Acordul din 26 august 2002
între Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind călătoriile reciproce ale cetățenilor
prezumat în vigoare
HOTĂRÂREA nr. 979 din 22 august 2003 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 28 august 2003.
Guvernul României și Guvernul Federației Ruse, denumite în continuare părți,
în scopul dezvoltării relațiilor de prietenie dintre cele doua state, al facilitării călătoriilor reciproce ale cetățenilor acestor state și al cooperării pentru prevenirea imigratiei ilegale,
au convenit asupra următoarelor:
Aprobat de
Articolul 1
Cetățenii statului unei părți intra, ies, tranzitează și rămân pe teritoriul statului celeilalte părți în baza documentelor care atestă identitatea, recunoscute de cele doua state ca fiind valabile pentru călătoriile în străinătate în condițiile prevăzute de prezentul acord.
Articolul 2
Conform prezentului acord, documentele care atestă identitatea, recunoscute de ambele părți ca fiind valabile pentru călătoriile în străinătate, sunt:
Pentru cetățenii României:
–
pasaportul diplomatic;
–
pasaportul de serviciu;
–
pasaportul simplu;
–
pasaportul consular;
–
titlul de călătorie;
–
carnetul de marinar (în condițiile prezentei jurnalului de bord al navei ori a unui extras din acesta);
–
legitimatia de zbor a membrilor echipajului unei nave aeriene (în cazul unei sarcini de zbor).
Pentru cetățenii Federației Ruse:
–
pasaportul diplomatic;
–
pasaportul de serviciu;
–
pasaportul care atesta identitatea cetățeanului Federației Ruse peste hotarele ei;
–
pasaportul de marinar (în condițiile prezentei jurnalului de bord al navei ori a unui extras din acesta);
–
titlul de călătorie (numai pentru revenirea în Federația Rusă).
Articolul 3
Cetățenii statului unei părți intra pe teritoriul statului celeilalte părți și ies de pe teritoriul acestuia prin punctele de trecere a frontierei de stat, deschise traficului internațional de călători și mărfuri.
Articolul 4
Cetățenii statului unei părți, pe perioada șederii pe teritoriul statului celeilalte părți, sunt obligați să respecte legile și alte acte normative juridice ale acestui stat, inclusiv cele privind deplasarea, tranzitul și înregistrarea cetățenilor străini.
Articolul 5
1.
Titularii de pașapoarte diplomatice și de serviciu valabile ale statului uneia dintre părți au dreptul să între fără viza pe teritoriul statului celeilalte părți, sa iasa de pe acest teritoriu, sa îl tranziteze și sa rămână pe teritoriul statului timp de 90 de zile începând de la data intrării lor.
2.
În cazul persoanelor menționate la
pct. 1 , când cetățenii statului unei părți se afla pe teritoriul statului celeilalte părți și intenționează sa rămână pe teritoriul acestuia mai mult de 90 de zile, la cererea scrisă a reprezentantei diplomatice sau a oficiului consular al statului ai cărui cetățeni sunt, Ministerul Afacerilor Externe al statului celeilalte părți poate prelungi, o singură dată, șederea acestora pe o perioadă de până la 90 de zile.
3.
Colaboratorii reprezentantei diplomatice, oficiului consular ai statului unei părți, posesori de pașapoarte diplomatice și de serviciu, pot rămâne fără viza pe teritoriul statului celeilalte părți pe întreaga durata a misiunii lor oficiale. Părțile vor informa în timp util, pe canale diplomatice, despre sosirea colaboratorilor respectivi la viitorul loc de muncă.
4.
