Amendamentul din 25 noiembrie 2015
convenit între Guvernul României și Banca Europeană de Investiții prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 12 noiembrie 2015 și la București la 25 noiembrie 2015 la Contractul de credit în cadrul Facilității de cofinanțare CSNR dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 24 noiembrie 2008
prezumat în vigoare
Banca Europeană de Investiții
Trimis prin DHL
Ministerul Finanțelor Publice
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, RO-70060 București
România
În atenția domnului Attila Gyorgy,
secretar de stat
JUII/SEE/AIA/AMC
Luxemburg, 12 noiembrie 2015
Ref.: Facilitatea de cofinanțare CSNR (FI Nr. 24.683)
Contractul de credit în cadrul Facilității de cofinanțare CSNR, dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 24 noiembrie 2008, cu amendamentele ulterioare (Contractul de credit)
Amendamentul nr. 2 la Contractul de credit
Stimați domni,
Se face referire la:
(i) Contractul de credit definit mai sus;
(ii) scrisoarea dumneavoastră din data de 31 iulie 2015.
1. INTERPRETARE
Dacă nu sunt definiți altfel, termenii scriși cu majuscule utilizați în această scrisoare au aceeași semnificație ca cea care le-a fost atribuită în Contractul de credit. Trimiterile la Articole din această scrisoare sunt trimiteri la Articolele din Contractul de credit.
În această scrisoare:
"Data intrării în vigoare" înseamnă data la care Banca confirmă Împrumutatului, în scris (inclusiv prin poșta electronică sau alte mijloace electronice), că Banca a primit, în mod satisfăcător pentru ea, ca formă și conținut, două (2) exemplare originale ale acestei scrisori, contrasemnate în mod corespunzător în numele Împrumutatului, împreună cu o copie a împuternicirii corespunzătoare a semnatarilor, dacă aceasta nu a fost transmisă anterior și o copie a oricărei altei autorizări sau a altui document, opinie sau asigurare pe care Banca o consideră necesară sau dezirabilă (dacă a notificat în mod corespunzător Împrumutatul în acest sens) în legătură cu încheierea și efectuarea tranzacției prevăzute în această scrisoare sau cu valabilitatea și aplicabilitatea acestei scrisori.
2. AMENDAMENTE LA CONTRACTUL DE CREDIT
Producând efecte de la Data intrării în vigoare, Contractul de credit va fi amendat după cum urmează:
Articolul 1.01B
În Articolul 1.01B data "31 decembrie 2015" se înlocuiește cu data "31 martie 2017".
Articolul 1.02A
În Articolul 1.02A, data "31 decembrie 2015" se înlocuiește cu data "31 decembrie 2017".
Articolul 1.02B
În Articolul 1.02B data "31 august 2015" se înlocuiește cu data "31 august 2017".
Anexa B - Definițiile EURIBOR și LIBOR
Actuala Anexă B va fi înlocuită de o nouă Anexă B, prevăzută ca anexă la acest Amendament nr. 2 la Contractul de credit.
3. CONTINUAREA OBLIGAȚIILOR
Prevederile Contractului de credit vor continua, dacă această scrisoare nu stipulează altfel, având forță și efecte depline.
Împrumutatul confirmă și acceptă că, în afara celor prevăzute și agreate prin prezentul, această scrisoare nu constituie o derogare din partea Băncii sau un amendament al celorlalți termeni sau condiții din Contractul de credit. Banca își rezervă oricare dintre și toate drepturile contractuale și juridice pe care le are în cadrul acestui Contract de credit și potrivit legislației aplicabile.
Împrumutatul va face, la solicitarea Băncii și pe cheltuiala sa proprie, toate demersurile și toate acțiunile necesare sau dezirabile pentru intrarea în vigoare a amendamentelor efectuate sau ce urmează a fi efectuate ca urmare a acestei scrisori.
