Convenție · Parlamentul

Convenția din 25 octombrie 1980

privind facilitarea accesului internațional la justiție

prezumat în vigoare

Data actului
25 octombrie 1980
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 375 din 2 iunie 2003
Structură
36 de articole, 3 anexe · 28.038 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

dorind sa faciliteze accesul internațional la justiție,

au decis încheierea unei convenții în acest scop, convenind următoarele dispoziții:

*) Traducere.

Statele semnatare ale prezentei convenții,

Capitolul 1 Asistența judiciară

Articolul 1

Cetățenii unui stat contractant, precum și persoanele având reședința lor obișnuită într-un stat contractant beneficiază de asistența judiciară în materie civilă sau comercială în fiecare stat contractant în aceleași condiții în care ar fi beneficiat dacă ei înșiși ar fi fost cetățenii acestui stat sau dacă ar fi avut aici reședința obișnuită.

Persoanele cărora nu li se aplică dispozițiile alineatului precedent, dar care au reședința lor obișnuită într-un stat contractant în care este sau urmează să se declanseze o procedură judiciară, vor beneficia totuși de asistența judiciară în condițiile prevăzute la alineatul precedent, dacă cauza acțiunii decurge din aceasta fosta reședința obișnuită.

În cazul statelor în care asistența judiciară exista în materie administrativă, socială sau fiscală, dispozițiile prezentului articol se aplică în cauzele aduse în fața tribunalelor competente în aceste materii.

Articolul 2

Prevederile art. 1 se aplică consultantei juridice, cu condiția ca solicitantul să fie prezent în statul în care aceasta consultanța este solicitată.

Articolul 3

Fiecare stat contractant numește o autoritate centrala însărcinată cu primirea cererilor de asistența judiciară, care îi sunt prezentate conform prezentei convenții, precum și cu soluționarea acestora.

Statele federale și statele în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept au libertatea de a numi mai multe autorități centrale, în cazul incompetentei autorității centrale sesizate, aceasta transmite cererea autorității centrale competente a aceluiași stat contractant.

Articolul 4

Fiecare stat contractant numește una sau mai multe autorități expeditoare însărcinate cu transmiterea cererilor de asistența judiciară autorității centrale competente din statul solicitat.

Cererile de asistența judiciară sunt transmise, fără intervenția nici unei alte autorități, cu ajutorul modelului de formular anexat la prezenta convenție.

Fiecare stat contractant are dreptul de a utiliza în același scop calea diplomatică.

Articolul 5

În cazul în care nu este prezent în statul solicitat, solicitantul asistenței judiciare poate prezenta cererea sa, fără a afecta orice alta cale prin care ar putea sa supună cererea sa autorității competente a acelui stat, unei autorități expeditoare a statului contractant în care își are reședința obișnuită.

Cererea este întocmită conform formulei-model anexate la prezenta convenție. Ea este însoțită de toate documentele necesare, sub rezerva dreptului pentru statul solicitat de a cere informații sau documente suplimentare în cazurile respective.

Fiecare stat contractant are dreptul de a face cunoscut ca autoritatea sa centrala destinatara poate fi sesizată prin orice alte cai sau mijloace.

Articolul 6

Autoritatea expeditoare asista solicitantul pentru ca acesta sa anexeze toate documentele și informațiile care, după știința acestei autorități, sunt necesare pentru prelucrarea cererii. Ea verifica legalitatea lor formala.

Aceasta poate refuza sa transmită cererea în cazul în care aceasta îi pare în mod evident greșit concepută.

Dacă este cazul, autoritatea expeditoare îl sprijină pe solicitant pentru o traducere gratuita a acestor documente.

Autoritatea expeditoare răspunde cererilor privind informațiile suplimentare provenite de la autoritatea centrala destinatara a statului solicitat.

Articolul 7

Cererile de asistența judiciară, documentele sustinatoare, precum și răspunsurile la cererile de informații suplimentare trebuie întocmite în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului solicitat sau trebuie să fie însoțite de o traducere facuta în una dintre aceste limbi.

În orice caz, dacă este dificil de realizat în statul solicitant o traducere în limba statului solicitat, acesta din urma trebuie să accepte ca aceste documente să fie întocmite în limba franceza sau în limba engleza ori să fie însoțite de o traducere în una dintre aceste limbi.

