Hotărârea nr. 713/2016
pentru completarea Regulamentului privind concediile personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 186/2007
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- Hotărârea nr. 186/2007 29 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind concediile personalului auxiliar de specialitate ș…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere dispozițiile
art. 65 și 66 din Legea nr. 567/2004
privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) din Constituția României, republicată, și ale
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște:
Articolul I
Regulamentul privind concediile personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 186/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
- După articolul 22 se introduce un nou capitol, capitolul V^1, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL V^1
Concediile pentru creșterea copilului
Art. 22^1. - (1) Personalul auxiliar de specialitate și personalul conex au dreptul la concedii pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
(2) În perioada concediilor prevăzute la alin. (1), personalul auxiliar și personalul conex au dreptul la o indemnizație stabilită potrivit legii.
(3) Efectuarea în cursul unui an a concediilor prevăzute la alin. (1) nu afectează nici dreptul la concediul de odihnă pentru anul respectiv, nici durata acestuia."
Articolul II
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Mircea Aron București, 16 iunie 2016. Nr. 713.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.