Schema din 14 septembrie 2016
SOLIDAR - Sprijin pentru consolidarea economiei sociale" aferentă Programului operațional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 "Incluziunea socială și combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.16 "Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră autosustenabilă
prezumat în vigoare
Aprobată prin Ordinul Ministerul Fondurilor Europene nr. 1.853 din 14 septembrie 2016 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 20 septembrie 2016. ──────────
──────────
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită "SOLIDAR - Sprijin pentru consolidarea economiei sociale", aferentă Programului operațional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 "Incluziunea socială și combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.16 Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră autosustenabilă.
Acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în
Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013
al Comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.
Prezenta schemă se aplică pe teritoriul României, în toate regiunile mai puțin dezvoltate (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia).
Prezenta schemă de ajutor de minimis nu intră sub incidența obligației de notificare către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile
Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 .
Capitolul II Baza legală
Articolul 2
Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu:
a) Programul operațional Capital uman 2014-2020;
b)
Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013
al Comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
c)
privind economia socială;
d)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare;
e)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul III Definiții
Articolul 3
În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel: 1. furnizor*1) de ajutor de minimis - Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de management pentru POCU; Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare. ────────── 2. întreprinderea, în contextul prezentei scheme, reprezintă orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de forma sa juridică, constituită și atestată ca întreprindere socială, conform Legii nr. 219/2015 privind economia socială, și anume: a) societate cooperativă de gradul I, care funcționează în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată; b) cooperativă de credit, care funcționează în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare; c) asociație sau fundație, care funcționează în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare; d) casă de ajutor reciproc a salariaților, care funcționează în baza Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora, republicată; e) casă de ajutor reciproc a pensionarilor, înființată și care funcționează în baza Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificările și completările ulterioare; f) federațiile și uniunile persoanelor juridice de la lit. a)-e); g) orice alte categorii de persoane juridice; 3. întreprinderea unică*2) - include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare: al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis. ────────── (i) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi; (ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi; (iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate ori din statutul acesteia; (iv) o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective. Întreprinderile care întrețin, prin una sau mai multe întreprinderi, relațiile la care se face referire la pct. (i)-(iv) sunt considerate "întreprinderi unice"; 4. rata de actualizare - rata de referință stabilită de Comisia Europeană pentru România pe baza unor criterii obiective și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe pagina web a Comisiei Europene; 5. produse agricole - înseamnă produsele enumerate în anexa I la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură; 6. prelucrarea produselor agricole*3) - înseamnă orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol ce are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare; al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general. ────────── 7. comercializarea produselor agricole*4) - înseamnă deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei altei forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei altei activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte, rezervate acestei activități; al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general. ────────── 8. beneficiar de ajutor de minimis - întreprinderea socială care beneficiază, în calitate de beneficiar de finanțare nerambursabilă, în cadrul unui proiect finanțat prin axa prioritară 4 "Incluziunea socială și combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.16 al POCU, de ajutor de minimis pentru dezvoltare; 9. contract de finanțare - actul juridic semnat între AM/OI POCU, pe de o parte, și beneficiarul de ajutor de minimis, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor în cadrul POCU.
────────── *1) Conform art. 2 alin. (1) lit. m) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin
────────── *2) Conform art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013
────────── *3) Conform art. 1 alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 360/2012
────────── *4) Conform art. 1 alin. (3) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 360/2012
Capitolul IV Obiectivul schemei
Articolul 4
Obiectivul prezentei scheme îl constituie acordarea de sprijin către întreprinderi sociale în vederea consolidării și dezvoltării acestora într-o manieră sustenabilă.
Capitolul V Domeniul de aplicare
Articolul 5
Prezenta schemă de minimis se aplică întreprinderilor sociale sprijinite în cadrul obiectivului specific 4.16 "Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră autosustenabilă".