Comunicările provenite de la autoritatea centrala destinatara pot fi întocmite în limba sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat, în limba engleza sau în limba franceza. În orice caz, dacă cererea transmisă de autoritatea expeditoare este întocmită în limba franceza sau în limba engleza ori dacă este însoțită de o traducere în una dintre aceste limbi, comunicările emanând de la autoritatea centrala destinatara vor fi întocmite, de asemenea, în una dintre aceste limbi.

Taxele de traducere rezultate din aplicarea alineatului precedent cad în sarcina statului solicitant. În orice caz, traducerile efectuate, dacă este cazul, de statul solicitat rămân în sarcina sa.

Articolul 8

Autoritatea centrala destinatara decide asupra cererii de asistența judiciară sau ia măsurile necesare pentru a se lua o decizie asupra acesteia de către autoritatea competentă a statului solicitat.

Autoritatea transmite cererile privind informațiile suplimentare autorității expeditoare și informează asupra tuturor dificultăților privind examinarea cererii, precum și asupra deciziei luate.

Articolul 9

În cazul în care nu domiciliază într-un stat contractant, solicitantul asistenței judiciare poate transmite cererea sa, fără a aduce atingere oricărei alte cai prin care acesta ar putea supune cererea sa autorității competente a statului solicitat, pe cale consulară.

Fiecare stat contractant are libertatea de a face cunoscut faptul ca autoritatea sa centrala destinatara poate fi sesizată prin orice alte cai sau mijloace.

Articolul 10

Documentele transmise în aplicarea acestui capitol sunt scutite de orice legalizari sau alte formalități similare.

Articolul 11

Intervenția autorităților competente pentru a transmite, primi sau decide asupra cererii de asistența judiciară în virtutea prezentului capitol este gratuita.

Articolul 12

Instrumentarea cererilor de asistența judiciară este efectuată în regim de urgenta.

Articolul 13

În cazul în care asistența judiciară este acordată prin aplicarea art. 1, notificările și comunicările, indiferent de forma lor, privind procesul beneficiarului și care urmează a fi făcute într-un alt stat contractant, nu pot da naștere nici unei rambursări. Același lucru este valabil pentru comisiile rogatorii și anchetele sociale, cu excepția indemnizațiilor achitate experților și interpreților.

În cazul în care o persoană beneficiază, în aplicarea art. 1, de asistența judiciară într-un stat contractant cu ocazia unei proceduri care a dat naștere unei decizii, aceasta beneficiază, fără vreo reexaminare, de asistența judiciară în orice alt stat contractant căruia ea îi solicita recunoașterea sau execuția acestei decizii.

Capitolul 2 Cautio judicatum solvi și exequatur privind obligarea la plata taxelor și cheltuielilor

Articolul 14

Nici o cauțiune și nici o depunere, indiferent de denumire, nu pot fi solicitate numai în baza calității de străin sau a absentei domiciliului ori reședinței în statul în care este intentată acțiunea, de către persoane fizice sau juridice, având reședința lor obișnuită în unul dintre statele contractante, care vor fi solicitanți sau intervenienți în fața instanțelor altui stat contractant.

Aceeași regula se aplică vărsămintelor cerute de solicitanți sau intervenienți în scopul garantarii cheltuielilor judiciare.

Articolul 15

Obligarea la plata taxelor și cheltuielilor legate de proces, pronunțată în unul dintre statele contractante împotriva oricărei persoane scutite de cauțiune, depunere sau vărsăminte în virtutea fie a art. 14, fie a legii statului în care este intentată acțiunea, va fi, la cererea creditorului, recunoscută în mod gratuit ca fiind executorie în orice alt stat contractant.

Articolul 16

Fiecare stat contractant desemnează una sau mai multe autorități expeditoare însărcinate cu transmiterea cererilor de exequatur vizate de art. 15 autorității centrale competente din statul solicitat.

Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrala însărcinată cu primirea unor astfel de cereri respective și luarea măsurilor necesare pentru a fi luată o decizie definitivă referitoare la acestea.

Statele federale și statele în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept au dreptul de a desemna mai multe autorități centrale. În cazul incompetentei autorității centrale sesizate, aceasta transmite cererea autorității centrale competente în statul solicitat.

