Decizia nr. 317/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 din Codul penal, excepție ridicată de Mihai Claudiu Tusac în Dosarul nr. 720/36/2014 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.283 D/2015.
2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, reprezentat de domnul avocat Antoniu Obancia din cadrul Baroului București. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, Municipiul Mangalia, prin primar, a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită Curții pronunțarea unei decizii interpretative, prin care să constate că prevederile art. 301 din Codul penal privind conflictul de interese sunt constituționale în măsura în care teza "cu care s-a aflat în raporturi de muncă" are înțelesul că funcționarul în cauză a fost în raporturi de muncă cu persoana căreia, din postura de funcționar, ulterior dobândită, îi creează un folos, sau că sensul raportului de muncă trebuie să fie unic, așa încât funcționarul în cauză a primit o retribuție de la persoana pe care, fiind ulterior numită într-o funcție publică, o recompensează cu un anumit folos. Se susține că textul criticat nu întrunește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. Se arată că legiuitorul, prin introducerea în Codul penal a acestei infracțiuni, a urmărit sancționarea funcționarului care, în mod conștient și deliberat, satisface interese personale prin îndeplinirea atribuțiilor publice, precum și sancționarea lipsei depunerii de către funcționar a tuturor diligențelor în vederea satisfacerii interesului public, acesta încercând să-și satisfacă propriul interes sau pe cel al uneia dintre persoanele arătate în cuprinsul textului criticat, printre care și persoana cu care s-a aflat în raport de muncă. Se susține că prevederile art. 301 din Codul penal trebuie citite în felul următor: "funcționarul care participă la luarea unei decizii prin care creează un folos unei persoane cu care s-a aflat într-un raport de muncă". Se mai arată că favorizarea este comisă cu titlu de retribuție a unor servicii anterioare. Se face referire la
Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015
și se arată că, în completarea acesteia, Curtea trebuie să se pronunțe cu privire la sintagma "cu care s-a aflat în raporturi de muncă". În acest din urmă sens, se susține că funcționarul care este subiect activ al infracțiunii trebuie să fi fost el însuși parte a acelui raport de muncă și nu să fi fost conducător al unei entități la care persoana, care acum este favorizată, este un simplu angajat.
5. Reprezentantul Ministerului Public arată că, în realitate, autorul excepției a susținut în fața Curții Constituționale și argumente ce nu au fost invocate în fața Curții de Apel Constanța. Se arată că, în susținerea excepției de neconstituționalitate, în forma sa ridicată în fața Curții de Apel Constanța, s-a arătat că interpretarea infracțiunii de conflict de interese este făcută diferit în rechizitoriul întocmit de procuror și în expunerea de motive a
pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi și că în rechizitoriu nu s-a reținut dacă infracțiunea este de pericol sau de rezultat, legătura de cauzalitate și sensul noțiunii de obținere a unui folos. Se arată că o astfel de excepție este inadmisibilă, nefiind sarcina Curții să se preocupe dacă rechizitoriul este sau nu bine întocmit. Referitor la noțiunea de "folos", se arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin
Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016 , paragraful 18, prin care a reținut că noțiunea de "folos" din cuprinsul art. 301 din Codul penal corespunde cerințelor de claritate prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. Se susține că, oral, în fața Curții Constituționale, autorul invocă faptul că noțiunea de "raport de muncă" nu ar fi una care să îndeplinească cerințele de calitate a legii, ce rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Se arată ca această din urmă critică nu a fost invocată în fața Curții de Apel Constanța, neexistând la dosar opinia acestei curți de apel și nici puncte de vedere trimise de către autoritățile prevăzute la
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , excepția fiind invocată direct în fața Curții Constituționale. Se arată că, dacă instanța de contencios constituțional va trece peste acest aspect, trebuie să observe că s-a pronunțat asupra chestiunilor de drept invocate prin jurisprudența la care face trimitere autorul excepției, respectiv
Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 , prin care a constatat că noțiunea de "raport de muncă" este una care întrunește condițiile prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituție. Se conchide că se încearcă, de fapt, obținerea de la Curtea Constituțională a unei decizii de achitare.
6. Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepției susține că toate argumentele invocate în fața Curții Constituționale au fost invocate și în fața Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, cu prilejul ridicării excepției de neconstituționalitate, și că la aspectele referitoare la elementele de fapt ale cauzei s-a făcut trimitere doar pentru o mai completă motivare.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
7. Prin Încheierea din 1 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 720/36/2014, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 301 din Codul penal, excepție ridicată de Mihai Claudiu Tusac, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșirii, în concurs, a două infracțiuni de conflict de interese, fapte incriminate la art. 253^1 din Codul penal din 1969 și art. 301 din Codul penal.
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 301 din Codul penal sunt neconstituționale, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că poate fi reținută infracțiunea de conflict de interese atunci când între subiectul activ al infracțiunii și cel pasiv nu au existat raporturi comerciale ori de muncă directe, iar subiectul activ nu a beneficiat, în urma săvârșirii acesteia, de foloase de orice natură. În susținerea acestei excepții, autorul arată că textul criticat nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, încălcând dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Se arată că înțelesul noțiunii de conflict de interese, astfel cum infracțiunea a fost reținută în rechizitoriu, este diferit de cel dat acestei noțiuni în expunerea de motive a legii prin care această infracțiune a fost introdusă în legislația penală românească (respectiv,
pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi) și în doctrină. Se susține că diferențele anterior referite privesc următoarele aspecte: natura de infracțiune de pericol și infracțiune de rezultat a conflictului de interese, obligația de a dovedi legătura de cauzalitate și existența unui folos material procurat prin săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, ca element esențial al conținutului constitutiv al acestei infracțiuni. Se mai susține că, din aceeași expunere de motive, se înțelege că incriminarea conflictului de interese are în vedere o satisfacere de către subiectul activ a unui interes personal în dauna interesului public, sau, altfel spus, interesul public este vătămat prin ceea ce constituie folos material procurat în favoarea autorului faptelor. Se susține că, în dezacord cu aceste considerente care au stat la baza incriminării conflictului de interese, în cazul autorului excepției, acuzat de săvârșirea infracțiunii de conflict de interese în calitate de primar, nu a fost reținută existența unui folos material produs prin faptele reținute în sarcina sa în rechizitoriu. Se arată că, în cauză, infracțiunea de conflict de interese a fost reținută ca urmare a încheierii unui contract de asistență juridică între Municipiul Mangalia, prin primar, și un avocat, care în aceeași perioadă era și angajat în cadrul Primăriei, așa încât acest contract era expresia raportului juridic în temeiul căruia Primăria era cea care beneficia de servicii de asistență juridică în schimbul unui onorariu, și nu autorul excepției. Se conchide că dispozițiile art. 301 din Codul penal se alătură altor acte normative, fără a se putea corobora cu acestea, aspect ce conduce la imposibilitatea de prefigurare a interpretării că, prin faptele sale, o persoană aflată în situația autorului excepției de neconstituționalitate ar vătăma valori sociale ocrotite prin această normă de incriminare.
9. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că din cuprinsul dispozițiilor art. 301 din Codul penal reies, în mod clar, obiectul juridic, subiectul activ, elementul material al laturii obiective și latura subiectivă ale infracțiunii, precum și modalitățile și momentul consumării ei. Se susține că argumentele aduse în susținerea excepției nu vizează constituționalitatea textului criticat, ci modalitatea de întocmire a rechizitoriului și de reținere și încadrare a faptelor săvârșite. Se face trimitere la
Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 15 ianuarie 2014 .
10. În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că noțiunea de "foloase materiale" nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale criticate, orice destinatar al acesteia putând cunoaște înțelesul sintagmei și putând să își adapteze conduita exigențelor legii, aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 301 din Codul penal se adresează unei categorii de persoane care, prin natura funcției lor, au obligația de a se supune unor rigori mai stricte ale profesiei și de a cunoaște în detaliu legea care le reglementează drepturile și obligațiile profesionale. Se mai susține că întregul conținut al normei de incriminare are o redactare clară, previzibilă și accesibilă. Se reține faptul că autorul excepției nu formulează reale critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit de interpretarea dată dispozițiilor art. 301 din Codul penal prin rechizitoriul întocmit în cauză. Se conchide că simpla interpretare a normei penale de către organul judiciar care a întocmit rechizitoriul într-un sens pe care autorul excepției îl consideră contrar intenției legiuitorului nu este de natură a duce la concluzia lipsei de previzibilitate a textului criticat.
12. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că textul criticat nu contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și că prevederile art. 121 alin. (2) din Constituție nu sunt aplicabile în cauză. În ceea ce privește pretinsa încălcare prin dispozițiile art. 301 din Codul penal a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, se arată că norma de incriminare criticată întrunește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii, astfel încât destinatarii săi au posibilitatea să prevadă consecințele care decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita potrivit acesteia. Se mai arată că instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care sunt învestite, interpretarea fiind o fază indispensabilă procesului de aplicare a legii.
13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 301 din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 301 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: "(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".
16. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la statul român și ale art. 121 alin. (2) cu privire la autoritățile comunale și orășenești.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor
art. 301 alin. (1) din Codul penal prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională. Cu acest prilej, Curtea a stabilit că standardul constituțional de protecție a libertății individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil aceste cazuri. În aceste condiții, lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei "raporturi comerciale" din cuprinsul textului criticat face neclare și imprevizibile condițiile restrângerii libertății individuale, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituție. De altfel, marja de apreciere a legiuitorului, atunci când se pune în discuție art. 23 din Constituție, este supusă unui control strict al Curții Constituționale, fiind așadar una limitată.
18. Potrivit prevederilor
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Întrucât încheierea de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțată pe data de 1 iulie 2015, iar constatarea neconstituționalității textului criticat a intervenit, prin pronunțarea și publicarea
Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015 , după data încheierii anterior referite, urmează ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal să fie respinsă ca devenită inadmisibilă sub aspectul criticii referitoare la sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul acestora (a se vedea
Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).
19. Prevederile art. 301 din Codul penal sunt similare dispozițiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, asupra cărora instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin
Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, și
Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016.
20. Având în vedere cele reținute prin deciziile anterior referite, cu privire la caracterul necuvenit al folosului material, Curtea reține că prevederea acestui caracter în ipoteza normei de incriminare ar fi lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al infracțiunii de conflict de interese, respectiv relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice. S-a reținut, astfel, că infracțiunea de conflict de interese nu poate presupune doar obținerea unor foloase materiale necuvenite, ci obținerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale care conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată.
21. Referitor la noțiunea de "folos necuvenit" din ipoteza normei penale criticate, prin aceleași decizii, Curtea a reținut că aceasta are în vedere orice tip de folos, întrucât scopul incriminării este acela al protejării relațiilor sociale referitoare la exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public, exercitare ce este obligatoriu a fi caracterizată prin imparțialitate. Prin urmare, săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, astfel cum este reglementată la art. 253^1 din Codul penal din 1969, poate fi reținută ori de câte ori săvârșirea ei determină obținerea de către subiectul activ a unui folos care nu îi este atribuit conform dispozițiilor legale în vigoare, indiferent de natura acestuia. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că sintagma "folos necuvenit" respectă standardele de calitate a legii penale, fiind conforme dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.
22. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 121 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că acestea reglementează funcționarea consiliilor locale și a primarilor, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome. Așa fiind, dispozițiile art. 301 alin. (1) din Codul penal nu contravin normei constituționale anterior referite, ci constituie, în realitate, o formă de protecție a relațiilor sociale formate în domeniul funcționării consiliilor locale și a primarilor, prin intermediul normelor de drept penal. Aceasta reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea corectitudinii, a transparenței și a probității exercitării funcțiilor publice de către primari și în cadrul consiliilor locale, prin incriminarea faptelor de conflict de interese.
23. Curtea reține că, în motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul formulează și critici referitoare la modalitatea de întocmire a rechizitoriului și la faptul că înțelesul noțiunii de conflict de interese, astfel cum infracțiunea a fost reținută în rechizitoriu, este diferit de cel dat acestei noțiuni în expunerea de motive a legii prin care această infracțiune a fost introdusă în legislația penală românească (respectiv,
pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006) și în doctrină, precum și la dezacordul dintre considerentele care au stat la baza incriminării conflictului de interese și cele ale reținerii, în sarcina sa a acestei infracțiuni, fără să fi fost probată existența unui folos material produs prin faptele arătate în rechizitoriu. Aceste argumente nu vizează însă constituționalitatea dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, ci interpretarea și aplicarea acestora de către organele judiciare. Or, potrivit
art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată".
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal sub aspectul criticii referitoare la sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul acestora, excepție ridicată de Mihai Claudiu Tusac în Dosarul nr. 720/36/2014 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Claudiu Tusac în Dosarul nr. 720/36/2014 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 301 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu celelalte critici formulate.
Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.