Decizia nr. 346/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 12 alin. (1) și art. 20 pct. 1, 2 și 4 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 4 și
art. 20 pct. 1 și 2 din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Eugenia Hacman în Dosarul nr. 9.080/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.755D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 855 și nr. 865 din 10 decembrie 2015.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 9.080/63/2015, Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 4 și
art. 20 pct. 1 și 2 din Legea nr. 164/2014 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Eugenia Hacman într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a Hotărârii nr. 1.847 din 2 aprilie 2015 emisă de Comisia municipiului București pentru aplicarea
Legii nr. 9/1998 , a
și a
Legii nr. 393/2006 , prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor ca nedovedită și s-a propus neacordarea compensațiilor bănești.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (2). În primul rând, arată că prin prevederile
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
se modifică retroactiv
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 , încălcându-se astfel art. 15 alin. (2) din Constituție. Astfel, cerința de a dovedi calitatea de moștenitor prin certificatul de moștenitor, prin certificatul de calitate de moștenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se atestă această calitate, cerință introdusă de
Legea nr. 164/2014 , nu era prevăzută de
Legea nr. 290/2003 , fiind de ajuns prezentarea actelor de stare civilă ale persoanelor decedate (certificat de naștere și certificat de deces), respectiv actele de stare civilă ale moștenitorilor. Așadar, având în vedere faptul că
a produs efecte până la intrarea în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , respectiv a produs efecte timp de peste 12 ani, timp în care unii petenți au intrat deja în posesia sumelor calculate în conformitate cu
Legea nr. 290/2003 , în timp ce altora nici nu le-au fost soluționate dosarele, modificările aduse prin
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
care înăspresc condițiile cerute de
încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție.
6. De asemenea, autoarea excepției susține că
art. 4 din Legea nr. 164/2014
modifică retroactiv prevederile
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 , încălcând astfel art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece introduce prevederea că cererile aflate în curs de soluționare la comisiile județene se analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate. Așadar, proba cu martori nu mai reprezintă o posibilitate alternativă de probă, așa cum prevedea
Legea nr. 290/2003 , ci doar o probă complementară. Astfel, dacă nu se pot obține copii ale actelor originale aflate în arhive, practic nu se mai poate folosi proba cu martori, astfel încât dosarul privind despăgubirile acordate în conformitate cu
va fi respins. Aplicarea acestei prevederi din
are un caracter retroactiv, pentru că, până la intrarea în vigoare a acestei legi, a produs deja efecte
Legea nr. 290/2003 , în sensul că alți petenți au obținut despăgubiri în condițiile prevăzute de
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 . De asemenea, susține că, din momentul în care actele necesare demonstrării dreptului la acordarea despăgubirilor au fost verificate și înaintate spre soluționare, s-a stabilit și raportul juridic dintre cele două părți - statul român și cetățeanul. De fapt, acest moment este data de 1 mai 2007, dată-limită de depunere a cererilor de despăgubire stabilită de
Legea nr. 290/2003 , dată până la care statul român ar fi putut modifica, fără a avea caracter retroactiv, prevederile
Legii nr. 290/2003 . Însă acceptarea dosarului, verificarea și introducerea sa în Comisia municipiului București pentru aplicarea
reprezintă stabilirea unui raport juridic între autorul excepției de neconstituționalitate și statul român, în condițiile stabilite la acel moment de către
Legea nr. 290/2003 . Or, din moment ce
înăsprește condițiile de acordare a despăgubirilor acordate în baza
Legii nr. 290/2003 , cerând dovezi suplimentare, de fapt modifică raportul juridic stabilit în trecut între părți, deci are un caracter vădit retroactiv. De asemenea, consideră că în dosar nu se pot aplica decât prevederile
Legii nr. 290/2003 , în vigoare la data rămânerii definitive a sentinței din 2014, respectiv data de 10 septembrie 2014, data pronunțării Deciziei nr. 1.264 a Curții de Apel Craiova.