Prezenta schemă de minimis nu se aplică:
a) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii, reglementate de
Regulamentul (CE) nr. 104/2000
al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură;
b) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul CE;
c) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul transformării și comercializării produselor agricole, prevăzute în anexa nr. 1 la Tratatul CE, în următoarele cazuri:
- atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza prețului sau a cantității produselor în cauză achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză;
- atunci când ajutorul este condiționat de transferarea lui parțială sau integrală către producători primari;
d) ajutoarelor acordate destinate activităților legate de export către țări terțe sau către state membre, respectiv ajutoarele legate direct de cantitățile exportate, ajutoarele destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
e) ajutoarelor acordate condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de cele importate;
f) ajutoarelor acordate pentru achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri.
Capitolul VI Condiții de eligibilitate pentru activități
Articolul 6
Activitățile eligibile care intră în domeniul de aplicare al prezentei scheme de ajutor de minimis sunt definite în Ghidul solicitantului Condiții specifice "Sprijin pentru consolidarea economiei sociale", aferent Programului operațional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 "Incluziunea socială și combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.16 "Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră autosustenabilă", respectiv:
- consiliere, mentorat și formare (profesională și/sau în domeniul social) și dezvoltarea abilităților persoanelor implicate în întreprindere;
- servicii de consultanță pentru dezvoltarea întreprinderii; de exemplu, pentru dezvoltarea de noi produse, dezvoltarea brandului, eficientizarea modelului de afaceri etc.;
- dezvoltarea capacității de producție, furnizare de bunuri, execuție de lucrări și/sau prestare de servicii a întreprinderii, inclusiv prin identificarea și/sau dezvoltarea de piețe de desfacere;
- promovarea vizibilității întreprinderii sociale/a întreprinderii sociale de inserție, a mărcii sociale și a atestatului de întreprindere socială, a formei de acțiune specifice a acestor întreprinderi, inclusiv a principiilor economiei sociale; de exemplu, prin participarea la târguri;
- accesibilizarea locurilor de muncă în funcție de nevoile persoanelor și adaptarea locului de muncă la capacitatea persoanei, accesibilizarea locului de muncă în vederea desfășurării activității în cadrul întreprinderilor sociale și întreprinderilor sociale de inserție;
- transferul de know-how cu alte comunități și cu actori relevanți la nivel de țară sau din alte state membre ale Uniunii Europene;
- activități de dezvoltare a misiunii sociale a întreprinderii, prin implicarea actorilor relevanți de pe piața muncii, din sistemul de învățământ/de asistență medicală/de asistență socială sau din administrația locală/centrală în vederea creșterii implicării în furnizarea de servicii pentru grupurile vulnerabile, rețele de sprijin și de cooperare, diseminarea de bune practici;
- alte activități în vederea consolidării capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră sustenabilă.
Capitolul VII Condiții de eligibilitate pentru beneficiari
Articolul 7
Poate beneficia de facilitățile prevăzute în prezenta schemă întreprinderea socială constituită conform
privind economia socială, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 3 din prezenta schemă, care îndeplinește următoarele condiții:
a) este legal constituită în România și își desfășoară activitatea în România;
b) nu este în stare de insolvență, nu are afacerile administrate de un judecător sindic, nu are nicio restricție asupra activității comerciale, nu este subiectul unor aranjamente între creditori sau nu se află într-o altă situație similară cu cele menționate anterior, reglementate prin lege;
c) nu înregistrează datorii publice și și-a plătit la timp taxele, obligațiile și alte contribuții la bugetul de stat, bugetele speciale și la bugetele locale prevăzute de legislația în vigoare;
d) reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost supus unei condamnări de tip res judicata în ultimii 3 ani, de către nicio instanță de judecată, din motive profesionale sau etic-profesionale;
e) reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost condamnat de tip res judicata pentru fraudă, corupție, implicare în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;
f) reprezentantul legal al întreprinderii nu furnizează informații false;
g) este direct responsabilă de pregătirea și implementarea proiectului și nu acționează ca intermediar pentru proiectul propus a fi finanțat;
h) nu a fost subiectul unei/unui decizii/ordin de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis a Comisiei Europene ori al unui alt furnizor de ajutor sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, inclusiv dobânda de recuperare aferentă.
Întreprinderile așa cum sunt definite la art. 3 pct. 3 menționate la alin. (1) sunt cele care beneficiază de măsurile prevăzute la art. 6.
