Decizia nr. 46/2016

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Oltea Șerban-Pârâu în Dosarul nr. 65.643/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 872 D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că art. 145 din Codul penal din 1969 definea noțiunea de "public", iar printre entitățile pe care această normă le enumera, ca făcând parte din această categorie, se regăseau, inclusiv, cele de interes public, iar art. 147 din același cod definea noțiunea de "funcționar public". Totodată,
art. 1 din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune prevede că Societatea Română de Radiodifuziune este un serviciu public autonom, de interes național. Se susține că, din coroborarea dispozițiilor legale anterior referite, rezultă, cu certitudine, împrejurarea că o persoană care își desfășoară activitatea în cadrul unei instituții cum este Radiodifuziunea Română este funcționar public în sensul legii penale, așa cum această sintagmă este definită prin art. 145 și 147 din Codul penal din 1969, dispoziții care acum se regăsesc în art. 175 din Codul penal în vigoare. Se arată că, din perspectiva anterior invocată, textul criticat nu este lipsit de claritate, precizie și previzibilitate. Se susține că excepția este neîntemeiată și sub aspectul criticii referitoare la lipsa prevederii în cuprinsul dispozițiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969 a urmării faptelor incriminate. Se arată că legiuitorul a reglementat prin textul criticat o infracțiune de pericol social concret, arătând că este necesară vizarea sau obținerea de către făptuitor a unui folos material, care nu echivalează cu un prejudiciu, întrucât scopul incriminării este acela al protejării exercitării atribuțiilor de serviciu prin asigurarea respectării principiilor integrității și transparenței.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 17 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 65.643/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Oltea Șerban Pârâu, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că sintagma "funcționar public" din cuprinsul prevederilor art. 253^1 din Codul penal din 1969 este lipsită de precizie, claritate și previzibilitate, întrucât aceasta este susceptibilă de interpretări diferite din perspectiva art. 145 și 147 din Codul penal din 1969, a
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici și a dispozițiilor
Legii nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, care prevăd la art. 1 că "Se înființează Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, ca servicii publice autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române". Se arată că, în fapt, autoarea excepției, în calitate de redactor-șef la postul Radio România Cultural, respectiv de director artistic - Direcția formații muzicale din Societatea Română de Radiodifuziune, a încheiat un număr de 63 de contracte de cesiune de drepturi de autor cu soțul său, fapte prin care acesta din urmă a obținut un folos patrimonial. Se susține că din interpretarea dispozițiilor legale mai sus referite nu reiese faptul că, prin funcția deținută în momentul săvârșirii faptelor arătate, autoarea avea calitatea de funcționar public în sensul
Legii nr. 188/1999 , or, sfera noțiunii de "funcționar public" în sensul prevederilor art. 147 din Codul penal din 1969 nu poate fi mai largă decât cea a noțiunii de "funcționar public" din dreptul administrativ. De asemenea se arată că dispozițiile
art. 1 din Legea nr. 41/1994
sunt dispoziții extrapenale, caracterizate prin ambiguitate, ceea ce nu i-a permis autoarei să deducă faptul că se încadrează în rândul funcționarilor publici în sensul legii administrative și, cu atât mai puțin, că ar putea fi încadrată în categoria funcționarilor publici în sensul legii penale, astfel încât să știe că faptele săvârșite constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese. Se susține că, în aceste condiții, dispozițiile art. 253^1 din Codul penal din 1969 încalcă prezumția de nevinovăție a autoarei excepției de neconstituționalitate și dreptul la apărare al acesteia, prevăzute la art. 23 alin. (11) și art. 24 alin. (1) din Constituție, contravenind, totodată, dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție.
6. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că prevederile art. 253^1 din Codul penal din 1969 nu contravin art. 1 alin. (5) din Constituție și că, dimpotrivă, norma constituțională invocată obligă la respectarea Constituției și a legilor, prin urmare și a dispozițiilor Codului penal. Se arată că incriminarea faptelor de conflict de interese nu îi restrânge inculpatei dreptul de a beneficia de o procedură de judecată în care acesteia să îi fie respectat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Se mai susține că textul criticat nu încalcă prezumția de nevinovăție, prevăzută la art. 23 alin. (11) din Constituție. În ceea ce privește noțiunea de "funcționar public", se arată că aceasta a fost definită la art. 147 din Codul penal din 1969.
7. În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8. Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969 este neîntemeiată. Se susține că textul criticat întrunește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate specifice legii penale, nefiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la statul român. Se subliniază faptul că dispozițiile art. 147 din Codul penal din 1969 definesc noțiunea de "funcționar public" în sensul legii penale și că normele legale în vigoare trebuie interpretate sistematic, prin raportare la întregul ansamblu normativ din care fac parte. Se arată că textul criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât dreptul la un proces echitabil are în vedere norme de procedură și nu de drept substanțial. Se susține, totodată, că dispozițiile art. 253^1 din Codul penal din 1969 nu încalcă prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, în cauză neexistând o hotărâre judecătorească definitivă.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 253^1 din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins: "Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.".
12. Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la statul român, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție și art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în motivarea acesteia se susține, în esență, că sintagma "funcționar public", din cuprinsul prevederilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât aceasta este susceptibilă de interpretări diferite din perspectiva art. 145 și 147 din Codul penal din 1969, a
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, și a dispozițiilor
Legii nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, care prevăd la art. 1 că "Se înființează Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, ca servicii publice autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române". Se mai susține că din interpretarea dispozițiilor legale mai sus referite nu reiese faptul că prin funcția deținută în momentul săvârșirii faptelor arătate autoarea avea calitatea de funcționar public în sensul
Legii nr. 188/1999 , or, sfera noțiunii de "funcționar public" în sensul prevederilor art. 147 din Codul penal din 1969 nu poate fi mai largă decât cea a noțiunii de "funcționar public" din dreptul administrativ.
