Memorandum · Guvernul

Memorandumul din 11 decembrie 2002

dintre Guvernul României și Comisia Europeană referitor la Programul PHARE 2002 de cooperare transfrontaliera dintre România și Bulgaria, semnat la București la 11 decembrie 2002

prezumat în vigoare

Data actului
11 decembrie 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 598 din 22 august 2003
Citează
1 act
Structură
33 de articole, 5 anexe · 132.092 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

------------

au convenit următoarele:

Măsura la care se face referire în art. 1 va fi executată și finanțată din resursele bugetare ale Comunității, conform prevederilor cuprinse în prezentul memorandum. Cadrul tehnic, juridic și administrativ în care va fi pusă în aplicare măsura la care se face referire în art. 1 este stabilit în Condițiile generale anexate la Acordul-cadru încheiat între Comisie și Beneficiar și completate cu prevederile prezentului memorandum și cu Prevederile speciale anexate la acesta.

*) Traducere.

Comisia Europeană, denumita în continuare Comisia, actionand pentru și în numele Comunității Europene, denumita în continuare Comunitatea, pe de o parte, și Guvernul României, denumit în cele ce urmează Beneficiarul, pe de altă parte,

Articolul 1

Natura și obiectul

Ca parte a programului sau de asistența, Comunitatea va contribui, sub forma finanțării nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri:

Numărul programului: 2002/000-625

Titlul:

Programul PHARE 2002 de cooperare

transfrontaliera dintre România

și Bulgaria

Perioada:

până la 30 noiembrie 2004 pentru

contractare

Articolul 2

Angajamentul Comunității

Contribuția financiară a Comunității este fixată la nivelul maxim de 8 milioane euro, fiind denumita în cele ce urmează finanțarea nerambursabilă a CE.

Articolul 3

Durata și data de expirare

Pentru prezenta măsura, finanțarea nerambursabilă a CE este disponibilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2004, făcând obiectul prezentului memorandum. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice fonduri ale finanțării nerambursabile a CE care nu au fost contractate până la această dată vor fi anulate. Data limita pentru efectuarea plăților din finanțarea nerambursabilă a CE este 30 noiembrie 2005, cu excepția proiectelor 2002/000-625-01 - "Punct de control la trecerea frontierei și feribot la Turnu Magurele (România) - Nicopole (Bulgaria)" și 2002/000 625-02 - "Reabilitarea drumului național DN 3B între intersectia cu DN 3 și Calarasi, de la km 0+000 la km 3+020", în cazul cărora data limita de efectuare a plăților este 30 noiembrie 2006. Toate plățile trebuie efectuate până la expirarea termenului limita. Totuși, în cazuri excepționale, Comisia poate aproba o extindere a perioadei de contractare sau a celei de efectuare a plăților, dacă acest lucru este cerut în termenele prevăzute și dacă este justificată corespunzător de către Beneficiar. Acest memorandum expira la data la care expira perioada de efectuare a plăților din finanțarea nerambursabilă a CE. Toate fondurile care nu au fost utilizate trebuie returnate Comisiei.

Articolul 4

Adrese

Corespondenta referitoare la executarea măsurii, având menționate numărul și titlul acesteia, trebuie transmisă la următoarele adrese:

Pentru Comunitate:

Delegația Comisiei Europene în România

Bd. Primaverii nr. 48

71297 București

România

Telefon: 40 21 203 54 00

Fax: 40 21 230 24 53

Pentru Beneficiar:

Hildegard Carola Puwak

Ministerul Integrării Europene

Guvernul României

Str. Apolodor nr. 17

București

România

Fax: 00 40 1 336 85 09

Articolul 5

Numărul exemplarelor originale

Prezentul memorandum este redactat în doua exemplare, în limba engleza.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Prezentul memorandum intră în vigoare la data semnării de către ambele părți. Nici o cheltuiala efectuată înainte de această dată nu este eligibilă pentru finanțarea nerambursabilă a CE.

Anexele sunt parte integrantă a prezentului memorandum.

Întocmit la București la 11 decembrie 2002.

Pentru Beneficiar,

Hildegard Carola Puwak,

ministrul integrării europene,

coordonator național

al asistenței

Pentru Comunitate,

Jonathan Scheele,

șeful Delegației Comisiei

Europene în România

Anexe:

Anexa nr. 1: Acord-cadru (anexele A și B)

Anexa nr. 2: Prevederi speciale (anexa C)

Anexa nr. 3: Informare și publicitate pentru programele PHARE, ISPA și SAPARD ale Comunităților Europene (anexa D)

Anexa 1 (A și B)

ACORD-CADRU

Comisia Comunităților Europene, denumita în cele ce urmează Comisia, actionand pentru și în numele Comunității Economice Europene, denumita în cele ce urmează Comunitatea, pe de o parte, și România, pe de altă parte, și împreună denumite părți contractante,

având în vedere faptul ca România este eligibilă de a beneficia de Programul de asistența PHARE din partea Comunității, prevăzut în Regulamentul nr. 3.906/89 din 18 decembrie 1989 al Consiliului Comunității Europene, modificat prin Regulamentul nr. 2.698/90 din 17 septembrie 1990,

având în vedere faptul ca este convenabila menționarea în cele de mai jos a cadrului tehnic, legal și administrativ pentru executarea măsurilor finanțate în România în cadrul programului de asistența al Comunității,

au convenit după cum urmează:

Articolul 1

Pentru a promova cooperarea dintre părțile contractante în scopul sprijinirii procesului reformei economice și sociale din România, părțile contractante sunt de acord sa implementeze măsuri în domeniul cooperării financiare, tehnice și al altor forme de cooperare, asa cum s-a specificat în regulamentul menționat mai sus, care vor fi finanțate și implementate în cadrul tehnic, legal și administrativ stabilit în acest acord. Detaliile specifice ale fiecărei măsuri (sau set de măsuri) vor fi introduse într-un memorandum ce va fi convenit între părțile contractante (denumit în continuare memorandum de finanțare), pentru care este oferit un model în anexa nr. 2 (C).

România întreprinde toate acțiunile necesare pentru a asigura executarea corespunzătoare a tuturor măsurilor.

Articolul 2

Fiecare măsura finanțată în cadrul acestui acord va fi implementata în conformitate cu Condițiile generale din anexa A, care vor fi considerate ca fiind incluse în fiecare memorandum de finanțare.

Memorandumul de finanțare poate schimba sau suplimenta Condițiile generale, după cum va fi necesar pentru implementarea măsurii în discuție.

Articolul 3

Pentru problemele legate de măsurile finanțate în cadrul acestui acord, Comisia va fi reprezentată de delegația sa, imediat ce aceasta este înființată în București, care se va asigura, din partea Comisiei, ca măsura este executată în conformitate cu practicile financiare și tehnice legale.

Articolul 4

Când părțile contractante convin astfel, Comisia poate delega responsabilitatea sa integrală sau parțială privind implementarea unei măsuri către o terta parte, stat sau agenție.

În acest caz termenii și condițiile unei asemenea delegari vor fi menționați în acordul ce urmează să fie încheiat între Comisie și terta parte, stat sau agenție, cu acordul Guvernului României.

Articolul 5

Orice disputa legată de acest acord care nu poate fi rezolvată prin consultare va fi soluționată în conformitate cu procedura de arbitraj menționată în anexa B.

Articolul 6

Acest acord este întocmit în doua exemplare, în limba engleza.

Articolul 7

Acest acord va intră în vigoare la data la care părțile contractante se vor informa reciproc despre aprobarea sa în conformitate cu legislația sau procedura interna a fiecărei părți. Acordul va continua să fie în vigoare pentru o perioadă nedefinita, dacă nu își încetează valabilitatea prin notificarea scrisă a uneia dintre părțile contractante către cealaltă.

La încheierea duratei de valabilitate a acestui acord orice măsură aflată încă în curs de execuție va fi dusa la îndeplinire conform termenilor memorandumului de finanțare aferent și Condițiilor generale stabilite prin prezentul acord.

Articolul 8

Prevederile acestui acord se vor aplica și cooperării tehnice și altor tipuri de cooperare convenite între părțile contractante, care prin natura lor nu sunt cuprinse într-un memorandum specific finanțat în baza Programului de asistența PHARE, la cererea Guvernului României.

Anexele vor fi considerate parte integrantă a acestui acord.

Întocmit la București la 12 martie 1991.

Eugen Dijmarescu,

ministru de stat

ROMÂNIA

Frans Andriessen,

vicepreședinte al Comisiei Europene

COMUNITATEA

Anexa A

CONDIȚII GENERALE

privind memorandumurile de finanțare

În aceste Condiții generale termenul Beneficiar va fi înțeles ca referitor la Guvernul României.

Titlul I Finanțarea proiectelor

Articolul 1

Obligația Comunității

Angajamentul Comunității, denumit în cele ce urmează finanțarea gratuita a CEE, a cărui valoare este menționată în memorandumul de finanțare, va determina limita în cadrul căreia se vor desfășura angajarea și execuția plăților prin contracte și devize aprobate corespunzător.

Orice cheltuieli ce depășesc finanțarea gratuita a CEE vor fi suportate de Beneficiar.

Articolul 2

Disponibilitatea finanțării gratuite a CEE

Acolo unde execuția unei măsuri depinde de angajamentele financiare asupra resurselor proprii ale beneficiarilor sau asupra altor surse de fonduri, finanțarea gratuita a CEE va deveni disponibilă în momentul în care devin disponibile și sumele angajate de Beneficiar și/sau celelalte surse de fonduri, conform celor prevăzute în memorandumul de finanțare.

Articolul 3

Cheltuirea

Contractele sunt eligibile pentru plati în baza acestui memorandum de finanțare numai dacă sunt încheiate înainte de data de expirare a memorandumului de finanțare. Plățile în cadrul unor asemenea contracte pot avea loc în timpul unei perioade de maximum 12 luni de la data de expirare a memorandumului de finanțare. Orice prelungire excepționala a acestei perioade trebuie să fie aprobată de Comisie.

În cadrul limitei stabilite pentru finanțarea gratuita a CEE, cererile pentru fonduri sub forma unui program de lucru vor fi prezentate delegației Comisiei de către Beneficiar, conform agendei stabilite în memorandumul de finanțare. Documentele justificative referitoare la plățile făcute pentru realizarea unei anumite măsuri vor fi puse la dispoziție în sprijinul cererii de fonduri, atunci când Comisia o solicita.

Oricum, în cadrul anumitor contracte din cadrul măsurii poate fi prevăzută plata direct de către Comisie către contractanți. Fiecare contract va indica proporția și momentul efectuării plății, împreună cu documentele justificative necesare.

Pentru partea de program implementata de Beneficiar, autoritatea de implementare va inainta un program de lucru cu cel puțin 9 luni înainte de data de expirare a memorandumului de finanțare, pentru aprobarea de către Comisie a contractelor ce mai trebuie încheiate pentru implementarea programului. Programul de lucru trebuie să cuprindă propuneri pentru utilizarea dobânzilor nete provenite din conturile deschise în cursul implementarii programului, cu condiția ca întreaga finanțare gratuita a CEE sa fi fost angajata anterior.

În ceea ce privește măsurile executate pe baza unor devize estimative, în condițiile în care memorandumul de finanțare nu poate prevedea altfel, o primă transa de plată, care nu va depăși 20% din totalul devizului aprobat de Comisie, poate fi efectuată în favoarea Beneficiarului, în aceleași condiții menționate la paragraful 2 de mai sus.

Titlul II Achiziționarea

Articolul 4

Generalitati

Procedura ce trebuie urmată pentru încheierea contractelor de lucrări, de livrări și de cooperare tehnica va fi menționată în memorandumul de finanțare, urmând principiile de mai jos.

Articolul 5

Condiții de participare

1. Cu excepția prevederilor art. 6, Comisia și Beneficiarul vor lua măsurile necesare pentru a asigura egalitatea condițiilor de participare la astfel de contracte, în special prin publicarea în timp util a invitațiilor la licitație. Anunțurile urmează să fie făcute pentru Comunitate cel puțin în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și pentru statele beneficiare în jurnalul oficial corespunzător.

2. Condițiile generale ale contractelor trebuie să fie întocmite în conformitate cu modelele din uzanta internationala, cum ar fi reglementările generale și condițiile pentru contractele de livrări finanțate din fondurile PHARE.

Articolul 6

Derogarea de la procedurile standard

Acolo unde este recunoscută urgenta situației sau unde aceasta este justificată pe baza naturii, importantei reduse sau a unor caracteristici particulare ale anumitor măsuri (de exemplu: operații de finanțare în doua etape, operații multifazate, specificății tehnice particulare etc.) și ale contractelor respective, Beneficiarul poate, de acord cu Comisia, sa autorizeze în mod excepțional:

- acordarea contractelor în urma unor invitații restrânse la licitație;

- încheierea contractelor prin acord direct;

- realizarea contractelor prin departamente de lucrări publice.

O astfel de derogare trebuie să fie menționată în memorandumul de finanțare.

Articolul 7

Acordarea contractelor de lucrări și de livrări

Comisia și Beneficiarul se vor asigura ca pentru fiecare operație oferta selectata este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în special din punct de vedere al calificarilor și garanțiilor oferite de licitatori, al costului și al calității serviciilor, al naturii și al condițiilor de execuție a lucrărilor sau a livrărilor, al costului lor de utilizare și al valorii tehnice.

Rezultatele invitațiilor la licitație vor trebui publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene cat mai repede posibil.

Articolul 8

Contractele de cooperare tehnica

1. Contractele de cooperare tehnica, care pot lua forma contractelor pentru studii, supravegherea lucrărilor sau de asistența tehnica, vor fi încheiate după negocierea directa cu consultantul sau, dacă se justifica din punct de vedere tehnic, economic sau financiar, ca urmare a invitatiei la licitație.

2. Contractele vor trebui să fie întocmite, negociate și încheiate fie de Beneficiar, fie de Comisie, atunci când se prevede astfel în memorandumul de finanțare.

3. În situația în care contractele urmează să fie întocmite, negociate și încheiate de Beneficiar, Comisia va propune o lista scurta cu unul sau mai mulți candidați, pe baza criteriilor de garantare a calificarilor, experienței și independentei lor și ținând seama de disponibilitatea acestora pentru proiectul în discuție.

4. În cazul unei proceduri directe de negociere, când Comisia a propus mai mulți candidați, Beneficiarul este liber sa aleagă dintre cei propuși candidatul cu care intenționează sa încheie contractul.

5. Când exista recurs la o procedură de licitare contractul va fi acordat candidatului care a înaintat oferta confirmată de Beneficiar și de Comisie ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Titlul III Acordarea de facilități

Articolul 9

Privilegii generale

Personalului care participa la măsurile finanțate de Comunitate, precum și membrilor de familie ai acestuia li se pot acorda avantaje, privilegii și scutiri nu mai puțin favorabile decât cele acordate în mod obișnuit altor străini angajați în statul Beneficiarului, în cadrul oricăror alte acorduri bilaterale sau multinationale ori aranjamente pentru programe de asistența economică și de cooperare tehnica.

Articolul 10

Facilități de stabilire, instalare, intrare și rezidență

În cazul contractelor de lucrări, de livrări sau de servicii, persoanele fizice sau juridice eligibile pentru participarea la procedurile de licitație vor avea drept de instalare temporară și de rezidență în cazurile în care importanța contractului justifica aceasta. Acest drept va fi obținut numai după emiterea invitatiei de participare la licitație, va servi personalului necesar efectuării studiilor preparatorii pentru redactarea ofertelor și va expira la o luna după desemnarea contractantului.

