Contractul din 22 decembrie 2017
de servicii publice pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019 al Societății Comerciale "Astra Trans Carpatic" - S.R.L.
prezumat în vigoare
Decizia nr. 176 din 22 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.036 din 28 decembrie 2017.
Aprobat prin
Articolul 1
Părțile contractante
Prezentul contract de servicii publice pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019 se încheie între Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în numele statului, și Societatea Comercială „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L., operator de transport feroviar de călători, licențiat în condițiile legii, denumită în continuare „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L., în conformitate cu prevederile
art. 2 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2016
privind înființarea Autorității pentru Reformă Feroviară, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 53/2017 , avându-se în vedere prevederile
Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007
al Parlamentului European și al Consiliului din 23 noiembrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători.
Articolul 2
Obiectul și durata contractului de servicii publice
Prezentul contract de servicii publice stabilește obligațiile reciproce ale „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. și ale Autorității pentru Reformă Feroviară, în vederea realizării serviciului public social de transport feroviar de călători de către „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. în condițiile legii.
Prezentul contract de servicii publice se încheie pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019.
Articolul 3
Obligații specifice ale „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. pe perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
(1)
Pe durata de valabilitate a prezentului contract de servicii publice, „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L se obligă să
pregătească și să pună în circulație numărul și categoriile de trenuri necesare pentru asigurarea caracterului de serviciu public social pentru transportul feroviar public de călători.
(2)
Numărul minim și categoriile de trenuri care vor circula pe secțiile de circulație, care reprezintă pachetul minim social, se pot modifica pentru adaptarea la condițiile concrete de piață, sau la eventualele modificări intervenite la starea tehnică a infrastructurii feroviare, cu respectarea instrucțiunilor feroviare referitoare la introducerea sau scoaterea unui tren în/din circulație și fără a depăși volumul total de tren-km din lista completă a trenurilor de călători ce reprezintă pachetul minim social, care face obiectul contractelor de servicii publice, cu redistribuirea corespunzătoare a compensației acordate, în conformitate cu legislația în vigoare.
(3)
Pe durata de valabilitate a prezentului contract de servicii publice „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. se obligă să pună la dispoziția publicului călător capacitățile de transport, în funcție de evoluția și de cerințele pieței.
(4)
Oferta de servicii se structurează pe următoarele categorii de trenuri:
a)
InterRegio IR;
b)
Regio R.
Oferta de servicii va corespunde în totalitate cerințelor minimale prevăzute în Regulamentul pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare - nr. 005, aprobat prin
Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.816/2005 , cu modificările și completările ulterioare, și pentru definirea trenurilor de călători în funcție de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători, în condițiile legii.
(5)
„Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. va asigura, în conformitate cu reglementările în vigoare, publicului călător următoarele tipuri de servicii:
a)
transportul de călători în trafic intern cu trenuri prevăzute în planul de mers al trenurilor;
b)
capacități de transport diferențiate pe criterii de confort și de servicii;
c)
vânzarea legitimațiilor de călătorie cu anticipație de până la 30 de zile în trafic intern;
d)
informarea călătorilor referitor la condițiile de călătorie, tarife, oferte comerciale și alte informații utile, în principalele stații și trenuri, prin birourile proprii de informații, mass-media, web-site și prin personalul de tren, după caz;
e)
alte tipuri de servicii care să conducă la o bună deservire a publicului călător, potrivit legii.
(6)
Facilitățile de călătorie pentru serviciile prestate anumitor categorii de persoane sunt acordate de „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L., conform prevederilor legale.