7. În al doilea rând, autoarea excepției susține că prevederile
încalcă și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece creează discriminări ale persoanelor îndreptățite la despăgubiri care nu au "avut norocul" să li se calculeze despăgubirea înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 164/2014 . Modificarea
art. 5 din Legea nr. 290/2003
prin prevederile
art. 4 din Legea nr. 164/2014
face practic imposibilă obținerea de despăgubiri pentru proprietățile rămase în Bucovina de Nord, pentru că nu mai există acte originale nici în arhivele de stat ale României, nici în arhivele de stat ale Ucrainei. La emiterea
Legii nr. 290/2003 , Parlamentul a ținut cont de situația de fapt că refugierea cetățenilor români s-a făcut în mare grabă, în mod neorganizat, astfel încât documentele de stare civilă și de proprietate asupra bunurilor deținute de aceștia au rămas în teritoriile ocupate. Din aceste cauze s-a prevăzut posibilitatea de a folosi proba cu martori ca probă alternativă pentru stabilirea proprietăților rămase în aceste teritorii.
8. În al treilea rând, autoarea excepției susține că
art. 20 din Legea nr. 164/2014
încalcă prevederile art. 21 alin. (2) din Constituție, deoarece abrogă dreptul de a face contestație în termen de 15 zile la hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea
Legii nr. 290/2003 . Cu toate că aceste hotărâri se comunică petenților, ei nu mai au dreptul de a face contestație, încălcându-se astfel accesul la justiție.
9. În final, autoarea excepției susține că termenul de decădere de 120 de zile prevăzut de
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 , referitor la completarea cu actele necesare solicitate, este prea mic, având în vedere că documentele de certificare a proprietăților deținute în teritoriile ocupate de armata rusă în 1944 nu se pot obține decât de la autoritățile străine, neavând la dispoziție nicio pârghie legală pentru a le determina să emită aceste documente în termenele prevăzute de legea română. De asemenea, termenul de 120 zile este mult prea mic inclusiv pentru stabilirea calității de moștenitor, având în vedere că documentele de stare civilă au rămas pe teritoriile ocupate. Mai mult, în speță, dosarul depus la Comisia municipiului București "a fost plimbat" tip de 12 ani între diferitele comisii, fără măcar ca vreuna să solicite vreun act suplimentar sau lămuriri suplimentare.
10. Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate nefiind de natură a crea discriminări persoanelor ale căror cereri sunt soluționate ulterior intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014 . Celelalte susțineri ale reclamantei, vizând îndreptățirea acesteia la despăgubiri și calitatea de moștenitor legal, sunt în fapt critici ale hotărârii emise de Comisia municipiului București pentru aplicarea
Legii nr. 9/1998 , a
și a
11. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 15 alin. (2) din Constituție, apreciază că normele criticate se aplică numai pentru viitor, neputându-se reține aplicarea lor retroactivă. Invocă, referitor la principiul neretroactivității,
Decizia Curții Constituționale nr. 662 din 15 octombrie 2015 . Criticile de neconstituționalitate raportate la art. 16 alin. (1) din Constituție nu pot fi reținute, deoarece încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. Or, dispozițiile de lege criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi, foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, fără a se face nicio diferențiere. În raport cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Constituție, Guvernul apreciază că prevederile de lege criticate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptățite de a se adresa instanței judecătorești atât în cazul în care este nemulțumită de soluția dată, cât și în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plății eșalonate, stabilită de legiuitor.
13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 4 și
art. 20 pct. 1 și 2 din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Însă, analizând motivarea autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta mai critică și dispozițiile
art. 20 pct. 4 din Legea nr. 164/2014 , deoarece abrogă dreptul de a face contestație în termen de 15 zile împotriva hotărârilor comisiilor județene pentru aplicarea
Legii nr. 290/2003 , precum și termenul de decădere de 120 zile prevăzut de
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 . Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl mai reprezintă și dispozițiile art. 12 alin. (1) și
art. 20 pct. 4 din Legea nr. 164/2014 . Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (2): "Sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la
art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și moștenitorii legali, până la gradul IV inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai persoanelor prevăzute la
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetățenia română. Dovada calității de moștenitor se face prin certificatul de moștenitor, prin certificatul de calitate de moștenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se atestă această calitate.";
- Art. 4: "Cererile aflate în curs de soluționare la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate.";
- Art. 12 alin. (1): "Se instituie un termen de decădere de 120 de zile, în care persoanele care au formulat cereri de acordare de despăgubiri pot completa, cu înscrisuri, dosarele aflate în curs de soluționare la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, ori la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Termenul de decădere curge de la data la care persoanei i se comunică, în scris, care sunt documentele necesare soluționării cererii.";
-
Articolul 20
pct. 1, 2 și 4: "Legea nr. 290/2003
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se abrogă.