14. Curtea reține că, referitor la critica de neconstituționalitate formulată de autoarea excepției, prin
Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, a reținut că dispozițiile Codului penal din 1969 definesc în Partea generală, titlul VIII - "Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală", noțiunile juridice de "public", respectiv "funcționar public și funcționar". Astfel, potrivit art. 145, "Prin termenul «public» se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public". Dispozițiile art. 147 din Codul penal din 1969 prevăd că "(1) Prin «funcționar public» se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145. (2) Prin «funcționar» se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat." Din coroborarea celor două articole ale Codului penal rezultă că "funcționar public" este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorități publice, instituții publice sau al unei instituții sau altei persoane juridice de interes public.
15. Curtea a constatat că semnificația noțiunii de "funcționar public" din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de "funcționar" din dreptul administrativ și că, așa cum s-a arătat și în literatura juridică, potrivit legii penale, noțiunile de "funcționar public" și de "funcționar" au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. De asemenea, Curtea a reținut că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic. Potrivit
art. 2 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică", iar, potrivit art. 2 alin. (1) din aceeași lege, "funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome."
16. Totodată, Curtea a constatat, cu privire la noțiunile juridice în discuție, că o reglementare similară se regăsește și în cuprinsul noului Cod penal, care definește în Partea generală, titlul X - "Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală", la art. 175, noțiunea de "funcționar public" în sensul legii penale, cu un conținut diferit de cel al noțiunii de "funcționar public" în sensul legii administrative.
17. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că definirea noțiunilor de "funcționar public" și "funcționar" prezintă importanță sub aspectul faptului că, în cazul anumitor infracțiuni, reglementate în cuprinsul Codului penal din 1969, norma de incriminare cere calitatea obligatorie de "funcționar public" sau "funcționar" a autorului infracțiunii. Astfel, cu titlu de exemplu, s-a arătat că dispozițiile Codul penal din 1969 prevăd în Partea specială, titlul VI, capitolul I - Infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul. În plus, s-a reținut că aceeași calitate de funcționar public/funcționar, ca subiect activ al infracțiunii, este cerută și în cazul altor infracțiuni prevăzute în Codul penal din 1969, cum ar fi delapidarea, prevăzută de art. 215^1 din acest cod (titlul III - Infracțiuni contra patrimoniului), omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 din Codul penal din 1969 (titlul VI, capitolul II - Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției), sau falsul intelectual, prevăzut de art. 289 din codul anterior referit (titlul VII, capitolul III - Falsul în înscrisuri). S-a arătat, totodată, că Noul Cod penal prevede în partea specială, titlul V (capitolele I și II) - Infracțiunile de corupție și de serviciu.
18. Curtea constată că, cu privire la o critică de neconstituționalitate similară, având ca obiect dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 26 din 3 decembrie 2014, prin
Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015 , nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, a reținut că încadrarea medicilor în categoria funcționarilor publici, prevăzuți la
art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 , în condițiile în care, conform prevederilor art. 381 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aceștia nu sunt funcționari publici în sensul legii administrative, nu este de natură a încălca cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii și, prin urmare, dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la calitatea legii.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016.
──────────
19. Având în vedere argumentele anterior arătate, Curtea constată că simpla nesuprapunere a sferei noțiunii de "funcționar public" sau "funcționar", în sensul legii penale, respectiv al prevederilor art. 147 din Codul penal din 1969, cu sfera noțiunii de "funcționar public" în sensul legii administrative nu este de natură a încălca dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la calitatea legii, această lipsă de suprapunere datorându-se particularităților și importanței relațiilor sociale care se formează în legătură cu exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor publice și care sunt protejate prin normele de drept penal.
20. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 253^1 din Codul penal din 1969 a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că acestea din urmă garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. De asemenea, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare.
21. Cu privire la pretinsa încălcare prin textul criticat a prezumției de nevinovăție, prevăzută la art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta implică considerarea suspectului sau a inculpatului ca nevinovat până la soluționarea definitivă a cauzei penale. Așa fiind, prezumția de nevinovăție constituie "un suport" al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului și, în mod, special, al dreptului la apărare. Această prezumție asigură, în mod special, premisele respectării principiului egalității armelor, întrucât permite suspectului sau, după caz, inculpatului să se situeze, pe tot parcursul procesului penal, pe o poziție de egalitate cu celelalte părți, dar și premisele respectării dreptului la apărare, persoana urmărită sau judecată penal fiind protejată împotriva unui eventual verdict de culpabilitate care nu a fost stabilit în mod legal.
22. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dreptului la apărare, reglementat la art. 24 din Constituție, Curtea constată că acesta conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.
23. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției vizează asigurarea unor drepturi fundamentale în contextul desfășurării procesului penal, în timp ce textul criticat reprezintă o normă de drept penal substanțial, de incriminare a faptelor de conflict de interese, în condițiile prevăzute de legiuitor la art. 253^1 din Codul penal din 1969. Prin urmare, nu poate fi reținută încălcarea prin textul criticat a dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) și art. 24 din Constituție.
24. Referitor la încadrarea funcției deținute de autoarea excepției de neconstituționalitate în momentul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese, prevăzută la art. 253^1 din Codul penal din 1969, în categoria funcționarilor publici în sensul dispozițiilor
art. 147 din același cod sau în cel al prevederilor Legii nr. 188/1999 , Curtea reține că aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legii, atribuție ce revine, în mod exclusiv, instanțelor de judecată.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Oltea Șerban Pârâu în Dosarul nr. 65.643/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că dispozițiile art. 253^1 din Codul penal din 1969 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2016.

──────────
*)
Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015