4. LEGISLAȚIA ȘI JURISDICȚIA APLICABILE
Prezenta scrisoare va fi guvernată de legea Marelui Ducat al Luxemburgului, iar părțile semnatare se supun jurisdicției Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Dacă sunteți de acord cu cele de mai sus, vă rugăm să returnați două (2) exemplare originale ale prezentei scrisori către Bancă, în atenția Dnei Angela Iacomucci (tel. +352 4379 83466, e-mail: a.iacomucci@eib.org), inițializate pe fiecare pagină, purtând data și semnătură autorizată în numele și pentru România, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, în calitatea sa de Împrumutat, împreună cu o copie legalizată a împuternicirii corespunzătoare a semnatarilor, dacă acestea nu au fost deja furnizate, până cel târziu la data de 15 decembrie 2015. După această dată, Banca își rezervă dreptul, la latitudinea sa, de a confirma, prin notificarea Împrumutatului, dacă acceptul față de această scrisoare al Împrumutatului este considerat sau nu a fi valabil exprimat de către Împrumutat.
Cu stimă,
Banca Europeană de Investiții
Dietmar Michael Dumlich
Massimo Novo
Agreat și acceptat pentru și în numele României,
reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice,
în calitate de Împrumutat
Attila Gyorgy,
secretar de stat
Data: 25 noiembrie 2015
Anexa la Amendamentul nr. 2 la Contractul de credit
Anexa B
Definițiile EURIBOR și LIBOR
A. EURIBOR
"EURIBOR" înseamnă:
(a) pentru o perioadă relevantă mai mică de o lună, Rata Afișată (definită mai jos) pe termen de o lună;
(b) pentru o perioadă relevantă de una sau mai multe luni pentru care este disponibilă o Rată Afișată, Rata Afișată pe un termen ce corespunde numărului de luni; și
(c) pentru o perioadă relevantă mai mare de o lună, pentru care o Rată Afișată nu este disponibilă rata rezultată prin interpolarea liniară a două Rate Afișate, una dintre acestea fiind aplicabilă unei perioade imediat mai scurte și cealaltă unei perioade imediat mai lungi decât durata perioadei relevante (perioada pentru care se iau ratele sau pentru care se interpolează ratele fiind "Perioada Reprezentativă").
În sensul paragrafelor (b) și (c) de mai sus, "disponibilă" înseamnă ratele, pentru scadențe date, calculate și publicate de Global Rate Set Systems Ltd (GRSS) sau de oricare alt prestator de servicii selectat de Institutul pentru Piețele Europene de Capital (EMMI), sub sponsorizarea EMMI și EURIBOR ACI, sau a oricărui altui succesor la acea funcție a EMMI și EURIBOR ACI determinat de Bancă.
Rată Afișată" înseamnă rata dobânzii la depozitele în euro pe perioada relevantă, publicată la ora 11,00, ora Bruxelles-ului, sau la o oră ulterioară acceptabilă pentru Bancă din ziua ("Data de Refixare") care cade cu 2 (două) Zile Lucrătoare Relevante înainte de prima zi a perioadei relevante, pe Pagina EURIBOR 01 a Reuters sau pe pagina succesoare acesteia, sau, în absența sa, în orice alt mijloc de publicare ales în acest scop de către Bancă.
Dacă această Rată Afișată nu este astfel publicată, Banca va solicita sediilor principale ale patru bănci majore din zona euro, selectate de către Bancă, să ofere cotații pentru rata pe care o oferă fiecare dintre ele pentru depozitele în euro în sume comparabile la ora 11,00 aproximativ, ora Bruxelles-ului, în data de Refixare, băncilor principale pe piața interbancară din zona euro pentru o perioadă egală cu Perioada Reprezentativă.
Dacă sunt oferite cel puțin 2 (două) cotații, rata pentru acea Dată de Refixare va fi media aritmetică a cotațiilor.
Dacă sunt oferite mai puțin de 2 (două) cotații, rata pentru acea Dată de Refixare va fi media aritmetică a ratelor cotate de băncile principale din zona euro selectate de către Bancă, la ora 11,00 aproximativ, ora Bruxelles-ului, în ziua ce cade cu 2 (două) Zile Lucrătoare Relevante după Data de Refixare, pentru împrumuturile în euro în sumă comparabilă pentru Băncile Principale europene pentru o perioadă egală cu Perioada Reprezentativă.
Dacă rata ce rezultă din cele de mai sus este sub zero, EURIBOR va fi zero.