Beneficiarul va permite personalului care ia parte la contractele de lucrări, de livrări sau de servicii finanțate de Comunitate și membrilor de familie apropiati ai acestuia să între în statul Beneficiarului, să se stabilească în stat, sa lucreze acolo și sa părăsească statul respectiv, asa cum o justifica natura contractului.

Articolul 11

Importul și reexportul de echipament

Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru importul de echipament profesional cerut pentru executarea măsurii, în conformitate cu legile, regulile și reglementările în vigoare ale Beneficiarului.

Beneficiarul va acorda în plus persoanelor fizice și juridice care au executat contracte de lucrări, de livrări sau de servicii permisele necesare pentru reexportul echipamentului menționat.

Articolul 12

Controlul importurilor și schimburilor valutare

Pentru executarea măsurilor Beneficiarul se obliga sa acorde autorizații de import, precum și autorizații pentru achiziționarea valutei necesare și să aplice reglementările naționale privind controlul asupra schimburilor valutare, fără discriminare între statele membre ale Comunității, Albania, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei.

Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru repatrierea fondurilor primite pentru executarea măsurii, conform reglementărilor de control al schimburilor valutare în vigoare în statul Beneficiarului.

Articolul 13

Impozitare și vama

1. Plata impozitelor, taxelor vamale și a taxelor de import nu va fi finanțată din finanțarea gratuita a CEE.

2. Importurile în baza contractelor de livrări încheiate de autoritățile Beneficiarului și finanțate din finanțarea gratuita a CEE vor putea intră în statul Beneficiarului fără a fi supuse taxelor vamale, altor taxe de import, impozitelor sau unui regim fiscal cu efect echivalent.

Beneficiarul se va asigura ca importurile respective să fie eliberate din punctul de intrare pentru a fi livrate către contractant, asa cum se prevede în contract, și pentru folosință imediata conform cerințelor pentru implementarea normală a contractului, fără a tine seama de întârzieri sau de dispute în ceea ce privește stabilirea taxelor vamale, plăților ori a impozitelor menționate mai sus.

3. Contractele pentru livrări sau servicii oferite de firme externe sau românești, finanțate din finanțarea gratuita a CEE, nu vor fi supuse în statul Beneficiarului plății T.V.A., timbrului fiscal sau taxelor de înregistrare ori altor impuneri fiscale având efect similar, indiferent dacă aceste taxe exista sau urmează să fie instituite.

4. Persoanele fizice și juridice, inclusiv personalul expatriat din statele membre ale Comunității Europene, care executa contracte de cooperare tehnica finanțate din finanțarea gratuita a CEE, vor fi scutite de la plata impozitului pe profit și pe venit în statul Beneficiarului.

5. Efectele personale și gospodărești importate pentru uz personal de către persoanele fizice (și membrii familiilor lor), altele decât cele achiziționate local, angajate în îndeplinirea sarcinilor definite în contractele de cooperare tehnica, vor fi scutite de taxe vamale, de import, de alte taxe și impozite fiscale cu același efect, efectele personale și gospodărești respective urmând să fie reexportate sau să se dispună de ele în țara conform reglementărilor în vigoare în statul Beneficiarului, după terminarea contractului.

6. Persoanele fizice și juridice care importa echipament profesional, asa cum se prevede la art. 11, dacă solicita astfel, vor beneficia de sistemul de admitere temporară, asa cum este definit prin legislația naționala a Beneficiarului, în ceea ce privește echipamentul respectiv.

Titlul IV Executarea contractelor

Articolul 14

Originea livrărilor

Beneficiarul se declara de acord ca, atunci când Comisia nu autorizeaza altfel, materialele și livrările necesare pentru executarea contractelor trebuie să fie originare din Comunitate, Albania, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei.

Articolul 15

Proceduri de efectuare a plăților

1. Pentru contractele finanțate din finanțarea gratuita a CEE documentele de licitație vor fi întocmite și plățile vor fi efectuate fie în unități europene de cont (ECU) sau, conform legilor și reglementărilor privind schimbul valutar ale Beneficiarului, în valută Beneficiarului ori în valută statului în care ofertantul își are înregistrat sediul de afaceri sau în valută statului în care sunt produse livrările.

2. Când documentele de licitație sunt întocmite în ECU, plățile în cauza vor fi efectuate, în mod corespunzător, în valută prevăzută în contract, pe baza ratei de schimb a ECU în ziua precedenta efectuării plății.

3. Beneficiarul și Comisia vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura execuția plăților în cel mai scurt timp posibil.

Titlul V Colaborarea dintre Comisie și Beneficiar

Articolul 16

Inspecție și evaluare

1. Comisia va avea dreptul să își trimită propriii agenți sau reprezentanții corespunzător autorizați pentru a duce la îndeplinire orice misiune tehnica sau financiară ori de audit pe care o considera necesară pentru a urmări execuția măsurii. În orice caz, Comisia va comunică în avans autorităților Beneficiarului trimiterea unor astfel de misiuni.

Beneficiarul va pune la dispoziție toate informațiile și documentele care vor fi solicitate de aceasta și va lua toate măsurile pentru a facilita munca persoanelor împuternicite sa ducă la îndeplinire evaluarile sau inspecțiile.

2. Beneficiarul:

a) va păstra înregistrări și documente contabile adecvate pentru identificarea lucrărilor, livrărilor sau a serviciilor finanțate în baza memorandumului de finanțare, conform procedurilor legale de contabilitate;

b) se va asigura ca agenții sau reprezentanții susmentionati ai Comisiei să aibă dreptul de a inspecta toată documentația și înregistrările contabile relevante privitoare la cele finanțate în baza memorandumului de finanțare și va asista Curtea de Conturi a Comunității Europene în executarea evaluării contabile privind utilizarea finanțării gratuite a CEE.

Comisia va putea, de asemenea, să execute o evaluare ulterioară și o evaluare contabila finala a programului. Evaluarea ulterioară va analiza realizarea obiectivelor/scopurilor programelor, precum și impactul asupra dezvoltării și restructurării sectorului implicat.

Evaluarea contabila finala va examina datele financiare la nivel local ale programului, oferind o părere independenta asupra corectitudinii și compatibilitatii contractelor și plăților, precum și asupra conformitatii lor cu prevederile memorandumului de finanțare. Evaluarea contabila va stabili balanța fondurilor neangajate și/sau necheltuite care vor fi rambursate Comisiei.

Articolul 17

Urmărirea măsurilor

Ca urmare a executării măsurii, Comisia poate solicita orice explicație și, atunci când este necesar, poate cădea de acord cu Beneficiarul asupra unei noi orientări în ceea ce privește măsura, care să fie considerată mai bine adaptată obiectivelor avute în vedere.

Beneficiarul va face rapoarte către Comisie, conform planului menționat în memorandumul de finanțare, pe toată perioada de execuție a măsurii și după încheierea acesteia.

Comisia, pe baza rapoartelor și, după caz, a evaluării ulterioare, va proceda la închiderea oficială a programului și va informa țara beneficiara despre data închiderii oficiale a programului.

Titlul VI Prevederi generale și finale

Articolul 18

Consultări - dispute

1. Orice problema legată de executarea sau de interpretarea memorandumului de finanțare sau a acestor Condiții generale va fi subiect de consultare între Beneficiar și Comisie, conducand, în cazul în care este necesar, la un amendament la memorandumul de finanțare.

2. În situația în care se constata neîndeplinirea unei obligații stabilite în memorandumul de finanțare și în aceste Condiții generale, care nu a fost subiect al unor măsuri de remediere luate în timp util, Comisia va putea suspenda finanțarea măsurii după consultarea cu Beneficiarul.

3. Beneficiarul poate renunța total sau parțial la execuția măsurii. Părțile contractante vor stabili detaliile respectivei renunțări printr-un schimb de scrisori.

Articolul 19

Anunț - adrese

Orice anunț și orice acord între părți, prevăzute aici, trebuie să aibă forma unei comunicări scrise, cu referire explicita la numărul și la titlul măsurii. Astfel de anunțuri sau de acorduri vor fi făcute prin scrisoare adresată părții autorizate sa primească cele menționate și vor fi trimise la adresa anunțată de partea respectiva. În caz de urgenta sunt permise comunicări prin telefax, comunicări telegrafice sau prin telex, care vor fi considerate valabile cu condiția confirmării imediate prin scrisoare. Adresele sunt menționate în memorandumul de finanțare.

Anexa B

ARBITRAJ

Orice disputa între părțile contractante rezultând din acordul-cadru sau din memorandumul de finanțare, care nu este rezolvată prin aplicarea procedurilor menționate la art. 18 din Condițiile generale, referitoare la memorandumul de finanțare, va fi supusă arbitrarii de către un tribunal de arbitraj, după cum urmează:

Părțile la arbitraj vor fi Beneficiarul, pe de o parte, și Comisia, pe de altă parte.

Tribunalul de arbitraj va fi compus din 3 arbitri, numiți după cum urmează:

- un arbitru va fi numit de Beneficiar;

- un al doilea arbitru va fi numit de Comisie;

- al treilea arbitru (numit în continuare și conducător) va fi numit prin acordul părților sau, în cazul unui dezacord, de secretarul general al O.N.U.

Dacă oricare dintre părți nu reușește sa numească un arbitru, acesta va fi numit de conducător.

Dacă un arbitru numit conform acestei proceduri demisioneaza, decedează sau devine incapabil să își desfășoare activitatea, un alt arbitru va fi numit în același mod ca și arbitrul căruia îi ia locul; un astfel de succesor va avea toate puterile și îndatoririle arbitrului inițial.

Anexa 2 (C)

