Decizia nr. 406/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Marius Andrei Volintiru în Dosarul nr. 6.587/63/2014* al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 2.061D/2016 al Curții Constituționale.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, tatăl acestuia, Cornel-Teodor Volintiru, cu procură specială depusă la dosar. Lipsește partea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate. Susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă principiul egalității în drepturi și dreptul la un proces echitabil, deoarece sunt confuze și susceptibile a fi aplicate în mod arbitrar de către judecători. Opțiunea legiuitorului în privința stabilirii condițiilor de exercitare a căilor de atac trebuie să asigure mecanisme efective, nu iluzorii. De aceea, argumentul soluționării cu celeritate a cauzelor în materia contenciosului administrativ nu subzistă, atât timp cât aceasta afectează dreptul la un proces echitabil și principiul aflării adevărului. De altfel, sensul dispozițiilor constituționale ale

art. 129

este cel al posibilității legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a căilor de atac, și nu de a suprima aceste căi. Depune note scrise.

5.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6.

Prin Încheierea din 3 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.587/63/2014*, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția a fost ridicată de Marius Andrei Volintiru cu prilejul rejudecării cauzei având obiect anularea unui act administrativ.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece, prin caracterul confuz, contradictoriu, imprecis și imprevizibil, limitează nejustificat accesul la justiție al cetățeanului și dau posibilitatea instanțelor învestite cu soluționarea recursului să facă abuzuri, cunoscând că nu mai există posibilitatea efectuării controlului judecătoresc de către o altă instanță. În ceea ce privește lipsa de claritate și precizie a normei, mai arată că aceasta nu este „pe înțelesul tuturor judecătorilor, pentru situația în care al doilea recurs este declarat de părți diferite din dosar“.

8.

Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Constată că autorul excepției nu a motivat pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție . Referitor la invocarea dispozițiilor

art. 11

și

20 din Constituție , instanța judecătorească reține că, în speță, nu se poate vorbi de un conflict între legea națională și

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, ca atare, nici de încălcarea normelor sus-menționate din Constituție. Liberul acces la justiție, ca drept fundamental, nu este un drept absolut, ci unul care comportă anumite limite, stabilite astfel încât să respecte criteriile de legitimitate și proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese. De asemenea, instanța judecătorească constată că prevederile legale criticate nu conțin dispoziții discriminatorii în sensul

art. 16 din Constituție , ci se aplică, în egală măsură, tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de normele legale. Dispozițiile legale prin care se reglementează recursul reprezintă norme de procedură, stabilite prin lege, potrivit

art. 126 din Constituție . Reține că, în realitate, nemulțumirea autorului excepției față de dispozițiile

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

constă în faptul că, în rejudecarea cauzei după casarea cu reținere, este lipsit de dreptul de a supune controlului judecătoresc hotărârea care soluționează fondul cauzei. Or casarea cu reținere de către instanța de recurs provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța urmând a statua atât în fapt, cât și în drept. Instanța judecătorească mai apreciază că

nici dreptul la apărare nu este încălcat. Invocă

deciziile Curții Constituționale nr. 462 din 17 septembrie 2014

și

nr. 423 din 8 iulie 2014 .

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care reține că prevederile legale criticate răspund pe deplin exigențelor de claritate și previzibilitate a normelor juridice, acestea impunând soluționarea cu celeritate a căilor de atac formulate în materia contenciosului administrativ și fiscal. În cazul admiterii recursului și casării sentinței, fondul cauzei va fi examinat din nou, fie chiar de către instanța de recurs [prevederile

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

impun un control judecătoresc deplin asupra actului administrativ, stabilind că instanța de control judiciar va rejudeca litigiul în fond], fie de către prima instanță, după casarea cu trimitere. În acest cadru procesual, partea interesată va avea posibilitatea de a-și realiza o apărare eficientă, neputând fi reținută critica referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la justiție ori a dreptului la apărare. Subliniază că, exceptând cauzele penale, nicio dispoziție constituțională sau reglementare internațională nu stabilește gradele de jurisdicție și numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuțiile exclusive ale legiuitorului național, în conformitate cu prevederile

art. 126 alin. (2) din Constituție . Invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.520 din 15 noiembrie 2011 .

