Decizia nr. 447/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

privind medierea și organizarea profesiei de mediator și ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 22.097/299/2014 al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.215D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.216D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

privind medierea și organizarea profesiei de mediator și ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 9.018/4/2014 al Curții de Apel București - Secția I penală.

4. La apelul nominal se prezintă personal părțile Daniel Nicolae Dumitru și Eduard Gheorghe. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.215D/2015 și nr. 1.216D/2015 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Părțile prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor. La rândul său, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexare.

7. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.216D/2015 la Dosarul nr. 1.215D/2015, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părților prezente, care arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

și ca neîntemeiată cu privire la art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 15 iunie 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

10. Prin deciziile penale nr. 692/A și nr. 691/A din 13 mai 2015, pronunțate în dosarele nr. 22.097/299/2014 și nr. 9.018/4/2014, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

privind medierea și organizarea profesiei de mediator și ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de procuror cu ocazia soluționării apelului în două cauze privind tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea, printre altele, a unor infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. a), b) și d) din Codul penal, pentru care inculpații au încheiat, ulterior citirii actelor de sesizare a instanței, acorduri de mediere cu persoanele vătămate.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, procurorul, autor al excepției, susține, în esență, că dispozițiile

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

și ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală încalcă principiile constituționale privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, și dreptul la un proces echitabil, în măsura în care încheierea unui acord de mediere până la soluționarea definitivă a cauzei duce la încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, spre deosebire de împăcare, ce poate interveni numai până la momentul citirii actului de sesizare, potrivit art. 159 alin. (3) din Codul penal. Consideră că această diferență este nejustificată, având în vedere finalitatea procedurii încheierii acordului de mediere, care este aceeași cu cea a instituției împăcării, și anume încetarea procesului penal. Astfel, se creează o inegalitate de tratament între inculpații care nu au reușit să se împace cu persoanele vătămate până la momentul procesual al citirii actului de sesizare și inculpații care încheie acorduri de mediere cu persoanele vătămate și care au această posibilitate până la rămânerea definitivă a hotărârii, fiind încălcate egalitatea în fața legii și dreptul la un proces echitabil. Apreciază că acest din urmă drept, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție, este încălcat și prin faptul că, în timp ce împăcarea are loc în fața judecătorului, acordul de mediere se încheie în afara procesului penal, judecătorul neputând efectua niciun control asupra procedurii prin care se realizează acordul. Arată că medierea este, în fapt, o tranzacție/împăcare încheiată prin intermediul unui terț, astfel încât sintagma "în condițiile legii" din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, care derogă de la dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, este neconstituțională.

12. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că dispozițiile

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

și ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală nu sunt neconstituționale. Astfel, arată că, prin dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală, s-a prevăzut printre cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale - alături de retragerea plângerii prealabile și de împăcare - și încheierea unui acord de mediere în condițiile legii. De altfel, această dispoziție nu este chiar nouă, o prevedere similară existând și în Codul penal din 1969, după modificarea acestuia prin

Legea nr. 202/2010 , și anume art. 10 din Cod care prevedea printre cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată și cazul în care a fost retrasă plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală. În ambele reglementări, dispozițiile menționate fac trimitere la încheierea unui acord de mediere în condițiile

legii, lege care nu poate fi alta decât Legea nr. 192/2006

privind medierea. Este evident că medierea este o cauză distinctă de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută în legea specială, care nu o limitează sub aspectul momentului până la care poate interveni, așa cum face noul legiuitor în cazul împăcării. Așadar, dispozițiile

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

și ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, principiu consacrat de art. 16 din Constituție, deoarece împăcarea și medierea sunt instituții diferite, cu reguli distincte referitoare la condițiile în care pot interveni, inclusiv sub aspectul momentului până la care pot interveni. În legea specială se arată în concret condițiile de încheiere a unui acord de mediere, în timp ce în dispozițiile art. 159 din Codul penal sunt reglementate condițiile în care poate interveni împăcarea, ca și cauză care înlătură răspunderea penală, așa încât nu se poate afirma cu temei că medierea este în fapt o "tranzacție", o împăcare. Instanța de judecată consideră că, dimpotrivă, neconstituționale sunt dispozițiile art. 159 din Codul penal, care limitează posibilitatea intervenirii împăcării numai până la momentul citirii actului de sesizare a instanței, creându-se, astfel, o discriminare față de cazul retragerii plângerii prealabile, fără să existe vreo justificare în acest sens. De altfel, soluția legislativă tradițională era în sensul că atât împăcarea, cât și retragerea plângerii prealabile puteau interveni oricând în cursul procesului penal până la rămânerea definitivă a hotărârii.

13. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală și ale

art. 67 din Legea nr. 192/2006 , astfel cum acest din urmă text de lege a fost interpretat prin

Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015

a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, este neîntemeiată. În acest sens arată că încheierea unui acord de mediere este reglementată în mod distinct de retragerea plângerii prealabile și de împăcare, fiind o cauză alternativă de înlăturare a răspunderii penale, iar împrejurarea că, în funcție de interesele lor și de situația particulară a cauzei, părțile înțeleg să apeleze la una sau la cealaltă dintre căile de încetare a procesului penal nu constituie o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și nici nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil.

15. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

și ale art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens arată că, prin

Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 , Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în aplicarea dispozițiilor

art. 67 din Legea nr. 192/2006 , că încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, iar încheierea unui acord de mediere în condițiile

Legii nr. 192/2006

poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale. În aceste condiții, având în vedere natura juridică distinctă a instituției medierii în raport cu împăcarea în procesul penal, nu se poate reține încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a dreptului la un proces echitabil, dispozițiile de lege criticate aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice, în funcție de instituția juridică aleasă de părțile sau subiecții procesuali din conflictul de drept penal. În jurisprudența sa, de exemplu, în

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Or, în cazul de față, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor este justificat de natura juridică diferită a celor două instituții juridice, fiecare având reguli distincte cu privire la condițiile în care poate interveni, respectiv la procedura aplicabilă. Totodată, având în vedere dubla natură juridică a medierii, ca de altfel, și a împăcării, de instituție atât de drept penal, cât și de drept procesual penal - fiind atât o cauză care înlătură răspunderea penală, cât și o cauză care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale - devin incidente prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituționale invocate.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, și ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală. Dispozițiile

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006

au fost modificate prin

art. 84 pct. 6 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

-