Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 656/2003

privind înființarea Institutului Național pentru Memoria Exilului Romanesc

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
5 iunie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 417 din 13 iunie 2003
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 10 iunie 2004, ultima la 28 februarie 2007
Citat de
7 acte
Citează
4 acte
Structură
11 articole · 8.135 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • HG nr. 917/2004 10 iunie 2004 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 656/2003 privind înființarea Institutului Nați…
  • HG nr. 195/2007 28 februarie 2007 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 656/2003 privind înființarea Institutului Nați…

În temeiul art. 107 din Constituție, al

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, al

art. 19 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002

și al

art. 5 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se înființează Institutul Național pentru Memoria Exilului Romanesc, denumit în continuare Institutul, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului și coordonarea ministrului culturii și cultelor, cu sediul în municipiul București, Str. Polona nr. 1 -5, sectorul 1.

Articolul 2

Institutul are ca obiect de activitate culegerea, arhivarea, cercetarea și publicarea documentelor referitoare la exilul românesc din perioada 1940-1989, precum și rezolvarea unor probleme pendinte legate de fostul exil.

Articolul 3

Pentru realizarea obiectului de activitate prevăzut la art. 2 Institutul are următoarele atribuții principale:

a) efectuează studii și cercetări, în țara și în străinătate, pentru aprofundarea cunoașterii fenomenului exilului românesc;

b) achiziționează - sau primește donații - orice mărturie, publicație ori document al fostului exil sau despre acesta;

c) identifica, aduce în țara și conserva documentele fostului exil, în original sau copie, pe orice suport, răspândite în diferite tari ale lumii;

d) finanțează editarea și reeditarea, tipărirea și publicarea de memorii, cărți, studii, articole, corespondenta, memorie fotografica și video, colecții de documente, albume fotografice, privitoare la fostul exil românesc;

e) lanseaza proiecte de istorie orala, în scopul salvării memoriei istorice a exilului românesc;

f) organizează reuniuni și colocvii consacrate exilului și reprezintă cercetarea românească în acest domeniu la intalnirile științifice naționale și internaționale;

g) constituie un depozit cuprinzând toate publicațiile, cărțile, colectiile de reviste, ziare, manifeste și alte înscrisuri ale fostului exil din perioada 1940-1989;

h) constituie un punct de referința și de comunicare cu persoanele din fostul exil care au continuat sa rămână în afară granițelor tarii;

i) sprijină material, în limita sumelor alocate prin buget, acele instituții ale fostului exil care trebuie să rămână în străinătate, ca prezente active românești în țările respective;

j) asigura îngrijirea mormintelor personalitatilor exilului decedate în străinătate și, după caz, procedează, cu acordul familiei, la repatrierea și reinhumarea acestora, potrivit legii.

Articolul 4

(1)

Numărul maxim de posturi al Institutului este de 20, dintre care 12 sunt cercetători științifici.

(2)

Personalul Institutului este salarizat conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar.

(3)

Structura organizatorică și regulamentul de organizare și funcționare ale Institutului se aproba prin ordin al ministrului culturii și cultelor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 5

(1)

Institutul este condus de un președinte, ajutat de un vicepreședinte, numiți pe o perioadă de 5 ani prin decizie a primului-ministru, potrivit legii, dintre membrii Consiliului de Garanție Morala.

(2)

Institutul poate avea un președinte de onoare.

(3)

Președintele și vicepreședintele Institutului sunt încadrați și salarizați la nivelul funcțiilor asimilate celor de secretar de stat și, respectiv, de subsecretar de stat.

(4)

Președintele are următoarele atribuții principale:

a) organizează și conduce întreaga activitate a Institutului;

b) este ordonator principal de credite, în condițiile legii;

c) asigura gestionarea fondurilor bănești și a patrimoniului Institutului, potrivit legii;

d) aproba bilanțul contabil și contul de execuție bugetară;

e) numește și destituie, potrivit legii, personalul Institutului.

(5)

Vicepreședintele este inlocuitorul de drept al președintelui și exercită atribuțiile delegate de acesta.

Articolul 6

(1)

Pe lângă Institut se organizează și funcționează:

a) Consiliul de Garanție Morala, organ consultativ de specialitate, format dintr-un număr de până la 31 de personalități reprezentative și recunoscute ale fostului exil;

b) Colegiul științific, organ consultativ științific, format dintr-un număr de până la 21 de membri.

(2)

Consiliul de Garanție Morala este alcătuit din membrii Asociației Foștilor Refugiati Politici, cu acordul acestora, ca membri de drept, precum și din alte personalități recunoscute ale fostului exil, desemnate de președintele Institutului. Membrii Consiliului de Garanție Morala nu sunt salarizați.

(3)

Membrii Colegiului științific sunt numiți de către președintele Institutului și nu sunt salarizați.

Articolul 7

În cazuri excepționale Institutul poate solicita Guvernului acordarea de ajutoare materiale pentru acele personalități ale fostului exil aflate în nevoie, ajutoare care pot fi plătite inclusiv în străinătate.

Articolul 8

(1)

Cheltuielile curente și de capital ale Institutului se finanțează din venituri proprii și din subvenții de la bugetul de stat.

(2)

Veniturile proprii se obțin din activități realizate direct de Institut, după cum urmează:

a) editarea și vânzarea de cărți, publicații, lucrări și studii de specialitate;

b) cofinantari de programe și proiecte;

c) studii, proiecte și prestări de servicii;

d) exploatarea bunurilor pe care le are în administrare;

e) sponsorizări și donații, în condițiile legii;

f) alte activități specifice realizate de către Institut, inclusiv prin încheierea de contracte cu persoane fizice sau juridice.

Articolul 9

(1)

În anul 2003 finanțarea cheltuielilor necesare organizării și funcționarii Institutului se asigura de la bugetul de stat.

(2)

Pentru asigurarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se suplimenteaza bugetul Institutului pe anul 2003 cu suma de 11 miliarde lei din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2003.

(3)

Se autorizeaza Ministerul Finanțelor Publice sa introducă modificările corespunzătoare în bugetul de stat și în bugetul Institutului pe anul 2003.

Articolul 10

Pentru realizarea activităților specifice Institutul are în dotare un număr de doua autoturisme și un microbuz pentru transport de persoane și marfa, cu un consum mediu normat de carburanți de 300 litri/luna/autoturism.

Articolul 11

Institutul va prelua sediul prevăzut la art. 1 prin contract de închiriere încheiat cu Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", în condițiile legii.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Petru Șerban Mihailescu
Ministrul culturii
și cultelor,
Razvan Theodorescu
Ministrul educației
și cercetării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul afacerilor externe,
Mircea Geoana
Ministrul muncii
și solidarității sociale,
Marian Sarbu
p. Ministrul finanțelor publice,
Maria Manolescu,
secretar de stat
București, 5 iunie 2003.
Nr. 656.
────────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.