(7)
„Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. va asigura pe toată durata contractului de servicii publice condițiile minime obligatorii privind viteza comercială, confortul și serviciile la bord, în funcție de categoria trenului, în condiții normale de circulație. Condițiile minime de confort în trafic intern valabile pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019 sunt prevăzute în
Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.816/2005 , cu modificările și completările ulterioare, și pentru definirea trenurilor de călători în funcție de serviciile oferite de operatorii de transport feroviar de călători. În situațiile în care restricțiile de viteză impuse de Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. sau posibilitățile de încadrare în grafic vor conduce la scăderea vitezelor comerciale pe anumite sectoare din parcursul trenurilor, categoria trenurilor va fi stabilită de „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. în funcție de calitatea confortului și a serviciilor oferite la bord.
(8)
Strategia de dezvoltare și modernizare a „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. va fi în concordanță cu legislația europeană în domeniul transportului feroviar de călători și va asigura condițiile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de stat membru al Uniunii Europene.
(9)
„Astra Trans Carpatic“ - S.R.L se obligă să promoveze o politică tarifară în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2011
pentru stabilirea principiilor de aplicare a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători, aprobată prin
Legea nr. 21/2012 , în condițiile legii.
(10)
„Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. se obligă să acționeze permanent pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale și umane, asigurând astfel reducerea costurilor reale de transport.
(11)
Pentru utilizarea infrastructurii feroviare publice, „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. va plăti Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. și/sau gestionarului de infrastructură feroviară neinteroperabilă tarifele de utilizare ale infrastructurii, care se stabilesc conform prevederilor legale.
(12)
„Astra Trans Carpatic“ - S.R.L va raporta până cel mai târziu în data de 28 a lunii curente gradul de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contract, pentru luna anterioară, la Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Raportările se vor face strict pentru total rute de transport conform pachetului minim social asumat și aprobat cu evidențierea clară a tipurilor de venituri și cheltuieli.
(13)
La data depunerii situațiilor financiare conform prevederilor legale în vigoare, „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. este obligată la corelarea datelor financiare cu declarația pe propria răspundere privind realizările anului anterior și încadrarea în cota de profit de maximum 3% pentru activitatea de transport feroviar de călători. Sumele aferente depășirii pragului de rentabilitate vor fi restituite bugetului de stat.
(14)
„Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. se obligă, în cazul în care secția neinteroperabilă neînchiriată pe care operează cu trenuri ce fac obiectul pachetului minim social, respectiv obligația de serviciu public, este închiriată de un gestionar de infrastructură și acesta nu dorește să delege către „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. obligația de a realiza traficul de călători ce compune pachetul minim social al secției respective, să renunțe la subvenția alocată în acest scop, prin predarea pachetului de servicii către operatorul în drept conform legislației în vigoare.
Articolul 4
Obligațiile specifice ale Autorității pentru Reformă Feroviară
Autoritatea pentru Reformă Feroviară va aloca lunar sumele compensatorii cuvenite „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. în condițiile legii, în limita alocărilor bugetare, urmând ca până la data de 31 ianuarie a anului următor societatea să prezinte Autorității pentru Reformă Feroviară dovada confirmată de Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. a efectuării pachetului minim social contractat, precum și declarația pe propria răspundere privind realizarea volumului de călători-km prevăzut în contractele de servicii publice aprobate.
După aprobarea Legii bugetului de stat și a trimestrializării bugetului, Autoritatea pentru Reformă Feroviară va aduce la cunoștința „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. repartizarea pe trimestre a compensației de serviciu public printr-un document aprobat de ordonatorul principal de credite. Documentul va fi depus la Trezorerie împreună cu bugetul de venituri și cheltuieli în vederea asigurării finanțării activității curente.
Pentru facilitățile de călătorie acordate, potrivit legii, „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. va primi de la direcția de specialitate economică din cadrul Autorității pentru Reformă Feroviară contravaloarea acestora conform documentelor justificative prezentate de operator.
Articolul 5
Parametrii de performanță ai „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. pe perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
Indicatorii de cantitate și calitate ai activității de transport feroviar de călători privind funcționarea „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. estimați pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019 sunt prevăzuți în
anexa nr. 1 .