2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se abrogă.
[...]
4. La articolul 8, alineatele (2), (2^2) și (3)-(6) se abrogă."
Dispozițiile abrogate din
la care fac referire dispozițiile
art. 20 pct. 1, 2 și 4 din Legea nr. 164/2014
aveau următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (2): "De prevederile prezentei legi beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română.";
- Art. 2 alin. (1)-(3): "(1) Pentru terenurile rămase în teritoriile prevăzute la art. 1, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se vor atribui terenuri de același gen în județele în care locuiesc, în condițiile
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare, în limita disponibilităților, din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. Propunerile de atribuire în natură a acestor terenuri se vor comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea
Legii nr. 290/2003 , în vederea avizării. Metodologia avizării de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a propunerilor de atribuire în natură se va stabili prin norme metodologice.
(2) În cazul în care prevederile alin. (1) nu pot fi îndeplinite în natură, foștii proprietari beneficiază de despăgubiri sau compensații, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită prin
Hotărârea Guvernului nr. 59/1994
pentru modificarea anexei la
Hotărârea Guvernului nr. 746/1991
privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării
art. 36 și 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , actualizată potrivit coeficientului de inflație existent la data plății compensației, raportat la cel stabilit pentru luna martie 1994, fără ca totalul suprafeței de teren pentru care se acordă despăgubirile sau compensațiile să depășească suprafața de 50 ha teren agricol și 10 ha teren forestier de proprietar deposedat.
(3) În cazul în care beneficiarii prezentei legi au primit sau urmează să primească în proprietate suprafețe de teren reconstituite potrivit
Legii nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și
Legii nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare, aceștia au dreptul la atribuiri în natură, despăgubiri sau compensații în baza prezentei legi numai pentru diferența până la limita suprafețelor prevăzute la alin. (2).";
- Art. 8 alin. (3): "În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea
poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea
16. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, referitor la criticile privind dispozițiile art. 1 alin. (2) și ale
art. 4 din Legea nr. 164/2014 , că autoarea excepției critică faptul că noile dispoziții au modificat retroactiv dispozițiile
Legii nr. 290/2003 . Astfel, autoarea excepției susține că cerința de a dovedi calitatea de moștenitor prin certificatul de moștenitor, prin certificatul de calitate de moștenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se atestă această calitate, cerință introdusă de
Legea nr. 164/2014 , nu era prevăzută de
Legea nr. 290/2003 , fiind de ajuns prezentarea actelor de stare civilă ale persoanelor decedate (certificat de naștere și certificat de deces), respectiv actele de stare civilă ale moștenitorilor.
Articolul 4
introduce prevederea că cererile aflate în curs de soluționare la comisiile județene se analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate. Așadar, proba cu martori nu mai reprezintă o posibilitate alternativă de probă, așa cum prevedea
Legea nr. 290/2003 , ci doar o probă complementară. Referitor la aceste critici, Curtea reține că, potrivit
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 , sunt îndreptățiți la "acordarea de despăgubiri" și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la
art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 9/1998 , precum și moștenitorii legali, până la gradul IV inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai persoanelor prevăzute la
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 , dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetățenia română. Dovada calității de moștenitor se face prin certificatul de moștenitor, prin certificatul de calitate de moștenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se atestă această calitate. Potrivit
art. 4 din Legea nr. 164/2014 , cererile aflate în curs de soluționare la comisiile județene și a municipiului București pentru aplicarea
și a
se analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate.
18. Curtea constată că, așa cum prevede
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 , "Dispozițiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi." Așadar, atât dispozițiile
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014
(care se referă la persoanele îndreptățite la acordarea despăgubirilor, dispoziții potrivit cărora dovada calității de moștenitor se face prin certificatul de moștenitor, prin certificatul de calitate de moștenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se atestă această calitate), cât și dispozițiile art. 4 (care stabilesc că cererile aflate în curs de soluționare la comisiile județene și a municipiului București pentru aplicarea
și a
se analizează și se soluționează pe baza actelor care atestă existența dreptului la despăgubiri, certificate de autoritățile competente, acte care pot fi completate cu declarații ale martorilor, autentificate) se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la comisiile județene și a municipiului București pentru aplicarea
și a
Legii nr. 290/2003 , pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor până la data intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014 . În speță însă, prin Hotărârea nr. 1.847/02.04.2015 a Comisiei municipiului București pentru aplicarea
Legii nr. 9/1998 , a
și a
Legii nr. 393/2006 , emisă deci ulterior intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , s-a respins cererea nr. 26.040/5.852 din 6 noiembrie 2006 ca nedovedită, din următoarele motive: lipsa dovezii calității succesorale, lipsa dovezii proprietăților bunurilor pentru care se solicită despăgubiri și lipsa dovezii refugiului întregii familii în România. Având în vedere acestea, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece se aplică doar cererilor formulate și depuse în termen legal la comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor până la data intrării în vigoare a noii reglementări.
