Decizia nr. 513/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Marin Botez în Dosarul nr. 36.978/3/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.642D/2017.

2.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât, prin

Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017 , Curtea a constatat că dispozițiile

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 36.978/3/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Adrian Marin Botez cu ocazia verificării admisibilității în principiu a unei cereri de recurs în casație.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală

încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, precum și legalitatea incriminării și a pedepsei, întrucât exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii.

6.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că recursul în casație se poate exercita numai în anumite cazuri, strict și limitativ prevăzute de legiuitor, având în vedere caracterul acestuia de cale extraordinară de atac. Textul de lege criticat nu îngrădește dreptul părților de a apela la instanțele judecătorești, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege și de a se prevala de garanțiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, participanții din procesul penal soluționat prin aplicarea procedurii privind recunoașterea învinuirii beneficiază de garanțiile recunoscute de prevederile

art. 21 alin. (1) din Constituție

și ale

art. 6 paragraful 1 din Convenție , atât pe parcursul judecății în primă instanță, cât și în faza apelului. Referitor la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat de prevederile

art. 16 din Legea fundamentală , apreciază că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește restrângerea cazurilor în care pot fi promovate căile extraordinare de atac, respectiv cea a recursului în casație, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

7.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală

este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 525 din 7 iulie 2015 .

9.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere transmis Curții Constituționale în Dosarul nr. 493D/2016, în sensul că dispozițiile

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală

sunt constituționale. Invocă, totodată, jurisprudența în materie a Curții, respectiv

deciziile nr. 525 din 7 iulie 2015

și

nr. 879 din 15 decembrie 2015 .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală , introduse prin

art. 102 pct. 264 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curții, prin

Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, aceasta a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „Nu pot fi atacate cu recurs în casație: [...] f) soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii“.

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (2)

privind accesul liber la justiție, ale

art. 124 alin. (2)

referitor la egalitatea justiției, precum și a prevederilor

art. 6 paragraful 1

referitor la dreptul la un proces echitabil, ale

art. 7

privind legalitatea incriminării și a pedepsei și ale

art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale. Prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că - având în vedere motivele pentru care se poate declara recurs în casație, prevăzute de dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală , precum și împrejurarea că, în actuala reglementare, nu pot fi atacate cu recurs în casație soluțiile pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii -, într-o cauză soluționată definitiv potrivit procedurii accelerate, ar rămâne nesancționate aspecte precum: nerespectarea, în cursul judecății, a dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; greșita încetare a procesului penal; neconstatarea grațierii pedepsei sau greșita constatare a acesteia; aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege (paragraful 26). Curtea a constatat că excluderea posibilității atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii creează discriminare atât pentru inculpat, cât și pentru partea civilă și partea responsabilă civilmente, față de părțile din cauzele penale soluționate potrivit procedurii de drept comun, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor

art. 16 din Constituție

referitor la egalitatea în drepturi (paragraful 27). Astfel, din perspectiva interesului de a cere și obține îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea apelului, persoane care se află în situații similare, și anume părțile din cauze diferite - în care judecata pe fond a fost finalizată cu soluții definitive date cu încălcarea legii - și chiar părțile din aceeași cauză au parte de un tratament juridic diferit cu privire la posibilitatea de a declara calea extraordinară de atac a recursului în casație, în funcție de unicul criteriu al manifestării de voință a inculpatului, respectiv a unuia dintre inculpați, de a opta sau nu pentru judecarea cauzei potrivit procedurii privind recunoașterea învinuirii. În acest fel, partea civilă și partea responsabilă civilmente sunt puse în situația de a nu avea acces la calea extraordinară de atac a recursului în casație doar prin voința inculpatului de a urma procedura privind recunoașterea învinuirii. Totodată, este posibil ca, în aceeași cauză, unii inculpați să fie judecați după procedura simplificată, iar ceilalți potrivit procedurii de drept comun. Într-o atare situație, în ipoteza existenței unuia sau a mai multora dintre cazurile prevăzute de dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

- cu privire la toți inculpații -, recursul în casație poate fi declarat doar de către o parte dintre inculpați, și anume de către cei judecați după procedura obișnuită. Astfel, dacă, de exemplu, tuturor inculpaților li se aplică pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, aceia care au optat pentru procedura accelerată vor executa pedepse nelegal aplicate, în timp ce restul coinculpaților au la dispoziție mijlocul procesual prin care se poate remedia această nelegalitate, și anume calea extraordinară de atac a recursului în casație. Așadar, dispozițiile de lege criticate creează, cu privire la persoane aflate în situații similare, o vădită inegalitate de tratament sub aspectul recunoașterii liberului acces la justiție, în componenta sa referitoare la dreptul la un proces echitabil, această inegalitate nefiind justificată în mod obiectiv și rezonabil (paragraful 31).

15.

Având în vedere cele mai sus arătate, prin

Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017 , citată anterior, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală , care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii, încalcă prevederile constituționale ale

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale

art. 131

referitor la rolul Ministerului Public, întrucât, pe de o parte, creează pentru părți o vădită inegalitate de tratament prin împiedicarea accesului la justiție în situația soluționării apelului prin pronunțarea unei hotărâri definitive nelegale ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii, iar, pe de altă parte, lipsesc procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal. În concluzie, în cazul în care normele de procedură penală și/sau de drept penal substanțial - avute în vedere de dispozițiile

art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală

la reglementarea cazurilor de casare - sunt încălcate, trebuie să se asigure atât părții interesate, cât și procurorului posibilitatea de a cere și obține restabilirea legalității, prin casarea hotărârii definitive nelegale pronunțate în cadrul procedurii privind recunoașterea învinuirii (paragraful 35).

16.

Ținând cont de dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

- potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ - și de faptul că instanța de contencios constituțional a fost sesizată în prezenta cauză anterior publicării

Deciziei nr. 651 din 17 octombrie 2017

în Monitorul Oficial al României, Partea I, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală

urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

17.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Adrian Marin Botez în Dosarul nr. 36.978/3/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 iulie 2018.