PREVEDERI SPECIALE
1. Strategie
1.1. Obiectivele generale ale cooperării bulgaro-române sunt:
● întărirea cooperării și stimularea integrării dintre cele doua tari și Uniunea Europeană și sprijinirea stabilitatii și securității în regiune;
● promovarea bunelor relații de vecinătate și a stabilitatii în regiunile de granita ale țărilor din Europa Centrala și de Est (și în particular în zona de frontieră bulgaro-română) prin finanțarea unor proiecte capabile sa aducă beneficii concrete regiunilor și comunităților de ambele părți ale frontierei;
● promovarea cooperării dintre regiunile de frontieră din ambele tari, ajutand astfel aceste regiuni să depășească problemele specifice de dezvoltare ce rezultă din poziția lor în cadrul economiilor naționale, în interesul comunităților locale și într-un mod compatibil cu protecția mediului;
● promovarea creării și dezvoltării în continuare a rețelelor de cooperare de ambele părți ale frontierei și stabilirea legăturilor între acestea și rețelele mai cuprinzatoare ale Comunității.
1.2. Orientarea și prioritățile programelor PHARE de cooperare transfrontaliera dintre Bulgaria și România sunt detaliate în Documentul de programare comuna (JPD), care constituie cadrul general pentru cooperarea dintre cele doua tari. JPD a fost convenit între cele doua tari în prima parte a anului 2000. Un scurt rezumat al acestui document este redat mai jos.
I. Caracteristicile regiunii de frontieră
Regiunea de frontieră dintre Bulgaria și România consta din 15 regiuni de nivel NUTS III, cu o populație totală de 5,33 milioane de locuitori și o suprafața totală de 69,250 kmp. Regiunea transfrontaliera se caracterizează prin:
● o scădere considerabila a populației, însoțită de o creștere pronunțată a vârstei medii a acesteia. Densitatea populației este mai scăzută decât media naționala din ambele tari, iar cauza principala o constituie rata ridicată a mortalitatii, care este mult peste rata natalitatii. Un alt factor major este balanța migratorie negativa care se datorează în principal slabei infrastructuri sociale și de transport;
● ritm scăzut al activității și rata crescută a somajului. O serie de factori contribuie la creșterea continua a nivelului somajului:
- mulți muncitori au fost concediati ca urmare a rationalizarii proceselor de producție industriala;
- nivelul educațional scăzut al forței de muncă;
- lipsa unor noi oportunitati de locuri de muncă.
Numărul șomerilor în rândul bărbaților este mai mare decât în rândul femeilor și prezintă o tendinta de creștere;
● infrastructura de transport ineficienta. Caracteristica principala a regiunii transfrontaliere este aceea de a fi separată de fluviul Dunarea, ce formează o frontieră naturala de aproape 650 km. Până acum, deși exista trei puncte de trecere a frontierei pe uscat, de-a lungul frontierei formate de Dunăre exista doar un singur pod la Giurgiu-Ruse și doar trei linii de feribot ce traverseaza fluviul Dunarea. Recent, în urma unui acord bilateral, s-a hotărât construirea unui al doilea pod peste Dunăre, la Vidin-Calafat. Acest pod va deschide noi oportunitati de cooperare între cele doua tari și va promova dezvoltarea socioeconomica a regiunii de frontieră;
● probleme de mediu în regiunea transfrontaliera pe fluviul Dunarea și la Marea Neagra. Deteriorarea mediului reprezintă una dintre problemele majore cu care se confrunta regiunea de frontieră, ca urmare a poluarii aerului și apei pe ambele părți ale frontierei, de-a lungul Dunării și la Marea Neagra. Concentrarea industriei chimice în regiune agravează poluarea aerului, iar fluviile care se vărsa în Marea Neagra maresc gradul de poluare. În special în regiunea frontierei de est echilibrul ecologic a fost deteriorat prin dezvoltarea intensiva a sectorului turistic. Mai mult, din cauza pescuitului intensiv, numărul pestilor a scăzut considerabil în ultimii ani;
● structura economică este dominata în mod tradițional de agricultura, datorită mediului geografic favorabil (campii vaste, climat favorabil, soluri fertile). Specializarea producției este variata și se bazează pe folosirea potențialului teritoriului (cereale, viță de vie și creșterea legumelor). Zonele mai înalte sunt specializate în exploatări forestiere;
● dezvoltarea industriala constituie funcția principala a unor mari aglomerari urbane, ca Ruse, Plevna, Vidin, Veliko Tarnovo și Silistra - pe malul bulgaresc al Dunării - și Craiova, Constanta, Giurgiu și Calarasi - pe cel românesc. Potențialul industrial al regiunii de frontieră este divers, de la industria metalurgica la cherestea și hârtie, textile, tricotaje și industria alimentara. Cel mai mare potențial, aflat în prezent într-o criza puternica, este legat de distribuția și generarea de energie, distribuția de gaze și apa, produse chimice (produse chimice și fibre sintetice, cauciuc și mase plastice), fiind urmat de topirea, turnarea și procesarea metalelor, inginerie și producția de echipamente, fabrici de hârtie și celuloza, industria alimentara.
II. Activitățile de cooperare transfrontaliera existente
Relațiile de vecinătate tradițional bune dintre Bulgaria și România caracterizează și dezvoltarea unor anumite forme de cooperare transfrontaliera dintre autoritățile regionale și locale. Municipalitatile de pe ambele părți ale frontierei au stabilit deja contacte. Până acum, contactele și activitățile s-au realizat în principal în următoarele domenii:
- transport - construirea liniilor de feribot;
- comerț - contacte regulate și activități în cadrul camerelor de comerț;
- cultura - schimb de activități culturale și sportive și de delegații;
- ecologie - implementarea unor proiecte comune etc.
Cu toate acestea, potențialul și interesul pentru cooperare sunt considerabil crescute și nu au fost epuizate prin contactele și activitățile desfășurate până acum.
III. Prezentarea prioritatilor identificate
Pentru realizarea obiectivelor principale ale cooperării transfrontaliere, regiunea de frontieră a stabilit următoarele prioritati asupra cărora trebuie concentrate eforturile:
Prioritatea 1 - Îmbunătățirea infrastructurilor locale transnationale
Scopul este de a îmbunătăți infrastructurile: infrastructura de transport, inclusiv traversarea frontierei, dar și alimentarea cu apa, gaze și electricitate care aduc beneficii de ambele părți ale frontierei. Pentru a se realiza dezvoltarea economicosociala a regiunilor, sunt importante nu numai modernizarea și îmbunătățirea structurilor existente, ci și stabilirea bazelor pentru introducerea noilor tehnologii. Aceasta va duce la îmbunătățirea potențialului economic al regiunii de frontieră și va contribui la stabilirea legăturilor internaționale. Datorită caracterului lor local, ele trebuie planificate și implementate în completarea altor acțiuni cu caracter general.
Prioritatea 2 - Protecția mediului
Regiunile și municipalitatile de pe ambele părți ale frontierei beneficiază de un capital natural indubitabil (Dunarea, Marea Neagra) și doresc protejarea acestui capital și dezvoltarea sa. În același timp, dezvoltarea industriala și energetica a cauzat în diferite locuri o serie de daune aerului, apei și solului. În consecința, în cadrul programelor PHARE CBC dintre România și Bulgaria s-a acordat o prioritate absolută măsurilor de imbunatatire a mediului. Exista un potențial considerabil de inițiere a unor proiecte comune în domeniul resurselor naturale în regiunile respective, mai ales în zona Dunării. Ambele tari considera a fi de importanța majoră, în primul rând, problema poluarii aerului, în al doilea rând, problema apei reziduale, precum și consolidarea solului și protejarea contra eroziunii de-a lungul bazinului Dunării.
Prioritatea 3 - Îndepărtarea obstacolelor administrative și instituționale pentru libera circulație a persoanelor, produselor și serviciilor de-a lungul frontierei
Aceste acțiuni au ca scop îndepărtarea obstacolelor administrative și instituționale pentru libera circulație a persoanelor, produselor și serviciilor peste granita, ținând cont de aspectele legate de securitatea acestor fluxuri, precum și promovarea acțiunilor legate de justiție și de politica comunitara în privinta afacerilor interne. Datorită semnificatiei majore pe care aceste probleme o au pentru perioada de preaderare în cazul ambelor tari, acestea considera acțiunile în cauza ca fiind de mare importanța, mai ales pentru standardizarea procedurilor de control ale poliției de frontieră, ale direcțiilor vamale și ale direcțiilor veterinare și fitosanitare, care să conducă la un control comun și integrat între administrațiile similare din ambele tari.
Prioritatea 4 - Dezvoltarea economică
Pierderea piețelor traditionale și lipsa materiilor prime importate au afectat puternic aproape toate industriile principale. Multe întreprinderi din aceste regiuni lucrează în pierdere și nu au găsit noi piețe din cauza lipsei avantajelor competitive. Sunt necesare măsuri specifice pentru a îmbunătăți dezvoltarea economică în regiunile de frontieră și a tine sub control somajul în creștere, lipsa locurilor de muncă, deficitul de structuri de instruire și slabă dezvoltare din domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. În acest scop sunt necesare promovarea cooperării în afaceri, dezvoltarea întreprinderilor și cooperarea financiară dintre instituțiile reprezentând sectorul de afaceri. Trebuie luată în considerare și cooperarea în domeniul sănătății, schimburilor culturale, ocupării forței de muncă locale, inițiativelor de instruire și educație. În acest scop trebuie înființat un fond comun pentru proiecte mici.
1.3. O detaliere a alocării PHARE CBC 2002 România/Bulgaria pe prioritățile JPD este redata mai jos:
● prioritatea 1 - Îmbunătățirea infrastructurilor locale transnationale: 68,75%;
● prioritatea 2 - Protecția mediului: 21,25%;
● prioritatea 3 - Îndepărtarea obstacolelor administrative și instituționale pentru libera circulație a persoanelor, produselor și serviciilor de-a lungul frontierei: 0,0%;
● prioritatea 4 - Dezvoltarea economică: 6,25%;
● prioritatea 5 - Altele - Asistența tehnica pentru Facilitatea de pregătire a proiectelor: 3,75%.
1.4. Proiectele care vor fi finanțate în cadrul Programului PHARE CBC 2002 respecta în întregime Reglementarea Consiliului nr. 1.266/1999 privind coordonarea asistenței de preaderare. S-a asigurat o coordonare strânsă cu autoritățile care răspund de ISPA și SAPARD pentru a se evita orice suprapunere.
1.5. De asemenea, proiectele respecta dimensiunea minima de 2 milioane euro, cu excepția proiectelor 2002/000-623-03 și 2002/000-625-03 "Dezvoltarea unui sistem de control pentru emisiile în aer provenite din trafic și surse stationare în regiunea de frontieră Bulgaria - România" (1,9 milioane euro în România și 1,5 milioane euro în Bulgaria), 2002/000-625-05 și 2002/000-623-05 "Facilitatea de pregătire a proiectelor" (0,3 milioane euro pentru fiecare țara) și a proiectelor privind Fondul comun pentru proiecte mici (2002/000-625-04 și 2002/000-623-04), care sunt limitate, de regula, la 10% din alocarea PHARE totală.
2. Obiective, descriere și condiționalitati
2.1. Obiectivele generale ale programului sunt:
● promovarea bunei vecinătăți și a stabilitatii în regiunile de frontieră ale țărilor din Europa Centrala și de Est (în particular, cea bulgaro-română) prin finanțarea unor proiecte care vor aduce beneficii regiunilor și comunităților de ambele părți ale frontierei;
● promovarea cooperării dintre regiunile de frontieră din ambele tari, ajutand aceste regiuni să depășească problemele specifice de dezvoltare care pot aparea, între altele, datorită poziției pe care o ocupa aceste regiuni în economiile naționale, în interesul comunităților locale și într-un mod compatibil cu protecția mediului;
● promovarea creării și dezvoltării continue a rețelelor de cooperare de ambele părți ale frontierei și stabilirea legăturilor între acestea și rețelele extinse ale Comunității;
● promovarea coeziunii economice și sociale în regiunile de frontieră.
2.2. Obiectivele specifice și rezultatele sunt reflectate în următoarele domenii prioritare:
● îmbunătățirea infrastructurii locale și transnationale, în special în domeniul transportului, prin construirea unei noi cai de acces între cele doua tari: proiectele 2002/000-623-01 "Punct de control la trecerea frontierei și feribot la Turnu Magurele (România) - Nicopole (Bulgaria)" și 2002/000-625-01 "Punct de control la trecerea frontierei și feribot la Turnu Magurele (România) - Nicopole (Bulgaria)" și prin îmbunătățirea drumului de acces către frontiera: proiectele 2002/000-623-02 "Reabilitarea și reconstructia parțială a drumului II-15, secțiunea Mizia-Oriahovo (punct de trecere a frontierei Bulgaria/România)" și 2002/000-625-02 "Reabilitarea drumului național DN 3B între intersectia cu DN 3 și Calarasi, de la km 0+000 la km 3+020";
● promovarea protecției mediului prin dezvoltarea unui sistem pentru controlul poluarii aerului în regiunea de frontieră între cele doua tari, pentru a permite acestora sa elaboreze programe pentru evaluarea calității aerului, controlul și reducerea poluarii aerului, îmbunătățirea calității aerului, inclusiv respectarea cerințelor legislației UE: proiectele 2002/000-625-03 "Dezvoltarea unui sistem de control pentru emisiile în aer provenite din trafic și surse stationare în regiunea de frontieră Bulgaria-România" și 2002/000-623-03 "Dezvoltarea unui sistem de control (monitorizare) pentru emisiile de compuși organici volatili (VOC), PAH și metale grele din surse stationare în regiunile de frontieră dintre Bulgaria și România, de-a lungul Dunării inferioare";
● promovarea dezvoltării socioeconomice regionale în regiunea de frontieră prin continuarea unui fond comun de proiecte mici: proiectele 2002/000-623-04 și 2002/000-625-04;
● asigurarea asistenței tehnice prin Facilitatea de pregătire a proiectelor: proiectele 2002/000-623-05 și 2002/000-625-05.
2.3. Descrierea programului
Programul a fost conceput în urma contactelor bilaterale dintre Bulgaria și România, a unei serii de consultări între delegatiile CE din ambele tari și a recomandărilor Direcției Generale Extindere, reflectand de fapt Regulamentul Comisiei nr. 2.760/98 referitor la implementarea programelor CBC din cadrul programelor PHARE. Proiectele selectate pentru a fi finanțate în cadrul Programului PHARE 2002 România-Bulgaria au fost aprobate în cadrul reuniunii Comitetului de cooperare comuna (JCC), care a avut loc pe 21 mai 2002 la Ruse, în Bulgaria, și sunt în concordanta cu JPD.
Ca dovada a creșterii cooperării dintre cele doua tari, majoritatea proiectelor aprobate pentru Programul PHARE CBC 2002 sunt proiecte "în oglinda".
2.3.1. Prioritatea JPD: Îmbunătățirea infrastructurilor locale și transnationale
Fluviul Dunarea formează o frontieră naturala între Bulgaria și România și a constituit multă vreme un obstacol în calea relațiilor comerciale extinse și a cooperării dintre regiunile de granita. În acest context, punctele de acces și de trecere a frontierei nu sunt foarte numeroase. Este necesar să se creeze puncte noi și să se imbunatateasca cele existente, astfel ca ele sa nu constituie o piedica în calea dezvoltării oricărei forme de cooperare transfrontaliera.
Proiectul 2002/000-623-01 - Punct de control la trecerea frontierei și feribot la Turnu Magurele (România) - Nicopole (Bulgaria)
Proiectul 2002/000-625-01 - Punct de control la trecerea frontierei și feribot la Turnu Magurele (România) - Nicopole (Bulgaria)
Proiectele propuse constau în construirea unui nou punct de trecere a frontierei la Turnu Magurele (România) și Nicopole (Bulgaria) și achiziționarea a doua feriboturi noi pentru traversarea Dunării. Aceste doua proiecte "în oglinda" au drept scop îmbunătățirea cooperării de frontieră dintre Bulgaria și România prin crearea unui nou punct de trecere a frontierei. Aceste noi puncte de trecere a frontierei vor facilita trecerea peste granita a călătorilor și a vehiculelor prin reducerea timpului de asteptare și îmbunătățirea formalităților vamale și de control ale poliției de frontieră.
În ceea ce privește impactul în domeniul trecerii frontierei, aceste proiecte vor contribui la dezvoltarea cooperării la nivel local și național, promovand schimburile culturale și integrarea celor două regiuni de frontieră. De asemenea, va fi incurajata dezvoltarea economică de ambele părți ale frontierei, într-o regiune defavorizată economic.
Pentru partea bulgara activitățile prevăzute sunt următoarele:
● Asistența tehnica pentru pregătirea documentelor de licitație va fi furnizată de o firma specializată, contractată conform regulilor PHARE, și va cuprinde proiectarea și planificarea detaliată pentru construirea punctului de control, dosar de licitație cuprinzând specificățiile tehnice pentru procurarea echipamentului și elaborarea termenilor de referința pentru supravegherea lucrărilor. Consultantul va pregati documentația cu sprijinul beneficiarilor: municipalitatea/municipalitatile de la Oriahovo/Mizia, în strânsă coordonare cu autoritățile române. Aceasta componenta va fi realizată sub forma unui contract-cadru și va fi finanțată prin Programul PHARE.
