Decizia nr. 322/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 259/329/2015 (2.109/2015) al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.430D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar partea Romsilva - Direcția Silvică Teleorman a depus o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv

Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015

prin care au fost dezlegate probleme similare legate de norma referitoare la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală referitoare la rezolvarea acțiunii civile în procesul penal.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 24 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 259/329/2015 (2.109/2015), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei hotărâri judecătorești în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor referitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate afectează principiul egalității în fața legii și dreptul la un proces echitabil, deoarece, din reglementarea instituției acordului de recunoaștere a vinovăției, se observă că partea civilă este exclusă de la negociere - deși prezența sa ar fi utilă - iar în cazul în care se încheie un astfel de acord i se anihilează acestei părți dreptul de a beneficia de soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, cu toate garanțiile specifice acestuia. Așa fiind, apare ca fiind o inegalitate între părțile civile din dosarele în care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și părțile civile din celelalte dosare sau pur și simplu raportat la aceeași parte civilă vătămată de către doi inculpați dintre care doar unul a încheiat însă un astfel de acord. În aceste condiții, partea civilă va beneficia de garanțiile procesului penal în special pe aspectul măsurilor specifice, precum perchezițiile și ridicarea silită de înscrisuri, în cazul în care nu s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și, respectiv nu va beneficia de aceste garanții în cazul în care inculpatul va încheia un astfel de acord.

7. Se observă cu ușurință, susține instanța de judecată, că există o discriminare juridică între două situații absolut similare, în care partea civilă nu poate determina în niciun fel acțiunea inculpatului, iar tratamentul juridic diferențiat nu are la bază vreun obiectiv rezonabil care să poată fi acceptat pentru un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

8. În sfârșit, se mai susține că partea civilă trebuie să aibă posibilitatea de a beneficia de garanțiile specifice procesului penal, deoarece, în caz contrar, ar lipsi însă rațiunea instituirii acțiunii civile în cadrul procesului penal și ar trebui, eventual, ca în toate cazurile părțile civile să se adreseze doar instanței civile, situație pe care instanța o consideră inacceptabilă.

9. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În subsidiar, se arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece persoanele - părți civile care au încheiat o tranzacție sau un acord de mediere se află în altă situație juridică de cea a persoanelor - părți civile care nu au încheiat un astfel de act. Totodată, prevederile criticate sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, câtă vreme nu împiedică partea civilă care a decis să nu încheie o tranzacție sau un acord de mediere cu privire la acțiunea civilă să apeleze la o instanță de judecată civilă care să se bucure de jurisdicție deplină, adică să analizeze cauza atât în ce privește aspectele de fapt, cât și în cele de drept. În plus, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă pentru toate cazurile nici de Constituție, nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale. Astfel, principiul egalității cetățenilor în fața legii impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor aflate în situații juridice similare, în așa fel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii și fără discriminări. În cauza de față, dacă nu s-ar fi încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, persoana vătămată se putea constitui parte civilă în procesul penal, sens în care ar fi beneficiat de o serie de dispoziții, cum ar fi administrarea din oficiu a probelor pentru stabilirea existenței faptei și a vinovăției inculpatului, scutirea de la cheltuieli legate de acțiune în fața instanțelor civile, respectiv plata taxei judiciare de timbru și durata rezonabilă a procesului. Însă, având în vedere că acțiunea civilă a rămas nesoluționată, persoana vătămată este obligată să formuleze acțiune separată în fața instanței civile în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptei respective, suportând toate rigorile impuse de legea procesual civilă referitoare la învestirea instanței civile cu o cerere de chemare în judecată care va respecta regulile stabilite de art. 194-200 din Codul de procedură civilă, inclusiv cu privire la obiectul cererii și valoarea lui, precum și indicarea dovezilor și administrarea probatoriului. În acest sens se mai arată că potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă sarcina probei revine persoanei care a suferit prejudiciul și aceasta trebuie să demonstreze existența faptei ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate. De asemenea, potrivit art. 197 din Codul de procedură civilă acțiunea prin care se cere recuperarea unui prejudiciu este, de regulă, o acțiune evaluabilă în bani, și trebuie timbrată la valoare.

12. Or, în aceste condiții, persoana vătămată care a suferit un prejudiciu material ori a cărei integritate corporală sau sănătate a avut de suferit ca urmare a săvârșirii unei fapte penale, trebuie să avanseze noi cheltuieli judiciare. În acest mod, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care se află în aceeași situație juridică, respectiv a celor care solicită recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a săvârșirii unei fapte penale pentru care s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, dar care nu mai face obiectul acțiunii penale, este determinat, în principiu, de un element exterior conduitei procesuale a părții civile, în speță, de încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

13. Totodată, nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare. Prin urmare, Avocatul Poporului apreciază că se aplică un tratament diferit între părțile civile din dosarele în care s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției și părțile civile din dosarele în c are nu s-a încheiat un astfel de acord, fără ca tratamentul juridic să aibă o justificare rezonabilă și obiectivă.

14. În ce privește accesul liber la justiție, Avocatul Poporului arată că acesta nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor. Aceste condiționări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanța sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului de acces la justiție sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite de legiuitor și scopul urmărit de acesta.

15. Dispozițiile legale criticate sunt în contradicție cu dreptul la un proces echitabil și cu principiul egalității armelor părților în proces, ca element component al dreptului la un proces echitabil, întrucât partea civilă nu mai beneficiază de garanțiile specifice procesului penal, datorită faptului că instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă în cazul în care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă.

16. Din analiza textului de lege criticat reiese că partea civilă nu ar trebuie să se mai adreseze instanței penale, ci doar instanței civile, aspect care ar fi lipsit de raționament, cu atât mai mult cu cât soluționarea laturii civile a procesului depinde și de stabilirea existenței faptei penale și a vinovăției inculpatului judecat în cauză.

