Decizia nr. 198/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr. 1.572/216/2015 al Judecătoriei Curtea de Argeș. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.562D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că actul de constatare întocmit în temeiul art. 61 și 62 din Codul penal constituie act de sesizare a organelor judiciare, iar nu mijloc de probă. Mai mult, audierea persoanelor care au întocmit aceste acte, în calitate de martori asigură, de fapt, caracterul echitabil al procedurii, permițând inculpatului să audieze persoana care a făcut constatarea și asigurând contradictorialitatea acestei proceduri. În concluzie, apreciază că se impune respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.572/216/2015, Judecătoria Curtea de Argeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Urluescu, cu ocazia soluționării unei cauze penale - refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că norma în cauză trebuie să prevadă cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Se arată că textul criticat nu îndeplinește criteriul previzibilității, deoarece persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62 din Codul penal, la care face referire textul criticat, sunt denumite generic "unele organe de constatare", acestea fiind încadrate, potrivit art. 34 din Codul de procedură penală, la categoria "alți subiecți procesuali", sub denumirea de "organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale". Astfel, prin contopirea celor două calități, de martor și de organ special de constatare, se ajunge în situația în care, odată cu constatarea unor infracțiuni ce presupun restrângerea imediată a exercițiului unor drepturi și libertăți, persoana care exercită o procedură coercitivă poate deveni martor, iar mărturia acesteia în cadrul procesului înlătură caracterul echitabil al acestuia.

6. Judecătoria Curtea de Argeș apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor în procesul penal este delimitată dintr-o dublă perspectivă de art. 114 și de art. 155 din Codul de procedură penală, aceste două texte de lege completându-se reciproc. Astfel, prin art. 114 din Codul de procedură penală se stabilește sfera persoanelor care pot fi martori din perspectivă probatorie, și anume martor este orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. Per a contrario, persoanele care nu cunosc astfel de informații nu pot fi martori în acel proces. Totodată, prin art. 115 se stabilește sfera persoanelor care pot fi martori din perspectiva procesuală, și anume martor este persoana care nu are calitatea de subiect procesual principal sau de parte în proces. Coroborând cele două articole rezultă că poate avea calitatea de martor în proces orice persoană care cunoaște informații ce constituie probe în proces, și care, în același timp, nu are calitatea procesuală de suspect, persoană vătămată, inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente.

7. Se arată, de asemenea, că dispozițiile criticate trebuie coroborate și cu prevederile art. 103 din Codul de procedură penală, care permit instanței să aprecieze concludența unor astfel de probe ținând cont de dubla calitate a persoanei audiate, respectiv de organe de constatare și de martori. În concluzie, apreciază că textul criticat nu încalcă dreptul la un proces echitabil, iar prin audierea organelor de constatare în calitate de martori nu se dorește decât crearea unei imagini complete a instanței asupra infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală nu aduc în niciun fel atingere dreptului la un proces echitabil, în înțelesul dat acestuia de textul art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, câtă vreme asupra acuzației în materie penală aduse autorului excepției se va pronunța, în mod public și într-un termen rezonabil, o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, inculpatul beneficiind de toate drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege. Apreciază că nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție, de vreme ce acestea din urmă nu permit stabilirea sau aplicarea unei pedepse altfel decât în condițiile și în temeiul legii.

10. Avocatul Poporului apreciază că datorită importanței acestei categorii de persoane în cadrul procesului penal, legiuitorul a reglementat limitat sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor, dispozițiile art. 114 și art. 115 din Codul de procedură penală completându-se reciproc. În ceea ce privește lipsa de previzibilitate a normei criticate, apreciază că dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerințele instituite de Constituție în acest sens. Astfel, legiuitorul și-a exercitat întocmai obligația pozitivă prin reglementarea clară și precisă a noțiunii de martor, a persoanelor care pot avea această calitate, dar și a condițiilor în care o persoană poate deveni martor într-un proces penal. Se arată că posibilitatea ca organele de constatare și comandanții de nave și aeronave care au întocmit procese-verbale să fie audiate în calitate de martori nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Această reglementare apare ca firească în contextul în care calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert, avocat, mediator ori reprezentant al uneia dintre părți sau al unui subiect procesual principal, cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi respectiva calitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: "Pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62."

14. În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil și art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, autorul excepției critică dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală, deoarece permit ca anumite persoane să dețină o dublă calitate în dosarul penal, respectiv cea de organe de constatare și cea de martori. Curtea observă că, potrivit art. 114 alin (1) din Codul de procedură penală, poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, iar potrivit art. 114 alin. (4) din același cod, pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62 din același act normativ.

