Ordinul nr. 2482/2017
privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați
abrogat 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Abrogat prin 1
- Ordinul nr. 352/2026 24 martie 2026 privind abrogarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.482/2017 privind procedur…
Modificat prin 2
- Ordinul nr. 5/2020 8 ianuarie 2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.482/2017 …
- Ordinul nr. 259/2021 26 februarie 2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.482/2017 …
Având în vedere prevederile
art. 359 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor
art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați se efectuează de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, prin comisiile regionale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, denumite în continuare comisii.
Prin excepție de la
alin. (1) , autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producția exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alții decât contribuabilii mari și mijlocii stabiliți conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la
art. 353 din Codul fiscal , precum și micile fabrici de bere independente prevăzute la
art. 349 din Codul fiscal
se face prin comisii teritoriale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, constituite la nivelul structurilor teritoriale ale direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, denumite în continuare comisii teritoriale.
Articolul 2
Comisiile sunt formate din 5 membri, în componența prevăzută în
anexa nr. 1 .
Se aprobă
procedura și condițiile
în care se realizează autorizarea prin comisiile pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, prevăzute în
anexa nr. 2 .
Articolul 3
Comisiile teritoriale sunt formate din 5 membri, în componența prevăzută în
anexa nr. 3 .
Se aprobă
procedura și condițiile
în care se realizează autorizarea prin comisiile teritoriale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, prevăzute în
anexa nr. 4 .
Articolul 4
Anexele nr. 1-4
fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 5
Referirile la
din prezentul ordin reprezintă trimiteri la
titlul VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, dispozițiile
Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 220/2016
privind instituirea comisiilor teritoriale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate și a regulamentului de organizare și funcționare a acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 22 februarie 2016, cu modificările ulterioare, se abrogă.
Dispozițiile
Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 219/2016
privind instituirea și aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate și a
regulamentului
de organizare și funcționare a acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 22 februarie 2016, se abrogă după soluționarea tuturor solicitărilor care se încadrează în prevederile
art. III din Legea nr. 177/2017
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , dar nu mai târziu de 31 decembrie 2017.
Predarea dosarelor și a documentelor de la nivelul Ministerului Finanțelor Publice către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se realizează începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, după scanarea și arhivarea electronică a acestora la nivelul direcției care a asigurat secretariatul comisiei la nivel central, pe bază de procese-verbale de predare-primire, care se încheie după cum urmează:
a)
la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, predarea se realizează prin Direcția generală management al domeniilor reglementate specific;
b)
la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, preluarea se realizează prin intermediul birourilor/compartimentelor avize și autorizații (case de marcat).
Articolul 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa București, 27 septembrie 2017. Nr. 2.482.
Anexa 1 COMPONENȚA
comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate
1.
Directorul general al direcției generale regionale a finanțelor publice - membru, președinte
2.
Directorul executiv al direcției regionale vamale - membru, vicepreședinte
3.
Director executiv colectare - membru
4.
Director executiv inspecție fiscală - membru
5.
Șeful structurii juridice din cadrul direcției generale regionale a finanțelor publice - membru
NOTĂ:
În cazuri justificate, președintele comisiei este înlocuit de vicepreședinte, care exercită atribuțiile președintelui, inclusiv dreptul de vot.
În cazuri justificate, membrii comisiei pot desemna în scris un alt membru al comisiei care să exercite drepturile derivate din calitatea de membru. După caz, aceștia pot stabili și limite ale mandatului.
Un membru al comisiei nu poate primi decât o singură împuternicire în baza căreia să reprezinte un alt membru al comisiei.
Anexa 2 PROCEDURĂ ȘI CONDIȚII în care se realizează autorizarea prin comisiile
pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate
Anexa 3 COMPONENȚA
comisiei teritoriale pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate
1.
Șeful biroului vamal de interior/frontieră - membru, președinte
2.
Șeful administrației județene a finanțelor publice/șeful administrației sectoarelor 1-6 - membru
3.
Reprezentantul serviciului (biroului) juridic din cadrul administrației județene a finanțelor publice/administrației sectoarelor 1-6 - membru
4.
Persoana desemnată de șeful biroului vamal de interior/frontieră, cu atribuții de autorizare din cadrul biroului vamal de interior/frontieră - membru
5.
Persoana desemnată de șeful biroului vamal de interior/frontieră, cu atribuții în domeniul mișcării produselor accizabile din cadrul biroului vamal de interior/frontieră - membru
NOTĂ: În situația în care președintele absentează de la lucrările comisiei teritoriale, acesta desemnează în scris un președinte de ședință din rândul membrilor titulari prezenți, care exercită toate atribuțiile președintelui, precum și pe cele ce derivă din calitatea de membru. Membrul desemnat ca președinte de ședință nu poate transfera delegarea.
În cazul absenței unuia dintre membri, la lucrările comisiei teritoriale participă persoana desemnată în scris de acesta, persoană care provine din structura membrului titular, care îi preia atribuțiile și dreptul de vot și care nu are calitatea de membru titular.
Anexa 4 PROCEDURĂ ȘI CONDIȚII în care se realizează autorizarea prin comisiile teritoriale
pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.