Decizia nr. 41/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea de Întreținere și Reparații Drumuri Timișoara - S.A. în Dosarul nr. 4.897/2/2015 (2.923/2015) al Curții de Apel București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.476D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta, făcând referire la

Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 1.184/A din 23 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.897/2/2015 (2.923/2015), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea de Întreținere și Reparații Drumuri Timișoara - S.A. cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect o contestație în anulare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile de lege criticate conferă dreptul de a formula contestația în anulare părților, persoanei vătămate și procurorului, excluzând din categoria persoanelor îndreptățite să formuleze contestația acele persoane care nu au avut calitatea de părți în procesul penal, dar ale căror drepturi legitime sunt în mod direct și nemijlocit vătămate prin dispozițiile hotărârii penale definitive. Se arată că bunurile sale sunt supuse măsurii asigurătorii a sechestrului ca urmare a dispunerii măsurii confiscării speciale, din oficiu, direct de către instanța de apel împotriva altor persoane, prin hotărâre definitivă și executorie. Apreciază că măsurile de siguranță se iau numai față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce înseamnă că, fără a fi o pedeapsă, confiscarea specială are caracter penal și punitiv, deci este o sancțiune de drept penal, intrând în noțiunea autonomă de "penal", prevăzută de art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe cale de consecință, și sechestrul dispus în raport cu o confiscare specială constituie o măsură asigurătorie cu caracter penal. În continuare, arată că sechestrarea bunurilor constituie o măsură de reglementare a utilizării bunurilor, ce atrage după sine dreptul la respectarea bunurilor, consacrat de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Dreptul la respectarea bunurilor comportă și o dimensiune procedurală, autoritățile statului fiind obligate să ia măsuri pozitive pentru a asigura o procedură efectivă pentru protecția proprietății. În concluzie, apreciază că textul criticat nu asigură dreptul de acces la o procedură efectivă și echitabilă pentru protecția dreptului de proprietate violat de sechestrul impus prin decizia penală definitivă, în condițiile în care nu a fost parte în respectivul proces penal și nu s-a putut apăra, deci nu s-a aflat niciodată în fața unui judecător.

6. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că acordarea de către legiuitor a dreptului de a formula contestație în anulare numai părților nu contravine dispozițiilor constituționale invocate. Stabilirea cadrului procesual, mai precis a calității pe care diverse persoane o au în procesul penal, este atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea Constituțională nu are atribuții de legiferare, astfel încât nu poate adăuga la dispozițiile legale existente, singurul este legiuitorul care poate să reglementeze termenele de declarare a căilor de atac, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul sau instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În ceea ce privește instituirea sechestrului asigurător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta nu este o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanță ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 44 apreciază că măsurile reglementate prin textele de lege ce fac obiectul excepției justifică restrângerea exercițiului dreptului de proprietate, în deplină concordanță cu prevederile art. 53 din Legea fundamentală.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: "Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror."

11. În opinia autoarei excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, din perspectiva unor critici identice. Astfel, prin

Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, paragrafele 16, 18, 19, 21, și

Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 23, 25, 26, 28, 29-34, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, reținând că formularea contestației în anulare poate fi realizată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă și care își produce efecte.

13. De asemenea, Curtea a constatat că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. În această împrejurare Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii. Prima teză exprimă, în alți termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție, conținând așadar o reglementare substanțială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanței dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condițiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituție. Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Totodată, Curtea a observat că atât în sistemul nostru procesual, cât și în alte țări, legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

14. Prin aceeași jurisprudență, anterior citată, Curtea a reținut că art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.

15. În continuare, Curtea a reținut că art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare. Totodată, dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

16. Astfel, Curtea a constatat că prevederile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) și art. 129 din Constituție și nici prevederilor art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenție.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, Curtea apreciază că soluțiile și considerentele mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea de Întreținere și Reparații Drumuri Timișoara - S.A. în Dosarul nr. 4.897/2/2015 (2.923/2015) al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 februarie 2016.