Capitolul VIII Calcularea plafonului de minimis și întreprinderea unică
Articolul 8
Respectarea plafonului de minimis are în vedere o întreprindere unică, așa cum este aceasta definită la art. 3 pct. 3.
Valoarea maximă totală a ajutoarelor de minimis de care a beneficiat întreprinderea unică pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenți și anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu va depăși echivalentul în lei a 200.000 euro (100.000 euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost). Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul este finanțat din surse naționale sau comunitare.
În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis s-ar depăși plafonul maxim menționat la alin. (2), solicitantul nu poate beneficia de prevederile prezentei scheme nici chiar pentru acea parte din finanțarea nerambursabilă solicitată care se încadrează în plafonul de minimis.
Atunci când o întreprindere care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terți sau contra cost desfășoară și alte activități pentru care se aplică plafonul de 200.000 euro, în cazul întreprinderii respective se aplică plafonul de 200.000 euro, echivalent în lei, cu condiția prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenței acestor activități sau distincția dintre costuri, pentru a dovedi că suma de care beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro și că ajutoarele de minimis nu se folosesc pentru achiziționarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri.
Un solicitant care își desfășoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât și în sectoare/domenii neeligibile, așa cum sunt definite conform prezentei scheme, poate beneficia de finanțare pentru sectoarele eligibile, cu condiția prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenței acestor activități.
În cazul fuziunilor sau al achizițiilor, atunci când se stabilește dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziția depășește plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziție rămân legal acordate.
În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, și anume, în principiu, întreprinderii care preia activitățile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporțional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.
Valoarea ajutorului va fi exprimată sub formă financiară, ca sumă brută înainte de deducerea taxelor sau a altor obligații fiscale.
Capitolul IX Modalitatea de acordare a ajutorului de minimis
Articolul 9
Măsurile de sprijin acordate în cadrul prezentei scheme constau în finanțare nerambursabilă din fonduri comunitare și naționale.
Furnizorul schemei de ajutor de minimis lansează cererea de propuneri de proiecte, stabilește condițiile de eligibilitate și de selecție conform Metodologiei de verificare, evaluare și selecție a proiectelor POCU, aprobată de Comitetul de monitorizare al Programului operațional Capital uman, documentului "Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020", Ghidului solicitantului Condiții specifice "SOLIDAR - Sprijin pentru consolidarea economiei sociale" și selectează beneficiarii de ajutor de minimis.
Furnizorul schemei de ajutor de minimis poate delega atribuțiile privind contractarea și implementarea schemei de ajutor de minimis către administratorii schemei de ajutor de minimis.
Furnizorul schemei de ajutor de minimis/administratorul schemei de ajutor de minimis semnează contracte de finanțare cu beneficiarii de finanțare nerambursabilă, care devin, prin contractul de finanțare, și beneficiari de ajutor de minimis.
Furnizorul schemei de ajutor de minimis/administratorul schemei de ajutor de minimis are obligația de a monitoriza permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, și de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condițiilor impuse prin schema de ajutor de minimis sau prin legislația națională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv.
Furnizorul schemei de ajutor de minimis/administratorul schemei de ajutor de minimis și beneficiarul ajutorului de minimis păstrează evidențe detaliate privind ajutorul de minimis acordat pe o durată de cel puțin 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei de ajutor de minimis. Aceste evidențe trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația comunitară în domeniul ajutorului de minimis.
Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a raporta furnizorului schemei de ajutor de minimis/ administratorului schemei de ajutor de minimis toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutorului de minimis, în formatul pus la dispoziție de către furnizorul schemei.
Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a restitui întreaga valoare a ajutorului de minimis primit în situația nerespectării condițiilor de acordare a ajutorului, inclusiv dobânda aferentă.
Furnizorul schemei de ajutor de minimis/administratorul schemei de ajutor de minimis are obligația de a recupera valoarea ajutorului de minimis utilizat necorespunzător.
Din perspectiva monitorizării cumulului ajutoarelor de minimis de care poate beneficia o întreprindere pe parcursul a 3 ani fiscali, în conformitate cu prevederile
Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 , momentul acordării ajutorului de minimis se consideră data semnării contractului de finanțare.
