Ordin · Institutul Național de Statistică

Ordinul nr. 1667/2018

privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri în anul 2019

prezumat în vigoare

Data actului
14 noiembrie 2018
Emitent
Institutul Național de Statistică
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 decembrie 2018
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
6 articole · 3.351 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Potrivit prevederilor

Legii nr. 422/2006

privind organizarea și funcționarea sistemului statistic de comerț internațional cu bunuri,

în temeiul prevederilor

Legii organizării și funcționării statisticii oficiale în România nr. 226/2009 , cu modificările și completările ulterioare, și ale

Hotărârii Guvernului nr. 957/2005

privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere Nota de fundamentare nr. 57.185/2018 a Direcției statisticii comerțului exterior din cadrul Institutului Național de Statistică și Procedura operațională „Avizarea actelor cu caracter juridic“ - P.O. – 1.0.0.4.02, ed. II, rev. 0, aprobată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.399/2017*), *) Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.399/2017 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

președintele Institutului Național de Statistică emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă următoarele praguri valorice Intrastat pentru anul 2019: 900.000 lei pentru expedieri intra-UE de bunuri și, respectiv, 900.000 lei pentru introduceri intra-UE de bunuri.

Articolul 2

Operatorii economici care în cursul anului 2018 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri și, respectiv, introduceri de bunuri, depășește valoarea pragurilor Intrastat stabilite trebuie să completeze și să transmită la Institutul Național de Statistică declarații statistice Intrastat începând cu luna ianuarie 2019.

Articolul 3

În cursul anului 2019 pot deveni furnizori de date Intrastat și alți operatori economici care realizează schimburi intra-UE de bunuri a căror valoare cumulată de la începutul anului depășește pragurile Intrastat pentru anul 2019. Acești operatori economici trebuie să completeze și să transmită declarații statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2019 a expedierilor și/sau a introducerilor intra-UE de bunuri depășește pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri, expedieri și, respectiv, introduceri de bunuri.

Articolul 4

Prezentul ordin va fi pus în aplicare de către direcția de specialitate din cadrul Institutului Național de Statistică.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Institutului Național de Statistică,
Tudorel Andrei
București, 14 noiembrie 2018.
Nr. 1.667.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.