Cererile sunt transmise fără intervenția nici unei alte autorități. În același timp, fiecare stat are dreptul de a utiliza în același scop calea diplomatică.

Cu excepția cazului în care statul solicitat nu a declarat ca se opune, dispozițiile precedente nu constituie un impediment pentru ca cererea de exequatur să fie prezentată direct de către creditor.

Articolul 17

Cererile de exequatur trebuie să fie însoțite de:

a) un extras conform al părții din decizie care menționează numele și calitatea părților, precum și din dispozitiv, care se referă la taxe și cheltuieli;

b) orice document de natura a dovedi ca decizia nu mai poate face obiectul unui recurs obișnuit în statul de origine și ca aceasta este executorie aici;

c) o traducere certificată a acestor documente în limba statului solicitat, în cazul în care nu sunt redactate în această limbă.

Autoritatea competența a statului solicitat decide asupra cererii de exequatur fără a audia părțile. Ea se limitează la a verifica dacă documentele exista. La cererea solicitantului, aceasta evalueaza suma costurilor de atestare, traducere și certificare , care sunt asimilate taxelor și cheltuielilor procesuale. Nu poate fi impusa nici o legalizare sau formalitate similară.

Părțile nu dispun de alte cai de atac împotriva deciziei emise de către autoritatea competentă în afară celor puse la dispoziție de către legislația statului solicitat.

Capitolul 3 Copiile actelor și deciziilor de justiție

Articolul 18

Cetățenii unui stat contractant, precum și persoanele având reședința lor obișnuită într-un stat contractant pot obține, în materie civilă sau comercială, într-un stat contractant, în aceleași condiții ca și naționalii, eliberarea, legalizarea copiilor sau extraselor registrelor publice sau a deciziilor de justiție.

Capitolul 4 Condamnarea la închisoare și biletul de libera trecere

Articolul 19

Arestarea sau detenția, fie ca modalitate de executare, fie ca simpla măsura preventivă, nu poate fi aplicată în materie civilă sau comercială cetățenilor unui stat contractant sau persoanelor având reședința lor obișnuită într-un stat contractant, în cazul în care ea nu este aplicabilă cetățenilor acestui stat. Orice fapt care poate fi invocat de către un cetățean având reședința sa obișnuită în acest stat pentru a obține eliberarea din închisoare trebuie să producă aceleași efecte față de un cetățean al statului contractant sau față de o persoană având reședința obișnuită într-un stat contractant, chiar dacă acest fapt s-a petrecut în străinătate.

Articolul 20

În cazul în care un martor sau un expert, cetățean al statului contractant ori avându-și reședința obișnuită într-un stat contractant, este citat nominal de un tribunal sau de o parte cu autorizarea instanței de a comparea în fața instanțelor altui stat contractant, el nu poate fi urmărit, deținut sau supus vreunei restrictii privind libertatea sa individuală pe teritoriul acestui stat pentru condamnări sau fapte anterioare intrării sale pe teritoriul statului solicitant.

Imunitatea prevăzută la alineatul precedent începe cu 7 zile înainte de data fixată pentru audierea martorului sau expertului și ia sfârșit atunci când martorul sau expertul, având posibilitatea de a părăsi teritoriul în termen de 7 zile consecutive după ce autoritățile judiciare îl vor informa ca prezenta sa nu mai este necesară, rămâne totuși pe acest teritoriu sau revine pe acesta voluntar, după ce l-a părăsit.

Capitolul 5 Dispoziții generale

Articolul 21

Sub rezerva dispozițiilor art. 22, nici o dispoziție a prezentei convenții nu va fi interpretată ca limitand drepturile privind materiile reglementate de aceasta, care ar putea fi recunoscute unei persoane conform legii unui stat contractant sau conform oricărei alte convenții la care statul contractant este sau va fi parte.

Articolul 22

Prezenta convenție înlocuiește, în raporturile dintre statele care o vor ratifica, art. 17-24 ale Convenției privind procedura civilă, semnată la Haga la 17 iulie 1905, sau art. 17-26 din Convenția privind procedura civilă, semnată la Haga la 1 martie 1954, pentru statele care sunt părți ale uneia dintre aceste convenții, chiar dacă condiția celui de-al doilea alineat al art. 28 lit. c) este îndeplinită.