Pentru respectarea regulilor de cumul, solicitantul ajutorului de minimis va prezenta o declarație de eligibilitate, pe propria răspundere, în care va menționa informațiile referitoare la orice alt ajutor de minimis primit în ultimii 2 ani fiscali anteriori datei de depunere a cererii de finanțare, precum și în anul fiscal curent, până la depunerea cererii de finanțare, respectiv încheierea contractului de finanțare, cu respectarea prevederilor referitoare la întreprinderea unică.
Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei*5) în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv. Ajutoarele de minimis acordate în condițiile prezentei scheme pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului relevant prevăzut la art. 8 alin. (2). Notă ────────── *5) Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general. ──────────
Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme nu se vor cumula cu alte ajutoare de stat în sensul art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene acordate pentru aceleași costuri eligibile, dacă un astfel de cumul generează o intensitate a ajutorului de stat care depășește intensitatea maximă stabilită în fiecare caz în parte printr-un regulament privind exceptările în bloc sau printr-o decizie adoptată de Comisia Europeană.
Ajutoarele de minimis aferente prezentei scheme, care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice, pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.
Valoarea finanțării nerambursabile acordate fiecărei întreprinderi sociale este de minimum 40.000 euro și maximum 100.000 euro, reprezentând maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile.
Ajutorul de minimis se va acorda beneficiarului în una sau mai multe tranșe.
Articolul 10
Activitățile eligibile ce fac obiectul prezentei scheme de ajutor de minimis vor fi finanțate numai dacă au fost inițiate după semnarea contractului de finanțare încheiat între furnizorul schemei de ajutor de minimis/administratorul schemei de ajutor de minimis și beneficiarul ajutorului de minimis.
Capitolul X Cheltuieli eligibile
Articolul 11
Listă orientativă privind încadrarea cheltuielilor aferente proiectului în categoriile/subcategoriile de cheltuieli conform MySMIS: *Font 8* ┌──────────────────────┬───────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┐ │ Categorie MySMIS │ Subcategorie MySMIS │Subcategoria (descrierea cheltuielii) conține: │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli aferente │Cheltuieli salariale cu │- Salarii │ │managerului de proiect│managerul de proiect │ │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli salariale │Cheltuieli salariale cu │- Salarii │ │ │personalul implicat în │ │ │ │implementarea proiectului (în │ │ │ │derularea activităților, altele│ │ │ │decât management de proiect) │ │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Contribuții sociale │Contribuții sociale aferente │- Contribuții sociale aferente cheltuielilor │ │aferente cheltuielilor│cheltuielilor salariale și │salariale și cheltuielilor asimilate acestora │ │salariale și │cheltuielilor asimilate │(contribuții angajați și angajatori) │ │cheltuielilor │acestora (contribuții angajați │ │ │asimilate acestora │și angajatori) │ │ │(contribuții angajați │ │ │ │și angajatori): │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli cu │Cheltuieli cu deplasarea pentru│- Cheltuieli de deplasare ocazionate de │ │deplasarea │grupul-țintă │activitățile proiectului │ │ │ │- Cheltuieli pentru cazare │ │ │ │- Cheltuieli cu diurna personalului propriu │ │ │ │- Cheltuieli pentru transportul persoanelor │ │ │ │(inclusiv transportul efectuat cu mijloacele de│ │ │ │transport în comun sau taxi, gară, autogară sau│ │ │ │port și locul delegării ori locul de cazare, │ │ │ │precum și transportul efectuat