Decizia nr. 249/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 și

art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de George Băeșu în Dosarul nr. 377/46/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.192D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise prin care susține admiterea criticilor de neconstituționalitate.

4. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.212D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi de lege, excepție ridicată de George Băeșu în Dosarul nr. 773/88/2015 al Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

5. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise prin care susține admiterea criticilor de neconstituționalitate.

7. Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.212D/2015 la Dosarul nr. 1.192D/2015, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 898 din 17 decembrie 2015

și pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate privind norma cuprinsă în

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

care consacră caracterul "definitiv" al încheierii și, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții ale

art. 24 din Legea nr. 554/2004 , precum și a dispozițiilor art. 25 din același act normativ.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin Încheierea din 10 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.312/2/2015, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 și

art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de George Băeșu într-o cauză având ca obiect obligarea la plata unor despăgubiri, precum și obligarea conducătorului instituției la plata unei amenzi pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești.

10. Prin Sentința civilă nr. 937 din 5 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 773/88/2015, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 și

art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de George Băeșu într-o cauză având ca obiect "sancțiune pentru neexecutare hotărâre".

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că modificările aduse art. 24 și

art. 25 din Legea nr. 554/2004 , prin

Legea nr. 138/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe sunt neconstituționale, deoarece înlătură un grad de jurisdicție la soluționarea cererii de aplicare a amenzii prevăzute la art. 24, respectiv înlătură calea de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea de amendare, consacră aplicarea unui tratament diferențiat între persoana conducătorului unei instituții, atunci când este afectat patrimoniul propriu prin aplicarea amenzii, și instituția publică (statul român) asupra căreia cade sarcina plății penalităților și stabilesc obligativitatea punerii în executare a unor hotărâri judecătorești în termen de 30 de zile, în condițiile în care, în anumite domenii (materia retrocedărilor), legislația prevede alte termene de punere în executare a hotărârilor judecătorești.

12. Astfel, prin înlăturarea unui grad de jurisdicție la soluționarea cererii de aplicare a amenzii sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16, art. 21, art. 44 și art. 53. Arată, în acest sens, că este chemat în judecată, în nume personal, în aproximativ 150 de litigii, ce se judecă de curți de apel din țară, situație generată de numeroasele procese finalizate înainte de a ocupa funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și, respectiv, al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Or, este practic imposibil pentru o persoană fizică să fie prezentă fizic în același timp, în toate aceste litigii. Anterior modificării,

art. 24 din Legea nr. 554/2004

prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârii prin care se soluționa o cerere de aplicare a amenzii, recurs care se soluționa de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că exista posibilitatea părții să se prezinte în fața instanței pentru a-și apăra drepturile. Chiar dacă scopul avut în vedere de legiuitor prin eliminarea căii de atac a recursului ar fi asigurarea celerității procesului civil, modificarea legislativă operată în acest sens reprezintă o ingerință vădit disproporționată în exercitarea unor drepturi fundamentale, ce încalcă prevederile art. 53 alin. (2) din Constituție și pe cele ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Prin aplicarea unui tratament diferențiat între persoana conducătorului unei instituții, atunci când îi este aplicată amenda prevăzută la

art. 24 din Legea nr. 554/2004

și instituția publică (statul român), asupra căreia cade sarcina plății penalităților potrivit aceleiași norme juridice, este încălcat art. 16 din Constituție, privind egalitatea în drepturi. Astfel, penalitățile urmează a se acorda reclamantului "în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă", text care prevede expres posibilitatea înlăturării ori reducerii penalității, pe calea contestației la executare, chiar după ce instanța de executare s-a pronunțat definitiv cu privire la suma datorată cu titlu de penalitate. Din interpretarea sistematică a celor două texte legale aplicabile în cauză rezultă că, în condițiile art. 905 alin. (5) din Codul de procedură civilă, statul român are posibilitatea să invoce buna-credință și să ceară înlăturarea sau diminuarea unor penalități stabilite definitiv de instanța de executare în favoarea reclamanților, dar conducătorul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile

art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 , nu are dreptul la un tratament egal cu privire la amenzile stabilite în sarcina sa și care se fac venit la bugetul de stat. Astfel, dacă dovedește lipsa culpei, statul poate obține diminuarea sau chiar înlăturarea sumei pe care trebuie să o plătească unui reclamant, dar conducătorul unei instituții nici măcar nu poate solicita, pentru aceleași considerente, reducerea cuantumului amenzii pe care o datorează statului. Aceasta demonstrează, în opinia autorului excepției, discriminarea evidentă pe care legiuitorul o face între o persoană fizică, în calitate de conducător al unei instituții, și instituția publică, ca reprezentant al statului român, aplicând astfel un tratament diferit și nejustificat privind drepturile și interesele fundamentale, față de persoane aflate în situații similare.

14. Autorul excepției mai susține că dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , care reglementează un termen de 30 de zile pentru executarea hotărârii definitive, nu pot fi respectate în materia retrocedărilor, unde legiuitorul a stabilit alte termene ce trebuie respectate în procedura de soluționare a unui dosar de despăgubire. Astfel, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire, reglementată prin

Legea nr. 165/2013 , presupune exercitarea controlului de legalitate asupra actului emis de entitatea învestită de lege cu soluționarea notificărilor, prin verificarea existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, evaluarea imobilelor conform grilei notariale și emiterea deciziei de compensare în puncte. În privința hotărârilor judecătorești prin care instituția a fost obligată la soluționarea unui dosar administrativ, tot legiuitorul, prin art. 41, a stabilit că punerea în executare a acestora se realizează prin parcurgerea procedurii prevăzute în art. 21 din aceeași lege. În concret, obligată fiind prin hotărâre judecătorească, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor trebuie să verifice existența și întinderea dreptului la despăgubire, iar de cele mai multe ori este necesară completarea dosarului cu documentele doveditoare. Față de termenele prevăzute de lege în acest sens, rezultă că procedura de soluționare a unui dosar de despăgubire se poate întinde pe o perioadă de cel puțin 180 de zile, timp în care Comisia nu ar avea posibilitatea să soluționeze cererea, fără a-l vătăma în mod direct pe titularul acesteia. Este "imposibilă soluționarea unui dosar de despăgubire în termenul de 30 de zile, astfel cum prevede art. 24 din Legea contenciosului administrativ, iar respectarea acestui termen ar avea ca efect încălcarea dreptului persoanelor la restituire, fiind în mod evident un abuz din partea conducerii instituției".

15. Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, precizând, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Cu privire la invocarea principiului egalității în fața legii și a autorităților publice, reține că acesta se referă la cetățeni și nu este înfrânt când legea impune o gamă diversă de sancțiuni pentru autoritățile publice, care nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile (în concret, conducătorul autorității publice răspunzând din perspectiva neîndeplinirii atribuțiilor proprii în entitatea pe care o conduce, iar aceasta din urmă pentru neîndeplinirea îndatoririlor față de creditor). Instanța judecătorească mai reține că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (de exemplu,

Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009 ), termenul de executare a unei hotărâri judecătorești reprezintă o garanție a protejării cetățenilor în fața eventualelor abuzuri ale autorităților publice, procedura contenciosului administrativ, care are un caracter special, ce derogă de la regulile procedurii civile, dând expresie prevederilor art. 52 din Constituție.

16. Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază criticile de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiate în raport cu prevederile art. 16, art. 21, art. 44 și art. 53 alin. (2) din Constituție, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. ( Deciziile nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011 , nr. 206 din 8 aprilie 2014 și nr. 920 din 23 iunie 2009). Astfel, instanța judecătorească consideră că nu există vreo discriminare sau tratament diferențiat cu ocazia punerii în executare a sancțiunilor pecuniare stabilite prin