Articolul 23

Acordurile adiționale la convențiile din 1905 și 1954, încheiate de către statele contractante, sunt considerate, de asemenea, ca aplicabile prezentei convenții, în măsura în care sunt compatibile cu aceasta, cu excepția cazului în care statele interesate nu convin altfel.

Articolul 24

Orice stat contractant poate, prin intermediul unei declarații, să facă cunoscută limba sau limbile, altele decât cele prevăzute la art. 7 și 17, în care documentele care vor fi adresate autorității centrale pot fi întocmite sau traduse.

Articolul 25

Orice stat contractant care are mai multe limbi oficiale și care nu poate, din motive de drept intern, accepta pe întregul teritoriu al său documentele de asistența judiciară vizate de art. 7 și 17 în una dintre aceste limbi trebuie să facă cunoscută prin intermediul unei declarații limba în care acestea trebuie să fie întocmite sau traduse în vederea prezentării lor în acele părți ale teritoriului sau pe care le-a determinat.

Articolul 26

Un stat contractant care cuprinde doua sau mai multe unități teritoriale în care se aplică sisteme de drept diferite în materiile reglementate prin aceasta convenție va putea declara în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării ca prezenta convenție se va aplica tuturor unităților sale teritoriale sau numai uneia ori mai multora dintre acestea și va putea modifica în orice moment aceasta declarație prin alta noua.

Aceste declarații vor fi notificate Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos și vor indica în mod expres unitățile teritoriale cărora li se aplică convenția.

Articolul 27

În cazul în care un stat contractant are un sistem de guvernare în virtutea căruia puterea executivă, judiciară și legislativă sunt partajate între autoritățile centrale și alte autorități ale acestui stat, semnarea, ratificarea, acceptarea și aprobarea convenției, aderarea la aceasta sau o declarație facuta în virtutea art. 26 nu vor avea nici un fel de consecințe asupra împărțirii puterilor în acest stat.

Articolul 28

Orice stat va putea, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau adeziunii, să își rezerve dreptul de a exclude aplicarea art. 1 persoanelor care nu sunt cetățeni ai unui stat contractant, dar care își au reședința obișnuită într-un stat contractant, altul decât cel care a făcut rezerva, sau care au avut reședința obișnuită în statul care a făcut rezerva, dacă nu exista nici o reciprocitate între statul care a făcut rezerva și statul al cărui cetățean este solicitantul de asistența judiciară.

Orice stat contractant va putea, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să își rezerve dreptul de a exclude:

a) utilizarea limbii engleze, franceze sau a acestor doua limbi, după cum a fost prevăzut la alin. 2 al art. 7;

b) aplicarea dispozițiilor alin. 2 al art. 13;

c) aplicarea dispozițiilor cap. II;

d) aplicarea art. 20.

În cazul în care un stat:

a) ar exclude utilizarea limbilor engleza și franceza, făcând rezervele prevăzute la lit. a) a alineatului precedent, orice alt stat afectat de către aceasta va putea aplica aceeași regula în ceea ce privește statul care a făcut rezerva;

b) ar face rezerva prevăzută la lit. b) a alineatului precedent, orice alt stat va putea refuza aplicarea alin. 2 al art. 13 cetățenilor statului care a făcut rezerva, precum și persoanelor având reședința lor obișnuită în acest stat;

c) ar face rezerva prevăzută la lit. c) a alineatului precedent, orice alt stat va putea refuza aplicarea dispozițiilor cap. II cetățenilor statului care a făcut rezerva, precum și persoanelor având reședința lor obișnuită în acest stat.

Nici o alta rezerva nu va fi admisă.

Orice stat contractant va putea, în orice moment, sa retragă rezerva pe care a făcut-o. Aceasta retragere va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos. Efectul rezervei va inceta în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după aceasta notificare.

Articolul 29

Orice stat contractant va indica Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos, fie în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, fie ulterior, autoritățile prevăzute la art. 3, 4 și 16.

El va notifica, dacă este cazul, în aceleași condiții:

a) declarațiile vizate la art. 5, 9, 16, 24, 25, 26 și 33;

b) orice retragere și orice modificare a numirilor și declarațiilor menționate mai sus;

c) retragerea oricăror rezerve.

