Decizia nr. 10/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Ioan Mircea Moloț în Dosarul nr. 2.873/97/2015 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 995 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Referitor la dreptul judecătorului de a verifica probele de vinovăție, în condițiile în care măsura asigurătorie se ia nu doar asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, ci și asupra bunurilor altor persoane în posesia sau proprietatea cărora se află bunurile, se apreciază că acesta nu este un element determinant pentru decizia asupra constituționalității textului criticat. Se arată că, în procedurile care se derulează pe parcursul unei cauze penale, judecătorul se pronunță și asupra condițiilor de legalitate și temeinicie a măsurilor asigurătorii. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa unei durate maxime a măsurii asigurătorii, se arată că ea se menține pe durata întregului proces penal, până la rămânerea definitivă a cauzei, dar cu verificarea ei în anumite momente procesuale, așa încât aceasta poate fi ridicată atunci când nu mai subzistă cauzele luării ei. Se susține că, pentru aceste motive, textul criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției. În sprijinul neîncălcării prin textul criticat a prezumției de nevinovăție și a dreptului de proprietate privată sunt invocate

deciziile Curții Constituționale nr. 207 din 31 martie 2015

și nr. 629 din 8 octombrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.873/97/2015, Tribunalul Hunedoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Ioan Mircea Moloț într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva măsurii sechestrului asigurător dispuse în cursul urmăririi penale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, dacă textul criticat este interpretat în sensul că judecătorul care dispune măsurile asigurătorii nu poate verifica existența unor probe referitoare la vinovăție sau alte aspecte ale cauzei, acesta contravine dreptului de acces la justiție al inculpatului, prevăzut la art. 21 din Constituție. Se mai arată că, întrucât legea nu prevede o durată maximă a măsurii asigurătorii astfel dispuse și nici posibilitatea de verificare periodică a necesității menținerii ei, dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 78/2000

încalcă prevederile art. 44 și 53 din Constituție. Se mai arată că lipsa obligativității reevaluării periodice a subzistenței motivelor care au determinat luarea măsurii asigurătorii încalcă dreptul la apărare, întrucât o evoluție a dosarului în sensul infirmării acuzațiilor inițiale nu poate fi valorificată în planul acestor măsuri.

6. Tribunalul Hunedoara - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului opinează că dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 78/2000

sunt constituționale. Se face trimitere la considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 207 din 31 martie 2015 , prin care instanța de contencios constituțional a statuat că, până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestrul asigurător nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii. Referitor la accesul la justiție împotriva acestei măsuri, se susține că acesta este asigurat prin prevederile art. 250 din Codul de procedură penală.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 20 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul cuprins: "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

12. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) cu privire la prezumția de nevinovăție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015 (paragrafele 14 și 15), a reținut că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părții civile, prin ordonanță motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părții civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-și efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunțării hotărârii definitive în dosarul penal. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanță sau încheiere), îndeplinirea condițiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii și, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul și valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. De asemenea, pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activități din care să rezulte că ar intenționa ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă.

14. Distinct de cele arătate, Curtea constată că dispunerea măsurilor asigurătorii și instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) și sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă Codul de procedură penală și legile speciale prevăd excepții referitoare atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât și la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor și tipul bunurilor.

15. Cu privire la cea dintâi categorie de excepții, dispozițiile art. 249 alin. (7) din Codul de procedură penală instituie obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat un reprezentant legal și indiferent dacă acesta înțelege să formuleze o cerere de sechestru.

16. Cazuri de instituire obligatorie a sechestrului asigurător sunt prevăzute: la

art. 32 din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, conform căruia luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârșirii oricărei infracțiuni de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism; la

art. 11 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în situația săvârșirii unei infracțiuni prevăzute de această lege; și la

art. 20 din Legea nr. 78/2000 , criticat de autorul excepției.

17. Analizând obiectul legilor anterior enumerate, precum și particularitățile infracțiunilor în cazul cărora este prevăzută excepția luării obligatorii a măsurilor asigurătorii, Curtea reține că reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate.

18. Referitor la norma juridică a cărei neconstituționalitate se invocă în prezenta cauză, aceasta obligă organele judiciare la luarea măsurilor asigurătorii în cazul unor infracțiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari și al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat. Așa fiind, și prejudiciile provocate prin săvârșirea infracțiunilor constau în sume însemnate de bani. În aceste condiții, textul criticat are rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parțiale sau totale a pagubelor provocate, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii având rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor.

19. Așa fiind, Curtea constată că, prin prisma particularităților infracțiunilor reglementate prin

Legea nr. 78/2000 , obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii apare ca fiind justificată.

20. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispozițiilor

art. 44 din Constituție, prin Decizia nr. 207 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015 (paragraful 19), Curtea Constituțională a statuat că, până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii.

21. Cu privire la pretinsa încălcare prin textul criticat a liberului acces la justiție, Curtea constată că dreptul fundamental prevăzut la art. 21 din Constituție semnifică posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin normele de procedură penală, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Or, simpla instituire a măsurilor asigurătorii, conform

art. 20 din Legea nr. 78/2000 , nu este de natură a înlătura aceste garanții procesuale, așa încât nu poate fi reținută restrângerea sau încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor

art. 21 din Constituție. De altfel, tot prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , Curtea a observat că indisponibilizarea bunurilor prin luarea măsurilor asigurătorii nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială.

22. În ceea ce privește susținerea conform căreia prevederile

art. 20 din Legea nr. 78/2000

încalcă dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție, Curtea constată că acesta din urmă presupune dreptul persoanei interesate de a se apăra în cadrul unei proceduri judiciare și de a fi asistată de un avocat ales sau numit din oficiu. În acest sens, procedura instituirii sechestrului asigurător, ca urmare a aplicării dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 78/2000 , nu restrânge și nu înlătură posibilitatea titularului dreptului de proprietate asupra bunului sechestrat de a se apăra sau de a-și angaja un avocat chiar și pe parcursul acestei proceduri necontencioase.

23. Referitor la respectarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 23 alin. (11) din Constituție, Curtea constată că instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Mircea Moloț în Dosarul nr. 2.873/97/2015 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 14 ianuarie 2016.