Decizia nr. 253/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (3) și art. 377 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Zadic în Dosarul nr. 3.877/93/2014 al Tribunalului Ilfov - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.627D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că reducerea limitelor de pedeapsă în ipoteza recunoașterii vinovăției nu reprezintă un drept fundamental, ci un beneficiu acordat de legiuitor conform politicii sale penale în ipoteza în care inculpatul recunoaște în totalitate faptele descrise în rechizitoriu. Astfel, este important, mai ales când prejudiciul determină încadrarea juridică a faptei, ca recunoașterea să fie făcută atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a cauzei. De altfel, în același sens a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, cu ocazia examinării constituționalității dispozițiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală anterior, text preluat în dispozițiile criticate în prezenta cauză. Atunci când prejudiciul nu are repercusiuni asupra încadrării juridice a faptei, instanța poate disjunge latura civilă a cauzei și poate administra probe în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.877/93/2014, Tribunalul Ilfov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (3) și art. 377 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Zadic, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, susține că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, contravenind prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție. Față de redactarea dispozițiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală rezultă că legiuitorul a reglementat o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă pentru situația în care inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa. În privința sintagmei "faptele reținute în sarcina sa" apreciază că aceasta reprezintă elementul material al infracțiunii. Însă procesul penal comportă două laturi - penală și civilă - astfel că se ridică întrebarea dacă în această fază, inculpatul, referitor la latura civilă, poate contesta și solicita probe, altele decât înscrisurile. Imposibilitatea administrării de probe, altele decât înscrisurile în ceea ce privește latura civilă determină și încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și a celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

6. În continuare arată că posibilitatea acordată judecătorului de a respinge cererea de recunoaștere a vinovăției și de judecare în această procedură simplificată nu este dublată de criteriile obiective pe care acesta trebuie să le aibă în vedere. Astfel, textul nu instituie limitele înăuntrul cărora judecătorul poate respinge cererea, competența acordată judecătorului putându-se transforma într-un abuz care nu poate fi cenzurat.

7. Tribunalul Ilfov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile de lege criticate au un înțeles neechivoc și respectă exigențele de claritate și previzibilitate pe care trebuie să le conțină orice dispoziție normativă. Pe de altă parte, instituția procedurii simplificate (într-o reglementare similară celei din dreptul național) a fost supusă controlului de convenționalitate exercitat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 30 noiembrie 2000, pronunțată în Cauza Kwiatkowska împotriva Italiei, nu a identificat elemente de încălcare a prevederilor art. 6 paragrafele 1, 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv a art. 2 din Protocolul nr. 7 la aceasta.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituționale și convenționale invocate, excepția fiind neîntemeiată. Arată că specificul acestei proceduri îl constituie scurtarea cercetării judecătorești, ca urmare a faptului că în fața instanței nu va putea fi admisă decât proba cu înscrisuri. Se arată că, în măsura în care întinderea prejudiciului constituie un element definitoriu pentru stabilirea încadrării juridice, instanța, din oficiu, la solicitarea procurorului sau a părților, poate pune în discuție schimbarea încadrării juridice și poate dispune efectuarea cercetării judecătorești după procedura obișnuită. În ceea ce privește motivele care pot determina instanța să respingă cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură accelerată, deși acestea nu sunt prevăzute expres în art. 375 alin. (3) din Codul de procedură penală, ele rezultă totuși din interpretarea sistematică a dispozițiilor incidente în materie.

10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală arată că dispozițiile de lege criticate întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În continuare susține că simpla recunoaștere a vinovăției nu este determinantă pentru o eficientă asigurare a dreptului la un proces echitabil, ci corecta stabilire a vinovăției și că, în acest scop, instanța de judecată are posibilitatea de a respinge cererea de recunoaștere a vinovăției formulată de către inculpat, în absența unei convingeri temeinice cu privire la sinceritatea declarațiilor acestuia. Aspectele procesuale conținute în art. 374, 375 și 377 din Codul de procedură penală constituie garanții ale asigurării dreptului la un proces echitabil în procedura judecării cauzelor în cazul recunoașterii învinuirii, garanții care obligă instanța de judecată ca, în cazul aplicării acestei proceduri, să asigure existența corespondenței faptelor reținute prin rechizitoriu cu cele săvârșite de inculpat, a vinovăției acestuia și a caracterului liber și sincer al solicitării formulate de către el, asigurând, în același timp, exercitarea de către instanța de judecată implicată în soluționarea cauzei a rolului său constituțional, prevăzut la art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală.

11. În plus, apreciază că dispozițiile criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (3) și art. 377 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

- Art. 374 alin. (4): "În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).";

- Art. 375 alin. (3): "Dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).";

- Art. 377 alin. (1), (2) și (3): "(1) Dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 375 alin. (1), instanța administrează proba cu înscrisurile încuviințate.

(2) Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanța se pronunță asupra cererii prevăzute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanța nu poate acorda decât un singur termen.

(3) Dispozițiile art. 383 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

15. În opinia autorului excepției textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au drept la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, a reținut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile

art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului (paragraful 12).

17. În continuare, Curtea constată că, referitor la procedura recunoașterii învinuirii, a statuat în sensul că instanța poate respinge, în baza unor criterii obiective și rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa. Astfel, judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun ( Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, paragraful 13).

18. De asemenea, Curtea a constatat că susținerea conform căreia textul criticat îl obligă pe inculpat să recunoască întocmai faptele reținute prin rechizitoriu pentru a putea beneficia de efectele procedurii accelerate nu poate fi reținută, întrucât soluționarea cauzelor penale, chiar și prin aplicarea dispozițiilor ce reglementează procedura în cazul recunoașterii învinuirii, au la bază principiul aflării adevărului, prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală. Potrivit acestuia, instanța de judecată este obligată să verifice faptele reținute în cuprinsul actului de sesizare în sarcina inculpatului și probele administrate în cursul urmăririi penale. De altfel, o interpretare contrară ar da posibilitatea condamnării unei persoane nevinovate, care, din rațiuni exterioare ideii de înfăptuire a justiției, a recunoscut fapte pe care nu le-a comis ( Decizia nr. 250 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015).

19. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 374 alin. (4) coroborat cu art. 375 alin. (2) și art. 377 din Codul de procedură penală, în cursul cercetării judecătorești simplificate, pot fi administrate în suplimentarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală probe cu înscrisuri. Doctrina a relevat faptul că, dacă până în prezent în procedura simplificată de judecată puteau fi administrate doar înscrisuri în circumstanțiere, potrivit actualei reglementări, pot fi administrate atât înscrisuri în circumstanțiere, cât și pentru soluționarea acțiunilor penală și civilă, prin urmare, acestea pot fi atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului.

20. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 377 alin. (5) din Codul de procedură penală, dacă după admiterea cererii inculpatului de a fi judecat în procedură simplificată instanța constată că pentru stabilirea încadrării juridice este necesară administrarea altor probe, precum și dacă, după schimbarea încadrării juridice, constată același lucru, luând concluziile procurorului și ale părților, instanța de judecată este obligată să dispună efectuarea cercetării judecătorești potrivit procedurii comune. Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 21 și art. 124 alin. (2).

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Zadic în Dosarul nr. 3.877/93/2014 al Tribunalului Ilfov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (3) și art. 377 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 mai 2016.