● Construirea punctului de control la trecerea frontierei se va face de către o firma specializată, contractată conform regulilor PHARE, și va include: construirea utilităților de infrastructura, ca de pilda alimentarile cu apa, energie, sistemele de furnizare a energiei termice, rețelele de canalizare, de telecomunicații, construirea tuturor clădirilor necesare legate de activitățile specifice de trecere a frontierei, precum și alte facilități, ca de exemplu: construirea platformelor de încărcare-descărcare a vehiculelor, reabilitarea și consolidarea malurilor, construcția rețelelor de drumuri interne, a parcarilor și a depozitelor. Aceasta componenta se va realiza în cadrul unor contracte de lucrări și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Supravegherea lucrărilor va fi asigurata de către o companie specializată, contractată conform regulilor PHARE, sub forma unui contract-cadru, și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Achiziționarea echipamentelor necesare se va face printr-o firma specializată, contractată conform regulilor PHARE, și va include achiziționarea de echipamente pentru infrastructura, ca de pilda pentru: rețele energetice, sisteme de încălzire, rețele de alimentare cu apa, de canalizare și de telecomunicații. Aceasta componenta se va realiza în cadrul unui contract de achiziții și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Furnizarea de echipamente de transport: se prevede că autoritățile bulgare (Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor și/sau alte autorități locale/centrale) sa achizitioneze un vas de transport (feribot), ca parte a cofinanțării proiectului.
Beneficiarul bulgar:
Ministerul Dezvoltării Regionale
și al Lucrărilor Publice
Costul total al proiectului: 4,45 milioane euro
Fonduri PHARE:
3,20 milioane euro
Cofinantare:
1,25 milioane euro (bugetul de stat)
Datorită coordonării complexe necesare implementarii proiectelor "în oglinda" (în cadrul fiecărei tari și între România și Bulgaria) și structurării complexe pe faze a lucrărilor, se asteapta ca durata contractelor de lucrări să fie de aproximativ 28 de luni. Prin urmare, data de expirare pentru plata fondurilor, în cazul ambelor proiecte, va fi 30 noiembrie 2006.
Pentru partea română activitățile prevăzute sunt următoarele:
● Asistența tehnica pentru pregătirea documentelor de licitație va fi furnizată de o companie specializată, contractată conform regulilor PHARE, și va cuprinde: proiectarea și planificarea detaliată pentru construcția punctului de control, dosar de licitație incluzând specificățiile tehnice pentru cumpărarea echipamentelor și elaborarea termenilor de referința pentru supravegherea lucrărilor. Consultantul va pregati documentația cu ajutorul beneficiarilor: Consiliul Județean Teleorman și Consiliul Local al Municipiului Turnu Magurele, în strânsă coordonare cu autoritățile bulgare. Aceasta componenta va fi realizată sub forma unui contract-cadru și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Construirea punctului de control la trecerea frontierei va fi asigurata de o companie specializată, contractată conform regulilor PHARE, și va include: construirea infrastructurii pentru alimentarea cu apa, energie, sistemele de furnizare a caldurii, rețelele de canalizare, telecomunicații, construcția tuturor clădirilor necesare legate de activitățile specifice de trecere a frontierei, precum și construirea platformelor de încărcare-descărcare a vehiculelor, reabilitarea și consolidarea malurilor, rețele rutiere interne, zone de parcare și depozite. Aceasta componenta va fi realizată în cadrul unui contract de lucrări și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Supravegherea lucrărilor va fi asigurata de o companie specializată, contractată conform regulilor PHARE, în cadrul unui contract-cadru, și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Cumpărarea echipamentelor necesare se va face de către o firma specializată, contractată conform regulilor PHARE, și va cuprinde achiziționarea echipamentului pentru infrastructura și anume pentru: rețelele de energie, sistemele de încălzire, rețelele de alimentare cu apa, de canalizare și telecomunicații. Aceasta componenta va fi realizată în cadrul unui contract de achiziții și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Beneficiarii români (Consiliul Județean Teleorman și Consiliul Local al Municipiului Turnu Magurele) vor asigura achiziționarea unui vas de transport pentru traversarea Dunării și echipamentul de transport, ca parte a cofinanțării proiectului.
Beneficiarul român:
Consiliul Județean Teleorman,
Consiliul Local al Municipiului
Turnu Magurele
Costul total al proiectului: 4,50 milioane euro
Fonduri PHARE:
3,30 milioane euro
Cofinantare:
1,20 milioane euro (0,72 milioane euro
de la Consiliul Județean Teleorman
și 0,48 milioane euro de la Consiliul
Local al Municipiului
Turnu Magurele)
Datorită coordonării complexe necesare în timpul implementarii proiectelor "în oglinda" (în cadrul fiecărei tari și între România și Bulgaria) și structurării complexe pe faze a lucrărilor, se asteapta ca durata lucrărilor contractate să fie de aproximativ 28 de luni. Prin urmare, data limita de plată a fondurilor în cazul ambelor proiecte este 30 noiembrie 2006.
Sunt programate intalniri tehnice bilaterale comune cu omologii bulgari în cursul desfășurării proiectului, pentru a se permite abordarea diferențelor apărute (dacă exista), a se schimba informații și date și a se asigura implementarea corespunzătoare a proiectului.
Proiectul 2002/000-625-02 - Reabilitarea drumului național DN 3B între intersectia cu DN 3 și Calarasi, de la km 0+000 la km 3+020
Realizarea proiectului va îmbunătăți și va intensifica traficul de frontieră dintre România și Bulgaria. Pentru a deschide punctul de frontieră Calarasi/Silistra traficului internațional, este necesară asigurarea unor condiții mai bune pentru traficul de tranzit. Proiectul propus reabiliteaza drumul de acces la punctul de trecere a frontierei de la Ostrov.
Actualul drum are o platforma cu o latime de 10 m, cu margini de 1 m și partea carosabilă de 8 m, din beton. Acest drum va fi clasificat ca drum deschis traficului internațional, fiind o extensie către granita cu Bulgaria (Silistra) și drumul național DN 3. Din pacate, actualul drum nu satisface standardele UE care să permită clasificarea sa ca drum deschis traficului internațional.
Drumul începe de la intersectia dintre DN 3 și DN 3B, care este limita proiectului PHARE CBC România- Bulgaria 2001 "Trecerea frontierei între Calarasi (România) și Silistra (Bulgaria) pentru traficul internațional de călători și mărfuri", și se termina în orașul Calarasi. Orașul Calarasi reprezintă limita proiectului finanțat în cadrul Programului de coeziune economică și socială PHARE 2000 "Îmbunătățirea accesului la Coridorul paneuropean 4 - Reabilitarea DN 21 între Drajna și Calarasi, de la km 107+500 la km 129+602".
Activitățile avute în vedere sunt următoarele:
● Asistența tehnica pentru pregătirea documentației de licitație, inclusiv planificarea și proiectarea, va fi asigurata de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței prin Administrația Naționala a Drumurilor (AND) care va asigura cofinantarea proiectului. Pe baza proiectării detaliate și conform cerințelor și procedurilor PHARE, AND va pregati dosarul de licitație, care va cuprinde specificățiile tehnice și termenii de referința pentru următoarele componente: Lucrări de construcție a drumului, Lucrări de construcție a podului și Supravegherea lucrărilor.
● Lucrările de construcție a drumului vor fi efectuate de o firma specializată cu care se încheie un contract conform regulilor PHARE și vor cuprinde reabilitarea drumului conform standardelor UE. Sectorul DN 3B, cuprins între km 0+000 și km 0+480 (începutul podului), va fi reabilitat conform normelor tehnice aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 45/1998, cuprinzând: platforma cu lățimea de 17 m, carosabil cu lățimea de 14 m, fiecare cu margini de 1,50 m. Aceste lucrări cuprind și abilitarea intersectiei dintre DN 3 și DN 3B, conform standardelor românești și ale UE. Aceste activități se vor realiza în cadrul unui contract de lucrări și vor fi finanțate din fonduri PHARE.
● Componenta "Lucrări de construcție a podului" va fi asigurata de o firma specializată, pe bază de contract conform regulilor PHARE, și va avea drept rezultat podul proiectat pentru clasa de greutate E, cu o latime de carosabil de 14 m, încadrat de margini pietonale de 1 m latime în afară localităților. Aceasta activitate se va realiza printr-un contract de lucrări și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Supravegherea lucrărilor. AND va furniza termenii de referința pentru supravegherea lucrărilor. Se va încheia un contract cu un consultant pentru supravegherea lucrărilor, pentru a se asigura respectarea cerințelor naționale și ale UE. Aceasta componenta va fi realizată printr-un contract cadru și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Publicitate - aceasta componenta va fi finanțată de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței prin AND, ca parte a cofinanțării proiectului.
Beneficiarul român:
Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor și Locuinței prin
Administrația Naționala a
Drumurilor (AND)
Costul total al proiectului: 3,05 milioane euro
Fonduri PHARE:
2,00 milioane euro
Cofinantare:
1,05 milioane euro (AND)
Datorită perioadei de garanție și duratei lucrărilor, acest proiect de investiții va necesita o perioadă de efectuare a plăților de 2 ani, până în noiembrie 2006.
2002/000-623-02 - Reabilitarea și reconstructia parțială a drumului II-15, secțiunea Mizia-Oriahovo (punct de trecere a frontierei Bulgaria/România)
Realizarea proiectului va duce la îmbunătățirea și intensificarea traficului de frontieră dintre România și Bulgaria. Pentru a putea deschide traficului internațional punctul de trecere a frontierei Calarasi/Silistra, trebuie asigurate condiții mai bune pentru traficul de tranzit. Proiectul propus reabiliteaza drumul de acces către punctul de frontieră Ostrov.
Acest proiect este în concordanta cu prioritățile indicate în cadrul general de cooperare dintre cele doua tari și a fost convenit între autoritățile române și bulgare. În cadrul priorității 1 "Îmbunătățirea infrastructurilor locale transnationale", una dintre măsurile propuse este "reabilitarea infrastructurilor de comunicații în regiunea transfrontaliera, inclusiv reabilitarea rețelei de drumuri".
Pavajul drumului II-15 de la Mizia la frontiera bulgaro-română (Oriahovo) este într-o condiție relativ proasta, având caracteristici operationale scăzute. Secțiunea are parametrii verticali și orizontali optimi, dar nu este omogenă în anumite secțiuni. Lățimea drumului este extrem de variabila, iar în portiunile cele mai largi, în afară zonelor populate, are 6/8 m, incluzând o margine de 1,50 m (1,25 m), pavaj de asfalt - 6 până la 6,20 m de la partea liniei de măsurare și de la partea de panta la aproximativ 3 m, asa-numita "transee de pământ" inclusiv marginea. Panta prezintă procese de alunecări evidente și este impanzita de tufisuri.
Proiectul propus consta din reabilitarea și îmbunătățirea a aproximativ 16 km din drumul II-15 (de la km 61+300 la km 77+872,36). Cea mai mare parte a lucrărilor de reabilitare implica consolidarea pavajului existent prin straturi de asfalt de grosimi diferite, în funcție de condiția structurii pavajului. Reabilitarea drumului presupune și lucrări de drenare a apei de suprafața, reconditionarea suprafeței marginii, marcaje rutiere, înlocuirea, refacerea sau amplasarea de noi semne de circulație, sine de siguranță și margini de pavaj.
Pentru partea bulgara activitățile prevăzute sunt următoarele:
● Servicii de supraveghere a construcției - Agenția Administrativă a Drumurilor (AAD) va pregati dosarul de licitație pentru contractul de servicii, precum și procedura de licitație. Nu sunt necesare fonduri suplimentare. Acest contract se încheie conform Ghidului practic asupra procedurilor contractuale PHARE, IPSA și SAPARD, prin procedura de licitație restrânsă. Buget estimativ: 0,300 milioane euro.
● Lucrările de construcție - AAD va răspunde de pregătirea dosarului de licitație pentru contractul de lucrări și de procedura de licitație. Nu sunt necesare fonduri suplimentare. Lucrările constau din reabilitarea unei secțiuni de 16 km a drumului existent. Secțiunea modernizata va respecta standardele UE prin mărirea în structura pavajului a capacității de încărcare a drumului și în conformitate cu
Directiva 96/53/CE
a Consiliului din 25 iulie 1996 privind dimensiunea și greutatea maxima a vehiculelor. Contractul va fi acordat prin licitație deschisă, conform regulilor FIDIC.
● Supravegherea lucrărilor - AAD va furniza termenii de referința pentru supravegherea lucrărilor. Pentru supravegherea lucrărilor se va încheia un contract cu un consultant, pentru a se asigura respectarea cerințelor naționale și ale UE. Aceasta componenta va fi realizată în cadrul unui contract-cadru și va fi finanțată din fonduri PHARE.
● Publicitate - aceasta componenta va fi finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și al Lucrărilor Publice prin AAD, sub forma de cofinantare a proiectului.
Beneficiarul bulgar:
Ministerul Dezvoltării Regionale
și al Lucrărilor Publice prin Agenția
Administrativă a Drumurilor
(AAD)
Costul total al proiectului: 3,334 milioane euro
Fonduri PHARE:
2,500 milioane euro
Cofinantare:
0,834 milioane euro (AAD)
Datorită perioadei de garanție și duratei lucrărilor, acest proiect de investiții va necesita o perioadă de plată de 2 ani, până în martie 2006.
2.3.2. Prioritatea JPD: Protecția mediului
Regiunile și municipalitatile de ambele părți ale frontierei sunt bine înzestrate din punct de vedere al capitalului natural și doresc protejarea și păstrarea acestui capital. În același timp, dezvoltarea industriala și energetica a cauzat în mai multe localități deteriorări ale mediului, atât în cazul apei, aerului, cat și al solului. Prin urmare, măsurile de monitorizare, de prevenire a poluarii și de protejare a mediului au deveni o prioritate.
2002/000-623-03 - Dezvoltarea unui sistem de control (monitorizare) pentru emisiile de compuși organici volatili (VOC), PAH și metale grele din surse stationare în regiunile de frontieră dintre Bulgaria și România, de-a lungul Dunării inferioare
2002/000-625-03 - Dezvoltarea unui sistem de control pentru emisiile în aer provenite din trafic și surse stationare în regiunea de frontieră Bulgaria-România
Aceste proiecte "în oglinda" vor contribui la îmbunătățirea cooperării dintre cele doua tari în domeniul reducerii poluarii aerului și la respectarea cerințelor legislației UE și vor îmbunătăți și dezvolta cooperarea dintre regiunile de frontieră din ambele tari, ajutand astfel aceste regiuni să depășească eventualele probleme specifice de dezvoltare apărute, între altele, din cauza poziției pe care o ocupa în cadrul economiilor naționale respective, și toate acestea în interesul populației autohtone și într-un mod compatibil cu protecția mediului.
Scopul proiectului este dezvoltarea unui sistem de control al poluarii aerului în regiunea de frontieră dintre cele doua tari, pentru a permite acestora să respecte prevederile următoarei legislații UE:
Directiva-cadru 96/62/CE
privind gestionarea și evaluarea aerului ambiental, Directiva 88/609/CE, amendata prin Directiva 94/66/CE privind poluarea provenită de la uzinele cu combustie mare,
Directiva 94/63/CE
asupra controlului emisiilor VOC,
Directiva IPPC 96/61/CE
,
Directiva 99/13/CE
privind controlul emisiilor VOC datorate folosirii solventilor organici în anumite activități și instalații, precum și alta legislație UE legată de aceasta problema.
Acest sistem va furniza informații și date specifice pentru rezolvarea problemelor care pot aparea între cele doua tari, legate de originea poluantilor. Pe baza acestor date și informații, primite sub forma de rapoarte zilnice, trimestriale și anuale, inspectoratele de mediu bulgar și român (Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calarasi - de partea română - și cele corespunzătoare de partea bulgara), municipalitatile și ambele ministere ale mediului vor elabora programe de evaluare a calității aerului, de control și reducere a poluarii aerului din surse bazate pe dispersia specifică a poluantilor de pe ambele maluri ale Dunării, cu scopul de a îmbunătăți calitatea aerului.
Din partea română vor fi asigurate următoarele activități:
● Procurarea echipamentelor necesare inspectoratelor române de protecție a mediului (Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Calarasi) pentru a se putea efectua controlul emisiilor în aer provenind din toate sursele de trafic și stationare localizate în regiunea de granita dintre România și Bulgaria. Mai mult, echipamentul va fi folosit pentru controlul calității aerului. Dosarul de licitație, inclusiv specificățiile tehnice pentru procurarea echipamentelor, va fi furnizat de asistența tehnica printr-un contract-cadru (FWC) încheiat în cadrul proiectului BG0107.04.01 "Pregătirea viitoarelor proiecte de mediu". Echipamentul va fi procurat printr-un contract de achiziții, încheiat conform procedurilor PHARE pentru licitațiile internaționale deschise. Furnizorul va asigura instruirea necesară a personalului responsabil cu folosirea acestor echipamente. Aceasta componenta va fi realizată sub forma unui contract de achiziții și va fi finanțată din fonduri PHARE și prin cofinantare naționala, asigurata de Ministerul Apelor și Protecției Mediului.