Articolul 6
Lista trenurilor de călători incluse în pachetul minim social
Numărul trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe rețeaua feroviară de către „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L., care reprezintă pachetul minim social pentru anul 2017, este aprobat prin contractul de activitate al „C.F.R.“ - S.A. conform legii și este prevăzut în
anexa nr. 2 .
În scopul adaptării la cerințele concrete de piață ale pachetul minim social de transport feroviar de călători, „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. poate face modificări în lista prevăzută în
anexa nr. 2 , în condițiile legii, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și a instrucțiunilor feroviare referitoare la introducerea sau scoaterea unui tren în/din circulație, fără a depăși volumul total de tren-km din listă, cu respectarea condiționalităților prevăzute în actul normativ de aprobare a contractului, și a categoriilor de tren în funcție de care se acordă compensația pentru călători-km.
Articolul 7
Lista programelor prioritare
Principalele programe prioritare de dezvoltare, modernizare și investiții pe care „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. le prognozează pentru perioada de valabilitate a prezentului contract de servicii publice sunt prevăzute în
anexa nr. 3 .
Pentru crearea unei baze de date comune, „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. va asigura începând cu data de 10 ianuarie 2018 interoperabilitatea sistemelor de ticketing pe care le deține, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Articolul 8
Principalele elemente de cheltuieli necesare pentru asigurarea pachetului minim social
Principalele elemente de cheltuieli utilizate pentru determinarea costurilor transportului public feroviar de călători sunt: cheltuieli cu utilizarea infrastructurii feroviare, cheltuieli cu combustibil și lubrifianți, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu amortizarea, alte cheltuieli de exploatare, asigurarea călătorilor. Acestea se dimensionează de „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L., corelat cu programul de transport, și se aprobă prin bugetul de venituri și cheltuieli al societății, potrivit prevederilor legale.
Articolul 9
Costul prestațiilor
Costurile de transport minime estimate pentru realizarea serviciilor publice în perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019 sunt prezentate în
anexa nr. 4 .
Articolul 10
Stabilirea nivelului de venituri proprii prognozat
pentru pachetul minim social și politica tarifară
„Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. poate, după caz, să stabilească în condițiile legii și să adapteze la condițiile pieței tarifele pentru transportul feroviar public de călători și alte prestații și servicii din domeniul său de activitate, în scop comercial, în vederea menținerii, sporirii sau creării unui anumit trafic în transportul de călători.
Veniturile estimate pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019 au fost stabilite plecând de la nivelul indicatorului „călători-km“ prognozat pentru această perioadă la art. 5. Veniturile proprii estimate sunt prezentate în
anexa nr. 5 lit. A .
Veniturile minime obligatorii de realizat au fost stabilite plecând de la veniturile estimate a fi realizate plus compensația asigurată prin prezentul contract. Venitul minim obligatoriu de realizat este prevăzut în
anexa nr. 5 lit. B .
Articolul 11
Nivelul compensației de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenței dintre nivelul costurilor și cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
Compensația cuvenită „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. pentru realizarea angajamentelor asumate prin prezentul contract de servicii publice se stabilește și se acordă potrivit legii.
Nivelul compensației asigurate de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenței dintre nivelul costurilor și cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate sunt prevăzute în anexa nr. 6. Compensația acordată nu se cuprinde în baza de impozitare a TVA, potrivit
pct. 30 alin. (2) din normele metodologice
de aplicare a
titlului VII - capitolul VII din Codul fiscal , aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1/2016
pentru aprobarea
Normelor metodologice
de aplicare a
Legii nr. 227/2015 privind Codul fisca l, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 12
Obiective cu efect cuantificat în nivelul veniturilor
și cheltuielilor
În vederea realizării programului de transport public feroviar în condițiile legii și conform celor stabilite prin prezentul contract și a asigurării echilibrului economico-financiar, „Astra Trans Carpatic“ - S.R.L. va analiza permanent, va adopta și va aproba, în condiții concrete raportate la evoluția prețurilor și tarifelor, obiective cu efect cuantificat în nivelul veniturilor și cheltuielilor.