16. În continuare, Curtea constată că, potrivit art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, precum și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. Astfel, dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Curtea observă că, potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală și nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.

17. Curtea constată că, spre deosebire de vechea reglementare reprezentată de dispozițiile art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, în noua reglementare legiuitorul a făcut o serie de modificări, procesul-verbal de constatare constituind act de sesizare a organelor de urmărire penală, iar nu mijloc de probă. Curtea observă că, referitor la vechea reglementare, referindu-se la practica în materie, doctrina a reliefat că procesele-verbale serveau la stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților și constituiau mijloace de probă, atâta vreme cât acestea consemnau elemente de fapt, de natură a servi la constatarea existenței sau inexistenței unor infracțiuni și la identificarea făptuitorilor, constatate direct și în prezența martorilor, și nu erau administrate cu încălcarea legii. Doctrina a apreciat că aceste procese-verbale ridicau probleme din perspectiva respectării principiului contradictorialității, considerând că legiuitorul ar trebui să analizeze, în cadrul viitoarelor sale intervenții în această materie, posibilitatea chemării ca martori a persoanelor care, neavând calitatea de organe de cercetare penală, încheie procese-verbale în faza premergătoare procesului penal.

18. Curtea observă că, în ceea ce privește contradictorialitatea, prin

Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a statuat că acest concept este definit în doctrină ca fiind dreptul fiecărei părți de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți. Contradictorialitatea se traduce prin aducerea la cunoștința celeilalte părți a argumentelor de fapt și de drept, pe de-o parte, și posibilitatea celeilalte părți de a răspunde acestora, pe de altă parte. Astfel, contradictorialitatea este, în primul rând, posibilitatea reală de a dezbate în fața judecătorului tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar și tot ceea ce este prezentat de acesta, probe sau alte documente.

19. De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiați martori care să-l disculpe, în aceleași condiții în care sunt audiați și interogați martorii acuzării; el constituie o aplicație a principiului contradictorialității în procesul penal și, în același timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.

20. Referitor la art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 24 februarie 2009 pronunțată în Cauza Tarău împotriva României, paragrafele 69-71, că "admisibilitatea probelor ține în primul rând de regulile de drept intern și că, în principiu, instanțelor naționale le revine obligația de a aprecia elementele adunate de ele. Cerințele paragrafului 3 al art. 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1 al acestui articol. Elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în fața acuzatului în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comportă excepții, însă acestea nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; ca regulă generală, paragrafele 1 și 3 lit. d) ale art. 6 prevăd acordarea în favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate și suficiente de a contesta o mărturie a acuzării și de a interoga autorul acesteia, în momentul depoziției sau mai târziu. Așa cum a precizat Curtea în mai multe rânduri, în anumite circumstanțe poate fi necesar ca autoritățile judiciare să recurgă la depoziții ce datează din faza de urmărire penală. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată și suficientă de a contesta aceste depoziții, în momentul în care au fost făcute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine în sine art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d). Totuși, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depozițiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau să asigure interogarea ei nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, rezultă că aceste drepturi de apărare sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanțiile art. 6."

21. Totodată, Curtea europeană a reținut că, în ceea ce privește noțiunea de "martor", aceasta are un înțeles autonom în sistemul Convenției, independent de calificarea sa în norma națională (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziție, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanțial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o "mărturie în acuzare", fiindu-i aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d) din Convenție (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Kaste și Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41)

22. Plecând de la aceste premise, Curtea reține că ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate. Curtea observă că, în esență, procesul-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează anumite fapte sau acte juridice. Organele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, întocmind procesul-verbal, consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declarații, documente etc.).

23. Astfel, aplicând jurisprudența de principiu în materie a instanței de la Strasbourg, Curtea Constituțională apreciază că procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui "mărturie în acuzare", organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de "martori" în sensul Convenției.

24. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia.

25. În ceea ce privește invocarea prezumției de nevinovăție, Curtea observă că aceasta constituie suportul dreptului la apărare și, implicit, al drepturilor procesuale acordate suspectului sau inculpatului, în cadrul procesului penal (a se vedea în acest sens și

Decizia nr. 474 din 12 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2011). Astfel, Curtea apreciază că textul criticat oferă posibilitatea audierii persoanelor care întocmesc procese-verbale potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, aceasta constituindu-se, în egală măsură, într-o garanție a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare și implicit a prezumției de nevinovăție, ca garanție a dreptului la un proces echitabil.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Urluescu în Dosarul nr. 1.572/216/2015 al Judecătoriei Curtea de Argeș și constată că dispozițiile art. 114 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 aprilie 2016.