HG nr. 685/2003
privind înființarea Centrului Roman de Informare la Bruxelles în anul 2003
prezumat în vigoare
În temeiul art. 107 din Constituție,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă înființarea la Bruxelles a Centrului Roman de Informare, denumit în continuare Centru.
Articolul 2
Centrul va funcționa ca parte a Ambasadei României în Regatul Belgiei. Centrul va fi condus de un director numit de ministrul afacerilor externe. Coordonarea activității Centrului, inclusiv aprobarea acțiunilor ce urmează a fi organizate, se asigura de către ambasadorul României în Regatul Belgiei.
Articolul 3
Centrul va funcționa cu un număr de 4 posturi, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Numărul de posturi prevăzut pentru serviciul exterior al Ministerului Afacerilor Externe prin
Hotărârea Guvernului nr. 648/2002
privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările ulterioare, se suplimenteaza cu 4 posturi, care vor fi alocate Centrului.
Articolul 4
Centrul va desfășura activități în domeniile: relații publice, relații cu mass-media și cu alte surse publice de informare și comunicare, promovare economică și culturală.
Articolul 5
Cheltuielile pentru funcționarea Centrului vor fi suportate din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: p. Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 12 iunie 2003. Nr. 685.
Anexa 1. Director/consilier diplomatic
2. Consilier diplomatic
3. Consilier diplomatic
4. Secretar dactilograf/asistent relații publice.
-----------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.