Sentință · Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a Ii-A Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal

Sentința nr. 225/2013

referitoare la pronunțarea asupra excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1, 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

prezumat în vigoare

Data actului
7 mai 2013
Emitent
Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a Ii-A Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 311 din 22 aprilie 2016
Citează
14 acte
Structură
1 articol · 21.488 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Republică 1

  • Decizia nr. 159/2004 30 martie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Gu…

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 41/1994 17 iunie 1994 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Româ…

Interpretează 1

  • Legea nr. 24/2000 27 martie 2000 (prevederi anume) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

Pune în aplicare 1

  • Legea nr. 41/1994 17 iunie 1994 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Româ…

Are ca temei 4

  • Legea nr. 41/1994 17 iunie 1994 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Româ…
  • OG nr. 24/2001 26 iulie 2001 privind impunerea microintreprinderilor
  • HG nr. 978/2003 22 august 2003 (prevederi anume) privind taxa pentru serviciul public de televiziune
  • Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ

Dosar nr. 4.786/258/2012

Completul compus din:

Președinte

-

Nicolae-Gabriel Ionaș

Grefier

-

Cristina Szombati

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de nelegalitate a prevederilor

art. 3 alin. 1, 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 , invocate de pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., cu sediul în Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, județul Harghita, în Dosarul nr. 4.786/258/2012 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constatându-se că mersul dezbaterilor este consemnat în Încheierea de ședință din data de 30 aprilie 2013, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, 7 mai 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

prin Încheierea ședinței publice din 6 decembrie 2012 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc a fost admisă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ, invocată de pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L. cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. 1 și 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 ; și, în consecință, s-a sesizat Curtea de Apel Mureș - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor precitate.

S-a suspendat soluționarea cauzei pe durata soluționării excepției de nelegalitate.

În motivarea excepției s-a arătat că prevederile

art. 3 alin. 1 și 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

sunt contrare prevederilor

art. 40 din Legea nr. 41/1994 , întrucât restrâng în mod nejustificat interpretarea cercului nebeneficiarilor numai la un singur caz, eliminând pe celelalte posibile care reies atât din

Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 , cât și din hotărârile judecătorești prin care au fost anulate prevederile similare din

Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 .

Pentru a constata contrarietatea prevederilor atacate cu

art. 40 din Legea nr. 41/1994

trebuie consultată

Decizia nr. 297/2004

a Curții Constituționale, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă tocmai cu motivarea că această reglementare din

art. 40 din Legea nr. 41/1994

nu obligă toate persoanele juridice să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, independent de condiția deținerii de receptoare, ci numai acele persoane care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.

Nu numai societățile care și-au suspendat activitatea nu au calitatea de beneficiari ai serviciilor, ci pot exista și alte situații ca și situația pârâtei care nu a consumat deloc energie electrică, consum care ar fi fost strict necesar pentru a beneficia de serviciile reclamantei.

În acest sens a fost invocată și jurisprudența în materie, respectiv

Decizia nr. 297/2004

a Curții Constituționale, Decizia nr. 1.744/2008 a Î.C.C.J. - Secția contencios administrativ, precum și Sentința civilă nr. 7.766/2008 a Curții de Apel Cluj.

Reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a solicitat respingerea excepției, apreciind că nu sunt legal raportate la prevederile

art. 40 din Legea nr. 41/1994

privind organizarea și funcționarea S.R.R. și S.R.Tv.

Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.

În acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că existența unei prezumții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune.

Instituirea unei astfel de prezumții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului

art. 40 al Legii nr. 41/1994 , prin

Legea nr. 533/2003 .

Această modificare a făcut, de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin

deciziile nr. 297/2004 ,

nr. 331/2006 , în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.

Astfel, prin

Decizia nr. 297/2004

a Curții Constituționale, care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 , s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice cade în sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această taxă să fie achitată doar de cei cu privire la care se poate stabili calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, cum eronat interpretează instanța de fond, textul de lege ar fi avut un conținut mulat mai clar. Legiuitorul ar fi folosit conjuncția "dacă", care din punct de vedere gramatical ar exprima un raport condițional: "dacă beneficiază de aceste servicii", în loc de "în calitate de beneficiar al acestor servicii".

Potrivit

art. 1 din Legea nr. 41/1994

este un serviciu public autonom de interes național, nu o persoană juridică oarecare obligată la încheierea de contracte pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activitățile prestate. Beneficiarul principal al serviciilor prestate de S.R.R. îl reprezintă întreaga populație a României, având în vedere dispozițiile

Legii nr. 41/1994 , întrucât, prin înființarea S.R.R., aceasta asigură pluralismul, libera exprimare a ideilor și opiniilor publice, nu doar a anumitor persoane în mod particular, societatea românească de pretutindeni fiind cea care are un real folos din serviciile oferite prin diverse modalități de aceasta.

Obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune izvorăște din lege, așadar, raportul juridic dintre prestatorul de servicii publice, în speță Societatea Română de Radiodifuziune și beneficiarii acestuia, cum este și S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., s-a născut din lege.

Referitor la Decizia nr. 2.102/2009 a Î.C.C.J.,

Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

s-a modificat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.012/2009 , argumentele Î.C.C.J. regăsindu-se în notele de fundamentare ale actului modificator. S-a urmărit astfel corelarea prevederilor normative cu constatările instanțelor judecătorești, astfel că microîntreprinderile aflate în dificultate care au ales să-și suspende activitatea nu mai au obligația de plată pentru serviciul public de radiodifuziune, cât timp au activitatea suspendată conform legii.

Astfel, plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care guvernează dreptul la informare al cetățenilor, prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare prin art. 31 din Constituție. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc, cât și obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.

Cu ocazia soluționării excepției, Curtea a fost sesizată și cu o cerere de intervenție proprie, formulată de Societatea Română de Radiodifuziune, însă, întrucât această parte are calitate de reclamantă în dosarul în care a fost invocată excepția, cererea nu a fost comunicată către celelalte părți, respectiv pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L. și emitentul actului, respectiv Guvernul României.

Aceasta întrucât, în raport de dispozițiile

art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 , instanța de contencios administrativ soluționează excepția cu citarea părților și a emitentului actului, astfel încât cererea de intervenție proprie valorează, din punct de vedere juridic, în prezenta cauză, o exprimare a punctului de vedere al acestei părți, cu privire la excepția invocată, cuprinzând, în esență, aceleași argumente ca și cele cuprinse în răspunsul la întâmpinare (fila 58 și următoarele, dosar de fond).

Guvernul României, în calitate de emitent al actului normativ, nu a comunicat instanței un punct de vedere.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut asupra cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ următoarele:

Prin Decizia nr. 1.202 din 9 aprilie 2004 Î.C.C.J. a statuat cu privire la nelegalitatea dispozițiilor

art. 3 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 , așa cum erau în vigoare la data pronunțării instanței supreme, următoarele:

"Dispozițiile

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd: «Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.»

Articolul 2

pct. 40 din Legea nr. 500/2002

definește «taxa» ca fiind «suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public».

Noțiunea de «beneficiar» a fost definită în DEX ca fiind: «persoană, colectivitate sau instituție care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoană fizică sau juridică în folosul căreia se realizează o acțiune; cel care beneficiază de ceva; persoană, instituție etc. pentru care se face o lucrare; persoană, întreprindere, instituție pentru care se execută o lucrare, se prestează diferite servicii».

Prin urmare, interpretarea semantică a noțiunii de beneficiar a persoanelor juridice conduce la concluzia că acestea trebuie să beneficieze de ceva, în cazul de față, de serviciile publice de radiodifuziune și televiziune.

De asemenea, prin

Decizia nr. 159 din 30 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, Curtea Constituțională a decis, cu privire la constituționalitatea

art. 40 din Legea nr. 41/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, privitoare la ocrotirea în mod egal a proprietății, indiferent de titular, că acestea sunt constituționale, deoarece «plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toți beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice», prezentând relevanță considerentele pentru care a fost respinsă excepția.

Ulterior, prin

deciziile nr. 297 din 6 iulie 2004

și

nr. 331 din 18 aprilie 2006 , Curtea Constituțională, pronunțându-se și cu privire la constituționalitatea

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, a respins această excepție cu motivarea că cele statuate prin

Decizia nr. 159 din 30 martie 2004

își mențin valabilitatea.

Cu ocazia controlului de constituționalitate, indirect, s-a dat o interpretare textului art. 40 alin. (3) menționat, arătându-se că acesta nu contravine dispozițiilor constituționale câtă vreme interpretarea oficială făcută de Parlament în activitatea de legiferare a vizat noțiunea de beneficiar al acestor servicii publice.

Dispozițiile

art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

prevăd: «(1) Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 24/2001

privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 111/2003 , cu modificările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.

(2) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.»

Conform dispozițiilor

art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003 : «(1) Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 24/2001

privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 111/2003 , cu modificările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de televiziune.

(2) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de televiziune.»

Din expunerea acestor dispoziții legale rezultă că prevederile

art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

și ale

art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003 , prin impunerea obligativității persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogări de la dispozițiile

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapt care nu este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază, această interdicție fiind instituită de

art. 4 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispozițiile menționate din cele două hotărâri ale Guvernului sunt cele care impun obligativitatea plății taxelor, fără niciun fel de distincție, contrar

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Problema care se pune în speță este de a stabili cum a reglementat legiuitorul român acest domeniu, respectiv dacă a intenționat să instituie taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune și televiziune în sarcina tuturor persoanelor juridice, indiferent de calitatea lor de beneficiare ale serviciilor, sau, dimpotrivă, legiuitorul a înțeles să stabilească această taxă doar ca o contraprestație pentru serviciile furnizate de aceste instituții doar persoanelor juridice care dețin aparate radio/TV, beneficiind în acest fel de aceste servicii.

