Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 424/2016

privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru organizarea la București a conferinței "Un management integrat de calitate privind destinațiile turistice garanția competitivității" în perioada 22-24 iunie 2016 și a unei vizite conexe de documentare pentru reprezentanți ai mass-mediei și lideri de opinie, specialiști în turism din străinătate, în perioada 24-27 iunie 2016, și pentru aprobarea cheltuielilor de transport internațional ale participanților

prezumat în vigoare

Data actului
16 iunie 2016
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 456 din 17 iunie 2016
Citează
4 acte
Structură
5 articole, 1 anexă · 6.112 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 4 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă normativele de cheltuieli pentru organizarea de către Autoritatea Națională pentru Turism, la București, a conferinței "Un management integrat de calitate privind destinațiile turistice garanția competitivității" în perioada 22-24 iunie 2016, precum și a unei vizite conexe de documentare pentru reprezentanți ai mass-mediei și lideri de opinie, specialiști în turism din străinătate, cu precădere din țările membre ale Organizației Mondiale a Turismului, în perioada 24-27 iunie 2016.

Articolul 2

Se aprobă cheltuielile cu transportul internațional pentru 26 de participanți la conferința "Un management integrat de calitate privind destinațiile turistice garanția competitivității" și la vizita conexă de documentare, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 3

Prin derogare de la prevederile cap. I pct. 4 din Normele privind organizarea în țară a acțiunilor de protocol și a unor manifestări cu caracter cultural-științific, precum și cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituțiile publice, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 , cu modificările ulterioare, se aprobă organizarea a două mese oficiale ale participanților la conferința "Un management integrat de calitate privind destinațiile turistice garanția competitivității" și la vizita conexă de documentare, potrivit anexei.

Articolul 4

Prin derogare de la prevederile cap. II pct. 2 din Normele privind organizarea în țară a acțiunilor de protocol și a unor manifestări cu caracter cultural-științific, precum și cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituțiile publice, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 , cu modificările ulterioare, se aprobă cheltuielile pentru participarea unui număr de 100, respectiv 200 de persoane la cele două mese oficiale menționate la art. 3.

Articolul 5

Finanțarea cheltuielilor pentru organizarea manifestărilor prevăzute la art. 1, 2 și 4 se suportă din bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2016 la capitolul 87.01 "Programul de marketing și promovare turistică", titlul 20 "Bunuri și servicii" și, în completare, în limita sumei de 92.190 lei fără TVA/108.648 lei cu TVA inclus, de la capitolul 51 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 20 "Bunuri și servicii", conform anexei.

PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul economiei,
comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri,
Sorana Baciu,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Daniel Ioniță,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Enache Jiru,
secretar de stat
București, 16 iunie 2016.
Nr. 424.

Anexa NORMATIVELE DE CHELTUIELI

pentru organizarea de către Autoritatea Națională pentru
Turism a conferinței "Un management integrat de calitate privind
destinațiile turistice garanția competitivității" în perioada 22-24 iunie 2016
și a unei vizite conexe de documentare pentru reprezentanți ai
mass-mediei și lideri de opinie, specialiști în turism din străinătate,
în perioada 24-27 iunie 2016, și pentru aprobarea cheltuielilor de
transport internațional ale participanților
┌────┬─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐
│Nr. │
Tip acțiune/cheltuieli
│
Suma
│
│crt.│
│
│
├────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 1. │Cheltuieli pentru mese oficiale
│18.000 lei fără TVA/19.620 lei cu TVA
│
│
│Masă oficială 22 iunie
│
│
│
│100 de persoane x 60 lei/persoană│6.000 lei fără TVA/6.540 lei cu TVA
│
│
│Masă oficială 23 iunie
│
│
│
│200 de persoane x 60 lei/persoană│12.000 lei fără TVA/13.080 lei cu TVA
│
├────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│ 2. │Cheltuieli de transport
│74.190 lei fără TVA/89.028 lei cu TVA
│
│
│internațional pentru 26 de
│
│
│
│persoane, din care:
│
│
│
│4 reprezentanți ai Organizației
│
│
│
│Mondiale a Turismului
│
│
│
│7 paneliști
│
│
│
│15 jurnaliști internaționali
│
│
├────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤
│
│
TOTAL
│92.190 lei fără TVA/108.648 lei cu TVA │
│
│
│inclus
│
└────┴─────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘
------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.