art. 24 din Legea nr. 554/2004 , în sarcina conducătorului autorității publice, între acesta și instituția publică, fiecare aflându-se în situații juridice diferite. De asemenea, înlăturarea dreptului la exercitarea căii de atac împotriva încheierii prin care se soluționează cererea de aplicare a amenzii nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, referitor la principiul liberului acces la justiție, care instituie posibilitatea oricărei persoane de a se adresa unei instanțe imparțiale și de a-i fi examinată cauza în mod echitabil și într-un termen rezonabil. Imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe de către persoana interesată poate constitui o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție, prin urmare înlăturarea unei căi de atac nu se încadrează în această situație. În ceea ce privește invocarea art. 44 din Constituție, instanța apreciază că textul art. 24 alin. (1) din lege, prin termenul prevăzut pentru executarea hotărârilor judecătorești nu poate afecta sau conduce la o încălcare a dreptului de proprietate privată. Totodată, instanța reține că dosarul de acordare a despăgubirilor din prezenta cauză a fost soluționat anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , în baza

Legii nr. 10/2001 , cererea de față având ca obiect doar emiterea Titlului de despăgubire și de plată, astfel încât nu se poate pune în discuție neconstituționalitatea

art. 24 din Legea nr. 554/2004

în raport cu întreaga procedură a

Legii nr. 165/2013 .

17. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18. Guvernul, în Dosarul nr. 1.192D/2015, a comunicat Curții Constituționale două puncte de vedere, primul înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 4.621 din 11 august 2015 și cel de-al doilea înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 2.111 din 17 martie 2016. În punctul său de vedere nr. 4.621 din 11 august 2015, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și

art. 25 din Legea nr. 554/2004

este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 53 din Constituție. În punctul său de vedere nr. 2.111 din 17 martie 2016, Guvernul face referire la

Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015 , prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

este "definitivă" este neconstituțională și consideră criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu art. 16 din Constituție ca fiind neîntemeiate. De asemenea, în ceea ce privește criticile referitoare la existența unei neconcordanțe între dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și cele ale art. 41 și

art. 21 din Legea nr. 165/2013 , incidente în materia procedurilor de soluționare a dosarelor de despăgubire, Guvernul consideră că acestea sunt inadmisibile, în acord cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale. Invocă, în acest sens,

Decizia nr. 1.566 din 19 noiembrie 2009

și

Decizia nr. 722 din 9 decembrie 2014 .

19. În Dosarul nr. 1.212D/2015, Guvernul a comunicat punctul său de vedere potrivit căruia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,

deciziile nr. 549 din 15 mai 2008 , nr. 1.079 din 14 iulie 2011, nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, nr. 914 din 23 iunie 2009 și nr. 920 din 23 iunie 2009.

20. Avocatul Poporului consideră că prevederile

art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004

sunt constituționale. În acest sens, arată că prevederile legale criticate nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și nici accesului liber la justiție, deoarece părțile pot beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale care caracterizează procesul echitabil. Persoanele interesate au posibilitatea de a contesta, pe calea contenciosului administrativ, legalitatea actelor administrative. În plus, stabilirea unor proceduri speciale sau a particularităților procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părților este de competența exclusivă a legiuitorului. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate din

Legea nr. 554/2004 , față de art. 44 din Constituție, menționează ca penalitățile prevăzute în

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit prin întârziere, ci sunt concepute ca un veritabil mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii. Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din lege, problematica amenzii se circumscrie exclusiv ipotezelor legale care vizează obligarea autorității publice la o anume prestație, adică să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris (...). Drept urmare, situațiile evocate în art. 24 alin. (1) din lege sunt asimilabile cu ipotezele avute în vedere de procedura civilă în materia executării obligațiilor de a face sau de a nu face, obligații cuprinse în titluri executorii care nu pot fi îndeplinite de altă persoană decât debitorul (art. 903-909 din Codul de procedură civilă). Așadar, legea contenciosului administrativ nu face altceva decât să preia aceste reglementări de principiu, pe care le statuează într-o formă adecvată ipotezelor în cauză. În aceste condiții nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 24: Obligația executării și

art. 25: Instanța de executare din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:

- Art. 24: "(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților."

- Art. 25: "(1) Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc.