Articolul 30

Formulele-model anexate la prezenta convenție vor putea fi amendate prin decizia Comisiei speciale la care vor fi invitate toate statele contractante și toate statele membre ale Conferintei de la Haga și care va fi convocată de către secretarul general al Conferintei de la Haga. Propunerea de amendare a formulelor va trebui inclusă pe ordinea de zi care va fi anexată convocării.

Amendarile vor fi adoptate de Comisia specială cu majoritatea statelor contractante prezente și care iau parte la vot. Ele vor intra în vigoare pentru toate statele contractante în prima zi a celei de-a șaptea luni după data la care secretarul general al Conferintei de la Haga le va comunică tuturor statelor contractante.

În cursul termenului prevăzut la alineatul precedent, orice stat contractant va putea notifica în scris Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos ca înțelege să facă o rezervă la acest amendament. Statul care va face o asemenea rezerva va fi tratat, în ceea ce privește acest amendament, ca și cum nu ar fi parte la prezenta convenție, până când rezerva va fi retrasă.

Capitolul 6 Clauze finale

Articolul 31

Convenția este deschisă semnării statelor care erau membre ale Conferintei de Drept Internațional Privat de la Haga la cea de-a XIV-a sesiune, precum și statelor nemembre, invitate la elaborarea sa.

Ea va fi ratificată, acceptată sau aprobată, iar instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos.

Articolul 32

Orice alt stat va putea adera la convenție.

Instrumentul de aderare va fi depus la Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos.

Aderarea nu va avea efecte decât în raporturile dintre statul aderant și statele contractante care nu au ridicat obiecții în ceea ce privește convenția, în termen de 12 luni de la primirea notificării prevăzute la pct. 2 al art. 36. O asemenea obiectie ar putea fi ridicată, de asemenea, de orice stat membru în momentul ratificării, acceptării sau aprobării convenției, ulterior aderării. Aceste obiecții vor fi notificate Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos.

Articolul 33

Orice stat, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, va putea declara ca prezenta convenție se va extinde la ansamblul teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internațional sau asupra unuia ori mai multora dintre acestea. Aceasta declarație va avea efect în momentul în care convenția intră în vigoare pentru acel stat.

Aceasta declarație, precum și toate extensiile ulterioare vor fi notificate Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos.

Articolul 34

Convenția va intra în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare prevăzut la art. 31 și 32.

Apoi, convenția va intra în vigoare:

1. pentru fiecare stat care ratifica, accepta, aproba sau adera după prima zi din a treia luna calendaristică, după depunerea instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;

2. pentru teritoriile sau unitățile teritoriale asupra cărora convenția a fost extinsă conform art. 26 sau 33, în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după notificarea vizata în aceste articole.

Articolul 35

Convenția va avea o durată de 5 ani începând cu intrarea sa în vigoare conform art. 34 primul alineat, chiar și pentru statele care au ratificat-o, au acceptat-o, au aprobat-o sau care au aderat la aceasta ulterior.

Convenția va fi reînnoită tacit din 5 ani în 5 ani, cu excepția denunțării.

Denunțarea va fi notificată cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea termenului de 5 ani Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos. Ea se va putea limita la anumite teritorii sau unități teritoriale la care se aplică convenția.

Denunțarea nu va avea efect decât în ceea ce privește statul care a notificat-o. Convenția rămâne în vigoare pentru celelalte state contractante.

Articolul 36

Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos va notifica statelor membre ale Conferintei de la Haga, precum și statelor care au aderat conform dispozițiilor art. 32:

1. semnarile, ratificarile, acceptarile și aprobările vizate de art. 31;

2. aderarile și obiecțiile (rezervele) la aderari vizate de art. 32;

3. data la care convenția intră în vigoare conform dispozițiilor art. 34;

4. declarațiile menționate la art. 26 și 33;

5. rezervele și retragerea rezervelor prevăzute la art. 28 și 30;

6. comunicările notificate în aplicarea art. 29;

7. denuntarile vizate la art. 35.

Ca urmare, subsemnații legal autorizați, am semnat prezenta convenție.

Încheiată la Haga la 25 octombrie 1980, în limba franceza și engleza, ambele texte având valoare egala, într-un singur exemplar care va fi depus la arhivele Guvernului Regatului Țărilor de Jos, o copie certificată fiind transmisă, pe cale diplomatică, fiecărui stat membru al Conferintei de Drept Internațional Privat de la Haga la cea de-a XIV-a sesiune, precum și tuturor statelor care au participat la elaborarea prezentei convenții cu prilejul acestei sesiuni.