Dacă nu există nicio rată conform celor descrise mai sus, EURIBOR va fi rata (exprimată ca procent pe an) calculată de către Bancă pentru a include toate costurile suportate de către Bancă pentru finanțarea tranșei relevante, pe baza ratei de referință aplicabile la acel moment generate intern de către Bancă sau pe baza unei metode alternative de determinare a ratei stabilite în mod rezonabil de către Bancă.
B. LIBOR Dolar SUA
"LIBOR" înseamnă, pentru dolar SUA
(a) pentru o perioadă relevantă mai mică de o lună, Rata Afișată pentru termen de o lună;
(b) pentru o perioadă relevantă de una sau mai multe luni pentru care există Rată Afișată, Rata Afișată aplicabilă la un termen ce corespunde numărului de luni; și
(c) pentru o perioadă relevantă mai mare de o lună pentru care nu există Rată Afișată, rata ce rezultă din interpolarea liniară a două Rate Afișate, una dintre acestea fiind aplicabilă unei perioade imediat mai scurte și cealaltă unei perioade imediat mai lungi decât durata perioadei relevante
(perioada pentru care se ia rata sau pentru care se interpolează ratele fiind "Perioada Reprezentativă").
În sensul paragrafelor (b) și (c) de mai sus, "disponibilă" înseamnă "calculată și publicată" sub egida ICE Benchmark Administration Limited (sau a oricărui succesor la funcția ICE Benchmark Administration Limited determinat de Bancă) pentru maturitățile date.
"Rata Afișată" înseamnă rata dobânzii la depozite în dolari SUA pentru perioada relevantă, stabilită de ICE Benchmark Administration Limited (sau a oricărui succesor la funcția ICE Benchmark Administration Limited determinat de Bancă) și comunicată de furnizorii de știri financiare la ora 11,00, ora Londrei, sau la un moment ulterior acceptabil pentru Bancă din ziua ("Data de Refixare") ce cade cu 2 (două) Zile Lucrătoare în Londra înainte de prima zi a perioadei relevante.
Dacă o astfel de Rată Afișată nu este comunicată de niciun furnizor de știri financiare acceptabil pentru Bancă, Banca va solicita sediilor principale din Londra ale 4 (patru) bănci majore de pe piața interbancară londoneză, selectate de către Bancă, să ofere cotații pentru rata pe care o oferă fiecare dintre ele pentru depozitele în dolari SUA în sume comparabile la ora 11,00 aproximativ, ora Londrei, în Data de Refixare, băncilor principale de pe piața interbancară londoneză pentru o perioadă egală cu Perioada Reprezentativă. Dacă sunt oferite cel puțin 2 (două) cotații, rata va fi media aritmetică a cotațiilor oferite.
Dacă sunt oferite mai puțin de 2 (două) cotații, Banca va solicita sediilor principale din New York ale 4 (patru) bănci majore de pe piața interbancară din New York, selectate de către Bancă, să ofere cotații pentru rata pe care o oferă fiecare dintre ele pentru depozitele în dolari SUA în sume comparabile la ora 11,00 aproximativ, ora New York-ului, în ziua care cade cu 2 (două) Zile Lucrătoare în New York după data de Refixare, băncilor principale de pe piața europeană pentru o perioadă egală cu Perioada Reprezentativă.
Dacă sunt oferite cel puțin 2 (două) cotații, rata va fi media aritmetică a cotațiilor oferite.
Dacă rata ce rezultă din cele de mai sus este sub zero, LIBOR va fi zero.
Dacă nu există nicio rată conform celor descrise mai sus, LIBOR va fi rata (exprimată ca procent pe an) calculată de către Bancă pentru a include toate costurile suportate de către Bancă pentru finanțarea tranșei relevante, pe baza ratei de referință aplicabile la acel moment generate intern de către Bancă sau pe baza unei metode alternative de determinare a ratei stabilite în mod rezonabil de către Bancă.