(2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) și (4) se judecă în camera de consiliu, de urgență și sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

(3) Hotărârea pronunțată în condițiile art. 24 alin. (4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunțată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în același termen.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative."

24. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul securității raporturilor juridice, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 alin. (2) privind condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Se invocă, totodată, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv.

25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 24 și

art. 25 din Legea nr. 554/2004

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016, instanța de contencios constituțional a constatat că soluția legislativă, potrivit căreia încheierea prevăzută de

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

este "definitivă", este neconstituțională. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, prin consacrarea caracterului definitiv al încheierii de amendare a conducătorului autorității publice pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești și eliminarea în acest mod a controlului judiciar al soluțiilor pronunțate în această materie, se aduce atingere accesului liber la justiție în substanța sa, încălcându-se astfel prevederile art. 21 din Constituție.

26. În aceste condiții, Curtea constată că, în prezentele cauze, sunt incidente prevederile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Având în vedere că data sesizării Curții, prin actele de sesizare, este anterioară

Deciziei nr. 898 din 17 decembrie 2015 , mai sus citată, excepția de neconstituționalitate a normei cuprinse în

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , care consacră caracterul "definitiv" al încheierii, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

27. În același timp, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi ale

art. 24 din Legea nr. 554/2004 , precum și a prevederilor art. 25 din același act normativ, reținând, în esență, că procedura contenciosului administrativ dă expresie dispozițiilor art. 52 din Legea fundamentală, fiind derogatorie de la regulile procedural civile și având un caracter special. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au instituit obligații în sarcina autorităților publice trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

28. Curtea a mai constatat că textele de lege ce formează obiect al excepției nu aduc atingere nici principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituțional. În acest sens, Curtea a reținut că autoritățile publice pot fi întotdeauna reprezentate, în procesele în care sunt parte, fie de către un consilier juridic, care are obligația de serviciu de a depune toate diligențele posibile pentru apărarea intereselor instituției, fie de un avocat angajat în baza unui contract de asistență juridică și reprezentare, fie chiar de un salariat al acestora, anume desemnat în baza unei procuri speciale de reprezentare în justiție. Așadar, prin intermediul unui astfel de reprezentant, autoritatea publică are posibilitatea de ași exercita toate prerogativele dreptului la apărare. Cât privește conducătorul autorității, nimic nu îl împiedică pe acesta să facă demersurile necesare pentru a afla soluția pronunțată de instanță în recurs, astfel încât autoritatea publică să poată duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în respectul principiilor statului de drept, cărora li se subsumează și conformarea la imperativele cuprinse în hotărârile judecătorești. Ca urmare, Curtea nu a reținut nici susținerea potrivit căreia conducătorului autorității publice i se nesocotește dreptul la apărare, întrucât nu a avut calitate procesuală în litigiul dedus judecății, interesele acestuia putând fi apărate cu succes de același reprezentant, consilier juridic sau avocat.

29. De altfel, amenzile cominatorii stabilite la

art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

reprezintă o sancțiune procedurală pecuniară aplicată de instanță în scopul asigurării executării hotărârii. Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere pentru a conferi eficacitate înseși instituției contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absența unei sancțiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009,

Decizia nr. 1.083 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 29 august 2011, sau

Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012).

30. Această soluție legislativă dă expresie garanțiilor dreptului la un proces echitabil astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat, în mod constant, că "administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi" (a se vedea Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 41, și Hotărârea din 24 martie 2005, pronunțată în Cauza Șandor împotriva României, paragraful 24).

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi, în ceea ce privește soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

este "definitivă", și cu majoritate de voturi, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții ale

art. 24 din Legea nr. 554/2004 , precum și a dispozițiilor art. 25 din același act normativ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de

art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

este "definitivă", excepție ridicată de George Băeșu în Dosarul nr. 377/46/2015 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr. 773/88/2015 al Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi ale

art. 24 din Legea nr. 554/2004 , precum și a art. 25 din același act normativ, excepție ridicată de același autor, în aceleași dosare, ale acelorași instanțe judecătorești.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 mai 2016.