19. De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu,
deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002,
nr. 458 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau
nr. 294 din 6 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).
20. Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece creează discriminări ale persoanelor îndreptățite la despăgubiri care nu au "avut norocul" să li se calculeze despăgubirea înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , Curtea reține că prin
Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, paragraful 24, a constatat că, în acord cu jurisprudența sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a
nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.
21. Referitor la dispozițiile
art. 20 pct. 1 și 2 din Legea nr. 164/2014 , Curtea reține că acestea au mai format obiect al controlului de constituționalitate, Curtea pronunțându-se prin
Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, prin care a respins excepția de neconstituționalitate. La paragrafele 25, 26 și 27 al aceleiași decizii, s-a constatat că, în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, al
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și al
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării granițelor survenite înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului, care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art. 44 din Legea fundamentală. Distingând între stabilirea despăgubirilor -
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 , și plata acestora -
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 , legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a
Legii nr. 164/2014 , plata despăgubirilor se efectuează, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condițiile prevăzute de
art. 10 din Legea nr. 164/2014 .
22. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a
art. 20 pct. 5 din Legea nr. 164/2014 , autoarea excepției susține că acesta încalcă prevederile art. 21 alin. (2) din Constituție, deoarece abrogă dreptul de a face contestație în termen de 15 zile la hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea
Legii nr. 290/2003 , ceea ce încalcă accesul liber la justiție. Curtea reține că această critică este neîntemeiată, deoarece noua reglementare,
prevede la art. 8 că "Deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac în condițiile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare." Totodată,
art. 16 din Legea nr. 164/2014
stabilește că "Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților exercită, din oficiu sau pe baza unor sesizări motivate ale persoanelor îndreptățite, controlul cu privire la aplicarea prevederilor legale de către comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea
Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a
Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare."
23. Cu privire la susținerea autoarei excepției potrivit căreia termenul de decădere de 120 de zile prevăzut de
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 , referitor la completarea cu actele necesare solicitate, este prea scurt, având în vedere că documentele de certificare a proprietăților deținute în teritoriile ocupate de armata rusă în 1944 nu se pot obține decât de la autoritățile străine, neavând la dispoziție nicio pârghie legală pentru a le determina să emită aceste documente în termenele prevăzute de legea română, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pe de o parte, potrivit
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 , termenul de 120 de zile poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care a formulat cerere de acordare de despăgubiri, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care aceasta face dovada efectuării unor demersuri pentru completarea dosarului. Pe de altă parte, potrivit
art. 8 alin. (2^1) și (7) din Legea nr. 290/2003 , comisiile județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea
au obligația de a convoca petenții sau alte persoane, în vederea lămuririi unor situații în care există neclarități privind calitatea succesorală a petentului, dovada refugiului sau a proprietății asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensații. Totodată, în vederea soluționării cererilor, comisiile pot solicita din oficiu, cu respectarea legii, acte și informații oricăror instituții publice din țară sau din străinătate.
24. În final, cu privire la celelalte susțineri ale autoarei excepției, privind faptul că dosarul depus la Comisia municipiului București "a fost plimbat" tip de 12 ani între diferitele comisii, fără măcar ca vreuna să solicite vreun act suplimentar sau lămuriri suplimentare, Curtea reține că acestea vizează aspecte de interpretare și aplicare a legii, neintrând în competența de soluționare a Curții Constituționale.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eugenia Hacman în Dosarul nr. 9.080/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 4, art. 12 alin. (1) și
art. 20 pct. 1, 2 și 4 din Legea nr. 164/2014
privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul
privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al
privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 mai 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.