● Elaborarea unui studiu privind localizarea Sistemului de analiza optica diferentiala (SAOD) pentru măsurarea emisiilor din trafic. Localizarea sistemelor SAOD va fi astfel stabilită încât să permită măsurarea celui mai mare efect al emisiilor poluante din trafic. În acest scop, în cadrul acestei componente, se va încheia un contract cu un institut de cercetări de mediu specializat care să efectueze un studiu în zona proiectului. În plus, se vor organiza intalniri bilaterale comune cu omologii bulgari pentru a se rezolva diferențele apărute, a se schimba informații și date și a se asigura implementarea corespunzătoare a proiectului. Aceasta componenta va fi finanțată de către Ministerul Apelor și Protecției Mediului ca parte a cofinanțării proiectului.
Beneficiarul român:
Ministerul Apelor și Protecției
Mediului, prin inspectoratele de
protecție a mediului din
județele: Dolj, Olt, Teleorman,
Giurgiu și Calarasi
Costul total al proiectului: 2,53 milioane euro
Fonduri PHARE:
1,90 milioane euro
Cofinantare:
0,63 milioane euro (Ministerul
Apelor și Protecției Mediului)
Din partea bulgara se vor avea în vedere următoarele activități:
● Procurarea echipamentului necesar pentru inspectoratele regionale bulgare de mediu și ape (Montană, Vrasta, Pleven, Veliko Tarnovo și Ruse), pentru a se putea controla emisiile în aer provenind din toate sursele de trafic și stationare localizate în regiunea de granita dintre România și Bulgaria. În plus, echipamentul va fi folosit pentru controlul calității aerului. Dosarul de licitație, incluzând specificățiile tehnice pentru achiziționarea echipamentelor, va fi furnizat de asistența tehnica printr-un contract-cadru (FWC) încheiat în cadrul proiectului BG0107.04.01 "Pregătirea viitoarelor proiecte de mediu". Echipamentul va fi procurat în cadrul unui contract de achiziții, încheiat conform procedurilor PHARE pentru licitațiile internaționale deschise. Furnizorul va asigura instruirea adecvată a personalului responsabil cu folosirea acestui echipament. Aceasta componenta se va realiza în cadrul unui contract de achiziții și va fi finanțată din fonduri PHARE și prin cofinantare naționala, asigurata de Ministerul Mediului și Apelor.
● Elaborarea unui studiu privind localizarea Sistemului de analiza optica diferentiala (SAOD) pentru măsurarea emisiilor din trafic. Localizarea sistemelor SAOD va fi astfel stabilită încât să permită măsurarea celui mai mare efect al emisiilor poluante din trafic. În acest scop, în cadrul acestei componente, se va încheia un contract cu un institut de cercetări de mediu specializat care să efectueze un studiu în zona proiectului. În plus, se vor organiza intalniri bilaterale comune pentru a se putea rezolva diferențele apărute, a se schimba informații și date și a se asigura implementarea corespunzătoare a proiectului. Aceasta componenta va fi finanțată de Ministerul Mediului și Apelor.
Beneficiarul bulgar:
Ministerul Mediului și Apelor
Costul total al proiectului: 2,0 milioane euro
Fonduri PHARE:
1,5 milioane euro
Cofinantare:
0,5 milioane euro (buget de
stat)
2.3.3. Prioritatea JPD: Dezvoltarea socioeconomica
În ciuda problemelor economice curente, regiunea de frontieră oferă un potențial evident de dezvoltare a resurselor economice indigene. În acest scop trebuie dezvoltate inițiativa individuală și proiectele locale cu impact transfrontalier. Aceste proiecte mici urmează să contribuie la asigurarea unui model de dezvoltare sustenabila, incluzând aspectele de mediu, economice și sociale ale acestui tip de dezvoltare.
Proiectele 2002/000-623-04 și 2002/000-625-04 - Fondul comun pentru proiecte mici (proiecte "în oglinda")
Fondul comun pentru proiecte mici (JSPF) va fi stabilit ca un mecanism flexibil care finanțează proiectele "pe scara restrânsă și de la om la om", cu impact transfrontalier și care se referă la: cooperare de afaceri, dezvoltarea întreprinderilor, transferul de tehnologie și marketing pentru întreprinderile mici și mijlocii, instruire, ocuparea forței de muncă, măsuri legate de sănătate și schimburi culturale, îmbunătățirea fluxului informațional și al comunicațiilor între regiunile de frontieră etc.; pentru a avea un impact suficient, aceste planuri trebuie să fie implementate într-o perspectiva multianuala. Se propune deci continuarea acestei inițiative.
JSPF va funcționa conform directivelor specifice stabilite pentru exercițiul 2000 și aprobate de serviciile Comisiei (delegatiile CE) și Ghidului practic pentru procedurile PHARE, ISPA și SAPARD. Cele doua tari vor elabora directive comune și precise care vor trebui să fie aprobate de delegatiile CE, atât din Bulgaria, cat și din România.
Instituțiile-cheie ale JSPF sunt agențiile de implementare bulgara și română (Ministerul Dezvoltării Regionale și al Lucrărilor Publice/Ministerul Dezvoltării și Prognozei), care vor lansa o cerere de propuneri ce trebuie să fie deschisă și egala pentru toate instituțiile eligibile, Comitetul comun de cooperare (JCC), Comitetul comun de evaluare (CCE), secretariatele (oficiile regionale pentru JSPF) și echipa de evaluatori pentru evaluarea tuturor aplicatiilor. Deciziile finale se iau pe baza recomandărilor CCE.
Secretariatul român a fost înființat în regiunea de frontieră, la Giurgiu, pentru a asigura contactul permanent și cooperarea cu beneficiarii proiectului. Acest birou are sarcini specifice, stabilite în directivele pentru JSPF.
Secretariatul bulgar a fost înființat în regiunea de frontieră, la Ruse, pentru a asigura contactul permanent și cooperarea cu beneficiarii proiectului. Acest birou are sarcini specifice, stabilite în directivele pentru JSPF.
Aplicantii vor avea nevoie, în multe cazuri, de asistența substantiala. Se pot organiza ateliere de instruire și informare pentru susținerea și informarea eventualilor participanți, astfel încât să se asigure o transparenta crescută și să fie încurajate propunerile de calitate. Secretariatul va numi și experți care să îi viziteze pe posibilii aplicanti, oferindu-le asistența, în special în probleme cum ar fi evaluarea costului proiectului.
JSPF are scopul de a pune la dispoziție o contribuție totală PHARE de 800.000 euro/regiune de frontieră (până la 10% din fondurile totale PHARE disponibile/țara pentru acest program). Conform deciziei JCC, în acest an s-a pus la dispoziție o contribuție PHARE de 500.000 euro/regiune frontaliera. Până la 7% din aceasta contribuție (maximum 35.000 euro pentru fiecare țara) pot fi folosite pentru cheltuieli legate de pregătirea, selectarea, evaluarea și monitorizarea asistenței.
Este necesară cofinantarea, care va reprezenta unul dintre criteriile de eligibilitate a proiectelor. Cofinantarea minima este de 10% din costul proiectelor soft (în numerar sau în natura).
Costul total al proiectului: 1,1 milioane euro (0,55 milioane euro
pentru fiecare țara)
Contribuția PHARE:
1,0 milioane euro (0,5 milioane
euro pentru fiecare țara)
Cofinantare:
0,1 milioane euro (0,05 milioane euro
pentru fiecare țara)
2.3.4. Prioritatea JPD: Altele - Asistența tehnica
Proiectele 2002/000-623-05 și 2002/000-625-05 - Facilitatea de pregătire a proiectelor (proiecte "în oglinda")
Facilitatea de pregătire a proiectelor (PPF) va sprijini pregătirea proiectelor în cadrul programelor viitoare PHARE CBC și drept consecința va promova obiectivele-cheie ale Programului PHARE CBC dintre România și Bulgaria. Se va acorda o atenție deosebită pregătirii proiectelor comune și celor care au un caracter predominant de cooperare transfrontaliera, lucru ce va fi realizat în cooperare cu autoritățile locale și regionale din zonele de frontieră.
Pentru partea română acest proiect are ca scop:
- întărirea capacității agenției de implementare CBC din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei pentru a pregati programe și proiecte adecvate în contextul Programului PHARE de cooperare transfrontaliera dintre România și Bulgaria, în scopul obținerii sprijinului financiar în cadrul unor programe PHARE CBC viitoare;
- sprijinirea autorităților relevante în pregătirea unui flux de proiecte bine concepute, care vor fi propuse pentru programele PHARE CBC viitoare în următoarele domenii:
● infrastructura și mediu;
● coeziune economică și socială;
● înlăturarea obstacolelor administrative și instituționale aflate în calea liberei circulatii transfrontaliere a persoanelor, produselor și serviciilor.
Activitățile prevăzute în cadrul acestui proiect sunt:
● Stabilirea unei facilități de pregătire a proiectelor care va asigura asistența tehnica pe termen scurt, în cursul a 2 ani calendaristici, pentru a sprijini agenția de implementare PHARE CBC (CBC IA) din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei în pregătirea programelor PHARE CBC România-Bulgaria. Aceasta asistența se referă la toate activitățile legate de ciclul de desfășurare a proiectelor PHARE CBC (identificare, programare, contractare, implementare etc.), inclusiv revizuirea documentelor JSPF.
● Autorităților române implicate în fazele de programare li se va acorda sprijin sub forma de expertiza pe termen scurt, pentru a se obține o mai buna elaborare a documentației de baza, a studiilor de fezabilitate, dezvoltarea proiectelor tehnice, a termenilor de referința, a specificatiilor tehnice și a dosarelor de licitație etc.
Beneficiarul român: Ministerul Dezvoltării și Prognozei prin Direcția de cooperare transfrontaliera
Pentru partea bulgara proiectul are drept scop următoarele:
- întărirea capacității agenției de implementare CBC (CBC IA) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și al Lucrărilor Publice, în scopul pregătirii programelor și proiectelor adecvate în contextul Programului PHARE de cooperare transfrontaliera dintre România și Bulgaria și al obținerii de ajutor financiar în viitoarele programe PHARE transfrontaliere;
- sprijinirea autorităților relevante în pregătirea unui flux de proiecte bine concepute, care vor fi propuse pentru viitoarele programe PHARE transfrontaliere în următoarele domenii:
● infrastructura și mediu;
● coeziune economică și socială;
● înlăturarea obstacolelor administrative și instituționale aflate în calea liberei circulatii transfrontaliere a persoanelor, produselor și serviciilor.
Activitățile prevăzute în cadrul acestui proiect sunt următoarele:
● Stabilirea unei facilități de pregătire a proiectelor care va asigura asistența tehnica pe termen scurt, în cursul a 2 ani calendaristici, pentru a sprijini agenția de implementare PHARE CBC din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și al Lucrărilor Publice în pregătirea programelor PHARE CBC Bulgaria-România. Aceasta asistența se referă la toate activitățile legate de ciclul de desfășurare a proiectelor PHARE CBC (identificare, programare, contractare, implementare etc.), inclusiv revizuirea documentelor JSPF.
● Autorităților bulgare implicate în fazele de programare li se va acorda sprijin sub forma expertizei pe termen scurt, în scopul de a produce documentația de baza relevanta, studii de fezabilitate, dezvoltarea de proiecte tehnice, termeni de referința, specificății tehnice și dosare de licitație etc.
Beneficiarul bulgar:
Ministerul Dezvoltării Regionale
și al Lucrărilor Publice
Costul total al proiectului: 0,6 milioane euro (0,3 milioane
euro pentru fiecare țara)
Contribuția PHARE:
0,6 milioane euro (0,3 milioane
euro pentru fiecare țara)
2.4. Condiționalitati
Sprijinul PHARE se acordă pentru toate proiectele în funcție de disponibilitatea cofinanțării naționale, după cum este definit în tabelul de buget de mai jos.
Toate proiectele de investiții, după regulile stipulate în
Directiva 85/337/CEE
, amendata prin Directiva 97/11, necesita o evaluare a impactului de mediu. Dacă directiva nu a fost încă transpusa, procedura trebuie să fie similară cu cea stabilită de directiva sus-menționată.
Toate proiectele de investiții trebuie puse în aplicare respectându-se legislația de mediu în vigoare în cadrul Comunității. Fișele de proiecte vor conține clauze specifice, conform cu legislația relevanta UE din domeniul mediului, potrivit tipului de activitate îndeplinită în cadrul fiecărui proiect de investiții.
Regulile finale de implementare a JSPF vor fi verificate și aprobate de către cele doua delegații CE.
3. Buget
┌─────────┬──────────────┬───────────────────────────┬─────────┬────────┬──────┐
│ Codul
│Prioritatea/
│
PHARE (milioane euro)
│Cofinan- │
│
│
│proiectu-│Titlul
├─────────┬──────────┬──────┤tare
│ Total
│ Codul│
│lui
│proiectului
│Construc-│Investiții│
│naționala│(milioa-│CRIS/ │
│
│
│tia
│
│ Total│(milioane│ne euro)│ DAC
│
│
│
│institu- │
│
│
euro)
│
│
│
│
│
│tionala
│
│
│
│
│
│
│
│
│
(B)
│
│
│
│
│
│
├─────────┴──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│Priorita- Îmbunătățirea │
│
│
│
│
│
│
│tea JPD:
infrastructu- │
│
│
│
│
│
│
│
rilor
│
0,8
│
10,2
│ 11,0 │
4,334
│15,334
│
│
│
locale și
│
│
│
│
│
│
│
│
transnationale│
│
│
│
│
│
│
├─────────┬──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│2002/000-│Punct de
│
│
│
│
│
│
│
│625-01
│control la
│
│
│
│
│
│
│
│
│trecerea
│
0,3
│
3,0
│
3,3 │
1,2
│
4,5
│ 21010│
│
│frontierei și │
│
│
│
│
│
│
│
│feribot la
│
│
│
│
│
│
│
│
│Turnu Magurele│
│
│
│
│
│
│
│
│(România) -
│
│
│
│
│
│
│
│
│ Nicopole
│
│
│
│
│
│
│
│
│(Bulgaria)
│
│
│
│
│
│
│
├─────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│2002/000-│Punct de
│
│
│
│
│
│
│
│623-01
│control la
│
│
│
│
│
│
│
│
│trecerea
│
│
│
│
│
│
│
│
│frontierei
│
0,5
│
2,7
│
3,2 │
1,25
│
4,45 │ 21010│
│
│și feribot la │
│
│
│
│
│
│
│
│Turnu Magurele│
│
│
│
│
│
│
│
│(România) -
│
│
│
│
│
│
│
│
│ Nicopole
│
│
│
│
│
│
│
│
│(Bulgaria)
│
│
│
│
│
│
│
├─────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│2002/000-│Reabilitarea
│
│
│
│
│
│
│
│625-02
│drumului
│
│
│
│
│
│
│
│
│național DN 3B│
0
│
2,0
│
2,0 │
1,05
│
3,05 │ 21020│
│
│între
│
│
│
│
│
│
│
│
│intersectia cu│
│
│
│
│
│
│
│
│DN 3 și
│
│
│
│
│
│
│
│
│Calarasi,
│
│
│
│
│
│
│
│
│de la km 0+000│
│
│
│
│
│
│
│
│la km 3+020
│
│
│
│
│
│
│
├─────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│2002/000-│Reabilitarea
│
│
│
│
│
│
│
│623-02
│și
│
│
│
│
│
│
│
│
│reconstructia │
│
│
│
│
│
│
│
│parțială
│
0
│
2,5
│
2,5 │
0,834 │
3,334 │ 21020│
│
│a drumului
│
│
│
│
│
│
│
│
│II-15,
│
│
│
│
│
│
│
│
│secțiunea
│
│
│
│
│
│
│
│
│Mizia-Oriahovo│
│
│
│
│
│
│
│
│(punct de
│
│
│
│
│
│
│
│
│trecere a
│
│
│
│
│
│
│
│
│frontierei
│
│
│
│
│
│
│
│
│Bulgaria/
│
│
│
│
│
│
│
│
│România)
│
│
│
│
│
│
│
├─────────┴──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│Priorita- Protecția
│
│
│
│
│
│
│
│tea JPD:
mediului
│
0,2
│
3,2
│
3,4 │
1,13
│
4,53 │
│
├─────────┬──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│2002/000-│Dezvoltarea
│
│
│
│
│
│
│
│625-03
│unui sistem de│
│
│
│
│
│
│
│
│control pentru│
0
│
1,9
│
1,9 │
0,63
│
2,53 │ 41020│
│
│emisiile în
│
│
│
│
│
│
│
│
│aer provenite │
│
│
│
│
│
│
│
│din trafic și │
│
│
│
│
│
│
│
│surse
│
│
│
│
│
│
│
│
│stationare în │
│
│
│
│
│
│
│
│regiunea de
│
│
│
│
│
│
│
│
│frontiera
│
│
│
│
│
│
│
│
│Bulgaria-
│
│
│
│
│
│
│
│
│România
│
│
│
│
│
│
│
├─────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│2002/000-│Dezvoltarea
│
│
│
│
│
│
│
│623-03
│unui sistem de│
│
│
│
│
│
│
│
│control
│
0,2
│
1,3
│
1,5 │
0,5
│
2,0
│ 41020│
│
│(monitorizare)│
│
│
│
│
│
│
│
│pentru
│
│
│
│
│
│
│
│
│emisiile de
│
│
│
│
│
│
│
│
│compuși
│
│
│
│
│
│
│
│
│organici
│
│
│
│
│
│
│
│
│volatili
│
│
│
│
│
│
│
│
│(VOC), PAH
│
│
│
│
│
│
│
│
│și metale
│
│
│
│
│
│
│
│
│grele din
│
│
│
│
│
│
│
│
│surse
│
│
│
│
│
│
│
│
│stationare în │
│
│
│
│
│
│
│
│regiunile de
│
│
│
│
│
│
│
│
│frontiera
│
│
│
│
│
│
│
│
│dintre
│
│
│
│
│
│
│
│
│Bulgaria și
│
│
│
│
│
│
│
│
│România, de-a │
│
│
│
│
│
│
│
│lungul Dunării│
│
│
│
│
│
│
│
│inferioare
│
│
│
│
│
│
│
├─────────┴──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│Priorita- Dezvoltarea
│
│
│
│
│
│
│
│tea JPD:
socioeconomica│
0,07
│
0,93
│
1,0 │
0,1
│
1,1
│
│
├─────────┬──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│2002/000-│Fondul comun
│
│
│
│
│
│
│
│625-04
│pentru
│
│
│
│
│
│
│
│
│proiecte mici │
0,035
│
0,465
│ 0,50 │
0,05
│
0,55 │ 43020│
│2002/000-│Fondul comun
│
│
│
│
│
│
│
│623-04
│pentru
│
│
│
│
│
│
│
│
│proiecte mici │
0,035
│
0,465
│ 0,50 │
0,05
│
0,55 │ 43020│
├─────────┴──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│Priorita- Asistența
│
│
│
│
│
│
│
│tea JPD:
tehnica
│
0,6
│
0
│ 0,6
│
0
│
0,6
│
│
├─────────┬──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│2002/000-│Facilitatea de│
│
│
│
│
│
│
│625-05
│pregătire a
│
│
│
│
│
│
│
│
│proiectelor
│
0,3
│
0
│ 0,3
│
0
│
0,3
│ 53010│
│2002/000-│
│
│
│
│
│
│
│
│623-05
│Facilitatea de│
│
│
│
│
│
│
│
│pregătire a
│
│
│
│
│
│
│
│
│proiectelor
│
0,3
│
0
│ 0,3
│
0
│
0,3
│ 53010│
├─────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│Subtotal │
│
│
│
│
│
│
│
│România: │
│
0,635
│
7,365
│ 8,00 │
2,93