Membrii de familie care locuiesc împreună cu colaboratorii reprezentanței diplomatice sau oficiului consular ai statului unei părți, posesori de pașapoarte diplomatice sau de serviciu, pot rămâne pe teritoriul statului celeilalte părți fără viza, pe întreaga durată a misiunii oficiale a colaboratorului respectiv. Pentru scopurile prezentului acord, prin membri de familie se înțelege:
a)
soțul sau sotia colaboratorului misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului acreditant;
b)
copiii necăsătoriți ai acestuia, sub 18 ani, aflați în întreținere, sau copiii sub 25 de ani care urmează cursuri de zi în instituțiile de învățământ din statul de reședința.
5.
Persoanele menționate la
pct. 3
și
4
trebuie să fie acreditate corespunzător la Ministerul Afacerilor Externe al statului de reședință.
6.
Regimul călătoriilor fără viza se extinde, de asemenea, și la următoarele categorii de persoane:
a)
membrii echipajelor avioanelor companiilor aeriene românești și rusești care efectuează curse regulate în România și în Federația Rusă, conform anexei nr. 9 la Convenția de la Chicago privind aviația civilă internațională (1944);
b)
pasagerii companiilor de transport aerian, care tranzitează teritoriul României și Federației Ruse, în condițiile în care posedă documente care permit intrarea în țara de destinație, precum și bilete de călătorie confirmate pentru curse aeriene care pleacă din același aeroport în decurs de 24 de ore de la sosire. Această categorie de persoane nu poate părăsi zona aeroportului, cu excepția cazurilor în care posedă o autorizație specială din partea autorităților de frontieră respective;
c)
turiștii români și ruși care efectuează călătorii de croazieră pe nave maritime de pasageri, în condițiile acostării la țărm pe perioade scurte de până la 48 de ore, fără ieșirea în alte orașe ale statelor părților, cu condiția cazării acestora la bordul navelor.
Articolul 6
Cetățenii statului unei părți, care nu au fost menționați în
art. 5 , pot intra, ieși, tranzita și rămâne pe teritoriul statului celeilalte părți numai dacă posedă vize acordate în conformitate cu legislația acestui stat.
Articolul 7
1.
Părțile vor considera călătoriile efectuate de către cetățenii ambelor state în România și, respectiv, în Federația Rusă ca fiind de scurtă durată dacă perioada avută în vedere de către părți nu depășește 90 de zile.
2.
Părțile vor da răspuns la cererile de acordare a vizelor pentru astfel de călătorii în decurs de 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii.
3.
În cazuri deosebite, vizele pentru călătoriile de scurta durata vor fi eliberate în termen de până la 48 de ore. Aceasta prevedere se extinde asupra următoarelor categorii de titulari de pașapoarte simple și asupra pașapoartelor care atestă identitatea cetățeanului Federației Ruse în afară hotarelor ei:
a)
membrii delegațiilor oficiale, precum și persoanele însoțitoare care călătoresc în România și, respectiv, în Federația Rusă pentru a participa la tratative și consultări interguvernamentale, precum și la tratative și consultări între ministerele și departamentele ambelor state ori la acțiuni care se desfășoară pe linia organizațiilor internaționale;
b)
reprezentanții persoanelor juridice române și ruse, precum și ai întreprinzătorilor particulari, care efectuează în mod regulat călătorii de afaceri în România și în Federația Rusă;
c)
persoanele care efectuează călătorii pentru probleme particulare cu caracter umanitar urgent:
–
călătoriile în scopul vizitarii unui membru de familie care suferă de o boală grea sau incurabilă;
–
călătoriile persoanelor care necesită ajutor medical de urgență, confirmat prin documente, ori ale persoanelor care suferă de o boală grea sau incurabilă, certificate în mod corespunzător;
–
călătoriile pentru participarea la înmormântarea unui membru al familiei.
Articolul 8
1.
Părțile vor considera călătoriile efectuate de cetățenii ambelor state în România și în Federația Rusă de lungă durata dacă perioada avută în vedere de către părți depășește 90 de zile.
2.
Părțile vor da răspuns la cererea de acordare a vizei pentru astfel de călătorii în decurs de 7 zile lucrătoare de la data primirii cererii.
