Decizia nr. 536/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 15/2002 24 ianuarie 2002 (prevederi anume) privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Cristina Cătălina Turcu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Anca-Mădălina Hapău în Dosarul nr. 22.971/245/2015 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 68D/2016.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că definiția contravenției continue este cuprinsă în
art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 . Criticile autorului excepției referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție sunt neîntemeiate deoarece, așa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012 asupra Cererii nr. 7.034/07 formulate de Marius Haiducu și alții împotriva României, garanțiile prevăzute de
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale incidente în materie penală se aplică și în cazul procedurii privind contestarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Curtea a reamintit, cu acel prilej, că, în materie de circulație rutieră,
art. 6 paragraful 2 din Convenție
nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instituie o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal cu realitatea, cu condiția ca sistemul de drept care operează cu această prezumție să o aibă în vedere în limite rezonabile, trasate de garantarea dreptului la apărare, ținând cont și de gravitatea faptei.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 23 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 22.971/245/2015, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Excepția a fost invocată de Anca-Mădălina Hapău într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții prevăzute de
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că textul de lege criticat, prin care este calificată ca fiind contravenție continuă fapta de a circula pe drumurile publice, fără a achita taxa de utilizare, aduce atingere dispozițiilor
art. 23 alin. (11) din Constituție . În acest sens arată că, în fapt, contestatoarea a utilizat rețeaua de drumuri naționale din România fără a deține rovinietă, fiind sancționată contravențional. Potrivit
art. 13 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001,
prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale. În acest sens,
art. 9 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
reglementează cu privire la comunicarea procesului-verbal în cel mult două luni de la data constatării contravenției. Prin modalitatea de reglementare a contravenției ca fiind continuă, legiuitorul prezumă o prelungire a activității contravenționale, fără a reglementa un criteriu obiectiv și echitabil de determinare a momentului consumării faptei contravenționale, ceea ce încalcă prezumția de nevinovăție și duce la prelungirea în timp a activității contravenționale a autorului, fără a se face dovada unui act material ulterior. Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție este încălcată întrucât persoana este pusă în situația de a dovedi faptul că nu a săvârșit o contravenție continuă, iar nu autoritatea competentă. Trebuie observat că, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a calificat contravențiile ca fiind „acuzații în materie penală“ ce intră sub incidența
art. 6 paragraful 2 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
6.
Judecătoria Iași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prezumția de nevinovăție stă la baza tuturor garanțiilor procesuale legate de protecția persoanelor în procesul penal, până la momentul în care, urmare a dovedirii corecte a împrejurărilor de fapt și aplicării judicioase a normei de drept, se stabilește vinovăția acestora. Învinuitul sau inculpatul nu este obligat să își probeze nevinovăția, el are obligația să probeze lipsa de temeinicie a probelor acuzării. Calificarea prin textul de lege criticat a contravențiilor ca fiind continue nu reprezintă o încălcare a acestui principiu.
7.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată. În acest sens arată că, din analiza textului de lege criticat, coroborat cu
art. 9 alin. (2) lit. c) ,
alin. (4)
și
alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , rezultă că, în cazul săvârșirii unei contravenții, personalul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. întocmește procesul-verbal de constatare a acesteia, care se comunică celui sancționat în termen de cel mult două luni de la data constatării. În acest interval nu mai pot fi întocmite alte procese-verbale de constatare a unor contravenții noi, deoarece contravenția este prezumată a fi continuă. Împrejurarea că reglementarea criticată califică fapta de a circula fără rovinietă valabilă ca fiind contravenție continuă, raportată la circumstanțele particulare în care aceasta se săvârșește și se constată, nu este de natură a contraveni
art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală . Sunt invocate considerentele de principiu ale
Deciziei Curții Constituționale nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 .
9.
Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional, o simplă acuzație în materie penală nu echivalează cu existența vinovăției, care trebuie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, cu modificările aduse prin
art. III pct. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2015
pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 28 aprilie 2015, care au următorul conținut: „Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă“.
13.
Curtea observă că denumirea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a fost schimbată în Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin
art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2016
privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 28 septembrie 2016.
14.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat aduce atingere prezumției de nevinovăție garantată de
art. 23 alin. (11) din Constituție , precum și de
art. 6 paragraful 2 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia este nemulțumit de faptul că, prin textul de lege supus controlului, fapta de a circula fără rovinietă valabilă este calificată drept contravenție continuă, acesta săvârșind doar o singură faptă. Această calificare determină, în opinia sa, aplicarea termenului de prescripție prevăzut de
art. 9 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , care reglementează că în interval de cel mult două luni de la data constatării contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale pentru lipsa rovinietei valabile, pentru același vehicul. Prin urmare, calificarea contravenției ca fiind continuă, prin textul de lege criticat, și curgerea termenului de prescripție abia după două luni de la data constatării sale ar aduce atingere prezumției sale de nevinovăție.
16.
În ceea ce privește termenul de prescripție în această materie, Curtea observă cele statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept -
nr. 43 din 21 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, prin care s-a decis că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 9 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin
cu modificările și completările ulterioare, termenul de „cel mult două luni“ nu reprezintă termen special de prescripție, în sensul
art. 13 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
17.
De asemenea, referitor la calificarea de principiu a contravenției reglementate prin textul de lege criticat drept „continuă“, Curtea reține că aceasta exprimă opțiunea legiuitorului de a nu sancționa prelungirea în timp a activității contravenționale, acordând un beneficiu utilizatorilor care au circulat de mai multe ori fără să plătească rovinieta, în intervalul temporal reglementat de
art. 9 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 .
18.
În ceea ce privește încălcarea prezumției de nevinovăție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la interpretarea dispozițiilor
art. 6 paragraful 2 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prezumția de nevinovăție trebuie să se aplice nu numai în procesul penal, în sens strict, ci ori de câte ori fapta imputabilă are „conotație penală“ cum ar fi, spre exemplu, în materia sancțiunilor administrative. Astfel, potrivit instanței de contencios al drepturilor omului, conceptul de „acuzație în materie penală“ are o semnificație „autonomă“, independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naționale ale statelor membre, așa cum s-a reținut în Hotărârea din 25 august 1987, pronunțată în Cauza Lutz împotriva Germaniei, paragraful 52 (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 411 din 3 iulie 201 4, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2014, paragraful 22).
19.
Referitor la domeniul de aplicare a prevederilor
art. 6 din Convenție , prin
Decizia nr. 197 din 13 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, Curtea Constituțională a stabilit că legislația contravențională din România intră sub incidența prevederilor
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Așa fiind, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Chiar dacă
art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
face referire la dispozițiile
Codului de procedură civilă , instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009). Așa fiind, judecătorul cauzei trebuie să administreze probatoriul necesar cu privire la fapta pretins săvârșită. Din confruntarea probelor administrate, instanța de judecată va putea decide asupra vinovăției sau nevinovăției contravenientului. Din această perspectivă nu se poate reține critica autorului privind încălcarea prin textul de lege criticat a prezumției de nevinovăție.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Anca-Mădălina Hapău în Dosarul nr. 22.971/245/2015 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și constată că prevederile
art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002
privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.