Articolul 13
Programul de modernizare, achiziții de material rulant
Programul de modernizare, achiziții de material rulant se asigură din fonduri proprii, din finanțări externe și alte surse de finanțare, potrivit legislației în vigoare, corelat cu starea tehnică a parcului, normele tehnice date de constructori, reglementările specifice emise de Autoritatea Feroviară Română.
Articolul 14
Regulile privind amendamentele și modificările la contract
Modificările la prezentul contract de servicii publice se fac prin act adițional ori de câte ori situația o impune sau atunci când se efectuează un transfer de activitate între „CFR Călători“ - S.A. și operatorii de transport feroviar de călători privați, în conformitate cu legislația în vigoare, prin preluarea traficului de călători ca urmare a predării unor noi secții de circulație, respectiv prin actualizarea tuturor valorilor prevăzute în anexele la contract.
Modificările la prezentul contract de servicii publice se fac, în condițiile legii, în scopul asigurării permanente a îmbunătățirii standardului de calitate a serviciilor publice cel puțin până la nivelul impus de legislația comunitară.
Obligatoriu părțile vor încheia act adițional, prin efectul legii, după aprobarea bugetului de stat și ca urmare a rectificărilor bugetare, având în vedere și respectând prevederile
art. 2 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2106
privind înființarea Autorității pentru Reformă Feroviară, aprobată cu modificări și completări prin
Anual contractul se actualizează, în perioada de valabilitate, prin act adițional aprobat prin decizie a președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară.
Articolul 15
Răspunderea contractuală
Părțile se obligă să execute prezentul contract, în condițiile legii, întocmai și cu bună-credință.
În cazul apariției unor situații neprevăzute în derularea contractului, părțile se vor întâlni pentru analiză și soluționare pe cale amiabilă.
Articolul 16
Forța majoră
Forța majoră, conform prezentului contract, reprezintă orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, care apare în legătură cu prezentul contract și care împiedică executarea acestuia, exonerând de responsabilitate partea care invocă o astfel de cauză, pe toată durata existenței cazului de forță majoră.
Partea care invocă forța majoră va notifica imediat în scris celeilalte părți producerea sau terminarea evenimentului de forță majoră. Autoritatea competentă va confirma orice eveniment de forță majoră, menționând circumstanțele producerii acestuia.
Articolul 17
Încetarea contractului
Prezentul contract de servicii publice încetează, în condițiile legii, prin:
a)
expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
b)
acordul de voință al părților semnatare
Prezentul contract de servicii publice încetează de drept, fără nicio notificare, la data la care operatorul de transport feroviar de călători nu mai are îndeplinită oricare dintre prevederile
art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 18
Litigii
Părțile vor încerca să soluționeze pe cale amiabilă orice pretenție sau dispută apărută între ele în legătură cu prezentul contract.
În cazul în care divergențele nu se soluționează pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente, potrivit legii.
Articolul 19
Anexele nr. 1-6
fac parte integrantă din prezentul contract de servicii publice.
Prezentul contract de servicii publice a fost încheiat și semnat astăzi, 21 decembrie 2017, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară, ambele având aceeași valoare juridică.
AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ,
ASTRA TRANS CARPATIC - S.R.L.,
…………………
administrator,
……………………
Anexa 1 la Contractul de servicii publice al Astra Trans Carpatic - S.R.L.
pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
Principalii indicatori cantitativi și calitativi ai activității de transport feroviar de călători
Indicatori
Estimare 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
2017
2018
2.12.2019
Tren-km total (mii)
7,8386
1.075,860
1.500,000
Tren-km trenuri IR (mii)
7,8386
1.075,860
1.500,000
Tren-km trenuri R (mii)
0,00
200,00
400,00
Călători-km total (mii)
313,544
59.172,30
82.500,00
Călători-km trenuri IR (mii)
313,544
59.172,30
82.500,00
Călători-km trenuri R (mii)
0,00
0,00
0,00
Anexa 2 la Contractul de servicii publice al Astra Trans Carpatic - S.R.L.
pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
Lista completă a trenurilor de călătorie ce reprezintă pachetul minim social pe anul 2017,
care face obiectul contractelor de servicii publice
Trenuri cu circulație regulată
a)
Trenuri cu circulație regulată pe secții interoperabile
Nr. poz. PMS
Ruta de circulație
Distanța
(km)
Rang tren
Nr. mediu statistic trenuri/Zi
Nr. trenuri/an 2017
Tren km/an
(col. 3 x col. 6)
Călători-km/an
1
2
3
4
5
6
7
8
1
Craiova-București
209,00
IR
2,00
20
4.180,00
167.200,00
2
București-Brașov
166,30
IR
2,00
22
3.658,60
146.344,00
TOTAL tren-km INTERREGIO (pe infrastructura interoperabilă)
7.838,60
313.544,00
Anexa 3 la Contractul de servicii publice al Astra Trans Carpatic - S.R.L.
pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
Lista programelor prioritare
Nr. crt.
Denumirea programului prioritar
1
Program de dotare cu material rulant
2
Program de dezvoltare a sistemului electronic de emitere și gestionare a legitimațiilor de călătorie
3
Achiziție de sisteme moderne de vânzare bilete
Anexa 4 la Contractul de servicii publice al Astra Trans Carpatic - S.R.L.
pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
Costul prestațiilor
Costuri de transport estimate
21.12.2017-
31.12.2017
2018
1.01.2019-
2.02.2019
Suma (mii lei) pentru trenuri Interregio-IR
172,00
26.239,98
37.773,49
Suma (mii lei) pentru trenuri Regio-R
0,00
0,00
0,00
Total - Sumă (mii lei)
172,00
26.239,98
37.773,49
Anexa 5 la Contractul de servicii publice al Astra Trans Carpatic - S.R.L.
pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
A.
Stabilirea nivelului de venituri proprii prognozat pentru pachetul minim social și politica tarifară
Venituri din transportul de călători estimative
21.12.2017-31.12.2017
2018
1.01.2019-2.02.2019
Suma (mii lei) pentru trenuri Interregio-IR
62,00
9.436,30
13.583,93
Suma (mii lei) pentru trenuri Regio-R
0,00
0,00
0,00
Total - Sumă (mii lei)
62,00
9.436,30
13.583,9
B.
Stabilirea nivelului de venituri minime obligatorii de realizat pentru pachetul minim social și politica tarifară pentru anul 2017
Venituri minime obligatorii de realizat*)
21.12.2017-31.12.2017
2018
1.01.2019-2.02.2019
Suma (mii lei) pentru trenuri Interregio-IR
61,97
Suma (mii lei) pentru trenuri Regio-R
0,00
Total - Sumă (mii lei)
61,97
*) Venituri minime obligatorii de realizat reprezintă cota de 15% din veniturile totale aferente activității de transport de călători la trenurile Regio și 35% din veniturile totale aferente activității de transport de călători la trenurile Interregio.
Anexa 6 la Contractul de servicii publice al Astra Trans Carpatic - S.R.L.
pentru perioada 21 decembrie 2017-2 decembrie 2019
Nivelul compensației de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
pentru acoperirea diferenței dintre nivelul costurilor
și cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate
Nivelul compensației de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice
21.12.2017-
31.12.2017
2018
1.01.2019-
2.02.2019
Compensația necesară anuală totală, din care:
115,82
17.520,86
25.221,00
Compensația asigurată prin
Legea bugetului de stat pentru anul 2017 nr. 6/2017 , din care:
Suma (mii lei)pentru trenuri Interregio-IR
Suma (mii lei)pentru trenuri Regio-R
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.