în condițiile
art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (i) ,
(ii)
și
(iii),
lit. b) pct. (i)
și
(ii),
alin. (2)
și
(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Documentele menționate la
art. 62 alin. (1) lit. a) pct. (i)
și
lit. b) pct. (i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se prezintă în copie tradusă și legalizată.
Dreptul de ședere temporară pentru reîntregirea familiei se prelungește cu o perioadă de până la 2 ani, în condițiile
alin. (1) , dar nu mai mult decât valabilitatea dreptului de ședere al sponsorului, pe teritoriul României.
Articolul 11
Dispozițiile cuprinse în
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, față de care nu se instituie facilități prin prezenta hotărâre, continuă să se aplice străinilor prevăzuți la
art. 1 alin. (1) , în mod corespunzător.
Inspectoratul General pentru Imigrări raportează lunar Comisiei Europene numărul de străini prevăzuți la
art. 1 alin. (1) , admiși legal pe teritoriul României în baza prezentei hotărâri.
Articolul 12
Prezenta hotărâre se aplică pe o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare.
PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat Ministrul muncii și justiției sociale, Lia-Olguța Vasilescu p. Ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Gheorghe-Gabriel Gheorghe, secretar de stat Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu București, 21 septembrie 2017. Nr. 676.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.