17. În plus, potrivit art. 479 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, iar potrivit art. 478 alin. (3) din același cod, acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat, astfel partea civilă este exclusă de la negociere, fiindu-i anihilat dreptul de a beneficia de soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 486 alin. (2), cu denumirea marginală Soluționarea acțiunii civile, din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "(2) În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. În această situație, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile."

21. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi și art. 21 referitor la Accesul liber la justiție.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate dispun cu privire la obligația instanței penale de a lăsa nesoluționată acțiunea civilă în cazul în care a admis acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere cu privire la aspectele civile. În acest caz hotărârea penală astfel pronunțată nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile.

23. Autorul excepției critică aceste prevederi deoarece afectează principiul egalității cetățenilor în fața legii și dreptul la o procedură echitabilă al persoanelor vătămate/părților civile care nu mai beneficiază de garanțiile specifice procesului penal și care, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune, se pot adresa numai instanței civile. Cu alte cuvinte, instanța civilă competentă să se pronunțe asupra aspectelor civile ce izvorăsc din săvârșirea unei infracțiuni nu ar fi o instanță care să ofere părților litigante un proces echitabil.

24. Cu privire la aceste critici, Curtea reține că prin

Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 26 mai 2015, a statuat că soluția legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală, care exclude persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente de la audierea în fața instanței de fond, este neconstituțională. Drept urmare, instanța de fond competentă să se pronunțe asupra acordului de recunoaștere a vinovăției va cita persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente și le va asculta dacă, legal citate, acestea sunt prezente (paragraful 69).

25. Așa fiind, partea interesată are posibilitatea să-și exprime poziția în cadrul unei proceduri contradictorii cu privire la admiterea sau respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției. Împrejurarea că între părți nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere cu privire la acțiunea civilă nu lipsește partea civilă de dreptul de a se adresa unei instanțe independente și imparțiale pentru soluționarea aspectelor civile. În acest sens, prin

Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 27 noiembrie 2015, paragrafele 18-23, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală potrivit cărora "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j), precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă" sunt constituționale. Cu acel prilej s-a reținut tendința noului Cod de procedură penală de a acorda prioritate soluționării, în cadrul procesului penal, a acțiunii penale și de a lăsa nesoluționată acțiunea civilă contribuie la soluționarea cu celeritate a cauzelor penale. Prin aceasta nu se neglijează interesul legitim al părților civile de a obține repararea într-un termen cât mai scurt a prejudiciilor produse prin infracțiuni, deoarece noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanții pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acțiunii exercitate în fața instanței civile, în mod just și integral și într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat.

26. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit normelor procesual penale ale art. 28 alin. (1) teza a doua, instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite - în același sens fiind și art. 1.365 din Codul civil. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritatea de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile. Aceasta reprezintă o deplasare a concepției noului cod de la teoria unității culpelor penală și civilă la teoria dualității acestor culpe. În aceste condiții, instanța civilă va putea constata existența unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanța penală nu a constatat existența unei culpe penale a acestuia.

27. De asemenea, legiuitorul a prevăzut în art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală că persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă stabilind că probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile. Așadar, pentru că probele administrate în cursul procesului penal sunt utile pentru aflarea adevărului cu privire la fapta civilă delictuală comisă de inculpat, ele pot fi folosite în fața instanței civile.

28. Totodată, Curtea a mai reținut, ca o altă garanție a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, că, potrivit art. 397 alin. (5) teza întâi din Codul de procedură penală, în cazul în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii [privind reparațiile civile] se mențin.

29. În sfârșit, s-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (8) din același cod, cheltuielile cu taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente acțiunii civile exercitate la instanța civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente sunt eliminate, acestea stabilind că acțiunea civilă având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții responsabile civilmente, exercitată la instanța civilă, este scutită de taxă judiciară de timbru. Mai mult, prin

Decizia nr. 387 din 27 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, Curtea, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că dispozițiile

art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând dintr-o cauză penală în condițiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârșirii acesteia, era prevăzută ca infracțiune.

30. Totodată, Curtea a reținut că repararea, pe calea acțiunii exercitate în fața instanței civile, a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, așadar soluționarea de către instanța specializată în acest domeniu a litigiului de natură civilă determină o protecție sporită a dreptului la un proces echitabil al părții civile din procesul penal.

31. Așa fiind, Curtea constată că argumentele și soluția avute în vedere cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 690 din 20 octombrie 2015

își mențin valabilitatea și în cauza de față cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală.

32. Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate afectează principiul egalității cetățenilor în fața legii, Curtea constată că nu poate fi primită, deoarece egalitatea nu înseamnă uniformitate, sens în care Legea fundamentală nu consacră dreptul de acces unanim la o instanță penală, părțile civile din procesele penale având posibilitatea de a-și recupera deopotrivă prejudiciul și în fața unei instanțe civile. În plus, odată admis acordul de recunoaștere a vinovăției cu privire la un anumit inculpat, atunci toate părțile civile prejudiciate de fapta acestuia se vor adresa separat instanței civile, iar, în măsura în care, nu este admis acordul, acțiunea civilă urmează a fi dezlegată în fața instanței penale pentru părțile civile din acel dosar penal. Totodată, nu poate fi pus semnul egalității între părțile civile din toate dosarele penale, deoarece fiecare dintre acestea se află în situații juridice diferite. Drept urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia se creează o inegalitate între părțile civile din dosarele în care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și părțile civile din celelalte dosare.

33. De altfel, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că principiul egalității armelor constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil care urmărește crearea unui just echilibru procesual între părțile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părților, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părți, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19).

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 259/329/2015 (2.109/2015) al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2016.