Anexa FORMULA

de transmitere a cererii de asistența judiciară

Convenție privind facilitarea accesului internațional la

justiție, semnată la Haga la 25 octombrie 1980

Identitatea și adresa

autorității expeditoare

Identitatea și adresa

autorității destinatare

Subscrisă autoritate expeditoare are onoarea sa transmită autorității centrale destinatare cererea de asistența judiciară anexată la prezenta, precum și anexa la aceasta (declarația privind situația economică a solicitantului), în conformitate cu cap. I din convenția menționată.

Eventuale observații referitoare la cerere și la declarație:

Alte observații:

Întocmită la ...... la data de ......

Semnatura și/sau sigiliul

Anexa -------

la formula

----------

CERERE DE ASISTENȚA JUDICIARĂ

Convenție privind facilitarea accesului

internațional la justiție, semnată la Haga la 25 octombrie 1980

1. Numele și adresa solicitantului de asistența judiciară

2. Jurisdicția unde litigiul a fost sau trebuia introdus (dacă se cunoaște)

3. a) Obiectul/obiectele litigiului; valoarea litigiului, după caz

b) După caz, enumerarea pieselor justificative referitoare la litigiul

introdus sau avut în vedere*)

c) Numele și adresa părții adverse*)

4. Întârzieri și date referitoare la litigiu, antrenand consecințe juridice pentru solicitant, care justifica o urgenta specială în ceea ce privește tratarea cererii

5. Orice alte informații utile

6. Întocmită la ...... în data de ......

7. Semnatura solicitantului

-----------

*) Radiati mențiunile inutile.

Anexa -------

la cererea de asistența judiciară

---------------------------------

Declarație privind situația economică a solicitantului

I. Situația personală:

8. numele (numele de fața, dacă este cazul)

9. prenumele

10. data și locul nașterii

11. naționalitatea

12. a) domiciliul permanent (din ce data)

b) domiciliul anterior (de când și până când)

13. starea civilă [celibatar(a), căsătorit(a), vaduv(a), divorțat(a), despărțit(a)]

14. numele și prenumele soțului/sotiei

15. numele, prenumele și data nașterii copiilor aflați în sarcina solicitantului

16. alte persoane aflate în sarcina solicitantului

17. informații complementare asupra situației familiale

II. Situația financiară:

18. activitatea profesională

19. denumirea și adresa angajatorului sau ale locului de exercitare a activității profesionale

20. venitul solicitantului, al sotiei/soțului, al persoanelor aflate în sarcina solicitantului:

a) tratamente, salarii (inclusiv avantaje în natura)

b) pensii de vârsta, pensii de invaliditate, pensii alimentare, rente, rente viagere

c) alocații de șomaj

d) venituri din profesii nesalarizate

e) venituri și capitaluri mobiliare

f) venituri funciare și imobiliare

g) alte surse de venit

21. bunuri imobiliare ale solicitantului, ale sotiei/soțului, ale persoanelor aflate în sarcina solicitantului

(se vor menționa valorile și sarcinile)

22. alte bunuri ale solicitantului, ale sotiei/soțului, ale persoanelor aflate în sarcina solicitantului

(titluri, participatii, creanțe, conturi bancare, fonduri de comerț etc.)

23. datorii și alte obligații ale solicitantului, ale sotiei/soțului, ale persoanelor aflate în sarcina solicitantului:

a) împrumuturi (menționați natura, suma rămasă de plată și rambursarile anuale/lunare)

b) obligațiile alimentare (menționați sumele lunare)

c) chirii (inclusiv costul încălzirii, electricitatii, gazelor și apei)

d) alte obligații periodice

24. impozitele pe venit și contribuțiile la securitatea socială în anul precedent

25. observațiile solicitantului

26. după caz, enumerarea documentelor justificative

27. Subsemnatul, cunoscând consecințele penale ale unei declarații false, certific pe onoarea mea ca prezenta declarație este completa și exactă.

28. Întocmită la ..............................

(locul)

29. În data de ..................................

30. ................................

(semnatura solicitantului)

--------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.