pe distanța │ │ │ │dintre locul de cazare și locul delegării) │ │ │ │- Taxe și asigurări de călătorie și asigurări │ │ │ │medicale aferente deplasării │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli cu servicii│Cheltuieli pentru consultanță │- Cheltuieli aferente diverselor achiziții de │ │ │și expertiză │servicii specializate, pentru care beneficiarul│ │ │ │nu are expertiza necesară (de exemplu, formare │ │ │ │profesională, consiliere profesională, │ │ │ │consultanță antreprenorială, marketing și │ │ │ │promovare, publicitate, servicii de │ │ │ │accesibilizare), licențe, brevete, francize și │ │ │ │alte costuri de transfer de know-how │ │ ├───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │ │Cheltuieli cu servicii pentru │- Servicii de transport de materiale și │ │ │organizarea de evenimente și │echipamente │ │ │cursuri de formare │- Pachete complete conținând transport, cazarea│ │ │ │și/sau hrana participanților/personalului │ │ │ │propriu │ │ │ │- Organizarea de evenimente │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli cu taxe/ │Cheltuieli cu taxe/abonamente/ │- Achiziționare de publicații, cărți, reviste │ │abonamente/cotizații/ │cotizații/acorduri/autorizații │de specialitate, materiale educaționale │ │acorduri/autorizații │necesare pentru implementarea │relevante pentru operațiune, în format tipărit,│ │necesare pentru │proiectului │audio și/sau electronic │ │implementarea │ │- Taxe de eliberare a certificatelor de │ │proiectului: │ │calificare/absolvire │ │ │ │- Taxe de participare la programe de formare/ │ │ │ │educație │ │ │ │- Alte taxe/abonamente/cotizații/acorduri/ │ │ │ │autorizații necesare pentru implementarea │ │ │ │proiectului: │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli cu │Cheltuieli cu achiziția de │- Materiale consumabile strict aferente │ │achiziția de active │materii prime, materiale │activităților proiectului │ │fixe corporale (altele│consumabile și alte produse │ │ │decât terenuri și │similare necesare proiectului │ │ │imobile), obiecte de │ │ │ │inventar, materii │ │ │ │prime și materiale, │ │ │ │inclusiv materiale │ │ │ │consumabile │ │ │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli generale de│Cheltuieli generale de │- Telefoane, fax, internet, acces la baze de │ │administrație │administrație │date │ │ │ │- Servicii poștale și/sau servicii de curierat │ │ │ │- Servicii de întreținere și reparare │ │ │ │echipamente și mijloace de transport: │ │ │ │ ● întreținere echipamente │ │ │ │ ● reparații echipamente │ │ │ │ ● întreținere mijloace de transport │ │ │ │ ● reparații mijloace de transport │ │ │ │- Arhivare documente │ │ │ │- Amortizare active │ │ │ │- Cheltuieli financiare │ │ │ │- Prime de asigurare bunuri (mobile și imobile)│ │ │ │achiziționate în cadrul proiectului și pentru │ │ │ │polițe de răspundere profesională achiziționate│ │ │ │în cadrul proiectului │ │ │ │- Cheltuieli aferente deschiderii, gestionării │ │ │ │și operării contului/conturilor bancar(e) al/ │ │ │ │ale proiectului │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli cu │Cheltuieli cu închirierea, │- Închiriere sedii, inclusiv depozite │ │închirierea, altele │altele decât cele prevăzute la │- Închiriere spații pentru desfășurarea │ │decât cele prevăzute │cheltuielile generale de │diverselor activități ale operațiunii │ │la cheltuielile │administrație │- Închiriere echipamente │ │generale de │ │- Închiriere vehicule │ │administrație │ │- Închiriere diverse bunuri │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli de leasing │Cheltuieli de leasing fără │- Rate de leasing (operațional) plătite de │ │ │achiziție (leasing operațional)│utilizatorul de leasing pentru: │ │ │ │ ● Echipamente │ │ │ │ ● Vehicule │ │ │ │ ● Diverse bunuri mobile și imobile │ ├──────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────┤ │Cheltuieli de tip FEDR│Cheltuieli de tip FEDR │- Construcții: │ │(în limita de 10% din │ │ ● Reabilitare/modernizare/extindere clădiri │ │valoarea totală a │ │- Instalații tehnice │ │proiectului) │ │- Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și │ │ │ │instalații de lucru) │ │ │ │- Utilaje și echipamente tehnologice și │ │ │ │funcționale │ │ │ │- Alte echipamente: │ │ │ │ ● Echipamente de calcul și echipamente │ │ │ │ periferice de calcul │ │ │ │ ● Cablare rețea internă │ │ │ │ ● Achiziționare și instalare de sisteme și │ │ │ │ echipamente pentru persoane cu dizabilități│ │ │ │ ● Mobilier, birotică, echipamente de │ │ │ │ protecție a valorilor umane și materiale │ │ │ │ ● Alte cheltuieli pentru investiții │ │ │ │- Cheltuieli pentru avize, acorduri, │ │ │ │autorizații: │ │ │ │ ● Taxe pentru obținerea/prelungirea │ │ │ │ valabilității certificatului de urbanism │ │ │ │ ● Taxe pentru obținerea/prelungirea │ │ │ │ valabilității autorizației de construcție │ │ │ │- Obținerea avizelor și acordurilor pentru │ │ │ │racorduri și branșamente la rețelele publice │ │ │ │de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie │ │ │ │electrică, telefonie │ │ │ │- Obținerea acordului de mediu │ │ │ │- Obținerea avizului PSI │ │ │ │- Obținerea avizelor sanitare de funcționare │ │ │ │- Cheltuieli privind proiectarea și ingineria: │ │ │ │- Elaborarea tuturor fazelor de proiectare │ │ │ │(studiu de prefezabilitate, studiu de │ │ │ │fezabilitate, proiect tehnic, detalii de │ │ │ │execuție) │ │ │ │- Plata verificării tehnice a proiectului │ │ │ │- Elaborarea documentațiilor necesare obținerii│ │ │ │acordurilor, avizelor și autorizațiilor │ │ │ │aferente obiectivului de investiții, │ │ │ │documentații ce stau la baza emiterii avizelor │ │ │ │și acordurilor impuse prin certificatul de │ │ │ │urbanism, documentații urbanistice, studii de │ │ │ │impact, studii/expertize de amplasament │ │ │ │- Cheltuieli pentru elaborarea studiilor de │ │ │ │teren: studii geotehnice, geologice, │ │ │ │hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, │ │ │ │topografice și de stabilitate a terenului │ │ │ │- Cheltuieli pentru lucrări de construcții și │ │ │ │instalații aferente organizării de șantier │ │ │ │ ● Cheltuieli conexe organizării de șantier │ │ │ │- Cheltuieli pentru asigurarea utilităților │ │ │ │și/sau reabilitarea și modernizarea │ │ │ │utilităților: │ │ │ │ ● Alimentare cu apă, canalizare │ │ │ │ ● Alimentare cu gaze naturale │ │ │ │ ● Agent termic │ │ │ │ ● Căi de acces │ │ │ │ ● Facilități de acces pentru persoane cu │ │ │ │ dizabilități │ │ │ │ ● Energie electrică │ │ │ │- Accesibilizarea clădirilor, inclusiv a │ │ │ │spațiilor interioare pentru persoane cu │ │ │ │dizabilități (de exemplu, toalete │ │ │ │accesibilizate). Toate lucrările de │ │ │ │accesibilizare trebuie să fie efectuate în │ │ │ │conformitate cu Normativul tehnic NP051. │ │ │ │- Accesibilizarea locurilor de muncă în │ │ │ │vederea desfășurării activității în cadrul │ │ │ │întreprinderilor sociale de inserție │ └──────────────────────┴───────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┘
Capitolul XI Durata schemei
Articolul 12
Prezenta schemă se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2018, în limita fondurilor alocate pentru această schemă, urmând ca plățile să fie efectuate până la 31 decembrie 2021.
Semnarea contractelor de finanțare trebuie să se realizeze nu mai târziu de 31 decembrie 2017.
Capitolul XII Bugetul schemei și numărul estimat de beneficiari
Articolul 13
Sursa de finanțare pentru prezenta schemă este Programul operațional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 4 "Incluziunea socială și combaterea sărăciei", obiectiv specific 4.16 "Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră autosustenabilă".
Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de 20.000.000 euro echivalent în lei, din care 17.000.000 euro contribuția UE din Fondul Social European și 3.000.000 euro contribuția națională. ┌─────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Anul│ Total fonduri │ │ ├───────────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────┤ │ │ Total │ Total fonduri publice │ Contribuție │ │ │ ├─────────────────────┬──────────────────────┤ proprie │ │ │ │Contribuție națională│Contribuție comunitară│ │ │ │ ├───────┬─────────────┼───────┬──────────────┼───────┬───────┤ │ │ │Procent│ Valoare │Procent│ Valoare │Procent│Valoare│ ├─────┼───────────┼───────┼─────────────┼───────┼──────────────┼───────┼───────┤ │ 2017│ 18.000.000│ 15% │ 2.700.000│ 85% │ 15.300.000│ 0% │ 0 │ ├─────┼───────────┼───────┼─────────────┼───────┼──────────────┼───────┼───────┤ │ 2018│ 2.000.000│ 15% │ 300.000│ 85% │ 1.700.000│ 0% │ 0 │ └─────┴───────────┴───────┴─────────────┴───────┴──────────────┴───────┴───────┘
Articolul 14
Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme este de 220 de întreprinderi sociale.
Capitolul XIII Efecte și beneficii
Articolul 15
Prin aplicarea prezentei scheme se vizează obținerea următoarelor efecte și beneficii:
- promovarea antreprenoriatului social în România;
- promovarea integrării vocaționale în întreprinderile sociale și economia socială și solidară și accesul la ocuparea forței de muncă.
Capitolul XIV Reguli privind transparența
Articolul 16
Furnizorul/Administratorul schemei de ajutor de minimis va informa în scris beneficiarii ajutorului de minimis cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme și caracterul de minimis al acestuia, cu menționarea reglementării comunitare aplicabile.
Schema de ajutor de minimis va fi publicată integral pe pagina de internet a Ministerului Fondurilor Europene - Autoritatea de management pentru Programul operațional Capital uman, la adresa http://www.fonduri-ue.ro.
Capitolul XV Reguli privind raportarea și monitorizarea ajutorului de minimis, precum și sustenabilitatea măsurilor
Articolul 17
Raportarea și monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme se realizează în conformitate cu legislația comunitară și cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007 , precum și cu legislația națională și comunitară aplicabilă.
Articolul 18
Furnizorul are obligația de a încărca măsura de ajutor de minimis în Registrul electronic al ajutoarelor de stat (RegAS), în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data intrării ei în vigoare.
Administratorul schemei de ajutor de minimis (Autoritatea de management pentru POCU, direct sau prin organismele intermediare pentru POCU) are obligația de a încărca în RegAS contractele de finanțare, ajutoarele de minimis plătite, eventualele obligații de rambursare și rambursări efective aferente acestora etc., în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data semnării actelor sau efectuării plăților, după caz.
Furnizorul are obligația de a transmite Consiliului Concurenței, în formatul și în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat*6), toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel național. Notă ────────── *6) Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007 . ──────────
În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către furnizor, Consiliul Concurenței poate să solicite date și informații suplimentare și, după caz, să facă verificări la fața locului.
În cazul în care furnizorul nu are date definitive privind valoarea ajutorului de minimis, acesta va transmite Consiliului Concurenței valori estimative.
Erorile constatate de furnizor și corecțiile legale, anulările, recalculările, recuperările, rambursările se raportează Consiliului Concurenței până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare.
Articolul 19
Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenței, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informațiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condițiilor acestei scheme de ajutor de minimis.
Articolul 20
Beneficiarii de ajutoare de minimis au obligația de a pune la dispoziția furnizorului/administratorului de ajutor de minimis, în formatul și în termenul solicitat de acesta, toate datele și informațiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare și monitorizare ce cad în sarcina furnizorului.
Articolul 21
În conformitate cu
art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare, furnizorul va informa Consiliul Concurenței în termen de 15 zile lucrătoare de la data adoptării schemei de ajutor de minimis.
În conformitate cu prevederile
art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare, furnizorul va informa Consiliul Concurenței cu privire la intrarea în vigoare a prezentei scheme de ajutor de minimis, precum și a oricărei modificări aduse măsurii de sprijin, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc.
Capitolul XVI Recuperarea ajutorului de minimis
Articolul 22
Recuperarea ajutorului de minimis se realizează de către furnizorul/administratorul schemei de ajutor de minimis, conform prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare. Pentru aceasta, furnizorul schemei de minimis va pune la dispoziția administratorului schemei de minimis metodologia de recuperare a ajutorului de minimis.
Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății ajutorului până la data recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin
Regulamentul (CE) nr. 794/2004
al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 659/1999
al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor
Regulamentului (UE) 2015/1.589
al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.