Ordinul nr. 18/2003
privind aprobarea Ghidului metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilități și încadrarea într-un grad de handicap
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2001
privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, aprobată și modificată prin
Legea nr. 252/2001 , ale
art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 216/2001
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, ale
art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2001
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, ale
art. 4 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 22/2001
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății și Familiei, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2003
privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap,
secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, ministrul educației și cercetării, ministrul sănătății și familiei și președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap emit următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Ghidul metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilități și încadrarea într-un grad de handicap, prevăzut în anexele nr. I-XII care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Consiliile județene și locale ale sectoarelor municipiului București, direcțiile de sănătate publică și inspectoratele școlare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Autoritatea Națională
pentru Protecția Copilului
și Adopție
Gabriela Coman,
secretar de stat
Ministrul educației
și cercetării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul sănătății
și familiei,
Daniela Bartoș
Președintele Autorității
Naționale pentru Persoanele
cu Handicap,
Constantin Stoenescu
Anexa I XII
GHID 26/02/2003
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.