│
10,93 │
│
├─────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│Subtotal │
│
│
│
│
│
│
│
│Bulgaria:│
│
1,035
│
6,965
│ 8,00 │
2,634
│
10,634│
│
├─────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────┼─────────┼────────┼──────┤
│TOTAL:
│
│
1,670
│ 14,330
│16,00 │
5,564
│
21,564│
│
└─────────┴──────────────┴─────────┴──────────┴──────┴─────────┴────────┴──────┘
Nu exista cofinantare IFI în acest program.
4. Aranjamente de implementare
4.1. Aranjamente de implementare în Bulgaria
a) Management financiar și de proiect de către țara candidata
Programul va fi gestionat în conformitate cu procedurile Sistemului de implementare descentralizata PHARE (DIS)*1).
------------
*1) Ținând cont de reglementările stabilite în anexa la Regulamentul Consiliului nr. 1.266/1999.
Coordonatorul național al asistenței (NAC) va deține responsabilitatea generală pentru programarea, monitorizarea și implementarea programelor PHARE. Responsabilul național cu autorizarea finanțării (NAO) și responsabilii cu autorizarea programului (PAO) vor asigura implementarea proiectelor în conformitate cu procedurile stabilite în Manualul DIS și în alte instrucțiuni ale Comisiei, astfel încât toate contractele să fie pregătite conform Ghidului practic pentru PHARE, ISPA și SAPARD*2).
-------------
*2) Ghidul practic a înlocuit secțiunea F ("Achizitionare") din Manualul DIS.
NAC și NAO vor împărți responsabilitatea de coordonare între PHARE (inclusiv PHARE CBC), ISPA și SAPARD.
Fondul Național (FN) din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, condus de NAO, va supraveghea managementul financiar al programului și va răspunde de raportarea către Comisia Europeană. NAO va deține responsabilitatea generală de gestionare financiară a fondurilor PHARE. Acesta va asigura respectarea regulilor PHARE, reglementărilor și procedurilor referitoare la procurarea, raportarea și managementul financiar, precum și a regulilor comunitare de acordare de fonduri către o țara. De asemenea, va asigura funcționarea sistemului de raportare și informare asupra proiectului. Aceasta include responsabilitatea raportarii tuturor cazurilor de frauda suspecte sau dovedite și a neregularităților. NAO va avea responsabilitatea totală și deplina asupra fondurilor PHARE ale unui program, până la încetarea acestuia.
b) Dimensiunea proiectului
Toate proiectele trebuie să fie mai mari de 2 milioane euro, cu excepția celor din următoarele domenii:
a) mediu, în cazul proiectului pentru dezvoltarea sistemului de control (monitorizare) pentru emisiile de VOC, PAH și metale grele din surse stationare în regiunile de frontieră dintre Bulgaria-România, de-a lungul Dunării inferioare;
b) Fondul comun pentru proiecte mici;
c) Facilitatea de pregătire a proiectelor, în care ministerele bulgare interesate au o capacitate de absorbție limitată și nu pot utiliza sume atât de mari ca 2 milioane euro.
c) Termene de contractare și plata
Toate contractele trebuie încheiate până la 30 noiembrie 2004. Toate plățile trebuie făcute până la 30 noiembrie 2005.
Totuși, în cazul următoarelor proiecte, acestea trebuie efectuate până la 30 noiembrie 2006. Justificarea este data în fișele de proiect:
- 2002/000-623-01 - Punct de control la trecerea frontierei și feribot la Turnu Magurele (România) - Nicopole (Bulgaria);
- 2002/000-623-02 - Reabilitarea și reconstructia parțială a drumului II-15, secțiunea Mizia-Oriahovo (punct de trecere a frontierei Bulgaria/România).
Aceste extinderi ale perioadei de plată sunt necesare dacă se tine cont de durata lucrărilor (imposibilitatea de a se lucra iarna, pe parcursul a mai multe luni) și de termenul de garanție de un an după încheierea lucrărilor.
d) Recuperarea fondurilor
Orice nereguli dovedite sau fraude descoperite în orice moment în cursul implementarii programului duc la recuperarea fondurilor de către Comisie.
Dacă implementarea unei măsuri pare sa nu justifice fie o parte, fie totalitatea sumei alocate, Comisia va realiza o analiza atenta a cazului, cerând tarii beneficiare sa înainteze comentariile sale într-o perioadă determinata de timp și sa corecteze orice neregularitate.
În urma analizei la care se face referire în paragraful anterior, Comisia poate reduce, suspenda sau anula fondurile acordate, legate de măsurile respective, în cazul în care rezultă nereguli, o combinare nepotrivita a fondurilor sau nerespectarea uneia dintre condițiile menționate în memorandumul de finanțare și, în special, orice schimbare semnificativă care afectează natura sau condițiile implementarii măsurii, pentru care nu s-a cerut aprobarea Comisiei. Orice reducere sau anulare a fondurilor acordate duce la recuperarea sumelor plătite.
Acolo unde Comisia considera că nu a fost corectată o neregularitate sau ca toată operațiunea ori o parte a ei nu justifica toate fondurile acordate sau o parte din acestea, Comisia va trece la o analiza a cazului și va cere tarii beneficiare sa îi înainteze comentariile sale într-un interval de timp prestabilit. După efectuarea investigatiei, dacă țara beneficiara nu a luat măsuri de corectare a neregulilor, Comisia poate:
a) reduce sau anula orice avans;
b) anula în totalitate sau parțial fondurile acordate pentru măsura respectiva.
Comisia urmează sa determine dimensiunea măsurii corective necesare, ținând cont de natura neregulii constatate și de gravitatea oricăror deficiente în sistemele de control și de management.
Orice fonduri neutilizate până la data expirării programului vor fi recuperate de Comisie. O declarație scrisă finala ce arata suma totală contractată și plătită, însoțită de documentația aferentă, trebuie furnizată de către NAO imediat după terminarea perioadei de efectuare a plăților conform memorandumului de finanțare. Trebuie inclusă și o balanța finala din partea băncii ce arata soldurile existente la FN/agenția de implementare (AI) și la Oficiul de Plati și Contractare (CFCU).
Neluand în considerare recuperarea fondurilor nefolosite și neeligibile după expirarea memorandumului de finanțare, se poate emite un ordin de recuperare complementar, după efectuarea auditului final privind corectitudinea și concordanta contractelor și plăților, precum și conformitatea acestora cu prevederile memorandumului de finanțare, ținând seama de opinia independenta a auditului final.
NAO va asigura rambursarea oricăror fonduri neutilizate sau a oricărei sume plătite greșit, într-un interval de 60 de zile calendaristice de la data notificării. Dacă NAO nu returnează suma pe care o datorează Comunității, țara beneficiara trebuie să plătească această sumă Comisiei. Dobânzile calculate pentru plățile întârziate vor fi cumulate cu sumele nerestituite, respectându-se prevederile Regulamentului financiar care reglementează bugetul Comunității.
e) Fluxuri financiare
Comisia va transfera fondurile FN în conformitate cu Memorandumul de înțelegere semnat de Comisie și de Guvernul Bulgariei în decembrie 1998. La cererea NAO, fondurile vor fi transferate într-un cont bancar separat, în euro, care va fi deschis și gestionat de către FN, la o banca stabilită în prealabil și de comun acord cu Comisia.
a.a) Transferul de fonduri către Fondul Național
O suma egala cu până la 20% din fondurile ce urmează a fi gestionate local*3) va fi transferata la FN în urma semnării memorandumului de finanțare și a acordurilor de finanțare (AF) între FN și agențiile de implementare (AI)/CFCU. Prevederile stipulate în art. 2 și 13 din Memorandumul de înțelegere privind înființarea Fondului Național trebuie, de asemenea, să fie respectate. În continuare, NAO trebuie să înainteze Comisiei desemnarea responsabililor cu autorizarea programului și o descriere a sistemului implementat, subliniind fluxul informațional dintre FN și agențiile de implementare/CFCU și modul în care vor decurge plățile.
-----------
*3) Excluzând suma prevăzută pentru programele comunitare.
Se vor efectua doua realimentari de fonduri egale cu până la 30% din fondurile gestionate local*), precum și plata finala de până la 20% sau soldul bugetar, în funcție de care dintre ele este mai mic. Prima realimentare se va opera atunci când 5% din buget*) vor fi plătite de către agențiile de implementare și de CFCU. A doua realimentare poate fi cerută atunci când 35% din bugetul*) total în vigoare au fost plătite. A treia realimentare finala se va plati când 70% din bugetul*) total în vigoare au fost achitate. În mod excepțional, NAO poate cere plata în avans a unor procente mai mari decât cele menționate mai sus, conform procedurilor stipulate în memorandumul de înțelegere deja menționat. Nu se poate face nici o realimentare dacă nu au fost respectate etapele menționate mai sus, în afară de cazul în care exista o autorizare expresă prealabilă a Comisiei în acest sens.
------------
Fiecare acord de finanțare va fi aprobat în prealabil de către Comisia Europeană. În cazul în care FN este agentul plătitor pentru CFCU/agenția de implementare (AI), nu se vor efectua transferuri de fonduri de la FN la CFCU/AI. CFCU și agențiile de implementare trebuie să fie fiecare conduse de către un responsabil cu autorizarea programului (PAO) numit de NAO după consultarea NAC. PAO va răspunde de toate operațiunile efectuate de către CFCU/AI.
Pentru contractele cu fonduri reținute pentru o perioadă de garanție care depășește sfârșitul perioadei de efectuare a plăților programului, totalul general al fondurilor legat de aceste contracte, asa cum a fost calculat de NAO și stabilit de către Comisie, va fi plătit agenției de implementare înainte de încheierea oficială a programului. Agenția de implementare își asuma responsabilitatea deplina de a depozita fondurile până la plata finala și pentru a asigura ca fondurile menționate vor fi folosite numai pentru a face plati legate de clauzele de reținere.
Agenția de implementare își asuma în continuare responsabilitatea deplina față de contractori, în sensul îndeplinirii obligațiilor legate de clauzele de reținere. Dobânzile calculate asupra fondurilor depozitate vor fi plătite Comisiei după plata finala către contractanți. Fondurile care nu au fost folosite pentru plata contractanților după ce s-au reglat plățile finale vor fi returnate Comisiei. Anual, Comisia va primi de la NAO o situație generală a folosirii fondurilor depozitate în conturi cu garanție și în special a plăților efectuate din aceste fonduri, precum și a dobânzilor calculate.
c.c) Dobânda
În principiu, toate conturile bancare vor fi purtătoare de dobânda*4). Dobânda va fi raportată Comisiei Europene. Dacă Comisia decide în acest sens, pe baza propunerii NAO, dobânda poate fi reinvestita în program.
-----------------
*4) În special, dar nu exclusiv, conturi gestionate de Fondul Național, CFCU și agențiile de implementare.
f) Agențiile de implementare vor răspunde de subprograme după cum urmează:
Agenția de implementare a programului PHARE CBC din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice pentru partea bulgara va răspunde de toate programele și subprogramele.
g) Evaluarea impactului asupra mediului și ocrotirea naturii
Procedurile de evaluare a impactului asupra mediului, astfel cum sunt stipulate în Directiva Agenției de Implementare Europeană (EIA), se aplică în totalitate pentru toate proiectele de investiții PHARE. Dacă directiva*5) EIA nu a fost transpusa în totalitate, procedurile trebuie să fie similare celor stabilite în directiva sus-menționată. Dacă un proiect se afla sub incidența anexei 1 sau anexei 2 la Directiva EIA, îndeplinirea procedurii EIA trebuie să fie corespunzător documentata*6).
--------------
*5)
Directiva 85/337/CEE
, OJ L 175/40, 5 iulie 1985, amendata prin
Directiva 97/11/CEE
, OJ L 73/5, 14 martie 1997.
*6) În anexa EIA la fișa de proiect de investiții corespunzătoare.
Dacă este posibil ca proiectul sa afecteze zone importante pentru ocrotirea naturii, trebuie realizată o documentație corespunzătoare pentru efectuarea unei*7) evaluări adecvate, potrivit art. 6 din Directiva privind habitatele*8). Toate proiectele de investiții trebuie îndeplinite cu respectarea legislației de mediu a Comunității. Fișele de proiect vor conține clauze specifice în conformitate cu legislația relevanta UE în domeniul mediului, în funcție de tipul de activitate îndeplinită în cadrul fiecărui proiect de investiții.
------------
*7) În anexa "Ocrotirea naturii" la fișa proiectului de investiții corespunzător.
*8)
Directiva 92/43/CEE
, OJ L 206/7, 22 iulie 1992.
h) Reguli speciale pentru anumite componente ale programului
Fondul comun pentru proiecte mici nu va include investiții fizice altele decât proiecte mici de infrastructura care nu generează venit substanțial net.
În cazul Fondului comun pentru proiecte mici CBC, până la 7% din contribuția PHARE pot fi folosite pentru cheltuieli legate de pregătirea, selectarea, evaluarea și monitorizarea asistenței.
4.2. Aranjamente de implementare în România
a) Management financiar și de proiect de către țara candidata
Programul va fi gestionat în conformitate cu procedurile Sistemului de implementare descentralizata PHARE (DIS)*9).
-------------
*9) Ținând cont de reglementările stabilite în anexa la Regulamentul Consiliului nr. 1.266/1999.
Coordonatorul național al asistenței (NAC) va deține responsabilitatea generală pentru programarea, monitorizarea și implementarea programelor PHARE. Responsabilul național cu autorizarea finanțării (NAO) și responsabilii cu autorizarea programului (PAO) vor asigura implementarea proiectelor în conformitate cu procedurile stabilite în Manualul DIS și în alte instrucțiuni ale Comisiei, astfel încât toate contractele să fie pregătite conform Ghidului practic pentru PHARE, ISPA și SAPARD*10).
------------
*10) Ghidul practic a înlocuit secțiunea F ("Achizitionare") din Manualul DIS.
NAC și NAO vor împărți responsabilitatea de coordonare între PHARE (inclusiv PHARE CBC), ISPA și SAPARD.
Fondul Național (FN) din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, condus de NAO, va supraveghea managementul financiar al programului și va răspunde de raportarea către Comisia Europeană. NAO va deține responsabilitatea generală pentru gestionarea financiară a fondurilor PHARE. Acesta va asigura respectarea regulilor PHARE, reglementărilor și procedurilor referitoare la procurarea, raportarea și managementul financiar, precum și a regulilor comunitare de acordare de fonduri către o țara. De asemenea, va asigura funcționarea sistemului de raportare și informare asupra proiectului. Aceasta include responsabilitatea raportarii tuturor cazurilor suspecte sau dovedite de frauda și neregularități. NAO va avea responsabilitatea totală și deplina asupra fondurilor PHARE ale unui program, până la încetarea acestuia.
b) Dimensiunea proiectului
Toate proiectele trebuie să fie mai mari de 2 milioane euro, cu excepția celor din următoarele domenii:
a) mediu, în cazul proiectului pentru dezvoltarea sistemului de control (monitorizare) pentru emisiile de VOC, PAH și metale grele din surse stationare în regiunile de frontieră dintre Bulgaria-România, de-a lungul Dunării inferioare;
b) Fondul comun pentru proiecte mici;
c) Facilitatea de pregătire a proiectelor,
în care ministerele române interesate au o capacitate de absorbție limitată și nu pot utiliza sume în valoare de 2 milioane euro.
c) Termene de contractare și plata
Toate contractele trebuie încheiate până la 30 noiembrie 2004. Toate plățile trebuie efectuate până la 30 noiembrie 2005.
Totuși, în cazul următoarelor proiecte, plățile trebuie efectuate până la 30 noiembrie 2006. Justificarea este data în fișele de proiect:
- 2002/000-625-01
Punct de control la trecerea
frontierei și feribot la Turnu
Magurele (România) - Nicopole
(Bulgaria);
- 2002/000-625-02
Reabilitarea drumului național
DN 3B între intersectia cu DN 3
și Calarasi, de la km 0+000 la
km 3+020.
Aceste extinderi ale perioadei de plată sunt necesare dacă se tine cont de durata lucrărilor (imposibilitatea de a se lucra iarna, pe parcursul a mai multe luni) și de termenul de garanție de un an după încheierea lucrărilor.
d) Recuperarea fondurilor
Orice nereguli dovedite sau frauda descoperită în orice moment în cursul implementarii programului duc la recuperarea fondurilor de către Comisie.
Dacă implementarea unei măsuri pare sa nu justifice fie o parte, fie totalitatea sumei alocate, Comisia va realiza o analiza atenta a cazului, cerând tarii beneficiare sa înainteze comentariile sale într-o perioadă determinata de timp și sa corecteze orice neregularitate.
În urma analizei la care se face referire în paragraful anterior, Comisia poate reduce, suspenda sau anula fondurile acordate, legate de măsurile respective, în cazul în care rezultă nereguli, o combinare nepotrivita a fondurilor sau nerespectarea uneia dintre condițiile menționate în memorandumul de finanțare și, în special, orice schimbare semnificativă care afectează natura sau condițiile implementarii măsurii, pentru care nu s-a cerut aprobarea Comisiei. Orice reducere sau anulare a fondurilor acordate duce la recuperarea sumelor plătite.