În concluzie, având în vedere aceste considerente, precum și faptul că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două

hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003

privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv,

nr. 978/2003

privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.

A interpreta în sens contrar, fără a se face această distincție, înseamnă a impune plata acestor taxe, spre exemplu, și persoanelor juridice cărora legiuitorul le recunoaște dreptul de ași suspenda temporar activitatea sau de a declara că nu desfășoară activitate la sediul social, or, acest lucru nu este posibil, aducându-se prejudicii acestor persoane juridice, acestea fiind vătămate practic în drepturile lor."

În consecință, ca urmare a acestor dispoziții, din alineatul precedent, cuprinse în considerentele Deciziei instanței supreme,

Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.012, care a întregit conținutul art. 3 alin. 3, adăugând: "cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale."; și de asemenea a introdus noi alineate: "1^1 Pentru a fi exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice menționate la alin. (1) au obligația de a depune la sediul Societății Române de Radiodifuziune o cerere însoțită de certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă suspendarea activității.

1^2 Pentru a putea beneficia în continuare de exceptarea de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) au obligația de a depune o nouă cerere însoțită de actele doveditoare corespunzătoare, cu cel puțin 15 zile înainte de data expirării perioadei de exceptare de la plata taxei.

1^3 În situația în care termenul prevăzut la alin. (1^2) este depășit, persoanele juridice în cauză sunt obligate la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, începând cu luna următoare celei în care expiră exceptarea, cu excepția cazului în care, după această perioadă, intervine dizolvarea."

Această modificare a

Hotărârii Guvernului nr. 977/2003

reprezintă însă o veritabilă adăugire la

Legea nr. 41/1994 , pentru că schimbă conținutul ipotezei legale instituite inițial de autoritatea legislativă, în cuprinsul art. 40 alin. 3.

În raport cu prevederile

art. 8 alin. 4 din Legea nr. 24/2000 , textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, or această modificare a

art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003

vine tocmai să înlăture echivocul existent în prevederile art. 40 alin. 3 din Lege.

Aceeași concluzie (a adăugării la lege, prin hotărâre a Guvernului) se desprinde și din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 23 alin. 1 și ale

art. 24 din Legea nr. 24/2000 .

Astfel, soluția legislativă adoptată în cauză, pentru a fi judicioasă și durabilă (potrivit art. 24 alin. 1), trebuie să acopere întreaga problematică a relațiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative (alin. 1 al art. 24), urmând a fi luate în considerare, deci, diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situațiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situații posibile ( alin. 2 al art. 24).

Or, în prezenta cauză,

art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994

trebuia să prevadă, pentru acuratețe și pentru respectarea

Legii nr. 24/2004 , alături de formularea-cadru, de principiu, din

art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994

și excepția instituită prin

art. 3 alin. 1^1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 .

De altfel,

art. 4 din Legea nr. 24/2000

stabilește ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectelor hotărârii, Guvernul trebuia să precizeze și să asigure o corectă aplicare a prevederilor

art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 .

Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.

Pe de altă parte, prin interpretarea normelor de drept civil se înțelege operațiunea logică rațională, de stabilire a conținutului și sensului normelor de drept civil, această competență revenind chiar Guvernului, ale cărui atribuții sunt strict limitate și decurg din însăși natura funcției pe care acesta o îndeplinește. Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine numai organizarea executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și a o aplica cât mai corect.

O hotărâre a Guvernului nu poate deci decât să precizeze și să asigure corecta aplicare a legilor, neavând calitatea de a crea drept.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în baza dispozițiilor

art. 4 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , Curtea va admite acțiunea și constată nelegalitatea prevederilor

art. 3 alin. 1 și 1 ind. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 , urmând ca, în temeiul art. 23 din aceeași lege, să dispună publicarea prezentei sentințe în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data rămânerii irevocabile a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de nelegalitate formulată de pârâta S.C. MASTERPLAN STUDIO - S.R.L., cu sediul în Miercurea-Ciuc, Str. Cântarului nr. 1, județul Harghita, în Dosarul nr. 4.786/258/2012 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Constată nelegalitatea dispozițiilor

art. 3 alin. 1 și 1 ind. 1 din HG nr. 977/2003 .

Dispune publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform

art. 23 din Legea nr. 554/2004 .

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2013.

PREȘEDINTE
NICOLAE-GABRIEL IONAȘ
Grefier,
Cristina Szombati
INCHEIERE 47 11/07/2013

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.