Decizia nr. 437/2016

Mona-Maria Pivniceru

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8), (9) și (11) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș în Dosarul nr. 3.804/229/2014 al Judecătoriei Fetești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.720D/2015.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) și (11) din Codul de procedură penală, deoarece nu au legătură cu soluționarea cauzei și, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.804/229/2014, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8), (9) și (11) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de neurmărire/netrimitere în judecată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale împiedică total accesul la justiție, anulează celelalte căi de atac și nu permite contestarea ordonanței procurorilor, deoarece instanța de fond pronunță o hotărâre definitivă. Mai arată că art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală rezumă doar la 3 zile dreptul de a formula contestație, iar cu privire la alin. (11) se arată că probele care au fost respinse nu mai pot fi admise. Or, dimpotrivă, probele și mijloacele de probă pot fi admise, iar dacă se resping nu mai are parte de o judecată echitabilă, întrucât probele excluse nu pot fi avute la judecata în fond a cauzei.

6. Judecătoria Fetești opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, eliminarea căilor de atac în această materie fiind justificată de caracterul special al procedurii instituite, care asigură obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

7. Totodată, nici prin instituirea caracterului definitiv al sentinței prin care se soluționează plângerea, nici prin reglementarea unui termen de 3 zile și nici prin excluderea de probe nu se aduce atingere prevederilor art. 51 și art. 52 din Constituție, care reglementează vătămarea adusă de o autoritate publică a cărei protejare este garantată de legiuitorul român, inclusiv prin acțiuni reglementate în mod expres de normele de drept civil, respectiv, penal.

8. De altfel, dreptul de petiționare nu presupune pronunțarea unor hotărâri de instanțele judecătorești pentru a se pune problema dreptului de exercitare a căilor de atac sau de administrare a probelor, ci doar existența unor răspunsuri date de alte organe ale statului care nu sunt incluse în sfera instanțelor judecătorești.

9. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece legiuitorul are prerogativa constituțională prevăzută de art. 129 din Legea fundamentală de a stabili căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești. De asemenea, nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul de a exercita căi de atac în orice cauză. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin numeroase decizii, constatând compatibilitatea art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală cu prevederile art. 21 din Constituție.

11. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) și (11) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că este inadmisibilă, deoarece acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, din încheierea de sesizare se reține că autorul excepției a formulat o plângere împotriva rezoluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de persoana cercetată, deci fără a se fi pus în mișcare acțiunea penală. Or, prevederile art. 341 alin. (9) și (11) din Codul de procedură penală au în vedere o cu totul altă ipoteză, și anume aceea a contestării în instanță a unei soluții de neurmărire sau netrimitere în judecată ulterioară punerii în mișcare a acțiunii penale.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Legea fundamentală, deoarece aceste nu prevăd obligativitatea regulii posibilității de exercitare a căilor de atac în orice fel de cauză, iar conform art. 129 din Constituție căile de atac se exercită în condițiile legii. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie a fost determinată de nevoia de a asigura celeritatea procesului penal.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (8), (9) și (11) cu denumirea marginală Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară din Codul de procedură penală. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) și (9) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au fost modificate prin

art. II pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Cu toate acestea, ținând seama de rațiunile avute în vedere de

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunța asupra prevederilor art. 341 alin. (8) și (9) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

"(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă. [...]

(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă.

(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei."

16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 51 referitor la Dreptul de petiționare și art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) și (11) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, deoarece în cauza de dedusă judecății nu s-a pus în mișcare acțiunea penală. Or, prevederile legale contestate reglementează cu privire la cazul în care se dispune începerea judecății și la faptul că probele excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, momente procesuale care pot surveni numai ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale.

18. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin numeroase decizii, a respins ca neîntemeiate excepții similare. Astfel, prin

Decizia nr. 139 din 12 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, paragrafele 15 și 16, Curtea a statuat că "stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului". Atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

19. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20. De asemenea, Curtea constată că prevederile legale criticate nu îngrădesc în niciun fel dreptul părții interesate de ași angaja un apărător care să îl reprezinte sau să îl asiste în fața judecătorului de cameră preliminară cu prilejul soluționării plângerii formulate ori a contestației și, în condițiile inexistenței unei limitări a drepturilor sau a libertăților fundamentale, respectiv a dreptului de acces liber la justiție sau a dreptului la apărare, nu se poate reține nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituție.

21. În sfârșit, dispozițiile art. 51 referitoare la Dreptul de petiționare nu au incidență în cauză, deoarece acestea au în vedere dreptul cetățenilor de a se adresa prin petiții altor autorități publice decât instanțele judecătorești. În acest sens, Curtea constată că dreptul de petiționare se concretizează în cereri, reclamații, sesizări și propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției, la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată, care declanșează procesul civil/penal, se rezolvă după reguli specifice, proprii activității de judecată.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (9) și (11) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Caraș în Dosarul nr. 3.804/229/2014 al Judecătoriei Fetești.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor, în același dosar, al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Fetești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 iunie 2016.