Acolo unde Comisia considera că nu a fost corectată o neregularitate sau ca toată operațiunea ori o parte a ei nu justifica toate fondurile acordate sau o parte din acestea, Comisia va trece la o analiza a cazului și va cere tarii beneficiare sa îi înainteze comentariile sale într-un interval de timp determinat. După efectuarea investigatiei, dacă țara beneficiara nu a luat măsuri de corectare a neregulilor, Comisia poate:
a) reduce sau anula orice avans;
b) anula în totalitate sau parțial fondurile acordate pentru măsura respectiva.
Comisia urmează sa determine dimensiunea măsurii corective necesare, ținând cont de natura neregulii constatate și de gravitatea oricăror deficiente în sistemele de control și de management.
Orice fel de fonduri neutilizate până la data expirării programului vor fi recuperate de Comisie. O declarație finala scrisă, însoțită de documentația aferentă, trebuie furnizată de către NAO imediat după terminarea perioadei de plati a memorandumului de finanțare, declarație ce arata suma totală contractată și achitată. Trebuie inclusă și o balanța finala a băncii arătând soldurile existente la Fondul Național (FN)/agenția de implementare (AI) și la Oficiul de Plati și Contractare (CFCU).
Neluand în considerare recuperarea fondurilor neutilizate și neeligibile după expirarea memorandumului de finanțare, se poate emite un ordin complementar de recuperare, după auditul final privind corectitudinea și concordanta contractelor și plăților, precum și conformitatea acestora cu prevederile memorandumului de finanțare, luând în considerare opinia independenta a auditului final.
NAO va asigura rambursarea oricăror fonduri nefolosite sau a oricărei sume plătite greșit, într-un interval de 60 de zile calendaristice de la data notificării. Dacă NAO nu returnează suma pe care o datorează Comunității, țara beneficiara trebuie să plătească această sumă Comisiei. Dobânzile calculate pentru plățile întârziate vor fi cumulate cu sumele nerestituite, respectându-se prevederile Regulamentului financiar care reglementează bugetul Comunității.
e) Fluxuri financiare
Comisia va transfera fonduri FN în conformitate cu Memorandumul de înțelegere semnat de Comisie și de Guvernul Bulgariei în decembrie 1998. La cererea NAO, fondurile vor fi transferate într-un cont bancar separat, în euro, care va fi deschis și gestionat de către FN, la o banca stabilită în prealabil și de comun acord cu Comisia.
a.a) Transferul de fonduri către Fondul Național
O suma egala cu până la 20% din fondurile ce urmează a fi gestionate local*) va fi transferata către FN în urma semnării memorandumului de finanțare și a acordurilor de finanțare (AF) între FN și agențiile de implementare (AI)/CFCU. Prevederile stipulate în art. 2 și 13 din Memorandumul de înțelegere privind înființarea Fondului Național trebuie, de asemenea, să fie respectate. În continuare, NAO trebuie să înainteze Comisiei desemnarea responsabililor cu autorizarea programului și o descriere a proiectului, scoțând în evidenta fluxul informațional dintre FN și agențiile de implementare/CFCU și modul în care vor decurge plățile.
Se vor face doua realimentari de fonduri egale cu până la 30% din fondurile gestionate local*) și plata finala de până la 20% sau soldul bugetar, în funcție de care dintre ele este mai mic. Prima realimentare va opera atunci când 5% din buget*) vor fi cheltuite de către agențiile de implementare și de CFCU. A doua realimentare poate fi cerută atunci când 35% din bugetul*) total în vigoare au fost plătite. A treia realimentare finala se va plati când 70% din bugetul*) total în vigoare au fost plătite. În mod excepțional, NAO poate cere o plata în avans a unor procente mai mari decât cele menționate mai sus, conform procedurilor stipulate în memorandumul de înțelegere deja menționat. Nu se poate face nici o realimentare dacă nu au fost respectate etapele menționate mai sus, în afară de cazul în care exista o autorizare expresă prealabilă a Comisiei în acest sens.
-----------
Fiecare acord de finanțare va fi aprobat în prealabil de către Comisia Europeană. În cazul în care FN este el însuși agentul plătitor pentru CFCU/agenția de implementare (AI), nu se vor face transferuri de fonduri de la FN la CFCU/AI. CFCU și agențiile de implementare trebuie să fie fiecare conduse de către un PAO numit de NAO după consultare cu NAC. PAO va răspunde de toate operațiunile relevante îndeplinite de către CFCU/AI.
Pentru contractele cu fonduri reținute pentru o perioadă de garanție care depășește sfârșitul perioadei de efectuare a plăților, totalul general de fonduri legat de acele contracte, asa cum a fost calculat de PAO și stabilit de către Comisie, va fi plătit agenției de implementare înainte de încheierea oficială a programului. Agenția de implementare își asuma responsabilitatea deplina de a depozita fondurile până la plata finala și pentru a se asigura ca fondurile menționate vor fi folosite numai pentru a face plati legate de clauzele de reținere.
Agenția de implementare își asuma în continuare responsabilitatea deplina față de contractanți, în sensul îndeplinirii obligațiilor legate de clauzele de reținere. Dobânzile calculate asupra fondurilor depozitate vor fi plătite Comisiei după plata finala către contractori. Fondurile care nu au fost achitate contractorilor în urma efectuării plăților finale vor fi returnate Comisiei. Anual, Comisia va primi de la NAO o situație generală a utilizării fondurilor depuse în conturile de garanție și, în special, asupra plăților efectuate din aceste fonduri, precum și asupra dobânzii acumulate.
c.c) Dobânda
În principiu, toate conturile bancare vor fi purtătoare de dobânda*11). Dobânda va fi raportată Comisiei Europene. Dacă Comisia decide în acest sens, pe baza propunerii NAO, dobânda poate fi reinvestita în program.
--------------
*11) În special, dar nu exclusiv, conturi gestionate de FN, CFCU și agențiile de implementare.
f) Agențiile de implementare vor răspunde de subprograme după cum urmează:
Agenția de implementare a programului PHARE CBC din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei, prin Direcția de cooperare transfrontaliera, pentru partea română, va răspunde de toate programele și subprogramele.
g) Evaluarea impactului asupra mediului și ocrotirea naturii
Procedurile de evaluare a impactului asupra mediului, după cum sunt stipulate în Directiva Agenției de Implementare Europeană (EIA), se aplică în totalitate pentru toate proiectele de investiții PHARE. Dacă Directiva*12) EIA nu a fost total transpusa, procedurile trebuie să fie similare celor stabilite în directiva sus-menționată.
Dacă un proiect intra sub incidența anexei 1 sau anexei 2 la Directiva EIA, îndeplinirea procedurii EIA trebuie să fie documentata*13).
Dacă este posibil ca proiectul sa afecteze zone importante pentru ocrotirea naturii, trebuie realizată o documentație corespunzătoare pentru efectuarea unei*14) evaluări adecvate, potrivit art. 6 din Directiva privind habitatele*15). Toate programele de investiții trebuie îndeplinite cu respectarea legislației de mediu a Comunității. Fișele de proiect vor conține clauze specifice în conformitate cu legislația relevanta UE în domeniul mediului, în funcție de tipul de activitate îndeplinită în cadrul fiecărui proiect de investiții.
-----------
*12)
Directiva 85/337/CEE
, OJ L 175/40, 5 iulie 1985, amendata prin
Directiva 97/11/CEE
, OJ L 73/5, 14 martie 1997.
*13) În anexa EIA la fișa de proiect de investiții corespunzătoare.
*14) În anexa "Ocrotirea naturii" la fișa proiectului de investiții corespunzător.
*15)
Directiva 92/43/CEE
, OJ L 206/7, 22 iulie 1992.
h) Reguli speciale pentru anumite componente ale programului
Fondul comun pentru proiecte mici nu va include investiții fizice altele decât proiecte mici de infrastructura care nu generează venit substanțial net.
În cazul Fondului comun pentru proiecte mici CBC, până la 7% din contribuția PHARE pot fi folosite pentru cheltuieli legate de pregătirea, selectarea, evaluarea și monitorizarea asistenței.
4.3. Comitetul comun de cooperare
Un comitet comun de cooperare (JCC) a fost stabilit pe baza cerințelor prevăzute în art. 7(1) din Reglementarea Comisiei nr. 2.760/98.
Copresedintii acestui comitet comun de cooperare sunt la nivel de:
● ministru adjunct/Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice din Bulgaria;
● secretar de stat/Ministerul Dezvoltării și Prognozei din România.
Copresedintii stabilesc alcătuirea delegatiilor respective la acest JCC, la nivel administrativ central și local, și pot înființa grupuri de lucru pe teren, constând din reprezentanți ai autorităților locale, ai ministerelor de resort și ai altor instituții implicate, la nivel de experți. Aceste grupuri de lucru vor revizui în detaliu progresul făcut în cadrul fiecărui proiect, făcând recomandări asupra unor aspecte de selectare, management și evaluare, pe care le raportează către JCC.
Reprezentanții Comisiei Europene iau parte la intalnirile JCC în calitate de membri plini. Ei examinează conformitatea cu regulile UE, cerințele măsurilor și proiectelor propuse și ale aranjamentelor de implementare, analizând complementaritatea propunerilor de proiect față de componenta corespunzătoare PHARE CBC.
Intalnirile ordinare ale JCC vor avea loc la fiecare 6 luni în scopul trecerii în revista a implementarii programului, în fiecare dintre țările implicate, pentru a se putea evalua progresul în îndeplinirea obiectivelor propuse. În decursul perioadei de pregătire a programelor și a propunerilor anuale de finanțare comuna, pot fi necesare intalniri extraordinare, ca și în cazul oricărei probleme speciale de implementare ce poate aparea. Astfel de intalniri pot fi convocate în orice moment, în urma acordului copresedintilor sau al Comisiei Europene. Intalnirile extraordinare organizate la cererea Comisiei Europene pot avea loc la Bruxelles.
Elaborarea rapoartelor, a ordinii de zi și a proceselor-verbale pentru ședințele JCC sunt dispuse de către copresedinti și de serviciile subordonate acestora.
JCC decide printr-o aprobare unanima și trebuie:
- să își expuna părerea asupra prioritatilor, obiectivelor și măsurilor de cooperare transfrontaliera propuse care să fie incluse în Documentul de programare comuna;
- sa aprobe selecția anuală finala a propunerilor de proiecte;
- sa primească rapoarte de activitate, studii și evaluări ale programelor deja aprobate și ale părților componente ale acestora;
- sa initieze și sa susțină activitățile care ar putea promova măsurile de cooperare transfrontaliera și sa eficientizeze programele CBC prezente și viitoare.
5. Monitorizare și evaluare
Implementarea proiectelor din acest program va fi monitorizata prin Comitetul comun de monitorizare (JMC). Acesta include responsabilul național cu autorizarea finanțării (NAO), coordonatorul național al asistenței (NAC) și serviciile Comisiei. JMC se va întruni cel puțin o dată pe an pentru a examina toate programele cu finanțare PHARE, în scopul evaluării progresului acestora legat de îndeplinirea obiectivelor stabilite în memorandumurile de finanțare și în Parteneriatul de aderare. JMC poate recomanda o schimbare a prioritatilor și/sau realocarea fondurilor PHARE. În plus, o dată pe an, JMC va trece în revista progresul înregistrat în toate programele de asistența de preaderare finanțate de UE (PHARE, ISPA și SAPARD).
Pentru programul PHARE JMC va fi ajutat de subcomitetele de monitorizare sectoriale (SMSC), care includ NAC, responsabilul cu autorizarea proiectului de la fiecare agenție de implementare (și de la CFCU, unde este cazul) și serviciile Comisiei. SMSC va examina în detaliu progresul înregistrat în fiecare program, inclusiv componentele și contractele acestuia, grupate de către JMC în sectoare de monitorizare adecvate. Fiecare sector va fi condus de către un SMSC pe baza unor rapoarte de monitorizare periodice elaborate de agenția de implementare și pe baza evaluărilor intermediare realizate de evaluatori independenți. SMSC va prezenta recomandări asupra unor aspecte de management și proiectare, asigurându-se ca acestea sunt puse în aplicare. SMSC va raporta JMC căruia îi va prezenta concluzii detaliate asupra tuturor programelor finanțate de PHARE din sectorul respectiv.
Serviciile Comisiei trebuie să asigure realizarea unei evaluări ex post după încheierea programului.
6. Măsuri antifrauda
a) De către țările candidate
În fiecare an vor fi trimise Comisiei un plan de audit și un rezumat al rezultatelor controalelor (audit) efectuate. Rapoartele de audit vor fi puse la dispoziția Comisiei.
Autoritatea naționala de control financiar competența trebuie să efectueze un control financiar adecvat referitor la implementarea programului.
Țările beneficiare trebuie să asigure investigarea și tratamentul corespunzător al cazurilor de frauda și neregularități rezultate din controalele naționale și cele la nivelul Comunității.
Neregularitățile implica orice încălcare a prevederilor legilor comunitare rezultând dintr-o acțiune sau omisiune a unui partener economic, care are sau poate avea efectul de a prejudicia bugetul general al Comunităților Europene sau bugetele gestionate de acestea, fie prin reducerea sau pierderea venitului ce revine din propriile resurse colectate direct în numele Comunităților Europene, fie printr-o alta cheltuiala nejustificată.
Prin frauda se înțelege orice acțiune intenționată sau omisiune legată de:
(i) folosirea sau prezentarea de documente ori de declarații false, incorecte sau incomplete, care are ca efect însușirea fără drept ori reținerea ilegala de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele gestionate de ori în numele acestora;
(îi) nedeclararea informatiei reprezentând o violare a unei obligații specifice, cu același efect;
(iii) deturnarea unor fonduri și folosirea lor în alte scopuri decât cele pentru care au fost inițial acordate.
Autoritățile naționale trebuie să asigure funcționarea unui mecanism de control și raportare echivalent cu cel prevăzut în Reglementarea Comisiei nr. 1.681/94*16) .
--------
*16) OJ L 178, 12 iulie 1994, p. 43-46.
În particular, toate cazurile reale sau suspecte de frauda și neregularități, precum și toate măsurile legate de acestea, luate de autoritatea naționala, trebuie raportate fără întârziere serviciilor Comisiei. Dacă nu exista nici un caz real sau suspect de frauda și nici o neregularitate de raportat, țara beneficiara trebuie să înștiințeze Comisia despre acest lucru la sfârșitul fiecărui trimestru.
b) De către Comisie
Toate memorandumurile de finanțare, precum și contractele încheiate ca urmare a acestora sunt supuse supravegherii și controlului financiar de către Comisie (inclusiv Biroul European Antifrauda) și controalelor de către Curtea de Conturi Europeană. Acestea includ măsuri cum ar fi verificarea ex ante a procedurilor de licitație și contractare, efectuate de delegația tarii candidate implicate, precum și controale inopinate la fața locului.
Pentru a asigura o protecție eficienta a intereselor financiare ale Comunității, Comisia poate face controale la fața locului și inspecții conform prevederilor Regulamentului Consiliului (Euratom, CE) nr. 2.185/96*17).
--------------
*17) OJ L 292, 15 noiembrie 1996, p. 2-5.
Conturile și operațiunile Fondului Național și, acolo unde este cazul, ale CFCU și ale tuturor agentiilor de implementare relevante pot fi controlate după cum considera Comisia, de către un auditor extern angajat de Comisie, fără a aduce atingere responsabilităților Comisiei și ale Curții de Conturi Europene, după cum se menționează în Condițiile generale privind memorandumurile de finanțare, anexate la Acordul-cadru.
7. Transparenta/publicitate
Fiecare responsabil cu autorizarea programului va răspunde de asigurarea măsurilor necesare pentru o publicitate adecvată a tuturor activităților finanțate prin programe. Acest lucru se va realiza în strânsă legătură cu delegația Comisiei Europene. Detalii suplimentare se regăsesc în anexa nr. 3 privind informarea și publicitatea.
8. Condiții speciale
În cazul în care angajamentele convenite nu sunt îndeplinite din motive care intră în limitele competentei Guvernului Bulgariei sau a Guvernului României, Comisia Europeană poate să revizuiasca programul cu scopul ca, la discretia Comisiei Europene, aceasta să poată anula tot programul sau o parte din acesta și/sau sa realoce fondurile nefolosite în alte scopuri, în concordanta cu obiectivele Programului PHARE.
Toate structurile adecvate pentru implementare și management au fost deja înființate în timpul desfășurării unor programe similare anterioare, demonstrand ca părțile implicate pot sa coopereze pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. O scrisoare de angajament va însoți fiecare proiect aprobat de Comitetul comun de cooperare (JCC), prin care se va menționa faptul ca beneficiarii vor asigura o cofinantare locală.
a) În cazul celor două proiecte referitoare la protecția mediului [Dezvoltarea unui sistem de control (monitorizare) pentru emisiile de VOC, PAH și metale grele din surse stationare în regiunile de frontieră dintre România și Bulgaria, de-a lungul Dunării inferioare], implementarea lor va lua în considerare și va fi compatibila cu orice angajamente prezentate de oricare dintre cele doua tari în timpul procesului de negociere a capitolului 22.

