Hotărâre · Senatul

Hotărârea nr. 147/2018

referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, ca parte a Fondului de gestionare integrată a frontierelor, a instrumentului de sprijin financiar pentru gestionarea frontierelor și vizelor - COM (2018) 473 final

prezumat în vigoare

Data actului
10 octombrie 2018
Emitent
Senatul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 880 din 18 octombrie 2018
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 3.926 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul dispozițiilor

art. 67

și

art. 148 alin. (2)

și

(3) din Constituția României, republicată , precum și ale

Protocolului nr. 2

privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat

Tratatului de la Lisabona

de modificare a

Tratatului privind Uniunea Europeană

și a

Tratatului de instituire

a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin

Legea nr. 13/2008 ,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/441 din 1.10.2018,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României:

1.

consideră că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire, ca parte a Fondului de gestionare integrată a frontierelor, a instrumentului de sprijin financiar pentru gestionarea frontierelor și vizelor respectă principiile subsidiarității și proporționalității;

2.

notează că temeiul juridic al propunerii se bazează pe

articolul 77 alineatul (2) ,

articolul 79 alineatul (2) litera d)

și

articolul 80 din TFUE ;

3.

certifică validitatea formei juridice alese, aceea de regulament.

Articolul 2

Senatul României:

1.

apreciază că prezenta propunere nu trebuie să cuprindă soluții prezumate și să răspundă nevoilor specifice și caracteristicilor fiecărui stat în parte;

2.

susține:

a)

suplimentarea fondurilor alocate statelor membre pentru managementul integrat al frontierelor, eventual prin diminuarea corespunzătoare a bugetului alocat Agenției FRONTEX, în conformitate cu nevoile fiecărui stat în parte, raportat la situația operativă efectivă a acestora. Valoarea propusă de 12 miliarde EUR pentru bugetul Agenției este mult prea mare în raport cu cea alocată statelor membre de 4,8 miliarde EUR, în condițiile în care acestea sunt cele care vor asigura resursa umană, ceea ce implică un efort bugetar suplimentar;

b)

creșterea valorii alocate statelor membre de la începutul perioadei de implementare (4 miliarde EUR), în dauna alocărilor intermediare (802 milioane EUR), întrucât valoarea acesteia din urmă este prea mare raportat la perioada rămasă în vederea implementării proiectelor (articolul 10 - Resurse bugetare);

c)

alocarea unor fonduri corespunzătoare dedicate supravegherii frontierei terestre avându-se în vedere faptul că analiza fenomenului migraționist a arătat că majoritatea migranților au intrat în UE pe segmentul de frontieră terestră. Modul de alocare a celor aproximativ 4,8 miliarde EUR, și anume 30% pentru frontierele terestre, 35% destinate frontierelor maritime și 20% frontierelor aeriene dezavantajează statele membre cu frontiere preponderent terestre, în condițiile în care cheltuielile prevăzute odată cu intrarea în vigoare a noului Regulament privind Sistemului european de intrare/ieșire (EES) și preconizata intrare în vigoare a Regulamentului privind Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) sunt foarte mari.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite instituțiilor europene.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 10 octombrie 2018, cu respectarea prevederilor

art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată .

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ADRIAN ȚUȚUIANU
București, 10 octombrie 2018.
Nr. 147.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.