C. LIBOR Liră Sterlină
"LIBOR" înseamnă, pentru liră sterlină:
(a) pentru o perioadă relevantă mai mică de o lună, Rata Afișată pentru un termen de o lună;
(b) pentru o perioadă relevantă mai mare de o lună, pentru care o Rată Afișată nu este disponibilă, Rata Afișată aplicabilă pentru un termen ce corespunde numărului de luni; și
(c) pentru o perioadă relevantă mai mare de o lună, pentru care o Rată Afișată nu este disponibilă, rata rezultată prin interpolarea liniară a două Rate Afișate, una dintre acestea fiind aplicabilă unei perioade imediat mai scurte și cealaltă unei perioade imediat mai lungi decât durata perioadei relevante (perioada pentru care se ia rata sau pentru care se interpolează ratele fiind "Perioada Reprezentativă").
În sensul paragrafelor (b) și (c) de mai sus, "disponibilă" înseamnă "calculată și publicată" sub egida ICE Benchmark Administration Limited (sau a oricărui succesor la funcția ICE Benchmark Administration Limited determinat de Bancă) pentru maturitățile date.
"Rata Afișată" înseamnă rata dobânzii la depozite în Lire Sterline pentru perioada relevantă, stabilită de ICE Benchmark Administration Limited (sau a oricărui succesor la funcția ICE Benchmark Administration Limited determinat de Bancă) și comunicată de furnizorii de știri financiare la ora 11,00, ora Londrei, sau la un moment ulterior acceptabil pentru Bancă din ziua ("Data de Refixare") în care începe perioada relevantă sau, dacă acea zi nu este o Zi Lucrătoare în Londra, din ziua imediat următoare ce este Zi Lucrătoare în Londra.
Dacă o astfel de Rată Afișată nu este comunicată de niciun furnizor de știri financiare acceptabil pentru Bancă, Banca va solicita sediilor principale din Londra ale 4 (patru) bănci majore de pe piața interbancară londoneză, selectate de către Bancă, să ofere cotații pentru rata pe care o oferă fiecare dintre ele pentru depozitele în lire sterline în sume comparabile la ora 11,00 aproximativ, ora Londrei, în Data de Refixare, băncilor principale de pe piața interbancară londoneză pentru o perioadă egală cu Perioada Reprezentativă. Dacă sunt oferite cel puțin 2 (două) cotații, rata va fi media aritmetică a cotațiilor oferite.
Dacă sunt oferite mai puțin de 2 (două) cotații, rata va fi media aritmetică a ratelor oferite la ora 11,00 aproximativ, ora Londrei, în Data de Refixare, de către bănci mari din Londra (selectate de către Bancă) pentru împrumuturi în lire sterline în sumă comparabilă unor bănci principale europene pentru o perioadă de timp egală cu Perioada Reprezentativă.
Dacă rata ce rezultă din cele de mai sus este sub zero, LIBOR va fi zero.
Dacă nu există nicio rată conform celor descrise mai sus, LIBOR va fi rata (exprimată ca procent pe an) calculată de către Bancă pentru a include toate costurile suportate de către Bancă pentru finanțarea tranșei relevante, pe baza ratei de referință aplicabile la acel moment generate intern de către Bancă sau pe baza unei metode alternative de determinare a ratei stabilite în mod rezonabil de către Bancă.
D. ASPECTE GENERALE
În sensul definițiilor date mai sus:
(a) "Zi lucrătoare în Londra" înseamnă o zi în care băncile sunt deschise și au program normal în Londra, iar "Zi Lucrătoare în New York" înseamnă o zi în care băncile sunt deschise și au program normal în New York.
(b) Toate procentele rezultate din calculele descrise în această Anexă vor fi rotunjite, dacă este cazul, la cea mai apropiată sută de miime dintr-un punct procentual, jumătățile fiind rotunjite în sus.
(c) Banca îl va informa fără întârziere pe Împrumutat în legătură cu cotațiile primite de către ea.
(d) În cazul în care vreuna dintre prevederile de mai sus devine neconformă cu prevederile adoptate sub egida EMMI și EURIBOR ACI (sau a oricărui altui succesor la acea funcție a EMMI și EURIBOR ACI determinat de Bancă) în legătură cu EURIBOR sau sub egida ICE Benchmark Administration Limited (sau a oricărui altui succesor la acea funcție a ICE Benchmark Administration Limited determinat de Bancă) în legătură cu LIBOR, Banca poate amenda, cu notificarea Împrumutatului, acea prevedere pentru a o alinia cu aceste alte prevederi.
-----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.