Articolul 9
1.
Părțile vor da răspuns la cererile de vize cu intrări multiple, de regulă, în decurs de 14 zile lucrătoare.
2.
Părțile vor elibera vize cu intrari multiple valabile pentru întreaga perioadă de lucru următoarelor categorii de persoane, titulari de pașapoarte simple și de pașapoarte care atestă identitatea cetățeanului Federației Ruse în afară hotarelor ei:
a)
colaboratorii reprezentanțelor comerciale ale României și Federației Ruse și membrii lor de familie;
b)
colaboratorii reprezentanțelor permanente ale companiilor aeriene române în Federația Rusă, ale companiilor aeriene ruse în România și membrii lor de familie;
c)
ziariștii români și ruși acreditați permanent în Federația Rusă și, respectiv, în România și membrii lor de familie;
d)
personalul de serviciu al colaboratorilor reprezentanțelor diplomatice și oficiilor consulare din cele doua state, precum și membrii familiilor acestora, cu condiția ca aceștia să nu fie cetățeni ai unei terțe țări.
3.
Părțile vor elibera vize cu intrări multiple pe termen de un an:
a)
persoanelor menționate la
art. 7 pct. 3 lit. b) ;
b)
conducătorilor auto ai mijloacelor de transport care efectuează transporturi internaționale;
c)
lucrătorilor echipelor căilor ferate de pe trenuri, vagoane frigorifice și locomotive, pe bază de liste nominale.
Articolul 10
Fiecare parte va decide acordarea vizelor de tranzit pentru cetățenii statului celeilalte părți în decurs de 3 zile lucrătoare, neluand în calcul data depunerii cererii de viză și data eliberării vizei. Durata și modul de ședere a unor astfel de persoane în România și în Federația Rusă sunt stabilite de legislația statului fiecăreia dintre părți.
Articolul 11
1.
Fiecare dintre părți poate suspenda parțial sau integral valabilitatea prezentului acord, dacă o asemenea măsură este necesară pentru asigurarea securității de stat, menținerea ordinii publice sau ocrotirea sănătății populației.
2.
Părțile se vor informa reciproc, neîntârziat, pe canale diplomatice, cu privire la adoptarea sau anularea limitarilor menționate la
pct. 1 .
Articolul 12
1.
Organele competente ale statelor fiecăreia dintre părți vor face schimb, pe canale diplomatice, de specimene ale documentelor indicate în
art. 2 , în termen de 30 de zile de la data semnării prezentului acord.
2.
Organele competente ale statelor fiecăreia dintre părți se vor informa reciproc, cu 45 de zile înainte, cu privire la introducerea oricăror modificări în documentele menționate și la introducerea unor noi documente de călătorie, ale căror specimene vor fi transmise concomitent pe canale diplomatice.
Articolul 13
Prin înțelegere reciprocă între părți, la prezentul acord pot fi aduse modificări sau completări prin schimb de note sau protocoale separate, care vor constitui parte integrantă a prezentului acord și vor intra în vigoare potrivit
art. 14 .
Articolul 14
Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări scrise cu privire la îndeplinirea de către părți a procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.
Prezentul acord rămâne în vigoare până la expirarea a 90 de zile de la data primirii, pe canale diplomatice, de către una dintre părți a notificării scrise a celeilalte părți privind intenția de încetare a valabilității acestuia.
Articolul 15
La data intrării în vigoare a prezentului acord, în relațiile dintre România și Federația Rusa își încetează valabilitatea Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind desființarea regimului de vize, semnată la București la 11 martie 1991.
Semnat la București la 26 august 2002, în doua exemplare, fiecare în limbile română și rusă, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Ion Diaconu,
secretar general în
Ministerul Afacerilor Externe
Pentru Guvernul Federației Ruse,
Alexandr Tolkaci,
ambasador extraordinar și plenipotențiar
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.