*) Excluzând suma prevăzută pentru programele comunitare.

b.b) Transferul de fonduri către agențiile de implementare FN va transfera fonduri agentiilor de implementare, inclusiv CFCU, în conformitate cu acordurile de finanțare (AF) semnate de FN și de AI/CFCU, acolo unde acest lucru este valabil. Se vor deschide conturi bancare pentru subprograme în numele agenției de implementare/CFCU responsabile/responsabil cu administrarea financiară a subprogramelor, conform art. 13 din Memorandumul de înțelegere privind înființarea Fondului Național.

*) Excluzând suma prevăzută pentru programele comunitare.

b.b) Transferul de fonduri către agențiile de implementare FN va transfera fonduri agentiilor de implementare, inclusiv CFCU, în conformitate cu acordurile de finanțare (AF) semnate de FN și de AI/CFCU, acolo unde acest lucru este valabil. Se vor deschide conturi în banca pentru subprograme în numele agenției de implementare/CFCU responsabile/responsabil cu administrarea financiară a subprogramelor, conform art. 13 din Memorandumul de înțelegere privind înființarea Fondului Național.

Anexa 3 (D)

INFORMAREA ȘI PUBLICITATEA

pentru programele PHARE, ISPA și SAPARD

ale Comunităților Europene

1. Obiectiv și scop

Măsurile de informare și publicitate referitoare la asistența din partea Comunității Europene prin Programul PHARE au ca scop creșterea gradului de constientizare a publicului și transparenței acțiunilor UE și crearea unei imagini consistente privind măsurile respective în toate țările beneficiare. Informarea și publicitatea privesc măsurile care primesc o contribuție prin Programul PHARE.

2. Principii generale

Fiecare responsabil cu autorizarea programului care răspunde de implementarea memorandumurilor de finanțare și a altor forme de asistența va răspunde pentru publicitatea la fața locului. Aceasta acțiune se va desfășura în cooperare cu delegatiile Comisiei Europene, care vor fi informate despre demersurile făcute în acest scop.

Autoritățile regionale și naționale competente trebuie să ia toate măsurile administrative adecvate pentru a asigura aplicarea eficienta a acestor aranjamente și pentru a colabora cu delegatiile Comisiei Europene la fața locului.

Măsurile de informare și publicitate descrise mai jos se bazează pe prevederile reglementărilor și deciziilor aplicabile fondurilor structurale. Acestea sunt următoarele:

● Reglementarea (CEE) nr. 1.159/2000, Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 130/30, 31 mai 2000;

● Decizia Comisiei din 31 mai 1994, Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 152/39, 18 iunie 1994.

Prevederi specifice privitoare la ISPA sunt incluse în:

● Decizia Comisiei din 22 iunie 2001, Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 182/58.

Măsurile de informare și publicitate trebuie să fie conforme cu prevederile reglementărilor și deciziilor susmenționate. Un manual de conformitate poate fi pus la dispoziție autorităților naționale, regionale și locale de către delegația CE din țara respectiva.

3. Informarea și publicitatea referitoare la programele PHARE

Informarea și publicitatea vor face obiectul unui set de măsuri coerente, definite de autoritățile competente naționale, regionale și locale în colaborare cu delegatiile Comisiei Europene, pe durata memorandumului de finanțare, și vor privi atât programele, cat și alte forme de asistența.

Costurile de informare și publicitate referitoare la proiecte individuale vor fi suportate din bugetul alocat proiectelor respective.

Când se implementeaza programe PHARE, se vor aplica măsurile menționate la lit. a) și b) de mai jos:

a) Autoritățile competente din țările beneficiare trebuie să publice conținutul programelor și al altor forme de asistența în forma cea mai potrivita. Ele trebuie să se asigure ca aceste documente sunt distribuite în mod corespunzător și trebuie să le pună la dispoziția părților interesate. Ele trebuie să asigure prezentarea consecventa pe întregul teritoriu al tarii beneficiare a materialelor de informare și publicitate produse.

b) Măsurile de informare și publicitate la fața locului trebuie să cuprindă următoarele:

(i) în cazul investițiilor de infrastructura având un cost ce depășește 1 milion euro:

- panouri ridicate pe locurile respective, care să fie instalate în conformitate cu prevederile reglementării și deciziei menționate în paragraful 2 de mai sus, și specificățiile tehnice din manual, care să fie furnizate de către delegația Comisiei Europene din țara respectiva;

- plăcuțe permanente pentru lucrările de infrastructura accesibile publicului, care să fie instalate în conformitate cu prevederile reglementării și deciziei menționate în paragraful 2 de mai sus, și specificățiile tehnice din manual, care să fie furnizate de către delegația Comisiei Europene din țara respectiva;

(îi) în cazul investițiilor productive, măsurile pentru dezvoltarea potențialului local și orice alte măsuri beneficiind de asistența financiară PHARE, ISPA sau SAPARD:

- măsuri care să constientizeze beneficiarii potențiali și publicul larg cu privire la asistența PHARE, ISPA sau SAPARD, în conformitate cu prevederile citate la paragraful (i) de mai sus;

- măsuri adresate solicitanților de ajutoare de stat, parțial finanțate de PHARE, ISPA sau SAPARD, sub forma unei indicații în formularele de completat de către astfel de solicitanți, conform căreia o parte a ajutorului vine din partea UE și, în mod special, prin programe PHARE, ISPA sau SAPARD, în conformitate cu prevederile menționate mai sus.

4. Transparenta asistenței UE în cercurile de afaceri și printre potentialii beneficiari și pentru publicul larg

4.1. Cercurile de afaceri

Cercurile de afaceri trebuie să fie implicate cat mai mult posibil în asistența care le privește în mod direct.

Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existenta canalelor adecvate pentru diseminarea informatiei către beneficiarii potențiali, în special către întreprinderile mici și mijlocii (IMM). Acestea trebuie să includă și o indicație privind procedurile administrative care trebuie urmate.

4.2. Alți beneficiari potențiali

Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existenta unor canale adecvate pentru diseminarea informatiei către toate persoanele care beneficiază sau care ar putea beneficia de măsurile privind instruirea, ocuparea forței de muncă ori dezvoltarea resurselor umane. În acest sens, se va asigura cooperarea dintre organismele de instruire profesională implicate în ocuparea forței de muncă, afaceri și grupuri de afaceri, centre de pregătire și organizații neguvernamentale.

Formulare

Formularele emise de către autoritățile naționale, regionale sau locale privind anunțarea, solicitarea și acordarea de asistența beneficiarilor finali sau oricărei alte entități eligibile pentru asemenea asistența trebuie să indice clar ca UE - și, în mod particular, prin programele PHARE, ISPA sau SAPARD - este aceea care furnizează sprijinul financiar. Notificarea de asistența transmisă beneficiarilor va menționa suma sau procentul de asistența finanțată prin programul în cauza. Dacă astfel de documente poarta emblema naționala sau regionala, ele trebuie să poarte de asemenea și însemnele UE, de aceeași dimensiune cu celelalte.

4.3. Publicul larg

Mass-media

Autoritățile competente vor informa mass-media în cel mai adecvat mod despre acțiunile cofinantate de UE, în particular PHARE, ISPA sau SAPARD. Participarea acestor organisme va fi reflectată corect în aceasta informare.

În acest scop, lansarea operațiunilor (după ce au fost adoptate de Comisie) și fazele importante ale implementarii lor vor face obiectul unor măsuri de informare, în special când este vorba de mass-media regionala (presa, radio și televiziune). Trebuie asigurata o colaborare corespunzătoare cu delegația Comisiei Europene din țara beneficiara.

Principiile menționate în cele doua paragrafe precedente se vor aplica anunțurilor, cum ar fi comunicate de presa sau de publicitate.

Acțiuni informative

Organizatorii acțiunilor informative, cum ar fi: conferințe, seminarii, târguri și expoziții legate de implementarea operațiunilor parțial finanțate prin programe PHARE, ISPA sau SAPARD, vor urmări să facă explicita participarea UE în cadrul acestor acțiuni. Poate fi folosită ocazia pentru a se expune steagurile UE în sălile de conferințe și însemnul UE pe documente, în funcție de situație. Delegația Comisiei Europene din țara beneficiara trebuie să își dea concursul și sa acorde ajutor, dacă este necesar, în pregătirea și implementarea unor astfel de acțiuni.

Materiale informative

Publicațiile (ca de exemplu broșuri și pliante) referitoare la programe sau măsuri similare finanțate sau cofinantate de PHARE, ISPA sau SAPARD trebuie să conțină pe prima pagina o indicație clara a participării UE, precum și însemnul UE alături de stema regionala sau naționala.

Acolo unde astfel de publicații includ o prefata, ea trebuie semnată atât de persoana răspunzătoare din țara beneficiara, cat și din partea Comisiei, de către delegatul acesteia, astfel ca participarea UE să fie cat se poate de clara.

Astfel de publicații se vor referi la organismele naționale și regionale răspunzătoare cu informarea părților interesate.

Principiile menționate mai sus se aplică și materialului audiovizual.

5. Măsuri speciale privind panourile de afisaj, placutele permanente și afisele

Pentru a asigura vizibilitatea măsurilor finanțate parțial prin programele PHARE, ISPA sau SAPARD, țările beneficiare se vor asigura ca următoarele măsuri de informare și publicitate sunt respectate:

Panouri de afisaj

Panourile de afisaj furnizand informații asupra participării UE la finanțarea investiției trebuie amplasate la locația fiecărui proiect în care participarea UE atinge 1 milion euro sau mai mult. Chiar în cazul în care autoritățile naționale sau regionale competente nu ridica un panou indicând propria lor implicare în finanțarea proiectului respectiv, asistența UE trebuie totuși menționată pe un panou special.

Panourile de afisaj trebuie dimensionate în concordanta cu mărimea operațiunii (luând în considerare suma cofinantata de UE) și trebuie să fie pregătite în conformitate cu instrucțiunile ce se găsesc în manualul tehnic care se poate obține de la delegatiile Comisiei Europene, la care se face referire mai sus.

Panourile de afisaj nu trebuie demontate mai devreme de 6 luni după terminarea respectivei lucrări, ele fiind înlocuite, acolo unde este posibil, printr-o placuta permanenta, conform specificatiilor din manualul tehnic la care se face referire mai sus.

Plăcuțe permanente

În locurile accesibile publicului larg trebuie plasate plăcuțe permanente (ca de pilda în sălile de congrese, aeroporturi, gări etc.). Pe lângă sigla UE, astfel de plăcuțe trebuie să menționeze partea de finanțare UE, precum și programul respectiv (PHARE, ISPA sau SAPARD).

Acolo unde autoritatea naționala, regionala sau locală ori un alt beneficiar final decide sa plaseze un panou de afisaj, o placuta permanenta, sa pună un afis sau sa ia orice alta măsura pentru a furniza informații despre proiecte cu un cost mai mic de 1 milion euro, participarea UE trebuie de asemenea indicată.

6. Prevederi finale

Autoritățile naționale, regionale sau locale implicate pot, în orice împrejurare, sa ia măsuri suplimentare, dacă le considera necesare. Ele trebuie să se consulte cu delegația Comisiei Europene și o vor informa despre initiativele pe care le au în vedere, astfel ca delegația să poată participa în mod corespunzător la realizarea lor.

Pentru a facilita implementarea acestor prevederi, Comisia, prin intermediul delegatiilor sale la fața locului, va acorda asistența tehnica sub forma îndrumării privind cerințele proiectelor, acolo unde este necesar. Se va realiza un manual, scris în limba tarii respective, care va conține indicații detaliate de proiectare în format electronic și care va fi disponibil la cerere.

--------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.