11.

Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă. Reține că stabilirea de către legiuitor a procedurii de soluționare a recursului intră în competența sa exclusivă, potrivit

art. 126

și

129 din Constituție , și că prevederile legale criticate sunt clar formulate, respectând exigențele privind calitatea și previzibilitatea legii și dreptul părților la apărare. Consideră că autorul excepției este de fapt nemulțumit de soluția instanței de a reține cauza spre rejudecare, soluție care, în opinia sa, „echivalează cu declararea din oficiu a recursului de către Curtea de Apel Craiova în numele și pentru ANAF“ (Agenția Națională de Administrare Fiscală). Or în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de către instituțiile publice sau instanțele judecătorești.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin

art. 54 pct. 4 din titlul IV al Legii nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, care au următorul cuprins: „În cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanță. În cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond.“

15.

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul obligativității respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

privind accesul liber la justiție și

art. 24

privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate dispozițiile

art. 6

și

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate reprezintă norme procedurale, adoptate de legiuitor cu privire la soluționarea recursului formulat în cauzele de contencios administrativ. Astfel, prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în

Codul de procedură civilă , în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, așadar hotărârea pronunțată în primă instanță, potrivit legii contenciosului administrativ, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanța casează sentința și rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres și limitativ prevăzute în

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , și anume atunci când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul și când judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului. Casarea cu trimitere nu se poate dispune dacă judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanța de recurs să caseze sentința și să rejudece litigiul în fond (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 141 din 12 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 7 mai 2015).

17.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut, de asemenea, că, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , în cazul în care

recursul este admis, fondul cauzei va fi examinat din nou, fie chiar de către instanța de recurs, fie de către prima instanță, după casarea cu trimitere sau ca urmare a constatării că prima instanță nu a judecat fondul. Partea interesată va avea astfel posibilitatea de a-și realiza o apărare eficientă, beneficiind de garanțiile unui proces echitabil (a se vedea

Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015).

18.

Faptul că, în materia contenciosului administrativ, este permisă o singură casare cu trimitere spre rejudecare în situația în care prin hotărârea casată nu a fost evocat fondul este justificat de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății. Accesul la un judecător, caracteristic dreptului la un proces echitabil, este pe deplin asigurat. Dacă prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului - situație posibilă atunci când, de exemplu, s-a pronunțat în temeiul unei excepții procesuale, a omis să soluționeze o cerere ori s-a pronunțat cu privire la altceva decât ceea ce i s-a cerut -, instanța de recurs va casa sau va modifica în tot ori în parte hotărârea primei instanțe și i-o va trimite în vederea rejudecării. Dacă și împotriva soluției pronunțate ca urmare a rejudecării partea nemulțumită declară recurs, instanța superioară va reține cauza pentru a judeca pe fond, chiar dacă prima instanță nu a intrat nici de această dată pe fondul litigiului (a se vedea

Decizia Curții Constituționale nr. 1.520 din 15 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2012).

19.

În acord cu cele statuate în jurisprudența sa, Curtea precizează că, în aplicarea dispozițiilor constituționale ale

art. 126

și

129 , este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Niciun text din

Constituție

nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Chiar și reglementările internaționale în domeniul drepturilor omului, respectiv

art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicție exclusiv în materie penală, nu și în cauzele de natură administrativă. Legiuitorul are îndreptățirea constituțională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac.

20.

De asemenea, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății (a se vedea spre exemplu

Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014).

21.

Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de față, Curtea constată că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înțeles să restrângă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale și înfăptuirii justiției.

22.

Distinct de cele de mai sus, referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu dispozițiile

art. 1 alin. (5)

și

art. 16 din Constituție , Curtea reține că normele legale supuse controlului de constituționalitate au un conținut clar și precis din punctul de vedere al rigorii normative și sunt aplicabile în mod nediscriminatoriu tuturor destinatarilor, fără a distinge în vreun fel în funcție de partea care are în cauză calitatea procesuală de recurent. Prin urmare, nu poate fi reținută încălcarea prevederilor constituționale care consacră principiul obligativității respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și egalitatea în drepturi.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Andrei Volintiru în Dosarul nr. 6.587/63/2014* al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 iunie 2018.